Icoane facatoare de minuni Minuni Minuni Dumnezeiesti

O icoană a Maicii Domnului, a unei familii de musulmani turci, a început să plângă

Cu mulți ani în urmă, un cuplu din Turcia s-a hotarat să locuiască la Paris. Aici, cei doi si-au găsit locuri de muncă și s-au stabilit într-o suburbie. Numele lor sunt Esat și Sevin Altindagoglu.

În ultimul timp, casa lor din Paris este plina de oaspeți, nu numai din Franța, ci chiar si din străinătate. Toti acestia vin să vadă o icoană, pe care capul familiei o numeste  „miraculoasa”. Icoana ortodoxă a Maicii Domnului, din perioada bizantină, pe care familia a obținut-o în Antakya și a adus-o cu ea la Paris (deși ei sunt musulmani), a început sa izvorasca lacrimi, conform unui raport al portalului grecesc Romfea.

Potrivit celor doi, icoana le-a fost daruita in anul 2006, de un călugăr grec din Libia. Imediat ce au primit această icoana, ei marturisesc ca au simțit o mare sfințenie și o atmosferă de pace inexplicabilă, ce au inceput sa domneasca în casa lor, de atunci.

Când s-au mutat la Paris, au luat această icoana venerata, cu ei. Când icoana a fost amplasata într-o cameră separată, din casa cea nouă, dintr-o dată a început sa plânga, conform marturisirilor cuplului. Vestea s-a răspândit rapid, nu numai printre turci, ci, totodata, si printre creștini.

Icoana „Preasfintei Fecioare”, cum a numit-o familia turca, în curând a devenit un obiect de venerație și o sursă de minuni.

Vestea despre icoana s-a răspândit literalmente peste tot în lume, iar acum pelerini din țări precum Germania și Belgia vin să se inchine Maicii Domnului.

Sursa: lonews.ro

Se încarcă....

Pe același subiect

Cazul Olga, românca ce a murit şi a înviat

Orthodoxia

Spiridon, sfântul care pleacă periodic din raclă, pentru a-i ajuta pe oamenii care îl cheamă în rugăciune

Orthodoxia

„Cum copilul a reusit sa supravietuiasca, nici macar medicii nu pot explica, dar miracolul s-a intamplat!”

Orthodoxia

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Acept detalii