Pagini de Sinaxar

12 APRILIE: VIAŢA ŞI NEVOINŢELE SFÂNTULUI MUCENIC SAVA DE LA BUZĂU

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE SF. MC. SAVA DE LA BUZĂU
(12 Aprilie)

Legături:

  • ACATISTUL SF. MC. SAVA DE LA BUZĂU
  • SLUJBA SFÂNTULUI MARE MUCENIC SAVA DE LA BUZĂU

Sfântul Sava de la Buzău este cunoscut şi sub numele de Sava Gotul. I s-a spus şi Gotul, pentru că în actul său martiric se arată că el era socotit «got de neam» (1), întrucât şi-a petrecut viaţa în Dacia stăpânită în acel timp de goţii migratori. Se ştie că scriitorii antici, referindu-se la populaţia autohtonă dacoromană, aveau obiceiul să menţioneze îndeosebi popoarele care deţineau puterea militară şi politică, şi nu pe băştinaşii supuşi. De aceea Dacia este «denumită uneori Gothia…, după populaţia migratoare dominantă» (2).

Sfântul Sava s-a născut pe la anul 334 ; cei ce l-au cunoscut spuneau că «încă din copilărie, spre nimic altceva nu s-a arătat râvnitor, decât numai spre evlavie faţă de Mântuitorul şi Domnul nostru Iisus Hristos» (3). De aici se poate înţelege că părinţii lui erau creştini şi i-au insuflat acestuia credinţa cea adevărată. El trăia într-un sat din părţile Buzăului, nu departe de râul Mousaios (4).

În actul său martiric, alcătuit de un reprezentant al Bisericii din Gothia, din care făcea şi el parte, se arată că era «drept în credinţă, cucernic, gata spre toată ascultarea cea în dreptate, blând, simplu la cuvânt, dar nu în cunoştinţă, vorbind tuturor în chip paşnic despre adevăr, făcând să tacă pe idololatri, nesemeţindu-se, ci purtându-se cum se cuvine celor smeriţi, liniştiţi şi negrăbit la cuvânt şi foarte râvnitor la tot lucrul bun» (5).

Îndrumătorul său duhovnicesc era preotul Sansalas, slujitorul bisericii din satul respectiv, care avea legături cu Biserica din România, adică din Sciţia Mică (Dobrogea), unde, în vremuri de persecuţie, îşi găsea ocrotire şi sprijin sufletesc. De aici revenea între păstoriţii săi, aşa cum s-a întâmplat în primăvara anului 372, pentru a se împărtăşi împreună cu ei din bucuria prăznuirii învierii Domnului (6). În acelaşi timp, evlaviosul Sava era apropiat sufleteşte şi de preotul Gutticas, care păstorea într-o cetate apropiată şi la care se ducea adesea, în lipsa preotului, Sansalas, ca să se roage împreună în biserica lui (7). Prin aceşti slujitori şi prin legătura neîntreruptă cu poporul dreptcredincios, prin post şi rugăciune, tânărul Sava şi-a sporit evlavia, blândeţea, smerenia, iubirea de adevăr şi statornicia în credinţa ortodoxă.

După perioada de linişte şi libertate pentru creştini, adusă de Sfântul Constantin cel Mare, au urmat tulburările ereticilor arieni din timpul domniei fiului acestuia, Constanţius. Ele au dus la înrăutăţirea legăturilor dintre conducătorii romani şi aceia ai goţilor, dreptmăritorii creştini din Goţia (Dacia Carpatică) având de suferit prigoana goţilor păgâni şi eretici.

Mai târziu, pornind persecuţie împotriva creştinilor, goţii păgâni de sub conducerea lui Atanaric urmăreau să abată pe adevăraţii închinători ai lui Hristos de la dreapta credinţă, fiind socotiţi totodată «oamenii romanilor». Ca urmare, goţii impuneau creştinilor ruperea oricăror legături cu fraţii lor din România şi aducerea de jertfe idolilor. În asemenea încercare, unii păgâni binevoitori ofereau unor rude creştine, în faţa persecutorilor şi în public, «carne nejertfită în loc de carne adusă jertfă idolilor, spre a feri pe ai lor neîntinaţi şi a înşela pe prigonitori» (8). Printre cei care erau supuşi la această încercare se afla şi Sfântul Sava. Însă acesta, «simplu la cuvânt, dar nu în cunoştinţă», ferm în credinţa şi în poziţia sa, «nu numai că n-a mâncat din mâncărurile oprite, ci, mergând în mijlocul lor, a mărturisit tuturor, zicând: «Dacă cineva va mânca din cărnurile acelea, acesta nu poate să fie creştin». «Şi i-a oprit pe toţi, precizează în continuare actul martiric, să nu cadă în cursa diavolului. Din cauza aceasta, cei ce au născocit această înşelăciune l-au alungat din sat, apoi, după un timp oarecare, i-au îngăduit să se reîntoarcă» (9).

