Pagini de Sinaxar

11 aprilie: SFÂNTUL CALINIC DE LA CERNICA (Viaţa, Slujba, Acatistul)

 SFÂNTUL CALINIC DE LA CERNICA

*

Monahul şi stareţul ascet de la Cernica, unde s-a nevoit 43 de ani în şir, a fost şi episcopul înţelept, milostiv şi neobosit gospodar al Râmnicului-Noul Severin, devotatul patriot care şi-a iubit profund ţara şi neamul său, care a încheiat în realitate – în veacul al XIX-lea – „cu vrednicie şirul curaţilor călugări fără arginţi, al ctitorilor de cărţi şi clădiri de închinare, al sufletelor de arhierei, care o clipă nu şi-au închipuit că fapta ori gândul lor scapă de supt ochiul privighetor al lui Dumnezeu” (1).

A trăit în vremea evenimentelor de mare răscruce ale istoriei noastre, care au dus la făurirea României moderne: sfârşitul domniilor fanariote, revoluţia lui Tudor Vladimirescu şi începutul domniilor pământene, revoluţia de la 1848 şi unirea Principatelor, pentru care a militat neobosit. În calitatea lui de deputat al poporului s-a bucurat de venirea lui Vodă Cuza la cârma ţării unite, a făcut parte din Adunarea electivă, alături de episcopii Filotei al Buzăului şi Climent al Argeşului, semnând în memorabila zi de 24 ianuarie 1859 actul de numire, în rândul al doilea, după acela al mitropolitului Nifon, preşedintele Adunării (2).

Chiar şi din actele amintite se poate constata că Sfântul Calinic, marele ierarh, a trăit sfinţenia nu ca pe o izolare de lume, ci ca pe o dăruire deplină din iubire pentru semeni; aceasta este o revărsare de lumină şi de har, o lucrare permanentă a lui Dumnezeu pentru oameni şi prin oameni.

Sfântul Calinic s-a născut la 7 octombrie 1787 (3), în oraşul Bucureşti, în suburbia Sfântul Visarion, uliţa Lefterescu, „din părinţi români, buni patrioţi şi buni creştini” (4), „boieri de neam”, cinstiţi şi temători de Dumnezeu, Antonie şi Floarea Antonescu. Călugărindu-se apoi la mănăstirea Pasărea, mama a devenit schimonahia Filofteia, răposată la 8 noiembrie 1833. Din botez s-a chemat Constantin şi numele l-a primit de la naşa sa Lucsandra Văcărescu (5), soţia banului Barbu Văcărescu şi mama poetului Ienăchiţă Văcărescu.

A fost crescut de mic, înr-un mediu creştin, cu mângâierea rugăciunii, sub ochiul veghetor al unei mame evlavioase iubitoare de copii, în cinstirea şi dragostea de Dumnezeu şi de oameni. La vârsta potrivită, viitorul episcop a fost dat „de către părinţii săi la învăţătura cărţii în şcoalele române ce erau pe acel timp în Bucureşti, unde, pe lângă ştiinţele ce se predau în şcoli atunci, a învăţat şi limba elină” (6).

Urmând unei lăuntrice chemări a Sfântului Duh, „Care petrecea într-însul de la naşterea sa”, tânărul şi-a lăsat „părinţii ca Avraam patria”, înainte de a fi împlinit vârsta de 20 de ani, s-a îndreptat pentru totdeauna spre mănăstirea Cernica. La această ctitorie a vornicului Cernica Ştirbei, de mic îi condusese paşii mama sa, îndemnându-l să preţuiască pe stareţul Gheorghe şi pe ucenicii lui, crescuţi în duhul monahal atonit al fericitului stareţ Paisie de la mănăstirea Neamţu. La 18 martie 1807, Constantin a fost primit aici de stareţul Timotei. Dându-şi seama că tânărul, sfios şi firav cu trupul, are un suflet mare şi plin de râvnă pentru Hristos, acesta l-a încredinţat pentru ascultare încercatului duhovnic Pimen, care l-a călăuzit în viaţa duhovnicească, l-a deprins cu urcuşul, „Rugăciunii lui Iisus” şi cu rucodelia mâinilor, învăţându-l să execute cruciuliţe sculptate. Fratele închinoviat s-a supus de la început cu râvnă „la toate nevoinţele cele grele ale vieţii monahale, încât în puţin timp a ajuns pe dascălii săi şi i-a şi covârşit cu tot felul de fapte lăudabile şi ostenicioase, pe toţi cei mai nevoitori bătrâni călugări, înaintând cu darul lui Dumnezeu la atâta curăţie a minţii şi a liniştii cei din lăuntru, încât lumina înaintea tuturor ca o adevărată lumină cerească. De aceea, toţii călugării bătrâni şi tineri îl admirau şi-l iubeau cu inima curată, pentru că era smerit cu adevărat, fără prefacere, fără ură şi viclenie, supunându-se tuturora” (7).

Virtutea ascultării în smerenie a umplut de la început sufletul luminos al tânărului supus ispitei canonice, şi părintele său duhovnicesc a cerut stareţului Timotei să-l călugărească, lucru pe care acesta l-a încuviinţat, la 12 noiembrie 1808 îmbrăcându-l pe fratele Constantin în îngerescul chip şi schimbându-i numele în Calinic. După aproape o lună, viitorul ierarh a fost hirotonit ierodiacon în biserica Sfântul Nicolae de la Cernica de către mitropolitul cărturar bulgar Sofronie al Vraţei, refugiat atunci la Bucureşti (8). Noul ierodiacon „adăuga nevoinţă peste nevoinţă” şi „nu înceta ziua şi noaptea veghind, postind şi abţinându-se de la toate cele ce sunt lumeşti şi plăcute lumii; pentru căci chiar trupul său îl ostenea şi-l pedepsea, încât toată viaţa sa nu s-a culcat ca ceilalţi oameni întins pe pat, nici dezbrăcat de hainele sale; ci puţin, cât somn gusta, şedea rezemat cu mâinile sale pe un jeţ, îmbrăcat şi cu mijlocul încins cu o curea lată” (9). Toată viaţa sa „a fost cum stă un soldat de sentinelă, veghind neîncetat asupra slăbiciunilor sale trupeşti şi a vrăjmaşilor nevăzuţi ce dau luptă neîncetată în mintea şi în inima omului, încât cu ajutorul lui Dumnezeu a ajuns vas curat şi luminat al Sfântului Duh”.

În 1812, împreună cu părintele său, Pimen; Sfântul Calinic a fost trimis de către stareţ în Moldova, ca să strângă ajutoare pentru repararea bisericii Sfântul Nicolae, stricată de cutremurul din 1802. Cu acest prilej, ei au cercetat mănăstirile de aici, în care înflorea evlavia paisiană, şi îndeosebi mănăstirea Neamţu, unde se afla retras atunci şi mitropolitul Veniamin Costachi al Moldovei. Vizita i-a fost de un real folos duhovnicesc Sfântului Calinic. La scurtă vreme, duhovnicul său, Pimen, doritor de mai multă înavuţire sufletească, a plecat la Muntele Athos, iar Sfântul Calinic a ajuns sub îndrumarea părintelui Dorotei. În anul 1813, când mulţi din preoţi muriseră de ciumă, iar stareţul său l-a găsit vrednic de o treaptă superioară a slujirii deşi la început smeritul monah se lepădase „nevrednic numindu-se de o asemenea sarcină”, „a fost silit să primească preoţia şi ascultarea de mare ecleziarh al mănăstirii Cernica” (10). Hirotonit ieromonah în biserica din mahalaua Batiştii, din Bucureşti, de arhiereul Dionisie Lupu Sevastiis, cu voia întregii obşti a fost ales apoi duhovnic al mănăstirii şi hirotesit marţi, 20 septembrie 1815, de către mitropolitul ţării, Nectarie (11). „Şi mai toţi părinţii veneau de-şi aflau adăpostire şi mângâiere la ale lor supărări; că el pe toţi îi mângâia cu cuvinte dulci şi de Dumnezeu insuflate, după cum zice cuvântul că omul bun poate şi pe cei răi să-i facă buni” (12).

La scaunul său de duhovnicie venea, uneori lume şi din afara mănăstirii, chiar şi mitropolitul ţării. Şi „la dânsul în casă alt nu găseai fără numai un urcior cu apă. Dar de bani nu se vorbeşte, că era cu totul neagonisitor. Şi pe urmă, după ce l-a făcut duhovnic, l-a însărcinat cu ascultarea ecliziarhiei, că în el vedea părintele stareţ (că era tare evlavios la cele bisericeşti şi cunoştea regulile foarte bine) cum trebuie să fie un asemenea îngrijitor de cele sfinte” (13). Astfel, deşi tânăr, Sfântul Calinic a ajuns de fapt „cârmuitor peste mănăstire şi povăţuitor sufletesc al vieţuitorilor ei”, căci bătrânul stareţ Dorotei îi încredinţase lui „toată ocârmuirea” obştii (14). Presimţind că se apropie sfârşitul, acesta l-a trimis la Sfântul Munte, însoţit de monahul Dionisie, care ştia limba turcă, să cheme pe părintele Pimen, voind să-l lase stareţ în locul său. Ajuns acolo, el a cercetat împreună cu Pimen multe din mănăstiri, a văzut felul de vieţuire al monahilor îmbunătăţiţi, a ascultat cu smerenie sfaturile lor şi şi-a agonisit multe învăţături pe care le va folosi mai târziu la ocârmuirea mănăstirii Cernica şi a episcopiei Râmnicului. După un an, înţeleptul duhovnic s-a întors în ţară împreună cu părintele Pimen, aflându-l încă în viaţă pe stareţul Dorotei, care voia să lase în locul său pe cuviosul atonit. Acesta n-a fost însă privit cu ochi buni de obşte, fiindcă silise pe călugări la o vieţuire prea aspră. În această situaţie, mitropolitul Nectarie a trimis la Cernica pe arhiereul Ioanichie Stratonichias, care a procedat la alegerea noului stareţ, fiind propuşi trei candidaţi părinţi duhovnici: Calinic, Pimen şi Ignatie; Întreaga obşte l-a ales pe Sfântul Calinic, cunoscut ca „un neîntrecut păstor de suflete”. Lucrul acesta nu l-a mâhnit pe părintele Pimen, „care a primit să fie din nou dascălul duhovnicesc al Sfântului Calinic, cum fusese mai înainte şi i-a păstrat acestuia o nespusă dragoste părintească până la moarte” (15).

Trecuseră numai 11 ani de la intrarea Cuviosului în mănăstire şi ca vârstă nu avea mai mult de 30 de ani. Luând „asupra sa această povară grea pentru vârsta sa cea fragedă, îndată şi-a pus toată nădejdea numai în Dumnezeu şi cu toate puterile sale dându-se la cele mai mari şi grele nevoinţe, îngrijindu-se ziua şi noaptea de a conduce cu bună orânduială şi sfinţenie păstoria turmei încredinţate lui… precum şi de îmbunătăţirea averii mănăstirii” (16). În acelaşi timp era „un mare rugător şi un neîntrecut organizator” (17). În mai puţin de doi ani a dus la bun sfârşit lucrările de restaurare şi zugrăvire a bisericii Sfântul Nicolae, din ostrovul cel mare din Cernica, prin reputaţii zugravi Fotache şi Nicolae Polcovnicu, înzestrând-o cu toate cele de trebuinţă. Pentru munca şi buna chivernisire arătată, mitropolitul Dionisie Lupu l-a cinstit cu vrednicia de arhimandrit la 9 aprilie 1820.

Conducerea mănăstirii ridica multiple griji şi probleme ce se cereau rezolvate cu înţelepciune, cu tact părintesc si cu multă răbdare. De la început, Sfântul Calinic a căutat să impună ordine şi disciplină duhovnicească în rândul vieţuitorilor. De aceea a alcătuit în scris povăţuiri cuprinzătoare şi clare, cu îndatoririle ce le reveneau; a înfiinţat totodată o bibliotecă înzestratată cu importante cărţi de cultură teologică şi de zidire sufletească iniţiind un curent cărturăresc printre monahii cernicani (18). În timpuri de primejdie, ca în anul 1821, a găzduit şi a ocrotit pe cei fugiţi din Bucureşti de frica turcilor. Cea mai importantă lucrare gospodărească a sa de aici, din îndemnul, în vedenie, al Sfântului Nicolae, al Sfântului Gheorghe şi al stareţul adormit al Cernicăi, Gheorghe, a fost zidirea bisericii cu hramul Purtătorului de Biruinţă, între anii 1831 şi 1832. În urma cutremurului din 1838, Sfântul Calinic a zidit-o din nou, cu chilii de jur-împrejur, cu clopotniţă, cu ziduri groase şi puternice ca de cetate, cum se văd şi astăzi. Lucrările s-au desfăşurat după planurile sale. În 1846, neobositul stareţ a început să zidească biserica schitului Pasărea, care s-a târnosit un an mai târziu. Grija Sfântului Calinic este legată şi de zidirea mănăstirii Ghighiu, de lângă Ploieşti. A întocmit singur planurile celor mai multe dintre bisericile ctitorite de el. Obişnuia ca pietrele sau cărămizile de la cheile de boltă din vârful turlelor să le pună el însuşi, îmbrăcând şorţul de zidar şi suindu-se pe schele cu mistria în mână, cum a fost la Sfântul Gheorghe de la Cernica, la mănăstirea Pasărea şi la catedrala episcopală de la Râmnic. Era înzestrat cu o rară capacitate de constructor şi de organizator. Oriunde ajungea, răsăreau „în jurul lui, cu repeziciune, biserici şi aşezăminte pentru viaţa religioasă” (19). Mila şi dragostea de semeni se vădeau curând şi oamenii alergau la el ca la o vatră de căldură şi de înaltă trăire sufletească.

Timp de peste 31 de ani cât a stăreţit Sfântul Calinic a făcut din mănăstirea Cernica un colţ de rai, o mică grădină a Maicii Domnului, strălucind de lumină şi pace, de rugăciune în smerenie şi muncă tăcută, de milostenie. Porţile acestei obşti de 350 de călugări erau pururea nezăvorâte, deschise spre lume, sortite „să sprijine sănătatea morală a neamului şi să păstreze întreagă viziunea lui creştinească” (20).

De aceea, mănăstirea Cernica a devenit treptat o şcoală model a întregului monahism românesc, iar „Sfântul Calinic e floarea cea mai aleasă care a răsărit şi a crescut în solul spiritualităţii cernicane, dezvoltând în gradul suprem cele trei însuşiri ale ei: ascetismul, milostenia şi preocuparea practic-gospodărească” (21).

Sfântul Calinic îşi începe urcuşul duhovnicesc cu asceza, „cu începutul clasic al oricărui drum de desăvârşire spirituală în înţelesul creştin. El ajunge şi la tainica viaţă interioară în Dumnezeu, dar şi-a dat seama curând că, după învăţătura Părinţilor, baza neapărat necesară a acesteia e curăţirea de patimi şi aceasta nu se poate obţine fără asceză” (22).

Viaţa neobositului ostaş al Domnului impresionează cu neobişnuitele asprele lui înfrânări. Nu avea nici 20 de ani când „s-a dat pe sine, cu toată dorinţa arzătoare, la toate nevoinţele cele grele ale vieţii monahale… şi îşi omora trupul său cel prea crud cu postul cel mai aspru, pe care numai un bărbat desăvârşit îl poate suporta” (23). „Faţa i se îngălbenise de multa postire şi ochii i se duseseră în fundul capului din pricina multei privegheri şi a multor lacrimi” (24). Îşi prelungea posturile până la limita puterilor trupeşti. O dată, cu blagoslovenia duhovnicului său, n-a mai luat nimic în gură de la Duminica lăsatului de carne până la Paşti, cu excepţia unei jumătăţi de prescură în Joia canonului celui mare. Altă dată, într-o vară, n-a mâncat de 40 de zile, decât seara câte o felie de pepene şi câteva poame, ca să-şi potolească setea. În afară de posturile ce şi le lua adesea, începând din 1820, vreme de aproape 50 de ani, n-a mâncat nici carne, nici peşte, ci doar legume, fără untdelemn, şi din acestea doar o dată pe zi: unt de vacă, brânză şi lapte gusta numai sâmbăta câte puţin ca să biruiască mândria (25).

În general, în cursul întregii sale vieţi, „nu înceta ziua şi noaptea veghind, postind şi abţinându-se de la toate cele ce sunt lumeşti şi plăcute lumii… Cu un cuvânt, toată voinţa sa ca stareţ în mănăstirea Cernica şi ca episcop al Râmicului a fost cum stă un soldat de sentinelă, veghind neîncetat asupra slăbiciunilor sale trupeşti şi a vrăjmaşilor nevăzuţi ce dau luptă neîncetată în mintea şi în inima omului, încât cu ajutorul lui Dumnezeu, a ajuns vas curat şi luminat al Sfântului Duh” (26). Sfântul Calinic a rămas monah prin viaţa lui de nevoinţă chiar după ce a ajuns episcop. A îmbrăcat aceeaşi haină groasă de şiac şi ţinea acelaşi post aspru, dormind tot atât de puţin, ca şi mai înainte.

Scopul urmărit prin post, prin privegheri prin încordări aspre era dezrădăcinarea patimilor şi a egoismului, arderea lor prin candela mereu aprinsă a virtuţilor creştine. „Atâta era de blând şi smerit cu inima, încât credea cineva că are în faţa sa un înger ceresc cu care vorbeşte, iar nu un om pământesc”. Şi pe cât se arăta de aspru cu sine, pe atât era de bun, de blând şi de milostiv cu alţii. „Era atât de milostiv, încât atunci când nu avea ce să dea de milostenie îşi da hainele de pe Preasfinţia Sa şi plângând se ruga de mine, nevrednicul, ca să caut bani de unde voi şti, ca să aibă să dea la fraţii lui Hristos, pentru că aşa numea Preafericitul pe săraci şi neputincioşi”. „Pentru oraşe avea liste de persoane cărora li se cuvenea ajutor”, punând în fiecare oraş câte o persoană de încredere pentru distribuirea ajutoarelor. Sumele ce i dădeau pentru servicii religioase, de către familiile înstărite, prin vreun slujitor din preajma lui, nu le primea niciodată în mână, ci poruncea respectivului preot cui să le dea. „Când hirotonea preoţi, nu numai că nu le lua nimica pentru osteneala sa, ci oprea şi pe alţii de a le lua ceva, şi când plecau preoţi pe la bisericile lor, îi chema înaintea sa şi-i povăţuia cum să se poarte în societate şi cu enoriaşii lor şi le da bani de cheltuială pe drum, cărţile de preoţie şi alte cărţi gratis” (27).

