Știri

Cu adevărat, smerenia singură cuprinde în sine toate bunătăţile…

Atunci când eşti chemat undeva, nu te aşeza la loc de frunte. Dacă generalizăm, reiese că întotdeauna şi oriunde să te mulţumeşti cu partea cea mai umilă, în această regulă simplă se află cuprinsă pe scurt toată bogăţia smereniei. Ia-o, şezi şi cercetează toate împrejurările care pot să apară în viaţa ta şi alege-ţi dinainte, în oricare din ele, partea cea mai umilă. Aceasta va fi practica smereniei, care trece, puţin câte puţin, si înlăuntru, punând acolo ca temelie smerenia. Timpul va face, prin aceeaşi practică a smereniei, să crească această sămânţă, iar smerenia va umple întregul suflet şi trupul şi toate faptele din afară.

„Dar care va fi urmarea?” Măreţia sufletească va străluci pe fruntea ta, atrăgându-ţi cinstirea tuturor şi se va împlini asupra ta cuvântul: „Oricine se înalţă va fi smerit, iar cel ce se smereşte va fi înălţat”.

Tu însă, exersându-te în smerenie, să nu ai în vedere aceste urmări, ci smerenia în sine. Ea va aduce singură în suflet o rânduială care naşte fericire. Atunci când vine smerenia, toate grijile lăuntrice iau sfârşit şi nici un neajuns din afară nu mai este în stare să tulbure sufletul.

Valul, dacă nu se izbeşte de piedici, se risipeşte fără zgomot în marea largă; asijderea nici necazurile din afară şi dinlăuntru nu lovesc sufletul smerit, ci trec oarecum pe deasupra lui, fără a lăsa urme.

Aceasta este, ca să zic aşa, întâietatea lumească a celui smerit; însă de sus ce lumină îl adumbreşte, ce mângâieri i se trimit, ce libertate se deschide înainte-i!… Cu adevărat, smerenia singură cuprinde în sine toate bunătăţile…”

Sursa Sfântul Teofan Zăvorâtul-TÂLCUIRI DIN SFÂNTA SCRIPTURĂ PENTRU FIECARE ZI DIN AN, Editura Sophia 2006, Bucuresti, pag. 242 – 243

Pe același subiect

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu: Destăinuri despre începuturile sale în MASONERIE

Orthodoxia

IMPORTANT! IMPLANTARE DE CIPURI de ultimă generaţie, mascate sub biometrie. VIDEO

Orthodoxia

În fiecare sâmbătă, se citește foarte multe nume de adormiți, cerând de la Dumnezeu să-i așeze în slava Lui

Orthodoxia

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Acept detalii