Punându-se din nou la cale o altă ispitire, aşa cum obişnuiau goţii, unii din locuitorii acelui sat care aduceau jertfe zeilor, voind să-l apere pe cel urmărit, erau gata să jure înaintea prigonitorului că în acel sat nu este nici un creştin. Dar, Sfântul Sava, curajos şi sincer, venind în mijlocul adunării, a zis: «Pentru mine să nu jure nimeni, căci sunt creştin». Atunci, în faţa persecutorului, locuitorii au jurat că, în satul lor, în afară de Sfântul Sava nu se află nici un alt creştin(10).

Conducătorul păgân, uimit de acest răspuns plin de curaj, a poruncit ca Sfântul Sava să fie adus în faţa lui. Atunci, prigonitorul a întrebat pe consătenii săi dacă acesta are vreo avere. Iar ei, răspunzând că «nu are nimic decât îmbrăcămintea», întunecatul păgân l-a dispreţuit zicând: «Un astfel de om nu poate nici să fie de folos, nici să vatăme» (11). Cu aceste cuvinte, el a poruncit să-l scoată afară din sat.

Între anii 369-372, sub Atanaric, persecuţia împotriva Bisericii lui Hristos este reluată şi, în acelaşi timp, înăsprită. Grabnica răspândire a creştinismului în Dacia Traiană, care slăbea şi chiar înlocuia cinstirea vechilor credinţe ale goţilor, a făcut ca aceştia să reia cu mai multă tărie persecuţia împotriva creştinilor dreptmăritori. În aceste împrejurări, în apropierea Sfintelor Paşti din 372, Sfântul Sava, ştiind că preotul său, Sansalas, era plecat din sat, s-a hotărât să meargă în parohia în care slujea Gutticas, pentru a prăznui învierea Domnului împreună. Şi, după cum citim în actul său martiric, «pe când mergea el pe cale, i s-a arătat un bărbat foarte mare şi luminos la înfăţişare, care i-a zis: «Întoarce-te şi mergi la preotul Sansalas», iar sfântul i-a răspuns că «Sansalas a plecat departe» (12). Într-adevăr, acesta plecase în România (Sciţia Mică) din pricina persecuţiei. Aici putea primi întărire şi mângâiere duhovnicească de la Bretanion, episcopul Tomisului, precum şi de la Iunius Soranus «preastrălucitul guvernator» al provinciei, compatriot şi rudă cu Sfântul Vasile cel Mare (13). În preajma Sfintelor Paşti, preotul Sansalas se reîntorsese fără ca Sfântul Sava să ştie, de aceea el stăruia să ajungă la preotul Gutticas. «Însă, nevoind el să se supună poruncii, deodată, deşi la ora aceea era timp senin, a apărut un noian nesfârşit de zăpadă pe faţa pământului, care astupa drumul şi nu-l lăsa să treacă mai departe. Atunci a înţeles el că voia lui Dumnezeu este cea care-l împiedică să meargă mai departe, poruncindu-i să se întoarcă la preotul Sansalas. Şi, binecuvântând pe Domnul, s-a întors. Văzând pe Sansalas, i-a istorisit şi lui şi multor altora vedenia pe care a avut-o pe cale» (14).

De acum încolo vor începe suferinţele, căci nici n-au trecut zilele Paştelui şi «în noaptea a treia după sărbătoare, Atharid, fiul dregătorului Rothesteu, a năvălit în satul acela cu o ceată de tâlhari şi, găsind pe preot dormind în casa lui, a pus să fie legat. De asemenea şi pe Sava, smulgându-l din pat l-au legat. Pe preot l-au aşezat într-o căruţă, iar pe Sava l-au dus gol cum se găsea. Şi i-au purtat prin văi împădurite pe care le arseseră de curând, prigonindu-i şi lovindu-i cu nuiele şi cu bice, arătând cruzime şi neîndurare faţă de slujitorii lui Dumnezeu» (15).

«Dar Dumnezeu, care revărsase harul Său asupra lui, ca oarecând asupra Sfântului Apostol Pavel, i-a mărit mai mult credinţa, l-a întărit în răbdare, după îndemnul descoperit oamenilor că «prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre» (Luca 21,19).