Sfântul Calinic a cultivat milostenia cu o osârdie rară. Ea este, pe lângă asprimea vieţii, a doua virtute de căpetenie a lui. Înţeleptul ierarh îşi dădea seama că, trăind în lume, iubirea de Dumnezeu impune şi iubirea de oameni prin fapte. El a împăcat asceza, ca preocupare de desăvârşire personală, cu virtutea socială a milosteniei, dovedind că aceasta nu închide pe om în preocupări individualiste, ci e tocmai mijlocul de omorâre a egoismului, piedica principală din calea generozităţii umane. Preocuparea de ajutorare a semenilor s-a manifestat, la Sfântul Calinic, şi în forma unei activităţi gospodăreşti neobosite, în felul Sfântului Vasile cel Mare. E un sfânt ziditor de însemnate locaşuri bisericeşţi, după cum am arătat, şi aceasta este o a treia mare virtute a sa. „Acest Sfânt Episcop şi Arhiereu al Bisericii noastre Române a săvârşit multe fapte mari şi folositoare… a făcut şapte biserici mari şi trei paraclise” (28).

Activitatea de realizări imediate a Sfântului Calinic nu a exclus viaţa lui de taină, trăirea în Hristos, Dumnezeul nostru. Ea se boltea peste toată existenţa lui. Este uimitor cum sălăşluiau şi se armonizau în el contemplaţia prezenţei dumnezeieşti şi privirea atentă la amănuntele vieţii concrete, trezvia care urmăreşte gândurile cele mai subţiri ale minţii şi atenţia care combină şi realizează planuri prudente de zidire, de organizare şi de gospodărire. Unitatea se realiza poate datorită faptului că cele de jos erau văzute în lumina şi sub imboldul celor de sus. În armonia raţiunilor divine, Sfântul Calinic contempla schema planurilor ce avea să le realizeze jos, iar în cele de jos surprindea razele luminii de sus (29).

Multa lui rugăciune însoţită de dragostea de Dumnezeu răsfrântă asupra semenilor îi înmuiase în aşa măsură inima, încît o prefăcuse într-un izvor de lacrimi care îi curgeau adeseori. De multe ori gândul la Dumnezeu îi pricinuia adevărate răpiri, în cursul cărora i se descopereau mari taine ale vieţii cereşti şi evenimente viitoare. În acele clipe era absent faţă de toate cele din jurul său, iar când îi înceta extazul îi porneau din ochi şiroaie de lacrimi (30).

„Mă minunam, spune ucenicul său, de o asemenea viaţă supranaturală, mă minunam mai mult pentru că citisem vieţile tuturor Sfinţilor Părinţi şi acum vedeam că servesc un sfânt viu, în viaţă. De aceea îndrăzneam de multe ori şi-l întrebam câte ceva despre tainele dumnezeieşti şi dânsul, ceea ce cunoştea că-mi este de folos şi cât putea să încapă în mintea mea cea slabă şi întunecată, îmi descoperea, iar dacă înaintam cu întrebările mai departe, îmi zicea că nu este acum timpul pentru asemenea întrebări” (31).

Pe lângă darul citirii în sufletele şi în gândurile oamenilor, în Sfântul Calinic s-a sălăşluit şi harisma dumnezeiască a facerii de minuni. Cu puterea rugăciunilor a izbăvit, la 1821, obştea călugărilor şi mulţimea de bucureşteni, refugiaţi la Cernica de urgia turcilor care înconjurau mănăstirea şi erau hotărâţi să-i omoare pe toţi (32). A tămăduit o femeie stăpânită de duh necurat; citind el rugăciuniile de dezlegare din slujba înmormântării, trupul neputrezit al unui mort s-a prefăcut în ţărână. Meşterul Costache care a lucrat la clădirea bisericii catedrale de la Râmnic istoriseşte de asemenea cum Sfântul Calinic i-a tămăduit prin rugăciune pe fiul său bolnav de epilepsie. De aceeaşi boală a fost izbăvită şi fiica unui sătean din comuna Muiereasca-Vâlcea, care se îmbolnăvise pentru că trecuse din greşeală, alergând după o vită, dincolo de hotarul dintre sat şi schitul Frăsinei; se ştie că episcopul ascet aşezase o tăbliţă, oprind sub blestem trecerea femeilor spre schit (33).

Din toată fiinţa Sfântului Calinic s-a răspândit ca o mireasmă de crini suprafirescul. Era „cu adevărat un înger în trup, un templu al Duhului Sfânt, poartă prin care străbătea cerul pe pământ. Aşa a fost simţit şi de contemporanii săi” (34). Mulţi şi-l aleseseră de duhovnic, alergând la el să-i ajute, să-i vindece de boli, să le fie îndrumător cu sfatul, iar alţii îl lăsau executor testamentar. De mai multe ori, domnitorul Alexandru Ghica (1834-1842) şi dregătorii ţării l-au rugat să primească vrednicia de mitropolit al Ungrovlahiei, dar el a refuzat. Ucenicul său, arhimandritul Anastasie Baldovin, istoriseşte că unii ar fi încercat să-l omoare, otrăvindu-l. Puterea lui Dumnezeu însă l-a scăpat. Această înaltă preţuire a determinat totuşi neîncrederea unor ambiţioşi necunoscuţi, care au încercat în două rânduri să-l înlăture. După ce medicul îl examinase ultima dată şi-i spusese să se gătească de moarte, călugării s-au întristat şi, la îndemnul său, cu lacrimi în ochi s-au adunat în biserică şi au ales ca stareţ pe arhimandritul Veniamin Catulescu. Iar Cuviosul Stareţ Calinic şedea în chilia sa, aşteptând să-i vină moartea şi rugându-se: „Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, nu credeam, nici doream ca să mor otrăvit”. O dată a auzit o voce zicându-i: „nu vei muri de otravă, scoală-te şi fii sănătos, căci nu după mult timp ai să fii episcop la Râmnicu-Vâlcea, unde ai să îndreptezi Biserica şi clerul, care este în scăzământ”. Şi îndată cu aceasta s-a pomenit sănătos cu desăvârşire; sculându-se, s-a dus în biserică, fiindcă era pe timpul când călugării cântau rugăciunile de la Miezonoptică. Văzând ei că se aşează sănătos în strană, s-au spăimântat, încât li se părea că văd o nălucă. După terminarea rugăciunilor s-au dus cu toţii la stăreţie şi l-au întrebat ce minune este aceasta şi cum s-a făcut aşa de repede sănătos. Iar el le-a mărturisit cu de-amănuntul ceea ce s-a petrecut şi toţi părinţii s-au minunat şi au dat slavă bunului şi înduratului Dumnezeu, care şi din morţi face vii (35).

Cu această chemare apostolică, Sfântul Calinic a ajuns episcop al Râmnicului-Noului Severin la 15 septembrie 1850. El avea atunci 63 de ani şi vieţuise în mănăstirea Cernica, de care cu greu se despărţea acum, aproape 43 de ani, din care 31, ca stareţ.

După hirotonia întru arhiereu, la 26 octombrie 1850, şi după înmânarea gramatei de înscăunare, a urmat despărţirea emoţionantă de mănăstirea Cernica. La plecare a luat cu sine câţiva monahi ca să-i fie de slujbă în eparhie, între care au fost şi fraţii Orest şi Anastasie Baldovin, ucenicii săi apropiaţi.

Scaunul episcopiei Râmnicului, către care se îndrepta acum noul ales, se afla la Craiova, unde se mutase în urma incendiului din primăvara anului 1847, care pustiise oraşul Râmnic. Sosind aici, el a căutat mai întâi să-şi cunoască eparhia în tot cuprinsul ei, făcând dese vizite canonice. După aceea încunoştiinţa pe domnitor de cele constatate, de greutăţile pe care le aveau preoţii şi ţârcovnicii, de lipsa slujitorilor prin multe sate, unde bisericile erau închise şi dărăpănate, de proasta stare a schiturilor, a episcopiei, de „multe feţe bisericeşti care să cuvine şi după cerere de bună voe şi după neapărate trebuinţe a le trimite la sfânta monastire de monahi, spre pocăinţă şi mântuirea sufletelor” (36).

Din timpul vizitei pastorale a Sfântului Calinic prin eparhie se păstrează o relatare din 31 mai 1851, care impresionează până astăzi: „Prea Sfinţia Sa Părintele Episcopul Râmnicului neîncetat şi cu râvnă se sârguieşte spre îndreptarea clerului din eparhia încredinţată arhipăstoriei Prea Sfinţiei Sale. În zilele acestea a vizitat mai multe monastiri şi biserici, între altele, monastirea Sadova, monastirea Hotărani, Brâncoveni, oraşul Caracăl…”.

În toată călătoria, Prea Sfinţia Sa dă dovezi de acea mai desăvârşită pietate, evlavie, bunătate şi râvnă pentru înfrumuseţarea Casei Domnului şi pentru întinderea moralului creştin şi a bunei-credinţe.

„Văzându-i cineva simplitatea îmbrăcămintei, înfrânarea cea desăvârşită, exactitatea întru împlinirea datoriilor cerute de la o persoană bisericească, depărtarea de tot luxul, pompele de afară şi buna primire către toţi, se strămută cu mintea în cel dintâi secol al creştinismului, când păstorii erau model de simplitate şi de fapte bune”.

„Episcopul de Râmnic nu şi-a schimbat felul vieţii, ce petrecea aflându-se în mănăstirea Cernica. Aceeaşi înfrânare, aceleaşi rugăciuni de toate zilele (fie cât de ostenit), aceeaşi simplitate în haine şi în toate ale traiului. Nu voia a fi însoţit decât de oameni neapărat trebuincioşi. Dacă din preoţi, porniţi de evlavie şi dragoste către păstorul lor, îi ieşeau înainte şi vreau să-l însoţească, le zicea „întoarceţi-vă înapoi; eu nu cer de la preoţi să mă însoţească călări, ci să-şi cunoască bine datoria slujbei şi să îngrijească de biserica încredinţată lor”.

„Tot ce s-a schimbat într-însul este că la viaţa aspră monahicească din copilărie s-a mai adăogat ostenelile unei întinse eparhii care era cea mai întrebuinţată de un asemenea păstor” (37).

A rânduit noi protopopi şi le-a dat instrucţiuni şi învăţături referitoare la atribuţiile şi la răspunderea lor.

La 15 decembrie 1850, îndată după ce sosise la Craiova, Sfântul Calinic cere Departamentului bisericesc să înfiinţeze şcoli pe la protopopii pentru cântăreţi şi paracliseri, care nu cunoşteau slujbele bisericeşti şi nici „tonisirea glasurilor asupra cântării”. Departamentul şi Eforia i-au refuzat cererea, dar neobositul păstor s-a adresat direct domnitorului, care a decis aprobarea „de câte o şcoală pe lângă fiecare protopopie” (38).

La Râmnic exista un seminar teologic din 1837, care, în urma focului amintit, s-a mutat la Craiova, o dată cu episcopia, fiind instalat la mănăstirea Bucovăţul Nou. La înscăunarea sa, Sfântul Calinic a luat măsurile de redeschidere a seminarului şi a dispus numărul elevilor la 40.

Neobositul ierarh a început refacerea catedralei episcopiei din Râmnic în 1852; cu ajutorul material primit din partea domnitorului Barbu Ştirbei, clădirea a fost terminata în 1856. Concomitent s-au refăcut şi clădirile seminarului, executate după planurile şi indicaţiile alesului ierarh. Pictura catedralei râmnicene, împreună cu 24 icoane praznicare, a fost executată de renumitul pictor Gh. Tattarescu (39).

În acelaşi timp deschisese şantiere şi pentru repararea metocurilor episcopiei. O realizare a marelui episcop-ascet – sub aspect material şi spiritual – o constituie schitul Frăsinei. La 27 august 1860 e numit stareţ aici ieromonahul Serafim, căruia îi dădea povăţuiri „să se poarte pe sine bine şi cu cucerie, potrivit cu podvigul său şi cu postul ce i se încredinţează”, să ţină „orânduiala slujbelor bisericeşti după toată cuviinţa…, să poarte grijă cu neadormită priveghere despre cârmuirea averii (mănăstirii)…, să se poarte cu dragoste şi blândeţe către ceilalţi părinţi şi fraţi ce să vor aduna, spre vieţuire, într-acel schit, mângâindu-i cu dare de cele trebuincioase după starea schitului… şi să aibă a să împărtăşi cu toţii deopotrivă ca un lucru ce să socoteşte pe obrazul tuturor de obşte, fiind o singură masă în fiinţa cuvioşii sale ca un mai mare povăţuitor între dânşii” (40).

Schitul Frăsinei, ctitorit în 1763 şi văduvit de „cuvioasa petrecere a monahilor”, de la sfârşitul veacului al XVIII-lea şi până pe la 1845, a fost înzestrat de Sfântul Calinic cu o biserică nouă, având hramul Adormirea Maicii Domnului, cu chilii în jur şi cu clopotniţă (41). În el se respecta pravila vieţuirii atonite şi a fost singurul aşezământ mănăstiresc din ţară exceptat de la secularizarea din 1863, cu aprobarea specială pe care i-a acordat-o domnitorul Al. I. Cuza.

Pentru ca bisericile să aibă cărţile necesare de cult şi în scopul pregătirii clerului, Sfântul Calinic a înfiinţat cu mijloace proprii „Tipografia Kallinik Râmnik”, cu „teascuri cu anevoinţă, nefiind tipografie cu maşină” (42). În 1861, protosinghelul Orest a fost trimis de către Sfântul Calinic la Sibiu, ca să cumpere cele de trebuinţă tipografiei şi, cu acest prilej, l-a recomandat episcopului Andrei Şaguna, căruia îi trimitea ca dar „o sfântă cruciuliţă de corn de inorog şi o panocamilafcă de ale noastre, în semn de iubire”.

Tipografia a început să lucreze din 1861, când au apărut: Aghiazmatarul, Datoriile preoţilor, Slujba sfintei Învieri din Dumineca Paştilor, Manualul de pravilă bisericească şi Tipicul bisericesc. După un an apar Mineiele, marea lucrare a epocii. Mai târziu se vor tipări, între altele: Cartea foarte folositoare de suflet, ed. a II-a, Evanghelia, Octoihul, Învăţătura către preoţi şi diaconi, Liturghierul, Acatistierul şi Învăţătură pentru duhovnici.

Prin înfiinţarea tipografiei la Râmnic şi prin imprimarea atâtor cărţi, Sfântul Calinic a reînviat trecutul de glorie culturală şi artistică a înaintaşilor săi, episcopii Antim Ivireanul, Damaschin, Climent, Chesarie şi Filaret. Mărinimia sa a fost încă şi mai mare. La 26 ianuarie 1867, luminatul episcop a donat tipografia sa Consiliului municipal al oraşului Râmnicu-Vâlcea, cu tot inventarul ei şi cu toate cărţile pe care le avea în depozit. Pe lângă dorinţa ca şi în viitor ea sa poarte „acelaşi titlu de Kallinik Râmnik” se mai prevedea ca jumătate din venituri să se întrebuinţeze pentru susţinerea şcolilor oraşului şi a tinerilor studenţi lipsiţi de mijloace, atât din învăţământul laic cât şi din cel bisericesc. Cealaltă jumătate era destinată înzestrării schitului Frăsinei (43).

Dragostea de carte, setea de a citi mereu, ca şi dorul lui nesecat de rugăciune, de muncă şi de slujire a semenilor l-au urmărit pe Sfântul Calinic toată viaţa. Comoara cărţii a fost singura lui comoară îndrăgită pe pământ. „Den acea vreme pănă la apropierea mea de moarte, nu am adunat pentru mine averi sau mişelii, ci numai sfinte cărţi” (44). Alesul Domnului a iubit cartea şi cultura cu rolul ei de înnobilare a minţii şi a inimii omului. De aceea a început să imprime unele lucrări precum Rânduiala tunderii chipului monahicesc (1842), Pravoslavnica mărturisire (1859) etc, cu mult înainte de a avea propria sa tipografie. De asemenea s-a străduit cât mai mult să înzestreze biblioteca mănăstirii Cernica în care s-a nevoit cu cărţile importante ale epocii. Multe dintre ele poartă până astăzi autograful: „Din cărţile sfintei mănăstiri Cernica este, să nu se înstrăineze. Calinic arhim. Cernichii” sau: „este a Cernichii, să nu se înstrăineze. Calinic arhim. Cernichii”. Chiar catalogul bibliotecii a fost redactat de el sau „sub supravegherea sa” (45).

A preţuit şi a ajutat pe oamenii de carte, cum a fost învăţatul călugăr Naum Râmniceanu, căruia i-a ocrotit bătrâneţile şi i-a înlesnit munca lui cărturărească în Cernica, în vremea stăreţiei sale (46).

Atunci când timpul i-a îngăduit, Sfântul Calinic a căutat să ţină în mână nu numai cartea, ci şi pana de scriitor. De aceea el ne-a lăsat un poem religios în versuri, plin de evlavie, care începe: „Ştiu începutul meu că are sfârşit şi eu vieţuiesc ca un fără de sfârşit” (47). A mai scris: Însemnări cu privire la Revoluţia din 1821 (48), o Arătare pe scurt pentru Cernica (49), două mici îndreptare duhovniceşti: Despre cum trebuie să petrecem în casa lui Dumnezeu, Rânduiala sfinţirii pâinii de obşte (50), Pravilă mănăstirească (51) şi Pastorala tipărită în 1863.

Pravila mănăstirească, fixată de Sfântul Calinic, după care s-a condus obştea Cernicăi în cei aproape 32 de ani ai stăreţiei sale şi poate şi aceea de la Frăsineii-Vâlcii, cuprinde 37 de capitole (52). În ele se enumeră îndatoririle monahilor: păzirea pravilei, participarea „fără lipsă” la slujba celor şapte laude, ascultarea, masa de obşte, buna orânduială în mănăstire, smerenia, tăierea voii, tăcerea buzelor, „Rugăciunea lui Iisus” neîncetat în gură, în minte şi în inimă, umblatul liniştit, postul smerit, mâncarea fără de carne, interzicerea primirii persoanelor străine în chilie („fie măcar mumă-sa, sau soră-sa, sau frate-său”), oprirea vorbirii deşarte în biserică, păstrarea cu grijă a cărţilor stranei şi ale bibliotecii şi altele, care urmăreau călăuzirea râvnitorilor după chipul îngeresc „pe calea anevoioasă a desăvârşirii” (53).

