Dumnezeu Mărturii Rugăciuni Sfântul Isaac Sirul Sfaturi duhovnicești Sfinți

Sârguiește-te să-ți pleci necontenit mintea asupra lui Dumnezeu, fiindcă aceasta înseamnă să închizi ușa tuturor gândurilor stricăcioase

Cum leaga rugaciunea gandirea noastra de Dumnezeu si indeamna la meditarea celor ale Lui. Si cum prin miscarile foarte bune care sunt in ea face mintea puternica impotriva iubirii pentru lume care hraneste patimile.

1. Nu e purtare care sa fie in stare sa atraga gandirea in afara acestei lumi si sa o fereasca de piedicile care sunt in ea cum e meditarea la Dumnezeu. Aspra e aceasta lucrare; aspra dar uimitoare, dar si usoara si dulce.

Sarguieste-te, iubitul meu, sa-ti pleci necontenit mintea asupra lui Dumnezeu, fiindca aceasta inseamna sa inchizi usa tuturor gandurilor stricacioase. Incepe cu multa rugaciune: rugaciunile necontenite sunt o meditare continua la Dumnezeu.

2. Dar ca rugaciunile sa fie continue, rugaciunea trebuie sa fie pusa in miscare de inima spre meditarea neincetata la Dumnezeu. Atunci ea face mintea cereasca prin miscarile ei foarte bune potrivite invataturii dumnezeiesti si prin cuvintele rugaciunii care fac deplina frica de Dumnezeu.

3. Prin ceea ce ne-a invatat Domnul in poruncile de dinaintea rugaciunii Sale [„Tatal nostru”], ni s-a spus ce anume trebuie sa fie viata crestinilor si ce se cuvine sau nu sa cerem la rugaciune [Mt 5, 17, 6-8]. Se stie ca cel care se poarta potrivit acestor indemnuri a invatat sa faca asa de la invatatura lui Dumnezeu; chemarea celor ce pazesc aceste invataturi se poate apropia de Dumnezeu in rugaciune. Unul ca acesta simte ca la rugaciune aceste ganduri izvorasc in el datorita acestor purtari. Caci asa cum vrem sa fie purtarea noastra, asa va fi si rugaciunea noastra.

4. Daca o vreme ucenicii au invatat de la Domnul ca nu trebuie sa inmulteasca cuvintele ca paganii [Mt 6, 7], ci sa-I aduca lui Dumnezeu cereri intelepte sarate cu nadejdea cereasca [cf. Col 4, 6], aceasta inseamna ca pentru cei ce vor sa vietuiasca desavarsit potrivit invataturii dumnezeiesti nimic nu e strain in vederea unei asemenea desavarsiri. Domnul le-a aratat purtarea de grija a lui Dumnezeu fata de ei si ca gandul lor nu trebuie sa se ocupe de cele lumesti si vremelnice, ci mai degraba trebuie sa dobandeasca o gandire larga, si sa tinda spre tot ceea ce tine de salasurile ceresti.

5. Nu ca El le da aceste salasuri din pricina rugaciunii lor; fiindca nu are nevoie de rugaciuni Cel care la creatie n-a simtit nevoia sa fie rugat pentru asta de cele create; si cu cat e mai bun actul creatiei fata de darurile care urmeaza ei! Dar asa stau lucrurile pentru ca mintea celor care se roaga sa se aplece pe deplin spre cele nevazute, astfel incat prin forma rugaciunii gandirea lor sa fie umpluta de ele, iar ei sa poata simti inca de pe acum nadejdea celor viitoare.

6. Ce urmeaza, asadar, de aici? Staruind in aceasta minunata cugetare, deosebind fiecare din lucrurile pe care le cer de la Dumnezeu cu sarguinta, ei nazuiesc sa inain-teze in purtarile potrivite cu acel bine si cu slava la care sunt chemati. Prin acestea, ei sunt ca un fiu necontenit inaltat din lumea aceasta in familiaritatea si apropierea cu Dumnezeu, in legatura intima cu El si in cunoasterea tainelor Lui.

7. Caci daca, asa cum spune fericitul Talcuitor, „orice rugaciune, oricare ar fi, e o invatatura de viata”, atunci prin orice forma de rugaciune inaltata de un om inteligent, si staruitoare in ceea ce stabileste invatatura dumnezeiasca, se dezvolta in intelect un inteles prin care e dezlegat de trup; iar prin meditare e robit de cele pe care le invata sa le traiasca si care nasc [in viata pamanteasca] aducerea-aminte de existenta nemuritoare si de lumea de dincolo. Urmand celor ce alcatuiesc rugaciunea, invatatura e si ea inalta si buna.

