Știri

Pomenirea Sf. Cuvios Tit, făcătorul de minuni

Sfântul Cuvios Tit, făcătorul de minuni a trăit în secolul al IX-lea în cea de-a doua fază a luptei împotriva sfintelor icoane. El s-a călugărit din tinerețe și s-a așezat la o mănăstire de obște. Acolo, a fost smerit și ascultător încât i-a întrecut pe ceilalți frați ai mănăstirii. Pentru modul său de viață a fost hirotonit preot, iar pentru viața sa cea curată a fost învrednicit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni.

Sfinții Mucenici Amfian și Edesie. Acești sfinți au fost frați, fiind originari din Libia, Africa de Nord și au trăit în timpul împăratului Maximian (cca. 250 – iulie 310). Au fost învățați dreapta credință de mucenicul Pamfil. Aceștia au mers la Berit și au stat înaintea stăpânitorului Urban. Aici, Amfian a propovăduit pe Hristos Domnul, motiv pentru care a fost supus la chinuri și în cele din urmă a fost aruncat în mare suferind moarte mucenicească.

Edesie, fratele său, a fost trimis la chinuri la minele de aramă din Alexandria Egiptului. Văzând aici pe guvernatorul Ieroclis că îi chinuiește pe creștini l-a bătut pe acel stăpânitor. Pentru fapta lui îndrăzneață a fost torturat și aruncat în cele din urmă în mare trecând la Domnul în rândul mucenicilor.

Pe același subiect

TRĂDAREA LUI IUDA .“Să încercăm, cu sinceritate, să-l găsim pe Iuda în multe din manifestările noastre și să-l izgonim”. Părintele Ioanichie Bălan zugrăvește, tulburător, PORTRETUL TRĂDĂTORULUI DINTOTDEAUNA

Orthodoxia

Lacrimile Sfinţilor Închisorilor în Săptămâna Patimilor, după Piteşti, cu Bădia Traian Trifan. Dumitru Bordeianu: Mărturisiri din mlaştina disperării

Orthodoxia

Spre Înviere – cu sau fără Hristos?

Orthodoxia

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Acept detalii