Pentru preoţii de mir a reeditat, cu puţine modificări, ediţia a doua a Pravilei mitropolitului Nifon din 1854, pe care a tipărit-o când era episcop al Râmnicului, ca aceştia să cunoască bine „râduielile privitoare la Taina Nunţii” şi permanent „să aibă un conducător necesar misiei lor, care să le arate legile, atât bisericeşti cât şi politiceşti” (54). La hirotesia în duhovnic, preotul primea Gramata de duhovnicie în care i se arăta marea răspundere a Tainei Mărturisirii, pe care să o săvârşească întotdeauna „cu mare luare-aminte şi cu frică de Dumnezeu, fără lene”, să se păzească „fără prihană, pe cât va fi cu putinţă”, şi patimile să nu-l biruiască, sau să arate „păcatele cuiva şi de cei ce să îi spovedesc, căci deosebit că vei fi urât şi lepădat de la faţa Domnului, dar şi pravilele hotărăsc înfricoşată pedeapsă unor duhovnici ca acestora netemători de Dumnezeu. Să nu ceri nimica pentru această taină…”, „să te rogi lui Dumnezeu să-ţi lumineze mintea ca să poţi povăţui pe creştini la calea mântuirii, care duce la împărăţia cerurilor” (55).

Activitatea pastorală a preotului este legată în concepţia luminatului ierarh, de activitatea sa cultural-socială şi patriotică în mijlocul enoriaşilor. Cităm un fragment din Pastorala tipărită în 1863: „Datori suntem dar, să nu cruţăm nici un interes particular pentru binele obştesc care este şi al fiecăruia în parte. Când fraţii noştri cei de o credinţă şi de sânge… ne cer ajutor, când patria, care se compune den fraţii noştri, ne cere jertva noastră, datori suntem a o da. Dumnezeu a poruncit: nimeni n-are mai mare dragoste alta, decât a-şi pune sufletul său pentru prietenii săi; neamul şi patria, se înţelege, a zis Însuşi Mântuitorul Hristos.

„Duhovniceştilor fii şi fraţi preoţi! A învăţa pe oameni să se iubească între dânşii, să-şi iubească patria, să jertvească orice interes pentru fericirea ei viitoare, care este pentru voi şi copiii voştri, este datoria noastră, sau mai bine să zic a voastră. A voastră zic, pentru că trăiţi în popor, voi sunteţi sufletul soţietăţii, voi primiţi pre om din pântecele maicii sale şi călătoriţi împreună pe calea aceştii vieţi spinoase până îi duceţi în sânul pământului, care este maica noastră tuturor” (56).

Tot în sprijinul activităţii pastorale a slujitorilor altarelor vin şi tipăriturile: Cartea foarte folositoarei de suflet şi Învăţătura către preoţi şi diaconi. Grija pentru instruirea şi formarea clerului în scopul ridicării vieţii spirituale a credincioşilor constituie, aşadar un alt aspect al sfinţeniei marelui episcop al Râmnicului.

Înainte de a îndruma pe preoţi şi păstoriţi, Sfântul Calinic a dat el însuşi dovadă prin fapte de un înalt şi pilduitor patriotism, ca unul care şi-a închinat viaţa atât Bisericii cât şi patriei. Ca membru al Divanului ad-hoc şi ca partizan al Unirii Principatelor, el a dispus să se facă rugăciuni în toată eparhia sa şi a chemat printr-o pastorală specială pentru împlinirea acestui ideal de veacuri al naţiunii: „Religia ortodoxă fu păstrată cu sângele părinţilor noştri; românii îşi vărsară sângele pentru credinţa lui Christos, pentru lăţirea adevărului Evangheliei, care a fost şi este mântuirea patriei noastre”.

„Astăzi Dumnezeu, prin tainele Sale cele nepătrunse, chiamă pe români ca să-şi ceară pe cale legiuită coroana luptelor şi a sângelui vărsat pentru cruce, pentru apărarea Patriei, a bisericilor şi a mănăstirilor noastre, de a nu se întemeia, pe sfintele altare, biserici de altă credinţă…

„Poporul român n-are decât să ceară pe cale legiuită; viaţa politică şi naţională, făgăduită creştinilor prin glasul Evangheliei; şi spre a cere viaţa, trebuie a se uni într-un cuget şi voinţă” (57).

Comitetul unionist din Craiova elogia atitudinea şi activitatea Sfântului Calinic printr-o scrisoare: „…cartea nemuririi va înscrie şi numele său între unşii şi aleşii Domnului, între păstorii cei adevăraţi, cari se pun pentru turma lor, între aceia pentru care Evanghelia zice: „Cel ce vă face şi va învaţă, acela mare se va chema în împărăţia cerului” (58).

Şi cu alt prilej, luminatul patriot încunoştinţa pe reprezentanţii conducerii de stat că „nu am încetat şi nu încetez a ruga pe milostivul Dumnezeu, atât (eu) însumi cât şi toate bisericile din eparhia noastră, ca să-şi săvârşească această milă a Sa, pentru împreunarea într-un singur stat a Moldo-României şi subt un singur guvern, după cum se cuprinde în cele patru punturi ale programului naţional, ca unii ce suntem uniţi în credinţa cea către Dumnezeu, drepţi slăvitori, fii ai Bisericii Răsăritului, de aceeaşi limbă şi acelaşi neam…(59).

Tot aşa, pentru ceea ce reprezenta Sfântul Calinic în vremea păstoriei sale, „pentru chiriarhii Bisericii Române îl aveau şi-l stimau ca pre un om extraordinar, ca pre un sfânt” (60).

Patriarhul Chirii al Ierusalimului îi scria la 4 decembrie 1850 că, chiar înainte de alegerea în scaunul de la Râmnic „la noi a fost lăudată faima multelor voastre virtuţi, prin care aţi adus la vieţuirea cea întocmai cu îngerii obştea cea sfântă de la Cernica” şi admiră „harurile Duhului cele revărsate din belşug asupra voastră, mulţumind lui Dumnezeu că şi în timpurile noastre nu au lipsit marii învăţători şi luptători asemenea marilor îndrumători de aşezări monahale”(61).

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza îl aprecia şi-l iubea: „Episcopul Râmnicului, Calinic este adevăratul şi sfântul călugăr al lui Dumnezeu şi ca el altul nu mai este în toată lumea” (62).

Ţarul Rusiei, Nicolae I, stimându-l de asemenea, i-a acordat în ianuarie 1854 „crucea Sfântul Vladimir clasu al 3-lea” (63).

Anii bătrâneţii însă începuseră să-i bată pe umeri. De aceea, la 18 septembrie 1857, şi-a scris diata, pe care a refăcut-o în mai multe rânduri, fondul rămânând acelaşi (64). Ea ilustrează un minunat profil spiritual de sfânt român: „…Eu smeritul Arhiereu Kallinik Episcopu allu Eparhii Râmnicu Noului Severin, aflându-mă în vârstă trecută peste şaptezeci de ani şi auzind glasul Domnului meu Iisus Hristos ce zice în Sfânta Evanghelie, fiţi gata că în ce ceas nu gândiţi Fiul Omului va veni, adică Domnul, ca nu viind fără de veste să vă afle dormind. Pe acest glas al Domnului auzindu-l şi temându-mă, încă şi de neputinţe fiind coprins şi din zi în zi cu trupul slăbind, şi aşteptând în toată vremea acel ceas al morţii zis de Domnul, şi după putere gătindu-mă de ieşire dintr-această viaţă, cu toate că sunt coprins de lenevie, şi trândăvie şi de alte multe patimi, dar nu m-am desnădăjduit de mila Domnului meu Iisus Hristos care au venit în lume să mântuiască pre cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu.

„Am socotit că, cu această smerită a mea scrisoare, să fac fieşcăruea cunoscut ca cei ce după sfârşitul meu vor voi să cerce averile mele, ca să nu se ostenească în zadar, nici să cerce pe cei ce mi-au slujit mie pentru Dumnezeu ca să afle comoara mea sau bogăţia chilii mele care o am adunată din tinereţele mele, pentru că de când am luat sfântul chip monahicesc în Sfânta Monastire Cernica, la 19 ani ai vârstei mele, şi m-am făgăduit lui Dumnezeu ca să aibă sărăcia cea de bună voie. Den acea vreme, până la apropierea mea de moarte, nu am adunat pentru mine averi sau mişelii, ci numai sfinte cărţi, iar aur sau argint nu am adunat nicidecum, nici am voit să aib haine de prisos, nici alte lucruri, ci numai singure cele de nevoe ale trupului. Numai de aceste m-am grijit ca necăştigarea şi sărăcia cea monahicească cu duhul şi cu singuru lucru să o păzesc şi fiind toată nădejdea numai la mila lui Dumnezeu care nici o dată nu m-au lăsat.

„Pentru că (şi) am fost arhimandrit şi stareţ la Sfănta Monastire Cernica darurile ce mi se da de la făcători de bine precum şi veniturile mănăstirii le-am cheltuit la ale mele şi la ale mănăstirii trebuinţe.

„Asemenea şi cât am fost Episcop al aceştii Eparhii nu am adunat aur şi argint ce de la dregători mi se da, ci le-am cheltuit şi pe acestea la ale mele, la ale casii şi la ale altor sărmani care au avut trebuinţă, după cum Dumnezu mi-au poruncit le-am împărţit.

„Drept aceea, ca să nu să ostenească după moartea cercetând sau iscodind orice feliu de avuţie a chilii mele fiind că nici de îngropare, nici de pomenire nu las ceva, ca sărăcia cea călugărească mai mult la sfârşit să se arate lui Dumnezeu, pentru că (eu) cred că mai primit îi va fi Fiului lui Dumnezeu de a nu ar rămânea după moartea mea nici un ban, decât ca (atunci) când s-ar împărţi multă strânsoare după moartea mea. Şi dacă nu ar voi nimeni ca pă mine cel aşa de sărac să-mi dea ticălosul meu trup obicinuitei îngropări, apoi mă rog acelor care îşi aduc aminte de moartea sa să îmi târască păcătosul meu trup la o biserică săracă şi acolo între alte trupuri să-l îngroape pe el. Iar dacă voirea stăpânitorilor ar porunci ca după moartea mea să mă îngroape după obicei, apoi mă rog iubitorilor de Hristos, fiindu-mi sfârşitul în Valahia mare, să mă îngroape în Sfânta Monastire Cernica, lângă biserica Schimbării la Fată cea de noi zidită, de-a dreapta parte. Iar fiindu-mi sfârşitul în Valahia mică, în Eparhia Râmnicu Nou Severin, să mă îngroape în tinda bisericii a Sfântului Erarh Nicolae, cea de nou zidită de noi, în unghiul tindei cei de-a dreapta parte, ca cei ce vor vedea mormântul meu să-şi aducă aminte de dragostea noastră, ca să nu ne uite la sfintele rugăciuni, când se vor ruga către Domnul.

„Deci cei ce vor voi ca fără de bani să pomenească păcătosul meu suflet întru rugăciunile sale către Dumnezeu, unii ca aceia şi singuri să fie pomeniţi întru împărăţia lui Dumnezeu. Iar cei ce vor avea trebuinţă de plată, apoi mă rog să nu mă pomenească pe mine săracul, cel ce nimica nu am lăsat de pomenire. Iar Dumnezeu să fie tuturor milostiv şi mie păcătosul în veci, amin!

„Aceasta este diata mea, aceasta este duhovniceasca mea scriere, întru acest chip este înştiinţare de averea mea, iar dacă necrezând înştiinţarea aceasta şi vor începe a iscodi, căutând aur sau argint, măcar deşi mult s-ar osteni, nimic nu va afla şi îi va judeca pe ei Dumnezeu. Amin!

„Această Diată s-a scris în Sfânta Arhiepiscopie Râmnicu Nou Severin, în Casa arhierească, în anul 1866, asemănat cu cea din anul 1857, septembrie 18, scrisă cu chiar mâna şi iscălitura noastră.

KALLINIKU RÂMNIKU anul 1867, mai 16, Episcopia Râmnicu» (65)

Testamentul Sfântului Calinic îi oglindeşte întreaga viaţă ca o sfântă dăruire în smerenie, întru dragostea lui Dumnezeu şi a semenilor. Suferinţele de stomac, de când fusese otrăvit, ca şi durerile de cap pe care le-a avut toată viaţa sa, îi copleşiră bătrâneţele. Fără să primească aprobarea retragerii din înalta funcţie, pe care a cerut-o, Sfântul Calinic a plecat din Râmnic şi a lăsat la conducerea eparhiei, în calitate de „vremelnicesc însărcinat cu căutarea trebilor eparhii sfinţii Episcopii a Râmnicului”, pe arhimandritul Grigorie (66), căruia îi încredinţase şi diata sa.

La 24 mai 1867 se afla din nou la Cernica, de care rămăsese legat sufleteşte tot timpul şi pe care nu o va mai părăsi niciodată. Din respect pentru Sfântul Calinic, guvernul i-a primit acest „paretesis” şi el a rămas până la sfârşitul zilelor sale tot în vrednicia de episcop titular al Râmnicului, purtând, prin corespondenţă cu arhimandritul Grigorie, grija şi conducerea efectivă a eparhiei (67).

În acele zile, ne spune ucenicul său; biograf, arhimandritul Anastasie Baldovin, „m-am dus în capitală şi am spus mitropolitului Nifon că s-a apropiat trecerea episcopului din această viaţă; după aceasta mitropolitul Nifon a venit singur la Cernica şi l-am introdus la Prea Sfinţia Sa. Şi când a ieşit Nifon din casa Prea Sfinţiei Sale, era aşa de vesel şi luminat la chip, încât nu l-am văzut în viaţa mea. După plecarea mitropolitului, după obicei, am intrat la Prea Sfinţia Sa şi mi-a spus: „Fătul meu, Nifon mi-a spus totul şi cred că este speranţă de mântuirea lui”; adăogându-mi: „Să ştii că la şapte ani, când mă va dezgropa pe mine, va intra Nifon, mitropolitul în mormânt”, care s-a împlinit întocmai” (68).

Ştiindu-şi sfârşitul apropiat, în joia cea mare, 28 martie 1868, Sfântul Calinic a chemat şapte preoţi şi i-au slujit Sfântul Maslu, iar în ziua de Paşti i-a „slujit un preot în paraclisul chiliei sale unde şedea şi s-a împărtăşit cu Sfintele Taine”. A purtat apoi mai multe „convorbiri duhovniceşti” cu stareţul Cernicăi, Ştefan. În zorii zilei de joi, 11 aprilie, după ce un preot îi citise utrenia, consemnează de asemenea biograful amintit, „când s-au împlinit cele 14 zile, s-a făcut sănătos definitiv şi s-a sculat, şi s-a îmbrăcat cu hainele de îngropare, pentru că toate celelalte le dăduse toate de pomană; s-a spălat singur pe faţă, s-a pieptănat şi ne-a binecuvântat pe toţi câţi eram în casă şi, cum sta, pe picioare, s-a rezemat pe pieptul călugărului Ghermano, zicând: „Să ne vedem în fericirea de pe cealaltă lume”; suflând de trei ori din sfintele sale buze a rămas rezimat pe pieptul părintelui Ghermano; şi, după ce l-am îmbrăcat cu veşmintele ce-mi ordonase, l-am pus pe scaun cu cârja şi cu Evanghelia pe braţ şi astfel a stat mai multe zile (în biserica Sfântului Nicolae), până a venit Mitropolitul, Episcopii şi mai mulţi Arhierei şi Egumeni de la mai multe Mănăstiri” (69).

Slujba înmormântării a avut loc sâmbătă, 13 aprilie 1868. Comunicatul oficial publicat cu acest prilej relatează: „Oficiul funebru fu făcut de Eminenţa Sa Mitropolitul Primat al României (Nifon), încongiurat de părintele episcop de Roman (Atanasie Stoenescu), cinci prea sfinţiţi arhierei, mai mulţi arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri şi a unui numeros cler, atât laic cât şi monahal. La această ceremonie funebră a asistat un foarte numeros public ce de dimineaţă venise din capitală la monastire, toţi împiegaţii Ministerului Cultelor, monahiile şi monahii din mănăstirile învecinate cu Cernica” (70). După cuvântarea funebră a profesorului Veniamin Catulescu, patru arhimandriţi au purtat jeţul cu rămăşiţele pământeşti ale smeritului ierarh, care au fost îngropate în biserica Sfântul Gheorghe.

Pentru curăţia vieţii sale, care a făcut din el un vas ales al lui Dumnezeu, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât să fie trecut în ceata sfinţilor. Festivităţile pentru proclamarea solemnă a canonizării sale s-au desfăşurat tot la mănăstirea Cernica în zilele de 21 şi 23 octombrie 1955 (71). I s-au deshumat atunci osemintele şi au fost aşezate într-o raclă păstrată în biserică. Prăznuirea a fost fixată la 11 aprilie, ziua adormirii sale în Domnul. Cu acelaşi prilej, i s-au alcătuit slujbele de pomenire, i s-a publicat viaţa pe înţelesul tuturor, stabilindu-se şi felul zugrăvirii chipului său.

Cu prilejul sărbătorilor amintite, alături de ierarhii, de clerul şi de mulţimea de credincioşi români, au participat şi delegaţi ai Bisericii Ecumenice, precum şi ai celorlalte Biserici surori. Din cuvintele de laudă şi de cinstire care i-au fost închinate spicuim:

„Prin faptele sale, Sfântul Calinic a strălucit ca o stea luminoasă pe firmamentul întregii Bisericii Ortodoxe Ecumenice şi către el binecredincioşii ortodocşi de pretutindeni vor îndrepta rugile lor în diferite limbi, proslăvind pe Dumnezeu cel minunat întru Sfinţii Săi.

Sfântul Calinic a fost un rugător osârdnic, un supus ascultător, – întocmai ca îngerii -, al voii lui Dumnezeu. În curăţia lui strălucea ochiul lui Dumnezeu, în mila lui faţă de oameni bătea inima lui Dumnezeu, în facerea lui de bine scânteiau cuvintele Domnului de dragoste faţă de om; în grija lui pentru organizarea Bisericii, pentru luminarea religioasă şi morală a credincioşilor, se oglindea chipul ales al unui credincios împreună-lucrător al lui Dumnezeu. De aceea şi însuşi Dumnezeu l-a proslăvit, dăruind Sfintelor lui Moaşte puterea săvârşirii, de minuni.

