Invataturi Sfaturi duhovnicești

Pr. Nicolae Tănase: De ce nu-și găsesc unii jumătatea?

Pentru că unii n-au jumătate. Dumnezeu a zis nu! Și El știe de ce a zis nu. De exemplu: o fată la 16 ani s-a rugat până la 19 ani să se căsătorească cu un anumit băiat. La 19 ani ai ei, Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea și împotriva voinței părinților ei, a părinților lui, s-a căsătorit cu el. Din noaptea nunții a constatat că e epileptic. Din următoarea lună a constatat că este schizofrenic. Dumnezeu a rânduit că n-au copii și a hotărât să se despartă de el după mai bine de 20 de ani de conviețuire. Și o altă fată se plângea acestei doamne deja bătrână că nu se poate căsători. I-a spus istoria asta și apoi fata a venit la mine. „Părinte, în viața mea nu mă mai rog să mă mărit. Ce vrea Dumnezeu, că știe El.”

Este posibil ca necăsătorindu-te să te ferească Dumnezeu de necaz. Dar corect este ca noi să ne rugăm: „Doamne, în problema mea, vezi tu cum faci! Fă ceva în folosul meu”. Dumnezeu te ascultă sau nu te ascultă. Dacă nu te ascultă, știe El de ce nu te ascultă. Pentru El, filmul este gata. Pentru noi, filmul este în derulare, atunci El, care știe, te ferește prin asta de ceva. Sigur că este teoretic ce spun eu, sigur că este complicat când trecem la aspectele practice. Adevărat! Sigur că dorești să te măriți, sigur că trece timpul și am 24, 32, 36, sigur că intri în panică și spui, vreau să realizez și eu ceva în viață, să am și eu copii. De acord. Dar trebuie să faci totul. Dacă nu faci totul, nu poți să verifici voința lui Dumnezeu. După ce faci totul, atunci ai verificat. Este clar atunci că Dumnezeu nu vrea, știe El mai bine pentru tine ce vrea. Trebuie să fii superior ca să spui așa, să înțelegi așa. Este mult asta. Deja avem de a face cu un om deosebit, care realizează astfel clar voința lui Dumnezeu pentru sine.

Părintele Nicolae Tănase

Se încarcă....

Pe același subiect

Apropie-te, dragă suflete, apropie-te tot mai mult de Domnul

Orthodoxia

Acceptă, pur și simplu, credința pe care ai primit-o de la părinții tăi

Orthodoxia

Rugăciune pentru lume

Orthodoxia

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Acept detalii