Controverse Erezii contemporane Interne

Preotul ecumenist Constantin Bolohan serbează Botezul Domnului pe… 4 ianuarie???

Am primit la redacția portalului nostru un afiș pus de preotul ecumenist Constantin Bolohan prin satul Orășeni din Comuna Cristești, Județul Botoșani, în care cel care se consideră preot paroh al acelei parohii în care este primit cu ajunul de 10-15 familii anunță că Sfințirea caselor Credincioșilor, în Ajunul Bobotezei, se va săvârși Joi, 3 ianuarie 2019 :))

Nu știm ce calendar ține părintele Constantin Bolohan, dar în Calendarul Creștin-Ortodox pe 2019 Ajunul Bobotezei cade mereu pe data de 5 ianuarie, este zi de ajunare și de pregătire pentru praznicul Botezului Domnului, care se sărbătorește pe data de 6 ianuarie pe calendarul nou, în fiecare an.

Chiar și în calendarul ecumenist tipărit de catolicii din Iași, în care apar, nu știm încă dacă cu acordul sau fără acordul MMB, imagini cu Catedrala Mitropolitană din Iași și cu Biserica „Sfinții Trei Ierarhi”, iar sfinții Bisericii noastre sunt amestecați cu „sfinții” papistași, fără nicio referire la sfințenia lor, Ajunul Bobotezei este tot pe 5 ianuarie.

Anul acesta, Ajunul Bobotezei este sâmbătă, iar nu joi, cum le scrie părintele Bolohan credincioșilor rămași loiali în parohia martiră Schit Orășeni din Botoșani, în care MMB se chinuie de un an de zile să îl impună pe acest preot. Una este să umbli „cu ajunul” înainte de Bobotează pe la casele oamenilor și altceva este să anunți că le sfințești casele „în Ajunul Bobotezei”…

Părintele Constantin Bolohan se consideră preot paroh al Parohiei Schit Orășeni din ianuarie 2018, când a fost numit în mod necanonic preot, ca urmare a caterisirii pe nedrept a părintelui Ioan Ungureanu, care a întrerupt pomenirea episcopului ecumenist, ca urmare a semnării de către acesta a documentelor sinodului ecumenist din Creta.

Din ianuarie 2018, preotul Bolohan a încercat în zadar să cucerească simpatia credincioșilor din localitate, fără mari șanse, poate și din pricina gândului cu care vine în localitate, dar și a prestației modeste.

În ianuarie 2018 a întrunit o adunare parohială la Mănăstirea Zosim, compusă din vreo 20 de membri din 300 de persoane, cu care și-a încropit un consiliu parohial fără nicio putere de decizie, întrucât nu împlinește nici măcar condițiile legale cerute de Statutul BOR pentru a funcționa.

„Sediul social” al „parohiei” părintelui Bolohan este o cârciumă, unde, în anumite ocazii, părintele își mai lipește afișele prin care își anunță credincioșii de diferite activități pe care le desfășoară.

„Casa parohială” este domiciliul unui cetățean de religie islamică, lucru interzis de sfintele canoane. Pentru a-i atrage pe puținii săi „parohieni”, părintele Bolohan i-a dus în excursii și pelerinaje.

În urmă cu jumătate de an, părintele Constantin Bolohan s-a alăturat echipei MMB care i-a deschis părintelui Ioan Ungureanu o procedură juridică de evacuare de urgență din parohie. Miza demersului era recuperarea bisericii Schitului, pentru ca MMB să poată sluji acolo pe data de 16 mai, ziua Sfinților ocrotitori ai Schitului, Sila, Paisie și Natan. Demersul nu a avut succes, procesele izvorâte dintr-însul aflându-se în diferite stadii la instanțele județene.

În demersul său, părintele Constantin se bucură de sprijinul primarului localității, domnul Lucian Borfotină, care, de hramul Schimbării la Față a Domnului, pe 6 august, i-a organizat un bâlci cu mici și bere, în plin post al Maicii Domnului. Scopul demersului a fost același: sporirea popularității „noului paroh”. Până de curând, s-a bucurat și de sprijinul inspectorului bisericesc preot Florin Chirilă, care pare a fi fost retras de către MMB din acest tip de activitate.

Cu toate acestea, părintele Constantin Bolohan nu pare a avea succes în misiunea sfinției sale. Motivul principal: sfinții Sila, Paisie și Natan nu doresc un preot ecumenist în Schit Orășeni.

Concluzia tristă: MMB nu știe ce să mai facă să alunge unul dintre cei mai buni preoți ai săi pentru a-l instala pe un preot care are mari probleme în a le explica parohienilor un mesaj simplu: că vine cu ajunul Bobotezei, iar nu în Ajunul Bobotezei, să le sfințească casele. No comment!

 

preluat de pe marturisireaortodoxa.ro

Se încarcă....

Pe același subiect

Patriarhul eretic Bartolomeu, susținut de papa Francisc, a creat în Ucraina premisele desăvârșirii uniației greco-catolice

Orthodoxia

Ucraina: Gruparea schismatică nou formată și greco-catolicii vor să creeze un singur patriarhat în comuniune cu papistașii de la Roma și ecumeniștii de la Constantinopol

Orthodoxia

Logo-ul vizitei papei Francisc în România arată că are scopuri ecumeniste, de unire a tuturor religiilor

Orthodoxia

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Acept detalii