Sfântul Calinic este o podoabă aleasă a Sfintei Biserici Române şi un ocrotitor puternic al evlaviosului popor român” (72).

Pr. Prof. Ion Ionescu

1. N. Iorga, Istoria Bisericii româneşti şi a vieţii religioase a românilor, ed. a II-a, Bucureşti, 1930, p. 237-238. 2. Pr. prof. Ene Branişte, Aspecte şi momente din activitatea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, în «Glasul Bisericii», XXVIII (1969), nr. 1-2, p. 69. 3. Arhim, Anastasie Baldovin, Viaţa şi nevoinţele cele monahale ale Precuviosului Episcop al Râmnicului-Noul Severin, D.D. Calinic, în «Biserica Ortodoxă Româna», XXII (1898-1899), p. 1016. Prof. Niculae Şerbănescu, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului, în «Biserica Ortodoxă Română», LXXXVI (1968), nr. 3-6, nota 2, înclina pentru anul 1789, socotindu-l că «este cel adevărat». 4. Arhim. Anastasie Baldovin, ibidem. 5. Athanasie Mironescu, Istoria mănăstirii Cernica, Cernica, 1930, p. 173. 6. Arhim. Anastasie Baldovin, ibidem, p. 1017. 7. Ibidem. 8. Pr. prof. Niculae Şerbănescu, ibidem, p. 357-358; Victor Hin Bunea, Sfântul Sofronie de la Vraţa, în „Mitropolia Ardeaului” XI (1966), nr. 1-2, p. 56-67; Epifanie Norocel, Relaţiile bisericeşti şi culturale între Bisericile Ortodoxe Română şi Bulgară, în „B.O.R”, 1967, nr. 9-l0, p. 1004-1016. 9. Arhim. Anastasie Baldovin, ibidem, p. 118. 10. Ibidem, p. 117. 11. Pr. prof. Niculae Şerbănescu, ibidem, p. 358. 12. Monahul Casian Cernicanul, Istoriile sfintelor monastiri Cernica şi Căldăruşani, Bucureşti, 1870, p. 85. 13. Ibidem. 14. Pr. prof. Niculae Şerbănescu, ibidem, p. 359. Viaţa şi faptele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului, cit., Bucureşti, 1976, p. 15. 15. Viaţa şi faptele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului, p. 17. 16. Arhim. Anastasie Baldovin, op. cit., p. 1017-1018. 17. Pr. prof. D. Stăniloae, Predică rostită la 24 octombrie 1955 cu ocazia canonozării Sfântului Ierarh Calinic la mănăstirea Cernica, în «Biserica Ortodoxă Română», LXXIII (1955), nr. 11-12, p. 1168. 18. Arhim. Atanasie Gladcovschi, Monahi cronicari din sfânta mănăstire Cernica, Casian Cernicanul, în „Glasul Bisericii”, XVII, nr. 8, p. 740-747. Arhim. Anastasie Baldovin, op. cit., p. 1021. 19. Arhim. Anastasie Baldovin, ibidem, p. 1018-1019. 20. Firmilian, mitropolitul Olteniei, Cuvânt rostit la 23 octombrie 1955 la mănăstirea Cernica, la canonizarea Sfântului Calinic, în «Biserica Ortodoxă-Română», LXXIII (1955), nr. 11-12, p. 1150. 21. Pr. prof. D. Stăniloae, ibidem, p. 1164 22. Ibidem 23. Arhim. Anastasie Baldovin, ibidem, p, 1018. 24. Monahul Casian Cernicanul, op. cit., p. 87-90. 25. Ibidem, p. 129. 26. Arhim. Anastasie Baldovin, ibidem, p 1018. 27. Ibidem, p. 1028-1029 Pr. prof. D. Stăniloae, ibidem, p. 1166-1167. 28. Arhim. Anastasie Baldovin, ibidem, p. 1033. 29. Pr. Prof. D. Stăniloae, ibidem, p. 1168. 30. Ibidem, p. 1169. 31. Arhim. Anastasie Baldovin, ibidem, p. 1020, 1024, 1030, 1032. 32. Monahul Casian Cernicanul, ibidem, p. 96, 101 33. Arhim. Anastasie Baldovin ibidem, p. 1025-2027. 34. Pr. prof. D. Stăniloae, ibidem, p. 1170. 35. Arhim. Anastasie Baldovin, ibidem, p. 1022-1023. 36. Prof. T. G. Bulat, Mărturii documentare cu privire la episcopatul Sfântului Calinic al Râmnicului-Noul Severin, 1850-1868, în «Mitropolia Olteniei », XX (1968), nr. 3-4, p. 258-259. 37. «Eho Eclisiastic», nr. 9, 1851, p. 35, la Pr. Gabriel Cocora, Documente pentru viaţa Sfântului Calinic, Episcopul Râmnicului, în «Mitropolia Olteniei», XI (1959), nr. 9-12, p. 659-660. 38. Idem, Un secol de la moartea Sfântului Ierarh Calinic, p. 232 39. Pr. Gabriel Cocora, ibidem, p. 664-667. 40. Cf. Pr. prof. Niculae Şerbănescu, op. cit., p. 376. 41. Pr. Gabriel Cocora, Din grijile Sfântului Calinic pentru schitul Frăsinei, în «Mitropolia Olteniei», XVI (1964), nr. 7-8, p. 612-616. 42. Arh. Stat. Bucureşti, Min. Cult. şi Inst. Publ., Ţara Românească, Dosar nr. 1161/1863, f. 51 v. 43. Prof. T. G. Bulat, Tipografia şi tipăriturile Sfântului Ierarh Kallinik de la Cernica, în «Biserica Ortodoxă Română», LXXXVI (1968), nr. 3-5, p. 398-409. 44. Testamentul Sfântului Calinic, întocmit la 16 mai 1867, la Prof. T. G. Bulat, Mărturii documentare…, p. 275. 45. Pr. Niculae Şerbănescu, op. cit., p. 385 46. Prof. T. G. Bulat, Sfântul Ierarh «Kallinik» stareţ al mănăstirii Cernica, în «Glasul Bisericii”, XXVII (1968), nr. 3-4, p. 343. 47. Arhim. Anastasie Baldovin, Plângere a smeritului Calinic ieromonah, stareţ Cernicăi, în Viaţa şi nevoinţele cele monahale; p. 1043-1044. 48. Gabriel Ştrempel, Catalogul manuscriselor româneşti, vol. I, Bucureşti, 1978; vol. II, 1983, p. 128, Ms. 1984, f.. 21-23 v. 49. Ms. aflat la stăreţia mănăstirii Cernica, cf. Pr. prof. Niculae Şerbănescu,ibidem. 50. Gabriel Ştrempel, ibidem, f. 16-l7 51. Idem, ibidem, ms. 1984, f. 1-7 v, 11-12 v, din 1846. 52. Prof. T. G. Bulat, Sfântul Ierarh „Kallinik” … textul Pravilei, p. 348-353 53. Pr. prof. Niculae Şerbănescu, ibidem, p. 375. 54. Pr. prof. Liviu Stan; Pravila Sfântului Calinic. Un veac de la apariţia ei, în „Mitropolia Olteniei”, XIV (1962), nr. 3-4, p. 209-223 55. La Pr. prof. Niculae Şerbănescu, ibidem, p. 376-377, cit. Arhiva veche a episc. Râmnicului şi Argeşului, Dosar nr. 151, f. 33. 56. Pastorala din 1863, p. 12-13, cit. la Pr. Prof. Niculae Şerbănescu, ibidem, p. 382-383. 57. Acte şi documente relative la istoria renaşterii României, editate de Episc. Ghenadie Petrescu al Argeşului, Dim. A. Sturdza şi Dim. C. Sturdza, vol. IV, Bucureşti; 1889, p. 445-446. 58. Ibidem, p. 600-601. 59. Ibidem, p. 548-549. 60. Arhim. Anastasie Baldovin, op. cit., p. 1018. 61. Scrisoarea se află expusă la Casa memorială a Sfântului Ierarh Calinic din mănăstirea Cernica; cit. după Pr. prof. Niculae Şerbănescu, ibidem, p. 387. 62. Arhim. Anastasie Baldovin, ibidem, p. 1030. 63. Pr. prof. Niculae Şerbănescu, ibidem, p. 388. 64. Prof. T. G. Bulat, Mărturii documentare…, p. 275-276. 65. Prof. T. G. Bulat, ibidem, p. 276 (redarea textului este interpretativă). 66. Monahul Casian Cernicanul, op. cit., p. 128, 129, 136-138; Pr. Niculae Şerbănescu, ibidem, p. 390. 67. Cuprinsul scrisorilor Sfântului Calinic, din 8 ianuarie 1868 şi din 22 februarie 1868, adresate arhimandritului Grigorie, la Pr. prof. Niculae Şerbănescu, ibidem, p. 390. 68. Arhim. Anastasie Baldovin, ibidem, p. 1031-1032. 69. Idem, ibidem, p. 1033. 70. Apud Pr. prof. Niculae Şerbănescu, ibidem, p. 392. 71. Vezi «Biserica Ortodoxă Română», LXXIII (1955), nr. 11-12, p. 1137-1172. 72. Ibidem

Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 520-542 Sfântul Ierarh Calinic Cernicanul.

SLUJBA SFÂNTULUI IERARH CALINIC DE LA CERNICA

Se cuvine a şti că:

În situaţia calendaristică de acum a Bisericii noastre (calendar îndreptat şi Pascalia după calendarul neîndreptat), Sfintele Paşti se serbează între 4 aprilie şi 8 mai (în loc de 22 martie şi 25 aprilie din calendarul neîndreptat). Deci sărbătoarea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica poate să cadă între luni în săptămâna a patra din Postul Mare (când Paştele cad la 8 mai) şi Duminica a doua după Paşti sau a sfântului Toma (când Paştele cad la 4 aprilie). Pentru toate cazurile când sărbătoarea sfântului Calinic cade într-una din duminicile a patra, a cincea sau a şasea din Postul Mare, sau într-una din zilele Săptămânii Patimilor, sau într-una din zilele Săptămânii Luminate, sau în Duminica Sfântului Toma, slujba sfântului Calinic de la Cernica se va cânta împreună cu slujba zilei din Triod sau din Penticostar, aşa cum se va arăta la sfârşitul acestui Minei la învăţătura de tipic a lui Marcu, pentru zilele de 11 aprilie şi 23 aprilie.

LA VECERNIA MICĂ

La Doamne, strigat-am…, se pun stihirile sfântului pe 4, glasul 1:

Podobie: Prealăudaţilor mucenici…

Sosit-a praznicul tău cel prea strălucit, care luminează pe cei ce aleargă la tine cu credinţă, purtătorule de Dumnezeu ierarhe Calinic; şi se bucură cetatea de scaun a Bucureştilor, care te-a odrăslit pe tine, că în locaşurile cereşti te-ai sălăşluit. Roagă-te pentru sufletele noastre. Din tinereţe în ostrovul pustnicesc al Cernicăi viaţa ta o ai închinat lui Hristos şi trupul ţi-ai smerit cu postul, cu privegherea şi cu rugăciunea. Iar acum, cu îngerii petrecând, roagă-te lui Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre. De Dumnezeu înţelepţite, părintele nostru Calinic, luminător te-ai arătat cu strălucirile virtuţilor şi ale minunilor tale. Şi acum, îndrăznire având către Mântuitorul, roagă-L să dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă. Mulţimile călugărilor se bucură astăzi şi saltă adunarea dreptcredincioşilor; că după vrednicie ai luat cununa cea neveştejită a măririi dumnezeieşti, sfinte părinte Calinic. Pentru aceasta, cu glasuri cuvioase, cântare de laudă îţi aducem, slăvind pe Dumnezeu, Cel ce te-a încununat pe tine.

Slavă…, glasul al 2-lea:

Moştenitorule al darului şi părtaşule al măririi celei cereşti, slujitorule al Domnului, sfinte ierarhe Calinic, după numele tău de bun biruitor şi viaţa ta a fost; că bine luptându-te, duhurile răutăţii ai biruit şi la îngerească viaţă ai ajuns. Şi acum, preafericite, nu înceta a te ruga lui Dumnezeu pentru sufletele noastre.

Şi acum…, a Născătoarei, acelaşi glas:

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu! Păzeşte-mă sub acoperământul tău! Că tu eşti mântuirea celor din primejdii şi limanul celor înviforaţi; şi izbăveşti, cu rugăciunile tale către Dumnezeu, pe cei ce aleargă la tine cu credinţă.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile, glasul al 2-lea: Podobie: Casa Efratului…

Din tinereţe te-ai arătat vas ales al Duhului, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Calinic. Pentru aceasta te fericim.

Stih: Cinstită este înaintea Domnului moartea cuviosului Lui.

Cu mâinile tale, sfinte, crucea Domnului ridicând, uneltirile diavoleşti printr-însa desăvârşit le-ai zdrobit. Pentru aceasta te lăudăm.

Stih: Preoţii Tăi, Doamne, se vor îmbrăca întru dreptate şi cuvioşii Tăi se vor bucura.

Cetele monahilor şi ale credincioşilor se adună astăzi împreună, spre pomenirea ierarhului Calinic, lăudând pe Dumnezeu, Cel ce cu darul minunilor l-a învrednicit.

Slavă… Şi acum…, asemenea:

Stăpână, ceea ce eşti bună, ridică preacuratele tale mâini către Fiul tău şi Dumnezeu, ca să mântuiască pe robii Săi, cei ce se roagă ţie.

Troparul, glasul 1:

De Dumnezeu purtătorule, părintele nostru Calinic, povăţuitorule al călugărilor, podoaba cuvioşilor şi lauda arhiereilor, ajutătorule al celor din nevoi şi făcătorule de minuni! Cu nevoinţele tale chip de sfinţenie te-ai arătat, iar acum cu îngerii în ceruri te veseleşti; cu care roagă pe milostivul Dumnezeu să ne dăruiască pace şi mare milă.

Slavă… Şi acum…, al Născătoarei:

Gavriil zicând ţie: Fecioară, bucură-te!, împreună cu glasul S-a întrupat Stăpânul tuturor, întru tine, sicriul cel sfânt, precum a zis dreptul David. Arătatu-te-ai mai desfătată decât cerurile, ceea ce ai purtat pe Făcătorul tău. Slavă Celui ce S-a sălăşluit întru tine! Slavă Celui ce S-a născut din tine! Slavă Celui ce ne-a mântuit pe noi, prin naşterea ta!

LA VECERNIA MARE

După obişnuitul Psalm, se cântă: Fericit bărbatul…, starea întâi. La Doamne, strigat-am…, se pun stihirile pe 8, glasul al 4-lea:

Podobie: Ca pe un viteaz între mucenici…

Nevoinţele tale cele pustniceşti, cine le va spune? Că trupul ţi-ai strunit cu îndelungă postire şi cu nedormirea privegherilor. Stins-ai văpaia patimilor cu roua lacrimilor şi cu mulţimea ostenelilor tale; şi te-ai aprins cu focul doririi după cele dumnezeieşti, chip al neprihănirii făcându-te şi scară suitoare către cer te-ai arătat celor ce-ţi urmează ţie cu credinţă şi te fericesc pururea.

Cine nu se va minuna de smerenia ta cea de negrăit şi de dragostea ta cea către toţi? Că pe pământ ai trăit, dar cereşte ai vieţuit, ca un înger în trup; şi cu răbdarea şi blândeţea pe toţi i-ai covârşit. Făcutu-te-ai chip al curăţiei şi învăţător al înfrânării. Pentru aceasta întru cămările cereşti te-ai sălăşluit, preafericite. Roagă-te pentru sufletele noastre.

Împodobit ai fost cu multe daruri, părintele nostru Calinic! Că prin iubirea de Hristos, ca un al doilea Antonie ai strălucit; cu blândeţea şi smerenia, ierarhului Nicolae te-ai asemănat; cu înţelepciunea şi înfrânarea următor marelui Vasile te-ai făcut; şi de darul minunilor te-ai învrednicit. Pentru aceasta împreună cu sfinţii sălăşluieşti acum în lumina cea neînserată şi te rogi, preafericite, pentru sufletele noastre.

Înflorit-a ca un crin ostrovul pustnicesc al Cernicăi, prin truda ta, preacuvioase! Că lipindu-ţi sufletul de lavra ta, din tinereţe, ai împodobit-o cu ostenelile tale; şi, ca un nou Nicodim de la Tismana, grădina preafrumoasă a florilor îngerescului chip ai făcut-o; ceata călugărilor ai înmulţit şi înţelepţeşte ai povăţuit-o. Pe Hristos Dumnezeu roagă-L să păzească sfântă mănăstirea ta în pace şi pe cei ce cu credinţă şi cu dragoste săvârşesc sfântă pomenirea ta.

Alte stihiri, glasul al 4-lea: Podobie: Dat-ai semn…

Cu strălucirile cele dumnezeieşti fiind împodobit, purtător de lumină te-ai arătat, ierarhe Calinic! Şi întru Duhul Sfânt fiind îmbrăcat, totdeauna ai intrat luminat întru Sfânta Sfintelor; şi ca un sfinţit slujitor, cu darul cunoscând tainele cele dumnezeieşti, cu îndrăznire te rogi pentru sufletele noastre.

Viaţa ta a strălucit cu bunătăţile cele duhovniceşti, şi a luminat pe cei binecredincioşi, risipind întunericul înşelăciunii; că te-a arătat, cu adevărat, ca o stea luminoasă, ierarhe, iar acum sălăşluieşti unde este lumina cea neapropiată, fiu al zilei făcându-te cu darul Duhului; pentru aceasta, cu dragoste te cinstim, pururea pomenite!

Prin credinţă, mintea ţi-ai împodobit, râvnă către cele dumnezeieşti având, de Dumnezeu înţelepţite; căci în trup stricăcios fiind, la nestricăciune ai năzuit; şi la curăţie ajungând, ai câştigat strălucirea celor fără de trupuri, luminătorule preaînţelepte şi rugătorule pentru sufletele noastre.

Pe cel ce a îmbogăţit bisericile cu scripturi duhovniceşti şi ne-a povăţuit pe noi la calea pocăinţei, multe feluri de necazuri îndurând, pe ierarhul lui Hristos Calinic, cu cântări de laudă să-l cinstim; şi fiind cei ce ne-am învăţat de la dânsul blândeţea şi bunătatea, să-l prăznuim după datorie, că se roagă Domnului pentru sufletele noastre.

