care este rolul icoanelor ce sunt icoanele chip cinstirea icoanei icoana icoana in Ortodoxie legătură legatura dintre icoana si Ortodoxie ORTODOXIE prezență harică Sfaturi duhovnicești

Nu există Ortodoxie fără icoane şi nu există Ortodoxie fără cultul icoanelor

Eu sunt într-o biserică plină cu icoane. Nu există Ortodoxie fără icoane şi nu există Ortodoxie fără cultul icoanelor. Cineva ar putea zice că icoanele sunt doar nişte imagini care creează o atmosferă. Este adevărat acest lucru, însă icoanele nu reprezintă numai atât. Icoana este o prezenţă harică, o prezenţă a acelor înfăţişări pe icoană: ea ne pune în legătură cu persoana care este în icoană. De aceea, în Ortodoxie există o cinstire a icoanelor în legătură cu cinstirea persoanelor de pe icoane.

La slujbă noi zicem, în faţa icoanei Domnului Hristos: „Prea Curatului Tău chip (vorbim cu Domnul Iisus, nu cu chipul) ne închinăm, Bunule (Bunul fiind Domnul Hristos), cerând iertarea greşelilor noastre, Hristoase Dumnezeule. Că de voie bine ai voit a Te sui cu trupul pe cruce, ca să mântuieşti din robia vrăjmaşului pe cei ce i-ai zidit. Pentru aceasta, cu mulţumire strigăm ţie: Toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, cel ce ai venit să mântuieşti lumea”.

Aceasta este o alcătuire care pune în evidenţă chipul Domnului Hristos, în legătură cu Domnul Hristos. Aceasta este concepţia ortodoxă. Deci, eu mă apropii de icoana Mântuitorului, sărut icoana Mântuitorului ca şi când aş săruta pe Domnul Hristos Însuşi, şi aceasta o primeşte Domnul Hristos ca o cinstire din partea mea, a credinciosului ortodox.

La fel se întâmplă şi cu icoana Maicii Domnului, la fel şi cu icoanele sfinţilor lui Dumnezeu. Numai că icoana are valoare numai pentru cine o vede. Cei ce nu văd icoana ştiu doar că ea este un obiect sfinţit, că este pusă acolo spre sfinţire, şi o cinstesc fără a avea însă impresia pe care o are cel ce vede icoana.

Din Arhim. Teofil Părăian, Puncte cardinale ale Ortodoxiei, Editura Lumea credinței, p. 36

 

Se încarcă....

Pe același subiect

Dacă avem pace înlăuntrul nostru , o vom răspândi şi celorlalţi

Orthodoxia

Este imposibil să nu cădem, însă putem şi trebuie neapărat să ne ridicăm după ce am căzut

Orthodoxia

Cine iubește banii nu se va sătura de bani, iar cel ce iubește bogătia nu va avea parte de rodul ei

Orthodoxia

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Acept detalii