Şi făcându-se ziuă, Sfântul Sava, lăudându-se în Dumnezeu, zicea celor ce-l chinuiseră: «Oare nu m-aţi purtat voi prin locuri arse, printre ascuţişurile cioturilor, bătându-mă? Vedeţi, însă, dacă pe trupul meu am vânătăi de la rănile pe care mi le-aţi făcut!». Prigonitorii au văzut că într-adevăr pe trupul lui nu apărea nimic din cele ce-i făcuseră fără milă; de aceea, în înverşunarea lor, «luând o osie de căruţă şi punându-i-o pe umeri, i-au întins mâinile până la capetele ei»; apoi i-au legat şi de picioare o altă osie şi astfel, întins pe cele două osii, l-au aruncat şi l-au lăsat să zacă pe spate, la pământ, chinuindu-se aproape toată noaptea.

Între timp, pe când aceştia dormeau, o femeie care s-a sculat dis-de-dimineaţă pentru a pregăti bucatele celor din casa sa, s-a dus şi l-a dezlegat. Dar «el, deşi liber, a rămas pe loc fără teamă, ajutând femeii la lucrul ei. La ziuă, când nelegiuitul Atharid a aflat acestea, a poruncit să i se lege mâinile şi să fie atârnat de o grindă a casei» (16).

Nu mult după aceea, trimişii prigonitorilor au sosit din nou la preot şi la Sfântul Sava cu mâncăruri închinate idolilor, îndemnâdu-i, din porunca conducătorului, să mănânce din ele ca să scape de moarte. Dar Sfântul Sava i-a întrebat: «Cine este cel ce a trimis acestea?». Iar ei au spus : «Stăpânul Atharid». Atunci Sfântul a mărturisit fără teamă: «Unul singur este Stăpânul, Dumnezeu din ceruri. Iar Atharid este un nelegiuit blestemat. Şi aceste mâncăruri ale pierzării sunt necurate şi spurcate ca şi Atharid, cel ce le-a trimis» (17). Auzind acestea, unul din nelegiuiţii slujitori, luând un drug de fier, l-a aruncat cu ascuţişul în pieptul sfântului, zvâlindu-l cu atâta putere, încît cei de faţă credeau că Sfântul Sava va muri îndată. Dar el, învingând durerea provocată de vrăjmaş, prin puterea credinţei şi prin râvna evlaviei, a spus păgânului lipsit de minte: «Tu socoteşti acum că m-ai rănit cu drugul. Să ştii însă că aceasta m-a durut atât de mult încît parcă ai aruncat în mine cu un fir de lână» (18).

În faţa morţii care îl pândea din clipă în clipă, Sfântul Sava nu şi-a împuţinat credinţa, nu şi-a ostoit râvna statorniciei pe calea cea strâmtă şi cu chinuri şi nu şi-a împuţinat răbdarea. Şi aducându-şi aminte de cuvintele Izvorului vieţii veşnice: «Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul» (Matei 10, 28), el înfruntă cu tărie pe prigonitor. Şi aşa sfântul, întărit de Cel pe care Îl mărturisea cu atâta jertfelnicie, a îndurat toate suferinţele şi «nici n-a strigat, nici n-a gemut de durere şi nici nu s-a, văzut nici o urmă de rană pe trupul lui» (19).

Atharid, auzind că Sfântul Sava a înfruntat cu seninătate toate chinurile la care a fost supus şi că a rămas statornic în dreapta şi adevărata sa credinţă, lăsîndu-l pe preot legat, a poruncit să-l ducă pe sfânt ca să-l înece în râul Mousaios, astăzi numit Buzău.

Văzând că Atharid s-a străpuns pe sine însuşi cu moarte veşnică, iar lui i se pregăteşte viaţa cea pururea fiitoare, sfântul s-a adâncit în rugăciune şi în sfinte slavoslovii. Pe tot drumul acestor chinuri, el a mulţumit lui Dumnezeu, socotind că «pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi» (Romani 8, 18).

Iar când au ajuns la malul râului, cei ce-l ţineau s-au sfătuit între ei: «Hai să-l eliberăm pe acest nevinovat, căci de unde va şti aceasta Atharid?».

Dar fericitul Sava a zis către ei: «De ce vorbiţi deşertăciuni şi nu împliniţi ceea ce vi s-a poruncit? Eu văd ceea ce voi nu puteţi vedea. Iată, de faţă stau în slavă cei ce au venit să mă primească (îngerii)». Atunci au coborât în apă pe cel ce mulţumea şi preamărea pe Dumnezeu şi punându-i un lemn peste gât, l-au împins spre adânc. Săvârşindu-se astfel prin lemn şi apă, sfântul a păstrat curat semnul mântuirii, fiind în vârstă numai de 38 de ani. După ce l-au înecat, ucigaşii l-au scos din apă, l-au lăsat neîngropat şi au plecat. Nu s-a atins de el nici un fel de câine, nici vreo fiară sălbatică, ci trupul lui a fost ridicat de fraţi şi îngropat (20).