Slavă…, glasul al 6-lea:

Pe cel ce este podoabă arhiereilor şi laudă călugărilor, liman de scăpare credincioşilor, întărirea cuvioşilor şi luceafărul luminos al Bisericii lui Hristos, veniţi, iubitorilor de praznic, cu cântări duhovniceşti să-l lăudăm, zicând: Bucură-te, hrănitorule şi păzitorule al turmei tale, preafericite Calinic! Nu înceta a te ruga Mai-marelui păstorilor, lui Hristos Dumnezeu, pentru cei ce cu credinţă şi cu dragoste prăznuiesc pururea cinstită pomenirea ta.

Şi acum…, a Născătoarei, acelaşi glas:

Cine nu te va ferici, Preasfântă Fecioară? Sau cine nu va lăuda preacurată naşterea ta? Că Cel ce a strălucit fără de ani din Tatăl, Fiul Unul-Născut, Acelaşi din tine, cea curată, a ieşit, în chip de negrăit întrupându-Se, din fire Dumnezeu fiind şi cu firea om făcându-Se pentru noi. Nu în două feţe fiind despărţit, ci în două firi neamestecat fiind cunoscut. Pe Acela roagă-L, curată, cu totul fericită, să se miluiască sufletele noastre.

VOHOD: Lumină lină… Prochimenul zilei.

PAREMIILE

Din cartea Pildelor, citire: (din cap. III si VIII)

Pomenirea dreptului cu laude şi binecuvântarea Domnului peste capul lui. Fericit este omul care a aflat înţelepciunea şi muritorul care a dobândit pricepere. Că mai bună este neguţătoria acesteia, decât vistieriile aurului şi argintului. Şi mai scumpă este decât pietrele cele de mult preţ; şi tot ce este scump nu este vrednic de ea. Pentru că lungimea zilelor şi anii vieţii sunt în dreapta ei şi în stânga ei bogăţie şi mărire. Că din gura ei iese dreptatea; legea şi mila pe limbă le poartă. Deci ascultaţi-mă pe mine, o fiilor, că lucruri de cinste voi să spun. Şi fericit este omul care căile mele le va păzi. Că ieşirile mele sunt ieşiri de viaţă şi se găteşte vrerea de la Domnul. Pentru aceasta, vă rog pe voi şi pun înainte glasul meu fiilor omeneşti. Că eu, înţelepciunea, am tocmit sfatul şi ştiinţa şi gândul eu l-am chemat. Al meu este sfatul şi întărirea, a mea este priceperea şi a mea este tăria. Eu pe cei ce mă iubesc pe mine îi iubesc; şi cei ce mă caută vor afla dar. Înţelegeţi, dar, cei fără de răutate chibzuială, şi cei neînvăţaţi puneţi la inimă. Ascultaţi-mă pe mine iarăşi, că lucruri de cinste voi să vă spun. Şi voi scoate din buzele mele cele drepte, că adevărului se va pleca grumazul meu; şi urâte sunt înaintea mea buzele mincinoase. Că dreptate sunt toate graiurile gurii mele, nimic nu este într-însele strâmb, nici încâlcit. Toate sunt drepte celor ce înţeleg şi netede celor ce află cunoştinţă. Că vă învăţ pe voi adevărul, ca să fie în Domnul nădejdea voastră şi să vă umpleţi de Duh.

Din cartea Pildelor, citire: (X, 32-XI, 12)

Gura dreptului izvorăşte înţelepciune, iar limba nedreptului va pieri. Buzele celor drepţi vorbesc cele cuviincioase, iar gura păcătoşilor cele de ocară. Cumpenele viclene urâciune sunt înaintea Domnului, iar cumpăna dreaptă primită este Lui. Oriunde intră strâmbătatea, acolo şi ocara, iar gura înţelepţilor se învaţă înţelepciune. Săvârşirea drepţilor va îndrepta pe dânşii şi strâmbătatea călcătorilor de lege va prăpădi pe ei. Nu vor folosi averile în ziua mâniei; iar dreptatea va mântui de la moarte. Murind dreptul, a lăsat grijă, iar pieirea nelegiuiţilor este grabnică şi de râs. Dreptatea celui fără prihană îndreptează căile, iar cel fără de lege întru necredinţă cade. Dreptatea oamenilor drepţi îi va mântui pe ei; iar cei fără de lege se vor prinde întru fărădelegea lor. Sfârşindu-se omul drept, nu-i va pieri nădejdea; iar lauda nelegiuiţilor va pieri. Dreptul din cursă va scăpa şi în locul lui se va da cel necredincios. În gura celor fără de lege este pieirea aproapelui, iar chibzuinţa drepţilor este cu bună sporire. Întru bunătăţile drepţilor se va îndrepta cetatea, iar cu gura nelegiuiţilor se va scăpa. Batjocoreşte pe aproapele cel lipsit de minte, iar omul înţelept linişte aduce.

Din Înţelepciunea lui Solomon, citire: (IV, 7-15)

Dreptul când ajunge să se sfârşească, întru odihnă va fi. Că bătrâneţile sunt cinstite, nu cele de mulţi ani, nici cele ce se numără cu numărul anilor. Şi cărunteţele sunt înţelepciunea oamenilor şi vârsta bătrâneţilor viaţa nespurcată. Plăcut lui Dumnezeu făcându-se, l-a iubit, şi vieţuind între păcătoşi, s-a mutat. Răpitu-s-a, ca să nu schimbe răutatea mintea lui, sau înşelăciunea să înşele sufletul lui. Că râvna răutăţii întunecă cele bune şi neînfrânarea poftei schimbă gândul cel fără de răutate. Sfârşindu-se curând, a plinit ani îndelungaţi. Că plăcut era Domnului sufletul lui; pentru aceea s-a grăbit a-l scoate pe dânsul din mijlocul răutăţii. Iar popoarele văzând, n-au cunoscut nici au pus în gând una ca aceasta: că dar şi milă este întru cuvioşii Lui şi cercetare întru aleşii Lui.

LA LITIE Stihirile sfântului, glasul 1, însuşi glasul:

Cu dorul frumuseţii celei de sus aprinzându-te, preafericite, toate desfătările lumii le-ai trecut cu vederea, din tinereţile tale; şi pe şarpele ispitelor gonindu-l cu înfrânarea, cu răbdarea şi cu smerenia, îngerească viaţă pe pământ ai petrecut. Cu dumnezeiască învăţătură mintea ţi-ai luminat şi inima cu bunătate şi cu blândeţea ţi-ai împodobit. Ajută-ne şi nouă preasfinte, cu rugăciunile tale, să ne izbăvim din moartea cea veşnică.

Mulţimea ostenelilor cu curăţia vieţii tale celei îmbunătăţite o laudă cetele călugărilor. Că pe toţi i-ai întrecut cu asprimea nevoinţelor tale celor pustniceşti. Truditu-ţi-ai trupul şi l-ai robit pe el duhului, cu postul, cu privegherea şi cu rugăciunea. Iar acum întru bucuria sfinţilor ai intrat; cu care, roagă-te, preafericite, să ne izbăvim de cursele vrăjmaşului.

Precum odinioară mănăstirea ta ai izbăvit-o cu rugăciunile tale, de urgia păgânătăţii şi mânia dintru început a nelegiuiţilor întru priinţa ai întors-o, aşa şi pe noi acum izbăveşte-ne de toată reaua întâmplare a războiului, a foametei şi a bolilor. Şi cu mijlocirile tale către Dumnezeu, preasfinte, dăruieşte ţării tale pace şi mare milă.

Slavă…, glasul al 5-lea:

Preacuvioase părinte, tu după vrednicie în raiul desfătărilor te-ai sălăşluit şi dumnezeiască slavă nemijlocit o vezi. Iar acum din locaşurile cereşti privind, ascultă-ne pe noi, cei ce cu credinţă şi cu dragoste alergăm la a ta bunătate; şi cu mijlocirile tale izbăveşte-ne pe noi din toată primejdia şi nevoia, de Dumnezeu văzătorule, părintele nostru Calinic.

Şi acum…, a Născătoarei, acelaşi glas:

Pe Preacurata Maică a Păstorului celui bun, adunându-ne să o lăudăm, pe norul cel purtător de lumină, chivotul cel însufleţit şi scaunul Stăpânului cel în chipul focului, năstrapa cea de aur şi mântuirea tuturor creştinilor. Şi lăudând-o, aşa să zicem: învredniceşte-ne pe noi, cei smeriţi, împărăţiei cerurilor, că nimic nu e cu neputinţă mijlocirii tale, Preacurată!

LA STIHOAVNĂ

Stihirile ierarhului, glasul al 8-lea: Podobie: O, preamărită minune…

Bucură-te, podoaba ierarhilor, îndreptătorul călugărilor, lauda păstorilor, locuitorule-împreună cu îngerii, preasfinţite părinte Calinic! Bucură-te, chip al curăţiei, vas ales al Harului dumnezeiesc şi fierbinte rugător pentru sufletele noastre.

Stih: Cinstită este înaintea Domnului moartea cuviosului Lui.

Racla moaştelor tale, preaînţelepte părinte, o înconjurăm cu evlavie, ca pe un izvor de daruri şi de minuni. Că vindecă patimile sufletelor şi ale trupurilor şi izgoneşte duhurile întunericului. Pentru aceasta, cel ce eşti blând şi mult-milostiv, roagă-te să se dăruiască nouă mare milă.

Stih: Preoţii Tăi, Doamne, se vor îmbrăca întru dreptate şi cuvioşii Tăi se vor bucura.

O, preaminunate părinte Calinic, din tinereţe râvnind la adâncul înţelepciunii, crucea Domnului ai luat şi până la sfârşit L-ai urmat; pentru aceasta, după vrednicie, cereştile daruri ai dobândit. Roagă-te, dar, să se mântuiască sufletele noastre.

Slavă…, glasul al 8-lea:

Strălucind cu lumina faptelor bune şi cu înţelepciunea cea de sus, turma ta de toată vătămarea potrivnicilor ai păzit-o, fericite ierarhe Calinic. Arătatu-te-ai păstor desăvârşit, punându-ţi sufletul pentru oile tale. Obşte de monahi bine ai povăţuit, turma cuvântătoare înţelepţeşte ai păstorit, preoţi spre slujba Domnului cu chibzuinţă ai rânduit şi locaşuri dumnezeieşti cu râvnă ai zidit ca un iconom preaînţelept al darului lui Dumnezeu. Nu înceta a ruga pe Cel ce te-a mărit pe tine, să mântuiască sufletele noastre.

Şi acum…, a Născătoarei:

Fecioară nenuntită, care pe Dumnezeu în duh de negrăit L-ai zămislit cu trup, Maica Dumnezeului celui Preaînalt, rugăciunile robilor tăi primeşte-le, ceea ce eşti cu totul fără prihană; care tuturor dăruieşti curăţire de greşeli; acum rugăciunile noastre primindu-le, roagă-te să ne mântuim noi toţi.

La binecuvântarea pâinilor, troparul sfântului de două ori (caută-l la Vecernia mică), şi Născătoare de Dumnezeu…, (o dată).

LA UTRENIE

După Catisma întâi: Sedealna, glasul al 8-lea: Podobie: Pe înţelepciunea…

Chemării Domnului cu osârdie urmând, fericite Calinic, şi suindu-te la înălţimea faptelor bune, de darurile Duhului cu adevărat te-ai învrednicit; şi te-ai arătat strălucit luminător şi întru ispite biruitor. Pentru aceasta te cinstim pe tine. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta (de două ori).

Slavă… Şi acum…, a Născătoarei, însăşi podobia:

Pe înţelepciunea şi Cuvântul în pântecele tău zămislind fără stricare, Maica lui Dumnezeu, lumii ai născut pe Cel ce tine toate şi în braţe ai avut pe Cel ce cuprinde toate, pe Dătătorul de hrană al tuturor şi Făcătorul. Pentru aceasta te rog pe tine, Preasfântă Fecioară, şi cu credinţă te măresc, ca să mă izbăvesc de greşelile mele, când va fi să stau înaintea feţei Ziditorului meu, Stăpână, Curată Fecioară. Al tău ajutor să-mi dăruieşti atunci, că toate le poţi câte le voieşti.

După Catisma a doua: Sedealna, glasul I: Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule…

Văzând îngereasca viaţă a celor ce pustnicesc în Muntele Atonului, cu râvna desăvârşirii mai vârtos te-ai întraripat, preafericite, următor făcându-te sfinţilor pustiului. Căci ca un fără de trup ai vieţuit şi chip de sfinţenie celor împreună cu tine te-ai arătat. Pentru aceasta, acum cu îngerii în ceruri te veseleşti şi ocroteşti cu rugăciunile tale, pe cei ce după cuviinţă păzesc rânduiala ta (de două ori).

Slavă… Şi acum…, a Născătoarei:

Maica lui Dumnezeu, pe tine te ştim toţi cei ce cu dragoste alergăm la a ta bunătate; că şi după naştere te-ai arătat fecioară cu adevărat. Pe tine te avem păcătoşii folositoare, pe tine mântuire întru ispite te-am câştigat, pe tine una cea cu totul fără prihană.

Polieleul: Robii Domnului… şi mărimurile.

Stihira:

Mărimu-te pe tine, sfinţitorule părinte Calinic şi cinstim sfântă pomenirea ta, îndreptătorule al călugărilor şi lauda ierarhilor.

Altă stihiră:

Veniţi toţi pământenii să lăudăm pe ierarhul Calinic, zicând: pe arhipăstorul cel sfânt al Olteniei.

Stihuri:

1: Cinstită este înaintea Domnului moartea cuviosului Lui. 2: Cântaţi Domnului toţi cuvioşii Lui şi vă mărturisiţi pomenirii sfinţeniei Lui. 3: Lăuda-se-vor cuvioşii întru mărire şi se vor bucura întru aşternuturile lor. 4: Spune-voi numele Tău fraţilor mei, în mijlocul bisericii Te voi lăuda. 5: Întru pomenire veşnică va fi dreptul, de auzul rău nu se va teme. 6: Scumpă este înaintea Domnului moartea cuviosului Lui.

După polieleu, Sedealna, glasul al 5-lea: Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi…

Râvnit-ai să te asemeni marelui între sfinţi Nicolae, ocrotitorul Cernicăi, pe care avându-l ca chip al desăvârşirii, l-ai cinstit în viaţă cu virtuţile tale; iar acum împreună fiind, lăudaţi pe Dumnezeu şi vă rugaţi pentru sufletele noastre.

Slavă… Şi acum…, a Născătoarei, asemenea:

Cu venirea Preasfântului Duh, pe Cel de un scaun şi de o fiinţă cu Tatăl prin glasul îngerului L-ai zămislit, curată de Dumnezeu Născătoare, ceea ce eşti nădejdea lui Adam.

Apoi Antifonul 1, glasul al 4-lea:

PROCHIMEN: Cinstită este înaintea Domnului moartea cuviosului Lui.

Stih: Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie?

Toată suflarea să laude pe Domnul…

Evanghelia de la Ioan (X, l-9)

Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: adevărat, adevărat vă spun vouă: cine nu intră pe uşă în staulul oilor… (caută Evanghelia de la Liturghie, de la 21 mai).

Psalmul 50.

Slavă…, glasul al 2-lea:

Pentru rugăciunile ierarhului Tău Calinic, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Şi acum…

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale şterge fărădelegea mea.

Apoi stihira, glasul al 6-lea:

Cuvioase, de trei ori fericite, părintele nostru Calinic, tu întru faptele bune strălucind, ai bineplăcut lui Hristos, că asupra patimilor îmbărbătându-te, sufletul şi trupul ţi-ai sfinţit, făcându-te sălaş curat al Duhului. Pentru aceasta, adunându-ne astăzi, cu evlavie cinstim sfintele tale moaşte, slăvind pe Dumnezeu, Cel ce te-a mărit pe tine; pe Care roagă-L, preafericite, pentru sufletele noastre.

CANOANELE

Se cântă canonul Născătoarei de Dumnezeu (canonul de la Paraclis), punând irmosul pe 6, şi se cântă două canoane ale sfântului, punând irmosul pe 8:

Canonul întâi al sfântului

Cântarea 1, glasul al 4-lea: Irmos: Deschide-voi gura mea…

Cu mărire dumnezeiască împărtăşit fiind, părinte, goneşte întunericul sufletului meu, ca să laud după cuviinţă lupta ta cea bună împotriva nevăzuţilor vrăjmaşi, a patimilor trupului şi a lumeştilor deşertăciuni.

Din tinereţe, preafericite, te-ai aprins de dragostea lui Hristos; şi alergând ca un cerb însetat, ai ajuns la izvorul vieţii celei veşnice şi netulburate. Fugind de nestatornicia celor trecătoare, ai schimbat pe cele pământeşti cu cele cereşti, ca un preaînţelept. Pentru aceasta vas prea-ales al Treimii te-ai arătat, părinte preasfinţite.

A Născătoarei:

Marie, Fecioară şi Maică a lui Dumnezeu, nu înceta a te ruga Fiului tău pentru noi, cei ce cu credinţă alergăm la acoperământul tău cel dumnezeiesc, ca să ne izbăvim de toată primejdia.

Canonul al doilea al sfântului

Acelaşi glas şi irmos:

Veniţi să lăudăm cu cântări duhovniceşti pe ierarhul Calinic, pe cel ce din tinereţe a fost chemat la viaţa cea după Hristos şi îmbogăţit cu daruri şi învăţături dumnezeieşti. La înălţimea cea nemăsurată a Scripturii ridicându-te, părinte, şi văzând, prin curăţia minţii, frumuseţea ei cea netrecătoare, ai lăsat toate şi ca o jertfă curată ţi-ai închinat viaţa lui Dumnezeu.

Slavă…

Arzând, prin Duhul, patimile trupului, pe pământ viaţă îngerească ai petrecut; şi acum, cu lumina cea înţelegătoare a dumnezeieştii străluciri, luminezi gândurile noastre.

Şi acum…, a Născătoarei:

Naştere fără de ispită bărbătească întru tine s-a săvârşit, ceea ce eşti cu totul fără de prihană; că din tine S-a născut Cuvântul-Dumnezeu, păzindu-te fecioară şi după naştere.

Dacă suntem după Paşti, se cântă catavasiile praznicului: Ziua Învierii…; iar dacă suntem în Postul Mare, se cântă catavasiile de rând din Triod. Această rânduială este valabilă pentru cântarea catavasiilor la toate cele nouă cântări ale canonului.