8. In putine cuvinte: unii ca acestia dobandesc prin Domnul nostru o cunoastere foarte buna despre viata nestricacioasa, cea a Duhului. Aceasta deoarece, de fiecare data cand ne rugam, zeci de mii de intelesuri se ivesc in gandul nostru: de unde vine firea noastra; daca aceasta vine din pamant; de unde suntem si prin cine; din cine ne tragem; la ce taine suntem partasi; incotro mergem; ce forma de viata prefigureaza aceasta taina; in ce mod am fost deja inteleptiti in chip prefigurat in ce priveste nadejdea [viitoare]. Si intrucat prin minte suntem facuti partasi la cele ale vietii [viitoare] si alipiti de uimitoarele forme de viata conforme lor, infaptuim aievea taina inca de aici.

9. Rugaciunea desavarsita e, asadar, a acelora care, preferand pentru sine viata [viitoare], doresc inflacarat cerul si fac loc poruncilor desavarsite: si anume: „Nu va ingrijiti de trupurile voastre, de ce vom manca, de ce vom bea si cu ce ne vom acoperi” [Mt 6, 25. 31]; si: „Caci stie Tatal de ce aveti nevoie inca inainte sa-I cereti cu rugaciune; fiti tari in credinta!” [Mt 6, 8. 32]. Iar pentru a fi inaltati dincolo de toate cele pamantesti spre desavarsirea mintii, Domnul ne-a poruncit aceasta: „Cautati numai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea ei” [Mt 6, 33].

10. Rugaciunea fiind, asadar, conforma cu ce este propriu vietii desavarsite si in acord cu aceste lucruri scrise [in Scriptura], ea este rectitudine a gandirii, indemn [de a urma] cai frumoase, ramanere langa cele ce inalta, meditare duhovniceasca, aducere-aminte de cele ceresti, gandire la cele ascunse. In putine cuvinte, toate aceste ganduri sunt inchise in rugaciunea care ne povatuieste cu privire la desavarsirea viitoare.

11. In acest chip rugaciunea face puternica, cum e nevoie, mintea celor ce indraznesc sa puna in practica pe pamant purtarile desavarsite privitoare la taina existentei viitoare. Rugaciunea neincetata e o putere care imbraca mintea, spune fericitul Vasile: cea care vine din iubirea pentru citirea Evangheliei. Dar care minte? E limpede ca e vorba de cea a celor care au dorit cu tarie viata cereasca, care s-au intarit prin citirea Evangheliei, care au dispretuit pamantul si au dorit fierbinte cerul, si care tin fixa in fata ochilor lor desavarsirea viitoare.

12. De aici e, asadar, limpede ce anume e rugaciunea si meditarea celor care staruie in ea in chip foarte bun. Acestia primesc incurajare si putere in mintile lor, pentru ca nadejdea sa aprinda gandurile lor; si strangand cu putere ceea ce au deja, primesc de aici putere pentru a suporta in chip bland si relele care ni se intampla pe pamant, pana acolo incat le socotesc drept nimic fata de bunurile viitoare fagaduite lor si de care se vor bucura in scurt timp.

13. Dar inca de pe acum sunt transformati din cand in cand in asemanarea lor in oglinda gandirii lor prin harul Duhului. Intr-adevar, pe masura aprinsei dorinte a vointei lor, puterea [Duhului] imbraca in chip cuvenit mintea prin rugaciunea desavarsita care arata calea ascezei ce inalta dincolo de lume.

14. Intr-adevar, prin aducerea-aminte de cele viitoare cuprinse in rugaciune, cererile se fac dintr-o data indraznete. Atunci sufletul care dispretuieste aceasta lume se largeste prin iubirea de Dumnezeu. Luptele se dezlantuie impotriva lui, dar mintea se reazema in nadejde si se intareste prin cererile inalte pe care a invatat sa le inalte la rugaciune, lasandu-se convinsa de Domnul care spunea: „Tatal nostru Care esti in ceruri [Mt 6, 9].