La cererea Sfântului Vasile cel Mare şi cu îngăduinţa Bisericii din Gothia, «preastrălucitul duce al Sciţiei», Iunius Soranus, trimite bărbaţi vrednici de încredere să ridice moaştele Mucenicului Sava şi să le ducă în Capadocia. În Epistola 164, scrisă probabil în anul 374, marele arhiepiscop confirmă primirea preţiosului dar, exprimându-şi nemărginita sa bucurie duhovnicească şi mărturisind că martiriul Sfântului Sava l-a făcut să vadă cu ochii minţii împrejurările şi locurile unde s-au petrecut cele scrise.

Aşadar, apropierea de Dumnezeu l-a făcut pe Sfântul Sava să fie blând şi răbdător faţă de toţi, gata la ascultarea cea bună şi împodobit cu smerenie creştină şi cu alte virtuţi. El era, după spusa Sfântului Apostol Pavel (Col. 3, 10), un om nou, transformat prin deplina cunoaştere, după chipul Celui ce l-a zidit. Traiul său zilnic era simplu, nu se îngrijea să strângă averi, ci se mulţumea numai cu agonisita necesară îmbrăcăminţii şi hranei. Era înfrânat în toate, feciorelnic, postind zilnic şi stăruind în rugăciune; nu se amesteca în ceea ce nu-i folosea şi îşi păstra în orice împrejurare credinţa dreaptă, lucrătoare prin dragoste (Gal. 5, 6). Ducea o neîntreruptă luptă pentru stăpânirea poftelor şi a pornirilor trupeşti, ca să ajungă om desăvârşit, numărându-se printre acei strămoşi ai noştri, care cinstesc trecutul îndepărtat al pământului românesc. Astfel, din copilărie până la vârsta de 38 de ani, şi-a întărit credinţa pe care a apărat-o cu mare curaj până la sacrificiul suprem, înfruntând astfel pe prigonitorii lui şi strălucind ca o lumină în mijlocul poporului.

Sfântul Mucenic Sava de la Buzău nu încetează să ne împărtăşească şi nouă din darurile primite de la Dumnezeu, ajutându-ne să ducem o viaţă vrednică de cinstirea lui şi de înaintaşii noştri în credinţă şi în fapte creştineşti.

EPIFANIE
Episcopul Buzăului

1. H. Mihăescu şi V. Popescu, Acta Sanctorum, în Fontes historiae daco-romanae, vol. II, Bucureşti, 1970, p. 711.
2. Pr. prof. Ion G. Coman, Elemente de continuitate spirituală geto-daco-romană şi creştină în regiunea râului Mousaios-Buzău, după mărturii patristice şi arheologice, în vol. Spiritualitate şi istorie la Întorsura Carpaţilor, vol. I, Buzău, 1983, p. 239.
3. Martiriul Sf. Sava Gotul (+ 12 aprilie 372), în Actele martirice, Bucureşti, 1982, p. 319 ş.u.
4. Numele daco-tracic al Buzăului de astăzi, Dimitrie Ionescu, Istoria oraşului Buzău, Bucureşti, 1979, p. 35-39.
5. Martiriul Sf. Sava Gotul, cap. II, 1
6. Ibidem, cap. IV, 1-4.
7. Ibidem, cap. IV, 2.
8. Ibidem, cap. III, 1.
9. Ibidem, cap. III, 2.
10. Ibidem.
11. Ibidem, cap. III, 5.
12. Ibidem, cap. IV, 1.
13. Pr. prof. V. Gh. Sibiescu, Legăturile Sfântului Vasile cel Mare cu Scythia-Minor (Dobrogea), în «Ortodoxia», XXXI (1979), nr. 1, p. 148-149.
14. Martiriul Sfântului Sava Gotul, cap. IV, 3-4.
15. Ibidem, cap. IV, 5.
16. Ibidem, cap. V, 2-3.
17. Ibidem, cap. VI, 1-3.
18. Ibidem, cap. VI, 4-5.
19. Ibidem, cap VI, 6
20. Ibidem, cap. VIII, 1.

Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 194-200 Sfântul Mucenic Sava

Sursa:www.sfintiromani.ro

Se încarcă....

Pe același subiect

25 aprilie: Chipul Sfântului Nou Mucenic Serghie Rohleţov, protopop, Rusia

Orthodoxia

25 Aprilie: Sf. Cuv. Vasile de la Poiana Mărului

Orthodoxia

24 aprilie: Sf. Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş (Viaţa, Acatistul)

Orthodoxia

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Acept detalii