Canonul întâi

Cântarea a 3-a: Irmos: Pe ai tăi cântăreţi…

Câştigându-te pe tine obştea Cernicăi ca pe un adevărat trimis de Dumnezeu, ai luminat-o cu chipul vieţuirii tale, părinte preaînţelepte. Pentru aceasta, toţi monahii te cinstesc, căci la plinirea voii lui Dumnezeu i-ai povăţuit. Pe Păstorul cel mare al oilor urmând, turma ta bine ai păstorit-o şi la păşunea cea duhovnicească ai scos-o, preafericite; pentru aceasta, pururea se cinsteşte sfântă pomenirea ta. Să lăudăm toţi, după cuviinţă, cu ierarhul Calinic, pe Preacinstita şi Preasfânta Treime, cântând cu un glas lui Hristos Dumnezeu: Cel ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti, Doamne.

A Născătoarei:

Fiul tău, Fecioară, vrând să taie toată neascultarea strămoşului Adam, a luat din pântecele tău asupra Sa toată firea noastră ca să o mântuiască.

Canonul al doilea

Acelaşi irmos:

Având minte neîntinată, ai învins iubirea de cele pământeşti şi te-ai arătat oglindă dumnezeieştii străluciri, prin strălucirea cinstitelor tale fapte. Făcându-te desăvârşit, cuvioase ierarhe, cu nădejdea darului, slujitor Evangheliei te-ai arătat cu adevărat şi acum, fericite, te rogi pentru sufletele noastre.

Slavă…

Turma ta, părinte, având cuvintele tale mai dulci decât fagurele, a lepădat amărăciunea rătăcirii de la poruncile Domnului; dă-ne nouă mână de ajutor ca să scăpăm de bântuielile lui veliar.

Şi acum…, a Născătoarei:

Ca pe o biserică împărtăşită de dumnezeiasca slavă şi uşă cerească cinstindu-te pe tine Maica lui Dumnezeu, cea cu totul fără de prihană, toţi ne izbăvim de primejdii şi de nevoi.

Catavasia.

Dacă suntem în timpul praznicului, se pune aici şi condacul sfântului (vezi mai departe Cântarea a 6-a) Sedealna, glasul al 8-lea: Podobie: Pe Înţelepciunea…

Înţelepciunea cea de sus învăţând şi bogăţia faptelor bune agonisind, pe credincioşi i-ai luminat, preasfintite, veselind inimile drept-măritorilor creştini cu cuvintele tale şi taberele demonilor sfărâmându-le. Drept aceea, răsplătirea ostenelilor tale ai luat, după vrednicie, primind cununa darului celui de sus, părintele nostru Calinic. Roagă-te lui Hristos-Dumnezeu iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

Slavă… Şi acum…, a Născătoarei:

Făcutu-te-ai cort dumnezeiesc al Cuvântului, ceea ce eşti una Preacurată Maică, întrecând în curăţie pe îngeri. Deci, pe mine, cel întinat cu păcate trupeşti curăţeşte-mă cu apele cele dumnezeieşti ale rugăciunilor tale, preacurată; şi te roagă Fiului tău şi Dumnezeu, iertare de greşeli să-mi dăruiască.

Canonul întâi Cântarea a 4-a: Irmos: Cel ce şade întru slavă…

Raza Sfântului Duh întru tine sălăşluindu-se, preacuvioase, blând, smerit şi cu totul fără de răutate te-ai arătat; mângâierea celor scârbiţi, bogăţia celor lipsiţi, izbăvirea celor robiţi şi tuturor îndreptare.

Ca un credincios slujitor al Domnului, spre lauda Lui te-ai nevoit în viaţa aceasta trecătoare, preafericite părinte Calinic! Că lupta cea bună ai luptat, credinţa ai păzit şi ai luat de la Dumnezeu cununa cea neveştejită. Curăţindu-ţi trupul şi sufletul, te-ai învrednicit de treapta arhieriei, cuvioase părinte, şi locaş Treimii te-ai făcut şi vas ales al darurilor Duhului Sfânt, strigând: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.

A Născătoarei:

Ceea ce nu ştii de nuntă, stăpână, prin rugăciunile tale fiind curăţit de greşeli, cu mulţumită, pe tine toţi te fericim.

Canonul al doilea Acelaşi irmos:

Cu undiţa dumnezeieştii învăţături, părinte, ca pe nişte peşti vânând pe fiii tăi duhovniceşti din noianul deşertăciunilor lumeşti, i-ai adus jertfă curată lui Dumnezeu. Tu ai tăiat capetele nevăzuţilor balauri, cu puterea crucii întrarmându-te. Pentru aceasta şi cununa biruinţei ţi s-a împletit ţie, ca unui păstor desăvârşit.

Slavă…

Învăţător măririlor lui Dumnezeu te-ai arătat şi tăinuitor preasfânt al darurilor Duhului. Pentru aceasta adunarea călugărilor te laudă astăzi după vrednicie.

Şi acum…, a Născătoarei:

Pe tine zid întru ispite şi dumnezeiesc acoperământ întru primejdii te-am agonisit, Dumnezeiască Mireasă că tu eşti liman celor înviforaţi şi curăţire celor întinaţi, Preacurată.

Catavasia.

Canonul întâi Cântarea a 5-a: Irmos: Spăimântatu-s-au toate…

Ostenelile şi nevoinţele tale cine le va spune, părinte sfinte? Că chip te-ai făcut tuturor, cu postul, cu privegherea şi cu rugăciunea; şi obştea Cernicăi cu înţelepciune la viaţa îngerească ai povăţuit-o. Cu ce cântări de laudă vom încununa iubirea ta de neavuţie ca urând adunarea de bogăţii, cu milostenia ţi-ai agonisit în cer vistieria cea neîmpuţinată a iubirii de săraci. Trei ipostasuri fără de început ai slăvit, ierarhe, de acelaşi scaun, singure stăpânitoare, ale unei Dumnezeiri nedespărţite, prin Care dintru nefiinţă întru fiinţă am fost aduşi; că împreună cu îngerii să strigăm: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Doamne!

A Născătoarei:

Pe tine, Împărăteasă, avându-te turn de tărie, mântuieşte Preacurată Maica lui Dumnezeu, ţara aceasta, de toată reaua întâmplare şi în pace păzeşte-o, nevătămată.

Canonul al doilea Acelaşi irmos:

Cu râurile dumnezeieştilor cuvinte ai udat ogorul sufletesc al turmei tale, ca dintr-un izvor dumnezeiesc, ierarhe Calinic, străină privelişte arătându-te tuturor, prin mulţimea faptelor bune. Stea neînserată te-ai arătat, părinte preacuvioase, cu înţelepciunea, cu înfrânarea, cu bărbăţia şi cu dreptatea. Pentru aceasta te avem pe tine luminător întru întunericul ispitelor.

Slavă…

Preamărite slujitorule al lui Hristos, tinde-ne mână de ajutor în necazuri, cu rugăciunile tale către Dumnezeu, şi ne izbăveşte de supărarea ispitelor şi de primejdii.

Şi acum…, a Născătoarei:

Pe tine armă nebiruită împotriva vrăjmaşilor te punem înainte; pe tine întărire şi nădejde de mântuire te-am câştigat, dumnezeiască mireasă, că ai pierdut tăria morţii, prin Viaţa ce a răsărit din tine.

Catavasia

Canonul întâi Cântarea a 6-a : Irmos: Înţelepţii de Dumnezeu…

Săltat-au cu bucurie şi s-au veselit laturile Olteniei că te-au câştigat pe tine întâistătător al turmei. Căci ca un bun păstor cu blândeţe şi cu dragoste ai păstorit oile cele cuvântătoare, preafericite ierarhe Calinic.

Îmbogăţindu-te cu dumnezeiescul dar al cunoaşterii tainelor, la înălţimea suişurilor Scripturii te-ai ridicat, de Dumnezeu înţelepţite, prin care te-ai făcut păstor al Bisericii, la staulul cel ceresc aducând-o pe dânsa.

Laud şi cinstesc, cu ierarhul Calinic, Treimea cea nedespărţită după fire, dar deosebită după ipostasuri: pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Care pe toate le stăpâneşte şi le păzeşte.

A Născătoarei:

Întru tine, Fecioară, ne lăudăm, întru tine nădăjduim şi pe tine te rugăm să izbăveşti pe robii tăi din toate primejdiile, cu rugăciunile tale cele de Maică.

Canonul al doilea Acelaşi irmos:

Legăminte scrise pe lespezi de piatră la mănăstirile tale punând, părinte, întăreşti pururea pe fiii tăi să le urmeze neschimbate. Cu dumnezeieştile daruri îmbogăţindu-te, te-ai făcut biserică vie a lui Dumnezeu şi organ sfinţit al Duhului Sfânt te-ai arătat, cu darul arhieriei.

Slavă…

Cu sabia cuvântului dumnezeiesc ai surpat pe cei rău credincioşi; şi acum, stând înaintea Stăpânului Hristos, nu înceta cerând pace sufletelor noastre.

Şi acum…, a Născătoarei:

Prin naşterea ta ne-am izbăvit, Fecioară, de blestemul cel de demult; că ai zămislit în pântecele tău pe Cel ce a îndumnezeit firea omenească.

Catavasia

Dacă suntem în timpul praznicului, se pune aici condacul şi icosul praznicului, iar condacul şi icosul sfântului se pune după Cântarea a 3-a, înainte de sedealnă.

CONDACUL glasul al 4-lea:

Podobie: Apărătoare Doamnă…

Pomenirea ta cea purtătoare de lumină, ierarhe Calinic, veseleşte sufletele celor credincioşi; şi atingerea sicriului sfintelor tale moaşte sfinteşte simţirile şi dăruieşte tămăduiri. Pentru aceasta, după datorie te cinstim pe tine şi cu bucurie îţi strigăm: Bucură-te, părinte, de Dumnezeu însufleţite!

ICOS

Ca pe un folositor al săracilor şi îndreptător al monahilor, pe ierarhul Domnului, cel ce a dus viaţă îngerească pe pământ, să-l lăudăm; ca prin nevoinţe şi fapte bune s-a adus lui Dumnezeu jertfă fără de prihană; şi minunându-ne, să strigăm unele ca acestea:

Bucură-te ridicarea celor căzuţi! Bucură-te îndreptarea celor rătăciţi! Bucură-te locaş al luminii celei dumnezeieşti! Bucură-te vistierie a faptelor bune! Bucură-te stâlp neclintit al Bisericii noastre! Bucură-te bine-luptătorule cel nebiruit! Bucură-te odrasla şi ocrotitorul cetăţii de scaun a Bucureştilor! Bucură-te înţeleptule povăţuitor al obştei din Cernica! Bucură-te întâistătătorule al Bisericii Olteniei! Bucură-te organ luminat al Duhului Sfânt! Bucură-te că te-a încununat Hristos! Bucură-te sfinte Calinic de trei ori fericite! Bucură-te părinte, de Dumnezeu înţelepţite!

SINAXAR

În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului ierarh Calinic de la Cernica. Acest fericit părinte Calinic s-a născut în oraşul Bucureşti, în ziua de 7 octombrie 1787, din părinţi români temători de Dumnezeu şi a primit la Sfântul Botez numele de Constantin.

Când avea vârsta de 20 de ani, tânărul Constantin din îndemn lăuntric şi-a îndreptat paşii către Mănăstirea Cernica, din apropiere, unde a fost primit cu dragoste părintească de stareţul Timotei. După un an de ascultare duhovnicească şi de curate osteneli, a fost tuns în călugărie, schimbându-şi numele în Calinic. Peste o lună apoi s-a învrednicit a fi hirotonit ierodiacon.

În Mănăstirea Cernica a vieţuit sfântul Calinic 43 de ani, nevoindu-se zi şi noapte, în post şi rugăciune, în muncă şi smerenie, în răbdare şi dragoste. Drept aceea, după cinci ani de slujire în treapta diaconiei, a primit şi sfinţitorul dar al preoţiei, iar după alţi cinci ani, cu glas de obşte a fost ales de sobor stareţ al chinoviei de la Cernica, pe care a cârmuit-o cu multă iscusinţă timp de 31 de ani, săvârşind multe fapte încununate de laudă.

În anul 1850, preacuviosul Calinic a fost ales şi sfinţit episcop al Râmnicului, unde a săvârşit mari fapte şi a împlinit multe din lipsurile acestei eparhii. Cu nespusă râvnă şi osteneală a zidit din temelie biserica Episcopiei, împodobind-o cu zugrăveală şi odoare scumpe şi a dat viaţă nouă tiparniţei bisericeşti, scoţând la lumină multe cărţi de slujbă şi de zidire sufletească. Dorul de viaţa schimnicească l-a îndemnat atunci să zidească o biserică la Schitul Frăsinei, cu toate chiliile dimprejur, pentru adăpostirea părinţilor dornici să petreacă viaţa sihăstrească după pravila călugărilor din Muntele Atonului, statornicită aici de acest fericit ctitor.

Sfântul Calinic a păstorit în scaunul de la Râmnic vreme de peste 16 ani, după care, simţindu-se slăbit de bătrâneţe şi bolnav fiind, a venit iarăşi la Mănăstirea Cernica, unde a mai trăit aproape un an, mutându-se către Domnul în ziua de 11 aprilie 1868. A fost îngropat, după a sa dorinţă, în tinda bisericii sfântul Gheorghe.

Cât timp a vieţuit pe pământ, sfântul Calinic a dus o viaţă aleasă şi plăcută lui Dumnezeu. Călugăr fiind, s-a supus întru totul rânduielilor vieţii mănăstireşti, trăind în sărăcie şi în aspră înfrânare. Cei ce l-au cunoscut spun ca avea trup firav şi era senin la faţă. Umbla cu capul mereu plecat, vorbea domol şi liniştit, iar la fire era nespus de bun, milos şi darnic faţă de toţi.

Acest fel de viaţă a făcut din el un vas ales al Domnului, împodobit fiind şi cu darul facerii de minuni, precum se arată în viaţa sa, tămăduind bolnavi, cunoscând gândurile ascunse ale oamenilor, sfârşitul lor şi chiar pe al său. Apoi a fost mângâiere pentru săraci şi văduve, căci tot ceea ce a agonisit a împărţit cu milostivire întru faceri de bine.

Încă şi azi mult ajutor şi mare folos sufletesc dobândesc toţi cei ce cu credinţă năzuiesc către acest smerit ales al Domnului. Cu ale cărui sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Canonul întâi

Cântarea a 7-a: Irmos: N-au slujit făpturii…

Cu învăţătura cuvintelor tale celor preaînţelepte, trâmbiţă a Duhului Sfânt te-ai făcut, preafericite parinte, îndemnându-ne a striga: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat!

Oltenia întreagă se bucură după dreptate, că între păstorii ei ai strălucit ca un luceafăr, părinte. Şi luminându-se cu învăţăturile tale, acum strigă: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat!

Treime Sfântă, pe Tine Te lăudăm, cu ierarhul Calinic. Unime întreit strălucitoare, ceea ce eşti de o fiinţă: Părinte şi Fiule şi Duhule Sfinte! Întru care fiind botezaţi, strigăm: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat!

A Născătoarei:

Fecioară, care pe Hristos, Dătătorul de viaţă, L-ai născut, adu-ţi aminte de noi în ceasul sfârşitului şi roagă pe Fiul tău să se milostivească spre cei ce te lăudăm.

Canonul al doilea Acelaşi irmos:

Cu preafrumoase virtuţi fiind împodobit, cu harul arhieriei ai fost luminat, preafericite părinte. Pentru aceasta ai strigat: Prealăudate Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat!

Pe piatra credinţei întărindu-te ca un iubitor de înţelepciune, de valurile ispitelor neclintit te-ai arătat şi ai cântat: Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat!

Slavă…

Fiind rânduit păstor al turmei celei cuvântătoare, cu învăţăturile cele nemuritoare ai hrănit-o; şi prin iubirea de Hristos, dreptar te-ai arătat tuturor celor ce cântă: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat!

Şi acum…

Nădejde şi acoperământ şi liman şi zid şi folositoare tare, ceea ce eşti cu totul fără prihană, te-ai arătat celor ce strigă: Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat!

Catavasia.

Canonul întâi Cântarea a 8-a: Irmos: Pe tinerii cei binecredincioşi…

Milostivirea ta către săraci a răsplătit-o Hristos cu bogate daruri, cu vrednicia arhieriei şi cu darul facerii de minuni împodobindu-te. Pentru aceasta strigăm: Pruncilor, binecuvântaţi pe Domnul! Preoţi, lăudaţi-L! Popoare, preaînălţaţi-L în veci! Ca o lumină mare a strălucit viaţa ta, preafericite! Şi dulceaţa învăţăturilor tale şi pilda vieţuirii tale minunate bucură inimile credincioşilor, care strigă: Preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci. Părinte şi Fiule şi Duhule cel dumnezeiesc, Lumina cea întreit-sfântă a Firii celei una şi nedespărţite, pentru rugăciunile ierarhului Calinic pe cântăreţii tăi păzeşte-i; şi izbăveşte ţara aceasta şi pe cei ce cu credinţă vieţuiesc într-însa, de toată reaua întâmplare, ca să Te laude în veci!

A Născătoarei:

Nădejdea mea tu eşti, Preacurată! Deci, pe mine, cel ce scap la a ta milostivire şi ocrotire, izbăveşte-mă, ca să pot striga: Popoare preaînălţaţi pe cea plină de dar şi o preamăriţi întru toţi vecii!

Canonul al doilea

Acelaşi irmos:

Cel ce ai fost uns cu untdelemnul Duhului şi acum eşti bucuria îngerilor, ierarhe Calinic, adu-ţi aminte de cei ce strigă neîncetat: Toate făpturile binecuvântaţi, lăudaţi pe Domnul şi-L prea înălţaţi întru toţi vecii!

Fiind strălucit cu lumina cea neapropiată, negura înşelăciunii o ai gonit; risipeşte şi negura patimilor mele, cu rugăciunile tale, ca să strig: Toate făpturile binecuvântaţi, lăudaţi pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, Domnul.

De Dumnezeu grăitorule, părintele nostru Calinic, împodobit-ai mantia ta cu podoaba faptelor bunei credinţe; şi ne-ai învăţat să strigăm: Toate făpturile binecuvântaţi, lăudaţi pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Şi acum…, a Născătoarei:

Ca cei ce suntem învăluiţi de viforul ispitelor şi al patimilor, la limanul tău scăpăm, de Dumnezeu Născătoare; şi neîncetat strigăm: Toate făpturile binecuvântaţi, lăudaţi pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii! Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L întru toţi vecii.