15. O, mila si bunatate nemasurata a lui Dumnezeu de care face partasa firea creata! Si nu numai aceasta, dar o uneste chiar si cu sfintenia Firii dumnezeiesti. Creatorul i-a dat ei sa stea prin har inaintea Lui; a apropiat-o de o asemenea inaltime a sfinteniei daruindu-i discernamantul. Caci prin har a dat propria Sa fire, sfintenia, celor carora aceasta nu le era a lor prin fire.

16. Si atunci cu ea [sfintenia] trebuie sa se potriveasca purtarea fiintelor vii care sunt pe pamant, cum spune Moise: „Fiti sfinti pentru ca Eu sfant sunt” [Lc 19, 2]. Daca sfintenia e fagaduita unor robi in temeiul cuvantului lui Dumnezeu spus lor, cum nu va fi ea atunci si a fiilor? Prin cereri cugetarea la aceasta rugaciune inalta mintea atat spre asemenea intelesuri, cat si spre o atare meditare, dand sens cuvintelor celui ce se roaga potrivit invataturii lui Dumnezeu.

17. Acelasi lucru e valabil si pentru continuarea cuvintelor [rugaciunii „Tatal nostru”; Mt 6, 10]. In ele se misca alte intelesuri care ne dau o invatatura despre cele ce se vor intampla in viitor. Cine are obarsie nobila si urmeaza sa se intoarca in imparatie e bine sa nu aiba nici una din cele de jos si stricacioase; gandirea lui sa ramana legata de iubirea de Dumnezeu staruind langa El; fiii lui Dumnezeu trebuie sa socoteasca o rusine ramanerea gandirii lor pe pamant si in cele lumesti.

18. Caci tocmai de aceea cerem bunavoirii Lui ceea ce asteptam, pentru ca harul Sau, numit „imparatie” [Mt 6, 10], sa se reverse asupra noastra si, facand astfel experienta lui, sa uitam pamantul si sa ramanem in taina printr-o stramutare de aici in cele despre care Dumnezeu ne invata printr-o minte in stare de o indoita intelegere [atat a celor pamantesti, cat si a celor ceresti]. Caci de la El vine puterea prin care suntem transformati si prin care ramanem in cele mai bune; si asa descoperim viata cerului fiind inca pe pamant.

19. De la El dobandim curaj, simtind ca din cer ni se da o putere si un ajutor tare, care in chip nevazut sunt aproape de noi in fiecare clipa, care ne ajuta si ne apropie staruitor de cele care inalta firea. Si desi suntem intr-o fire slaba, prin El ramanem straini de parerile, miscarile si vointele omenesti. Caci daca n-ar fi asa – daca n-ar fi cu putinta ca prin puterea Duhului sa fim uneori mutati si sa salasluim in acele lucruri inca inainte de a avea loc plinatatea lor -, Domnul nu ne-ar fi poruncit sa cerem acest lucru Tatalui.

20. Pentru ca suntem inca in trup, El ne invata sa ce-rem painea cea de toate zilele [Mt 6, 11]; fiindca fara ea nu e cu putinta sa fim vii; dar si pentru ca de dragul a ceea ce este mai bun sa ne aratam mai presus de ce este vremelnic: „Stiu bine ca firea voastra face cereri, dar nu trebuie sa pretindeti nimic peste nevoile voastre”. Despre ele cuvantul „da-ne” invata ca trebuie sa ne aratam increderea noastra in Dumnezeu facandu-ne sa intelegem ca se ingrijeste mereu chiar si de nevoile noastre cele mai umile. Prin asemenea cereri El Se coboara pana acolo incat nu pregeta sa ne sfatuiasca cu privire la aceste lucruri.

21. Mai mult: ca sa invatam ca El iarta pacatele atunci cand cerem acest lucru, ne invata sa cerem iertarea [Mt 6, 12] lasandu-ne convinsi de vointa Sa de Tata care ne arata ca iubeste iertarea. insusi Tatal spune toate acestea. Mai spune si ca, la randul nostru, si noi trebuie sa dam altora ceea ce cerem pentru noi, ca sa dobandim si noi acelasi lucru.

Sfântul Isaac Sirul, „Cuvinte către singuratici”, Editura Deisis

Se încarcă....

Pe același subiect

Nimeni n-ar face păcate, dacă păcatul ar aduce direct durerea

Orthodoxia

Pilda vorbeşte

Orthodoxia

Gheronda Iosif: “Singura soluţie este respectul reciproc şi evitarea contactelor şi intervenţiilor străine”

Orthodoxia

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Acept detalii