Știri

Purtătorul de cuvînt al Patriarhiei Române afirmă că “întâlnirea Papei cu Patriarhul Daniel va fi în cheia firească a dialogului şi a ospitalităţii”

Notă: Să ne amintim că în diasporă, catolicii ne-au dat “biserici” pentru a atrage cît mai multe suflete spre iad. Apoi dacă un catolic intră în biserica ortodoxă, deja este comuniune cu ei şi părtaşie la erezie.

Ştirea apărută pe Radio Maria:

Se împuţinează zilele până când Papa Francisc vine în România. Nu peste mult timp, Vaticanul va definitiva agenda vizitei apostolice, program care va căpăta astfel o formă completă şi mult mai detaliată. Dar reperele din program sunt deja trasate. Vizita Sanctităţii Sale începe la Bucureşti, iar în miezul zilei de 31 mai stă întâlnirea pe care o va avea cu Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. O întâlnire eveniment care, pentru susţinătorii ecumenismului şi ai dialogului, va trona în agenda călătoriei apostolice. Cu toate acestea, întrevederea va fi privată însă va fi în cheia firească a dialogului şi a ospitalităţii de care se bucură şi Biserica Ortodoxă în mijlocul catolicilor din Occident, spune, la Radio Maria, Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române.

“Este o vizită care va implica atenţia Patriarhiei Române în momentele princiale care privesc Patriarhia: vizita la Palatul Patriarhiei din Bucureşti, unde se va desfăşura întâlnirea dintre Papa şi îPatriarh, care va fi însoţit de Sinodul Permanent (care include prezenţa mitropoliţilor) al Bisericii Ortodoxe Române. Apoi, Părintele Patriarh îl va întâmpina la Catedrala Naţională pe Papa Francisc, care va vizita acest unic edificiu din România, dedicat memoriei tuturor eroilor români din toate timpurile. Aici se va consuma momentul numit Rugăciunea Tatăl nostru. Nu va fi o slujbă religioasă comună. (…) Va fi o întâlnire sub semnul dialogului şi al ospitalităţii. Ospitalitatea cu caracter liturgic de care se bucură milioanele de români ortodocşi în spaţiul apusean, acolo unde comunităţile romano-catolice au pus în mod frăţesc la dispoziţie foarte multe lăcaşuri de cult pentru românii ortodocşi care merg să participe la Sfânta Litughie, are acum un corespondent în ospitalitatea de care se va bucura Papa Francisc în România”, spune Bănescu.

Deocamdată nu se ştie dacă şi întrevederea cu Sinodul Permanent al BOR va fi privată, cert este că e prevăzut un discurs al Sanctităţii Sale – în programul publicat de Conferinţa Episcopală Română. Dacă va fi un discurs, ne putem aştepta ca el să fie impregnat de firul roşu al pontificatului lui Francisc, îndreptat cu atenţia mereu spre cei marginalizaţi, aflaţi în suferinţă, ignoraţi. Aici, Bisericile pot trasa punţi care să unească slujirea aproapelui, prin dialog şi eforturi comune, consideră Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei care completează această idee spunând că “Biserica nu face activism filantropic, ci este izvorul liturgic din care porneşte ulterior acţiunea orientată spre celălalt. (…) Cei care se opun dialogului se situează, din păcate, în afara spiritului creştin autentic. A refuza dialogul cu cineva înseamnă a adopta o atitudine necreştinească, pentru că dialogul nu înseamnă compromis, ci înseamnă a întoarce faţa spre cineva, a-i vorbi, a-l asculta. Cei care blamează dialogul sunt oameni care, cred, nu au asimilat suficient ideea în sine de dialog şi nu-şi dau seama că noi suntem persoane, adică a fi situaţi cu faţa spre celălalt”, mai spune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Pe același subiect

TRĂDAREA LUI IUDA .“Să încercăm, cu sinceritate, să-l găsim pe Iuda în multe din manifestările noastre și să-l izgonim”. Părintele Ioanichie Bălan zugrăvește, tulburător, PORTRETUL TRĂDĂTORULUI DINTOTDEAUNA

Orthodoxia

Lacrimile Sfinţilor Închisorilor în Săptămâna Patimilor, după Piteşti, cu Bădia Traian Trifan. Dumitru Bordeianu: Mărturisiri din mlaştina disperării

Orthodoxia

Spre Înviere – cu sau fără Hristos?

Orthodoxia

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Acept detalii