Catavasia

Canonul întâi Cântarea a 9-a: Irmos: Tot neamul pământesc…

Călătoria cea bună pe pământ ai săvârşit şi credinţa ai păzit, preasfinte părinte Calinic. Pentru aceasta în ceruri s-a gătit ţie cununa dreptăţii, unde pururea te veseleşti împreună cu toţi sfinţii, cu care te lăudăm şi te fericim. Primeşte, preasfinte, cântarea şi rugăciunea noastră, a celor nevrednici, precum bine primiţi au fost cei doi bănuţi ai văduvei; şi caută din înălţimea cerului spre cei ce cu credinţă şi cu dragoste cinstesc sfântă pomenirea ta. Să ne închinăm toţi credincioşii Dumnezeirii celei una întru fiinţă şi întreită în ipostasuri, întocmai puternică şi împreună cinstită. Pe Care lăudând-o, să o slăvim întru toţi vecii!

A Născătoarei:

Pe ţara aceasta, care te cinsteşte pe tine, Născătoare de Dumnezeu, izbăveşte-o de primejdii şi de stricăciune şi fereşte-o de năvălirile duşmanilor, Stăpână Preasfântă.

Canonul al doilea Acelaşi irmos:

Legilor firii fiind supus, preasfinte părinte, ai ajuns la sfârşitul cel dorit, ca să primeşti, după dreptate, plata ostenelilor tale celor multe de la Stăpânul Hristos Dumnezeu. Îmbrăcându-te cu haină luminoasă, ai intrat la ospăţul cel de nuntă al Mirelui Hristos; şi acum, înaintea Stăpânului stând, roagă-te să ne învrednicim şi noi de vederea Dumnezeirii şi să ne îndulcim de frumuseţea Ei cea nespusă.

Slavă…

Lupta cea bună te-ai luptat şi slujba ta pe deplin ai săvârşit-o, fericite ierarhe Calinic. Pentru aceea, întru bucuria Domnului tău ai intrat şi la ceata sfinţilor te-ai adăugat. Deci ca unul cel ce ai îndrăznire către Dumnezeu, pe Acela roagă-L să izbăvească ţara aceasta de toată primejdia şi nevoia şi lumea în pace pururea să o păzească.

Şi acum…, a Născătoarei:

Rugămu-te, Fecioară, Maica lui Dumnezeu, să ne izbăveşti cu mijlocirile tale de răutatea vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Nu ne lipsi pe noi de al tău ajutor, Preacurată, ci de-a pururea cercetează-ne şi ne ocroteşte, ca o milostivă şi preaîndurată.

Catavasia:

LUMINÂNDA

Podobie: Cercetatu-ne-a pe noi…

Luminat fiind cu razele Duhului, curăţitu-ţi-ai trupul şi mintea, făcându-te locaş sfinţit al Părintelui luminilor; iar acum în lumina cea neînserată sălăşluieşti, împreună cu îngerii şi cu drepţii. Luminează şi întunericul sufletelor noastre şi fii ai luminii ajută-ne să fim, cu rugăciunile tale, preasfinte ierarhe.

Slavă…, aceeaşi podobie:

Lumina înţelegătoare a Duhului strălucind în sufletul tău, ţi-a luminat cugetul, fericite părinte. Şi pe mine acum luminează-mă şi la calea faptelor bune mă îndreptează.

Şi acum…, a Născătoarei:

Fecioară, ceea ce ai născut Lumina cea fără de înserare, îmblânzeşte, cu rugăciunile tale, pe Fiul tău, de Dumnezeu Născătoare, ca să ne izbăvim de întunericul cel veşnic şi întru luminările sfinţilor să intrăm şi noi, nevrednicii, ca să te lăudăm pururea.

LA LAUDE

Se pun stihirile sfântului pe 4, glasul al 5-lea: Podobie: Bucură-te cămară…

Bucură-te podoaba cuvioşilor, al curăţiei preabunule învăţător, că vrednic de laudă te-ai făcut, cu purtarea jugului lui Hristos, pe care de bunăvoie tu însuţi în viaţă l-ai luat. Stins-ai zburdările trupului şi rob l-ai făcut duhului, cu rugăciunea, cu postul şi cu privegherea şi îngerească viaţă ai petrecut. Pentru aceasta, preasfinte părinte, ostenelile tale le preamărim şi lui Dumnezeu cu credinţă cerem să ne mântuim cu rugăciunile tale şi lumii să dăruiască mare milă.

Bucură-te ierarhul cel luminat cu razele dragostei dumnezeieşti, povăţuitorul călugărilor şi păstorul cel bun al credincioşilor; făclia înfrânării cea nestinsă, turnul răbdării cel neclintit izvorul mângâierii cel nesecat, al celor ce aleargă la tine cu credinţă; cel ce om ceresc şi înger pământesc ai fost, lui Hristos acum te roagă, să dea sufletelor noastre pace şi mare milă.

Bucură-te ierarhe al lui Hristos, arhipăstorul cel bun al Olteniei! Că prin iubirea de oameni şi prin bunătatea ta, preafericite, cu Dumnezeu te-ai unit. Săracilor părinte ai fost, celor din nevoi ajutător, celor întristaţi dulce mângâietor şi celor lipsiţi, miluitor. Pentru aceasta, adunându-ne astăzi, preafericite părinte Calinic, te lăudăm cu credinţă; şi lui Dumnezeu cerem să ne mântuim cu rugăciunile tale şi lumii să se dăruiască mare milă.

Bucură-te sfinţitorule părinte Calinic, arhiereul lui Hristos, grabnic ajutător al celor învăluiţi de viforul ispitelor şi al necazurilor, propovăduitorul Evangheliei, mângâietorul celor întristaţi şi făcătorule de minuni. Tu pe cele ce nu erau de faţă le spuneai şi pe cele de departe le vedeai, cu puterea Duhului. Pe Hristos Dumnezeu roagă-L să dea sufletelor noastre mare milă.

Slavă…, glasul al 5-lea:

Veniţi toţi credincioşii să lăudăm cu bună cinstire pe ierarhul Domnului: Monahii pe îndreptătorul, păstorii şi învăţătorii pe povăţuitorul cel bun, cei din ispite şi necazuri pe sprijinitorul, cei din primejdii pe izbăvitorul, săracii pe ajutătorul, călătorii pe ocrotitorul, toţi pe mijlocitorul. Şi aşa, să strigăm: Preasfinţite părinte Calinic, ocroteşte turma ta, cu rugăciunile tale!

Şi acum…, a Născătoarei, glasul al 3-lea:

Fericimu-te pe tine, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, şi te mărim după cuviinţă pe tine, cetatea cea neclintită, zidul cel nesurpat, folositoarea cea tare şi scăparea sufletelor noastre.

Doxologia mare, ecteniile şi otpustul.

LA LITURGHIE

Fericirile din Canonul întâi al ierarhului, Cântarea a 3-a, pe patru, şi din Canonul întâi, Cântarea a 6-a, pe patru.

Prochimenul, glasul 1: Gura mea va grăi înţelepciune şi cugetul inimii mele pricepere…

Stih: Auziţi acestea toate neamurile, ascultaţi toţi cei ce locuiţi în lume.

Apostolul din Epistola către Evrei (VII, 26 -VIII, 2): Fraţilor, un astfel de Arhiereu se cuvenea să avem…

Aliluia, glasul 1: Gura dreptului grăieşte înţelepciune…

Stih: Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor.

Evanghelia de la Ioan (X, 9-16): Zis-a Domnul: Eu sunt uşa… (caută Evanghelia a doua la Liturghia din Duminica a doua din Postul Mare).

Chinonicul: Întru pomenire veşnică va fi dreptul şi de nimic rău nu se va teme.

Sursa: Mineiul (lunile ianuarie-iulie), Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2001

 

 

CONDACELE ŞI ICOASELE:

Condacul 1

Pomenirea ta cea purtătoare de lumină, Ierarhe Calinic, veseleşte sufletele celor credincioşi şi atingerea de racla sfintelor tale moaşte sfinţeşte simţirile şi dăruieşte tămăduiri; pentru aceasta, după datorie, te cinstim pe tine şi cu bucurie îţi cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înţelepţite!

Icosul 1

Adunarea îngerilor şi soborul oamenilor cunoscându-te ca pe un vindecător al bolnavilor, ajutător al săracilor şi îndreptător al monahilor, cel ce ai dus viaţă îngerească pe pământ şi prin nevoinţe şi fapte bune te-ai adus jertfă neîntinată lui Hristos, te laudă, o Sfinte Ierarhe Calinic, şi cu dragoste grăieşte ţie:

Bucură-te, alesul lui Dumnezeu, plăcutul tuturor sfinţilor, lauda arhanghelilor şi bucuria îngerilor; Bucură-te, veselia pruncilor şi mireasma chipului călugăresc; Bucură-te, scutul şi acoperământul Cernicăi, ocrotitorul Bucureştiului, păzirea Frăsineiului şi lauda Râmnicului Severin; Bucură-te, lauda cea mare, că, după darul lui Dumnezeu, cu cuvântul tău ai legat ca parte femeiască la Frăsinei să nu intre; Bucură-te, că prin pilda vieţii tale eşti călăuză bună ostenitorilor în viaţa călugărească; Bucură-te, că de mari daruri te-ai învrednicit, fiind bolnavilor tămăduire, orbilor vedere, surzilor auzire, muţilor grăire; Bucură-te, izbăvitorul celor nedreptăţiţi, bucuria celor necăjiţi şi veselia celor ce nădăjduiesc întru tine şi te cheamă într-ajutor; Bucură-te, îndreptătorul celor rătăciţi, ridicarea celor căzuţi şi vistieria faptelor celor bune; Bucură-te, locaşul luminii celei dumnezeieşti, organ al Preasfântului Duh şi stâlp neclintit al Bisericii; Bucură-te, bine-luptătorule, cel ce ai fost neînvins de furtuni şi de ispite; Bucură-te, părinte, de trei ori fericite; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 2-lea

Văzând noi smeriţii pe părinţii tăi cucerindu-se şi afierosindu-te Domnului şi ştiindu-te noi pe tine, sfinte, că din braţele maicii tale ai avut inima locaş al Preasfântului Duh, prin care te-ai dovedit mare între aleşii lui Dumnezeu, pentru aceea şi noi, ca unii ce în Dumnezeu viem, trăim şi ne mişcăm, împreună cu părinţii tăi aducem Domnului toată slava, lauda, cinstea şi închinăciunea, zicând: pe Tine Doamne, Cel ce te odihneşti întru sfinţi, binecuvântându-Te, Te adorăm, pe Tine Te lăudăm, Ţie îţi mulţumim, Ţie ne închinăm, în tot locul stăpânirii Tale, Ţie îţi aducem ale Tale dintru ale Tale, de toate şi pentru toate, cântând: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Înţelegerea vieţuirii celei ascunse în Iisus Hristos căutând a o înţelege, ai alergat din tinereţe în ostrovul pustnicesc al celui preacuvios şi sfânt părinte Gheorghe, stareţul de la Cernica, şi viaţa ţi-ai jertfit lui Hristos, făcându-te Biserică Preasfântului şi închinatului Său Duh; trupul ţi l-ai smerit cu privegherea, postul şi rugăciunea, punând tuturor simţirilor povăţuitor bun cugetul cel dinăuntru; ochiul ţi-a fost ferit de toată vederea cea vicleană şi auzul nestrăbătut de cuvinte deşarte, iar limba curată de vorbe necuviincioase; buzele curăţate de lauda Domnului; mâinile ferite de faptele rele, lucrând numai cele bineplăcute Domnului; toate mădularele şi gândul ţi le-ai întărit cu harul Sfântului Duh, binevieţuind în duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării, al ascultării şi al dragostei. Drept aceea, acum cu îngerii în ceruri petrecând, primeşte de la noi laude ca acestea:

Bucură-te, diamantul răbdării în Ostrovul Cernicăi ascuns; Bucură-te, cel în care lucrează Dumnezeu cel nepătruns; Bucură-te, porumbelul Domnului, cel cu aripile Duhului mereu desfăcute; Bucură-te, urmaş iubit şi moştenitor în virtute al stareţului cuvios Gheorghe; Bucură-te, cel unit întru Dumnezeu cu duhovnicul tău, Pimen; Bucură-te, cel pecetluit cu amândoi în pravilele călugăreşti; Bucură-te, că de bunăvoia ta venind după Iisus, de tine însuţi te-ai lepădat; Bucură-te, că, luându-ţi crucea ta, ai urmat lui Hristos fără întoarcere; Bucură-te, că râvna asprimii tale celei de canon a uimit pe cârmuitori; Bucură-te, că ai amuţit pe clevetitori, ajunând prin îndelungate postiri de câte 40 de zile; Bucură-te, raiul fecioriei, întru care curăţia a odrăslit; Bucură-te, pomul dragostei cereşti, că de dorul şi de focul dragostei preadulcelui nume al lui Iisus ţi s-a mistuit inima; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 3-lea

Puterea Celui de sus adumbrindu-ţi inima ta, ai dorit, părinte sfinte, pe duhovnicul tău Pimen, precum odinioară Ioasaf pe Varlaam, şi luând cu tine daruri de mult preţ pentru sfintele lui Dumnezeu locaşuri, ai pornit la Sfântul Munte al Atonului în căutarea lui acolo; apoi aprinzându-se în tine focul cel netrupesc de râvna sfântă pentru altarele Domnului, te-ai întors în patria ta, grădina Maicii Domnului, cântând: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având pe Dumnezeu cel în Treime închinat sălăşluit în sufletul tău, mare osârdie dovedit-ai, părinte, în vremea stăreţiei tale, când cu lacrimi fierbinţi către făcătorul de minuni Nicolae ţi-ai pus sufletul tău pentru ocrotirea mulţimilor flămânde şi înspăimântate ce alergaseră la tine îngrozite de urgia cea păgână, că, încă în priveghere fiind cu toată obştea ta, căruţe cu grâu în grabă şi soseau; iar oştile păgâne înţelegând ocrotirea cea de sus şi sfinţenia ta, s-au întors ruşinate, lăsându-ne amintire peste veacuri fântâna turcului. Pentru aceasta, împreună cu cei trecuţi prin foc şi prin apă şi aduşi la odihnă, cântare de mulţumire înălţăm şi cu dragoste grăim:

Bucură-te, asemănare cu Domnul prin iubirea de oameni, care suspină, însetează şi aleargă să vindece orice pătimire; Bucură-te, milostivire de samarinean, ce arde pentru întreaga zidire; Bucură-te, alinarea suspinului celor ferecaţi; Bucură-te, căci cu măreţia gloriei braţului tău păzeşti pe fiii celor apăsaţi; Bucură-te, văpaie dornică să ne îndrume; Bucură-te, revărsare de har peste lume; Bucură-te, cuibul celor înviforaţi; Bucură-te, hrana celor înfometaţi; Bucură-te, că ai scăpat de foamete şi de boală obştea creştinească din război; Bucură-te, cel ce asemenea lui Moise te-ai arătat mare ocrotitor în primejdii; Bucură-te, că şi tu ai împlinit faptele făcătorului de minuni Nicolae; Bucură-te, limanul cel lin al gloatelor amărâte şi dosădite; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 4-lea

Vifor de gânduri despre sfârşitul veacului acestuia tulburându-te, îngeri coborând din înălţimea Tronului Preasfintei Treimi ţi s-au înfăţişat, descoperindu-ţi taine asupra celor ce vor urma; şi ţie, celui ce iubeşti oamenii, ţi s-au arătat aievea Ierarhul Nicolae şi Marele Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, împreună cu preacuviosul şi sfântul părinte stareţ Gheorghe, poruncindu-ţi să zideşti slăvit locaş de închinare, liman de mântuire celor păcătoşi şi sfântă cetate cu viaţă de obşte, după dreapta rânduială, pentru ca să nu se strice chipul călugăresc; de care descoperire încredinţându-te, îndată ai şi dat ascultare poruncii dumnezeieşti, cântând: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Urmând poruncii Sfântului Ierarh Nicolae, cu bărbăţie ai zidit biserica Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, în vreme de cutremure şi de răzmeriţe, lăsându-ne învăţătura, că, de nu ne vom izbăvi de lenevire, de uitare şi de necredinţă, nu ne vom putea mântui; la care învăţătură luăm aminte, noi fiii tăi, cei ce ne rugăm să avem parte şi soartă cu toţi cei ce se tem de Domnul în adevăr şi păzesc poruncile Lui; pentru aceasta îţi cântăm cu înţelegere, preaînţelepte, zicând:

Bucură-te, ochi al Bisericii, mai dinainte văzător; Bucură-te, vifor spulberător de pleava îndoielilor; Bucură-te, veghetor neadormit sub candela aprinsă; Bucură-te, scaun al spovedaniei, ascultător de plângeri; Bucură-te, duhovnicie aducătoare de îngeri; Bucură-te, primăvara bine înmiresmată de balsamul rugăciunii înalte şi tăcute; Bucură-te, că ai trecut prin Raiul iubirii de virtute; Bucură-te, bună sporire a casei lui Dumnezeu; Bucură-te, podoaba cea cu har a neamului tău; Bucură-te, că te-ai dovedit destoinic plinind măsura vârstei lui Iisus; Bucură-te, bărbat împodobit cu slujirile depline; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 5-lea

Împotrivindu-te, părinte, uneltirilor lui faraon cel netrupesc, care voia să te piardă prin otrăvire, şi chemând preadulcele nume al lui Iisus, ai învins răutatea aceluia, că glas din ceruri ai auzit întărindu-te şi vestindu-ţi că nu vei vedea moartea până ce nu vei fi ridicat la vrednicia arhieriei; iar noi, pentru o biruinţă ca aceasta, aducând doxologia noastră cea după putere, mulţumim împreună cu tine Domnului Celui Unuia, Căruia se pleacă tot genunchiul al celor cereşti, al celor pământeşti şi al celor dedesubt, pentru toate pe care le ştim şi pe care nu le ştim, pentru binefacerile cele arătate şi cele nearătate care s-au făcut nouă şi lăudând măreţia cea neajunsă a Dumnezeirii, cu veselie aducem Domnului cântare sfântă: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Dumnezeu cel negrăit şi necuprins cu gândul, nevăzut, neajuns, pururea fiind şi acelaşi fiind, Cel care a iubit lumea atât de mult, încât pe Unul-Născut Fiul Său L-a dat, ca tot cel ce crede într-însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică, însuşi El, Păstorul cel Mare, te-a ales pe tine, în ceruri, să întăreşti Biserica Olteniei. Drept aceea, şi domnitorul ţării, cu sfetnicii săi, următori făcându-se sfatului Celui de sus, te-au pus păstor al turmei celei cuvântătoare pe calea mântuirii. Deci şi noi, fericiţi fiind de alegerea ta, ţie aducem laude ca acestea:

Bucură-te, bunule şi vrednicule păstor al Olteniei; Bucură-te, fericit luminător al plaiurilor noastre; Bucură-te, dreptarul vredniciilor arhiereşti; Bucură-te, trimis al Preasfintei Treimi ca să ne păstoreşti; Bucură-te, că în Iisus ai aflat adevăr şi temei; Bucură-te, cel ce ai iubit cu dragoste fierbinte pe Domnul; Bucură-te, că ai aflat tot rostul firilor lui Hristos; Bucură-te, arhiereu ales şi cu bună biruinţă; Bucură-te, înger pământesc de aspră nevoinţă; Bucură-te, arhanghel izbăvitor din viclene curse împătimite; Bucură-te, iscusit cârmaci al corabiei celei înduhovnicite; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 6-lea

Auzit-au vestea despre sfinţenia vieţii tale mulţimile dreptcredincioşilor şi, fericit fiind că le vine păstorul cel bun, te-au întâmpinat ca pe un trimis al cerului cu adevărat şi împreună cu îngerii înălţau în grai de sărbătoare cântare sfântă: Veniţi toţi credincioşii să lăudăm pe Ierarhul Calinic, pe arhipăstorul Olteniei; să se bucure făptura şi să înflorească precum crinul; şi împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Următor Mântuitorului Hristos făcându-te, bunule păstor, te-ai arătat oglindă nepătată, chip al bunătăţii lui Dumnezeu, strălucire a luminii celei negrăite, mare ocrotitor al celor din nevoi. Pentru aceasta şi noi, cei ce tânjim după vrednicia de a rămâne întru desfătarea luminii celei neapropiate, după datorie te cinstim pe tine şi luminat te lăudăm grăind:

Bucură-te, că prin iubire şi prin curăţie, pace şi armonie eşti asemuit a fi pecete a chipului dumnezeiesc; Bucură-te, că eşti învăluit în strălucire de orbitoarea frumuseţe cerească negrăită a Schimbării la faţă; Bucură-te, că n-ai adunat bogăţii pieritoare; Bucură-te, că ai urmat sărăciei lui Hristos; Bucură-te, ocrotitorul văduvei celei cuminte; Bucură-te, părinte scump al orfanilor; Bucură-te, cel ce aduci bucurie acolo unde-i întristare; Bucură-te, că, chemându-te pe tine, zorile nădejdii se ivesc acolo unde este deznădejde; Bucură-te, cel ce vesteşti pacea pe pământ şi bunăvoirea între oameni; Bucură-te, ortodoxie, cu măreţie de vis; Bucură-te, cel ce aprinzi lumina în sufletele întunecate şi robite; Bucură-te, pildă a smereniei şi a iubirii de oameni celei negrăite; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 7-lea

Alergat-a la tine văduva cea împovărată de nevoi, care se mâhnise de ucenicul cel puţin milostiv; iar tu, părinte, binecunoscând lipsurile ei, ai înduplecat pe ucenic spre milostenie, înţelepţindu-ne şi pe noi, că în chipurile săracilor ne poate încerca însuşi Cel ce a plinit toată rânduiala părintească, Hristos Mântuitorul nostru, Care a şters toată lacrima de la toată faţa. Pentru aceasta, cu umilinţă aducem cântare de laudă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Putere de sus primit-ai, bunule păstor, nu numai a certa pe diavoli spre a elibera făptura omenească, ci şi spre a statornici adevărul în obştea creştinească, încă şi putere de a preface rămăşiţele pământeşti ale celor morţi de mulţi ani şi neputrezite, precum şi apă a izvorî în locurile cele secătuite. Pentru aceste alese daruri, cu dragoste, prin noi, fiii tăi, făptura cea îndumnezeită te laudă grăind unele ca acestea:

Bucură-te, fulger ce arzi duhurile înşelăciunii; Bucură-te, tunet ce risipeşti sfaturile minciunii; Bucură-te, carte scrisă de Duhul Sfânt, căci cu darul înţelepciunii, al înţelegerii, al sfatului şi al tăriei te-ai înveşmântat; Bucură-te, că ai sfărâmat prin ştiinţă şi evlavie şi prin temere de Dumnezeu puterile diavoleşti; Bucură-te, cel ce ai vindecat în biserică pe femeia cea stăpânită de duhul necurat; Bucură-te, că ai ridicat din neputinţă pe tânăra păstoriţă cea căzută; Bucură-te, că de departe ai slobozit de diavolul cel cumplit pe fiul prietenului tău, dulgherul Costache; Bucură-te, că, fiind pedepsită minciuna celui ce se prefăcuse mort, adevărul s-a statornicit; Bucură-te, că s-a aflat izvor cu apă răcoritoare la schitul Frăsinei unde ai însemnat stânca; Bucură-te, că, dezlegând blestemul, ai schimbat în ţarină trupul celui mort şi neputrezit; Bucură-te, că din pricina suspinurilor smeritelor tale graiuri mulţimile au rămas înmărmurite; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 8-lea

Spăimantatu-s-au duhurile necurate numai auzind de numele tău, făcătorule de minuni, părinte Calinic; iar cei străini de cunoştinţa lui Hristos, cuceriţi fiind de virtuţile tale, se luminau botezându-se. Drept aceea, cunoscând că Dumnezeu primeşte rugăciunea ta precum a primit darurile lui Abel, jertfele lui Noe, arderile cele de tot ale lui Avraam, preoţia lui Moise şi a lui Aaron, cele de pace ale lui Samuel şi precum a primit de la sfinţii Săi apostoli închinarea cea adevărată, cu bucurie grăim: slavă Celui ce te-a preaslăvit, slavă Celui ce te-a încununat, slavă Celui ce lucrează prin tine, şi cu toţi cântăm Domnului: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Aducându-ţi pururea aminte de porunca cea mântuitoare şi de toate cele ce s-au făcut pentru noi, de cruce, de groapă, de învierea cea de a treia zi, de suirea la ceruri, de şederea cea de-a dreapta şi de cea de a doua şi slăvita venire, ai fost Bisericii lui Hristos făclie purtătoare de lumină cât ai trăit pe pământ, Părinte Calinic, iubitorule de oameni. Iar îndrăzneală către Dumnezeu şi după moarte ai dovedit-o, vindecând toată neputinţa şi toată boala credincioşilor. Pentru aceasta ia aminte la glasul rugăciunii noastre al celor ce, lucrând cu frică şi cu cutremur pentru a noastră mântuire, cu mare cinste, cu adâncă smerenie cântăm şi cu dragoste grăim:

Bucură-te, dangăt de clopot, ce ne glăsuieşti că toţi cei ce urmăm învăţăturilor divine întreolaltă suntem una şi cu Dumnezeu asemenea; Bucură-te, far călăuzitor, ce ne îndrumezi să trăim viaţa în iubire şi pace, în curăţie şi în desăvârşită armonie a Preasfintei Treimi, a Unimii în Treime; Bucură-te, blândeţe şi bunătate, cinste şi îngăduinţă; Bucură-te, dragoste şi dreptate, răbdare şi recunoştinţă; Bucură-te, trandafir al Noului Ierusalim; Bucură-te, că noi bine ne simţim sub cârja păstoriei tale; Bucură-te, crinul arhieriei, cel cu plăcută mirosire; Bucură-te, luceafăr dumnezeiesc, cu prealuminoasă strălucire; Bucură-te, lumină biruitoare, necuprinsă de întuneric; Bucură-te, făptură sfântă din creştet până în tălpi; Bucură-te, cel ce cu nume de bună biruinţă eşti numit; Bucură-te, vrednicule păstor al Bisericii, de noi pomenit; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 9-lea

Toată firea îngerească se miră, preacuvioase părinte, de râvna ta cea sfântă în a împodobi Biserica, mireasa lui Hristos, cu pravili de sfântă vieţuire, cu şcoli şi tiparniţe pentru înmulţirea cărţilor sfinte, care să fie spre slava lui Dumnezeu, pentru mântuirea sufletelor noastre, întocmai ca nişte râuri cu curgerile cu totul de aur, ce veselesc grădinile raiului. Pentru aceasta, uimindu-ne de râvna şi de osteneala ta, cântăm lui Dumnezeu, Celui preaslăvit în sfatul sfinţilor: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Cu totul te-ai dăruit împodobirii scaunului arhieriei, nu numai cu viaţa ta cea plină de mireasma sfinţeniei, ci şi cu râvna zidirii de biserici, de şcoli şi spitale, de schituri şi mănăstiri, pentru ca noi toţi, care ne împărtăşim din aceeaşi pâine şi din acelaşi potir, să fim uniţi unul cu altul prin împărtăşirea Aceluiaşi Duh Sfânt, ca unii ce am aflat milă şi har, împreună cu toţi sfinţii care din veac au bine-plăcut Domnului şi cu tot sufletul drept ce s-a săvârşit întru bună credinţă, mai ales cu Preasfânta, Preacurata, Preabinecuvântata, slăvita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria; pentru care cu bunăvoinţă te lăudăm, cântând şi grăind:

Bucură-te, cel ce în împodobirea Bisericii pe mulţi ai întrecut; Bucură-te, că vestirea ta a străbătut dincolo de hotarele ţării; Bucură-te, cel ce te-ai asemănat marilor ierarhi ai lumii; Bucură-te, cel ce ai fost chemat de la cetele călugărilor; Bucură-te, păstorul cel ales, care ai intrat prin uşa oilor în staul; Bucură-te, cel ce ai adăpat turma cu apa cea vie din izvorul de apă nemuritoare întru viaţa veşnică săltătoare; Bucură-te, cel ce înţelepţeşte te-ai logodit cu numele cel prea dulce al lui Iisus; Bucură-te, Biserica prea doritoare să se cunune cu Hristos; Bucură-te, că ostenelile tale au fost jertfite pentru bine, adevăr, frumos şi sfânt; Bucură-te, strigă mănăstirile cele zidite de tine: Cernica şi Pasărea, Frăsineiul şi Episcopia Râmnicului; Bucură-te, glăsuiesc cu veselie mulţimile de şcoli şi biserici, de schituri şi mănăstiri ctitorite de tine; Bucură-te, strigă către tine cu recunoştinţă obştile călugăreşti de pe întinsul ţării, ocrotite de tine; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 10-lea

Vrând să-ţi mântuieşti turma cea încredinţată ţie întru păstorirea ta, ai plâns cu lacrimi, părinte preacuvioase, văzând cu duhul înmormântarea părintelui Nicandru, cel rânduit de tine stareţ, la plecarea ta de la Lavra Cernicăi. Cunoscând gândurile pentru înălţarea ta ale ucenicilor tăi, i-ai povăţuit la smerenie, tăcere, aducându-le aminte de ceasul întrebării de la înfricoşătoarea judecată ce va să fie. Drept aceea, cu înţelepciune luând aminte la darul vederii tale celei duhovniceşti, cu tine împreună cântăm în grai de sărbătoare lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Zid nebiruit te-ai arătat Bisericii lui Hristos, preablândule părinte, ridicat la darul proorociei, prin înălţimea înţelepciunii şi sfinţeniei tale. Pentru aceasta şi noi te rugăm să risipeşti de la noi întunericul înşelăciunii şi la primăvara liniştitei odihne cereşti să ne aduci cu căldura Duhului Sfânt, că, încununându-te cu laudele ca şi cu nişte flori duhovniceşti, să te cinstim grăind:

Bucură-te, albina proorociei, cea aducătoare de miere duhovnicească; Bucură-te, alăută a Duhului Sfânt, dulce viersuitoare; Bucură-te, om ceresc şi înger pământesc, care pe cele viitoare le vezi ca şi cum ar fi de faţă; Bucură-te, cărbune duhovnicesc al focului ceresc, dătător de viaţă; Bucură-te, că ai prevestit sfârşitul vrajbei şi silniciei omeneşti; Bucură-te, că ai văzut peste veacuri întronarea în lume a păcii dumnezeieşti; Bucură-te, că ucenicii s-au întărit deplin în credinţă prin darurile tale; Bucură-te, luminătorul celor săraci de cunoştinţă; Bucură-te, început de vremi, de nădejdi şi de înviere; Bucură-te, înflorire de muguri şi primăveri; Bucură-te, cel prin care sunt risipite taberele tulburătorilor demoni; Bucură-te, că prin tine s-au mântuit sufletele păstoriţilor tăi; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 11-lea

Spus-ai, ierarhe preaînţelepte, ucenicilor tăi: Luaţi aminte de voi înşivă la cele ce cugetaţi în inimile voastre; să nu gândiţi deşertăciuni, pentru că deseori ne învrednicim de soli cereşti, Maica Domnului cu sfinţii îngeri. Iar mai-înainte de mutarea ta la cele veşnice, înştiinţat fiind de către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu despre ziua şi ceasul ieşirii tale din cele vremelnice, ai făgăduit ucenicilor tăi că de vei avea ascultare înaintea lui Dumnezeu, te vei ruga pentru ei. Pentru aceasta, dă-ne şi nouă, cu rugăciunile tale cele bine-primite, trecere fără primejdie prin marea vieţii, că, ajungând cu inimi rănite de dor la limanul mântuirii, să înălţăm împreună cu tine lui Dumnezeu sfântă cântare: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Arătatu-ţi-s-a însăşi Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ierarhe mult-milostive, vestindu-ţi sfârşitul; şi, fiind înştiinţat mitropolitul Nifon despre plecarea ta din viaţa aceasta şi venind el la tine cu smerită dragoste, ai spus că şi pentru Nifon este nădejde de mântuire şi ai proorocit ca la şapte ani când tu vei fi dezgropat, Nifon va intra în mormânt. Aceasta întâmplându-se întocmai, cu smerenie te lăudăm, zicând:

Bucură-te, cel ce te aşezi în soborul celor sfinţi; Bucură-te, că te veseleşti cu sfinţii părinţi; Bucură-te, moştenitorul Bisericii celei triumfătoare din cer; Bucură-te, ajutătorul Bisericii celei luptătoare de pe pământ; Bucură-te, smirnă cu dumnezeiască mireasmă a Liturghiei; Bucură-te, că împreună cu tine, toată suflarea şi toată făptura laudă măreţia cea neajunsă a Dumnezeirii; Bucură-te, că acum te desfătezi în frumuseţile raiului; Bucură-te, că te bucuri luminat în cămara împărătească; Bucură-te, cu Vasile, Grigore şi Ioan Gură de Aur al Bisericii luminător; Bucură-te, dulce chemător al împărăţiei cereşti, fluier păstoresc; Bucură-te, că Cel fără de moarte te-a înveşnicit de lumina cea lină; Bucură-te, iubit arhiereu al preacuratei şi neprihănitei Fecioare, care luminezi pe cele întunecate şi aduni pe cele risipite; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 12-lea

Minune s-a văzut la trecerea ta din viaţa aceasta, părinte preacuvioase, că ţi s-a prelungit viaţa, după dorinţa ta, până la slujirea Sfintei Învieri, în care zi sărbătorim omorârea morţii, sfărâmarea iadului, începutul altei vieţi veşnice şi, rugându-te în paraclisul chiliei tale, ai luat Sfintele Taine; apoi pecetluindu-te cu semnul Sfintei Cruci ai zis: Sfântă Cruce, ajută-mi!, Slavă lui Dumnezeu pentru toate! şi Să ne vedem în Rai! Şi dându-ţi sufletul pe braţele ucenicilor tăi şi Lumina cea negrăită asupra fiinţei tale strălucind, ai trecut la cele veşnice, împreună cu îngerii cântând: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cel ce prin curăţia vieţii tale celei îngereşti te-ai învrednicit a vedea preafericita faţă a Treimii Celei de o fiinţă şi nedespărţită şi neîncetat te rogi pentru bună sporirea Bisericii lui Hristos, pe care din fragedă vârstă şi până la sfârşitul vieţii tale cu multe osteneli ai sprijinit-o, făcătorule de bine al sufletelor noastre, ierarhe Calinic de Dumnezeu încununate, primeşte lacrimile noastre de mulţumire pentru tot darul cel bun şi tot darul cel desăvârşit mijlocit nouă de sus de la Părintele luminilor; pentru care cu dragoste te binecuvântăm, grăind:

Bucură-te, cel ce ai aflat comoară din Evanghelie; Bucură-te, că pe aceasta ai câştigat-o cu osteneli călugăreşti; Bucură-te, cerbul cel sprinten al munţilor duhovniceşti; Bucură-te, prieten iubit al puterilor îngereşti; Bucură-te, că ai împodobit haina de nuntă, cu virtuţile tale; Bucură-te, că acum vezi pe Acela de care erai dorit; Bucură-te, privitorule al celor ce nu se pot rosti în graiuri omeneşti; Bucură-te, că acum ai descoperit tainele cele dumnezeieşti; Bucură-te, ogorul cel cu bogată rodire al Semănătorului ceresc; Bucură-te, rugătorule fierbinte pentru a noastră mântuire; Bucură-te, comoara virtuţilor creştineşti, la lume împărţită; Bucură-te, icoana firii omeneşti celei îndumnezeite; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 13-lea

O, prealuminate părinte ierarhe Calinic, primeşte smerita noastră rugăciune, precum Mântuitorul a primit cei doi bani ai văduvei, şi cere pentru noi dar şi putere, că toate poftele trupeşti călcând, să vieţuim în bună cinstire şi curăţie, agonisind iertare de păcate şi trecere fără primejdie în ceasul morţii, şi când vom trece noi întru nădejdea învierii spre viaţa de veci, pururea să ne desfătăm de preafericita faţă a lui Dumnezeu Celui în Treime închinat şi slăvit, cântându-I cu toţi sfinţii: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zic iarăşi

Icosul 1: „Adunarea îngerilor…” şi Condacul 1: „Pomenirea ta cea purtătoare de lumină…” şi otpustul

Sursa: Acatistier, Ed. Biserica Ortodoxă Alexandria, p. 453-470 Acatistul Sf. Ier. Calinic de la Cernica

Se încarcă....

Pe același subiect

25 aprilie: Chipul Sfântului Nou Mucenic Serghie Rohleţov, protopop, Rusia

Orthodoxia

25 Aprilie: Sf. Cuv. Vasile de la Poiana Mărului

Orthodoxia

24 aprilie: Sf. Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş (Viaţa, Acatistul)

Orthodoxia

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Acept detalii