Dumnezeu Mărturii mormant Sfântul Ioan Gură de Aur Sfaturi duhovnicești

Cel care moare pe nedrept, seamănă cu Sfinții

Vreți să vă spun și altă pricină pentru care ne temem de moarte? Pentru că nu trăim o viață virtuoasă și nu avem conștiință curată. Altfel moartea nu ne va înfricoșa. Dovedește-mi că voi moșteni Împărăția Cerurilor și omoară-mă chiar acum. Îți voi rămâne și dator pentru moartea mea, căci mă vei trimite curând la bunătățile acelea.

„Dar mă tem să mor pe nedrept”, poate îmi vei spune. Așadar, vrei să mori pe drept? Și cine este atât de ticălos care, de vreme ce poate muri pe nedrept, preferă să moară pe drept? Dacă trebuie să ne temem de moarte, atunci va trebui să ne temem de aceea care ne găsește pe dreptate. Cel care moare pe nedrept, seamănă cu Sfinții. Pentru că cei mai mulți dintre ei, care au bine-plăcut lui Dumnezeu, au fost omorâți pe nedrept.

Primul a fost Abel. Nu a fost ucis pentru că a greșit lui Cain, ci pentru că L-a cinstit pe Dumnezeu. Și Dumnezeu a îngăduit să se facă această ucidere pentru că-l iubea pe Abel sau pentru că-l ura? Este arătat că pentru că-l iubea și a vrut să-i dăruiască o cunună mai strălucită, datorită morții sale nedrepte.

Vezi că nu trebuie să te temi dacă vei muri pe nedrept, ci ca nu cumva să mori încărcat cu păcate? Abel a murit pe nedrept, iar Cain și-a petrecut cealaltă vreme a vieții sale având blestemul lui Dumnezeu, suspinând și tremurând neîncetat. Care dintre cei doi era mai fericit? Cel care a încetat să mai trăiască în virtute sau cel care a trăit în păcat? Cel care a murit pe nedrept sau cel care a fost pedepsit pe drept?

Așadar, să nu-i plângem fără discernământ pe toți cei care mor, ci pe cei care mor având multe păcate. Acestora se cuvin lacrimi și tânguiri. Pentru că ce nădejde au, de vreme ce nu mai este cu putință să se curățească de păcatele lor? Câtă vreme erau în această viață, exista nădejde să se pocăiască. Însă acolo unde au mers, nu dobândește nimeni nimic cu pocăința.

Da, să-i plângem, însă nu în chip isteric și necuviincios, nu trăgându-ne de păr, zgâriindu-ne obrajii, urlând și țipând, ci cu bună cuviință, lăsând lacrimile să se rostogolească liniștit din ochii noștri. Aceasta ne folosește și nouă, pentru că, întristându-ne astfel pentru cel mort, mult mai mult ne vom strădui și noi să nu cădem în asemenea păcate. Prin trasul de păr și strigăte mintea se întunecă, în timp ce prin întristarea liniștită se păstrează limpezimea ei și poate filozofa cu folos la moarte.

În felul acesta să filozofezi nu numai atunci când moare un cunoscut de-al tău, ci și când vezi vreun mort necunoscut care este dus cu pompă pe drumuri la ultima lui locuință, însoțit fiind de copiii lui orfani și de femeia sa văduvă, de rudele și de prietenii săi, care plâng și se tânguiesc. Să cugeți atunci că viața și lucrurile acestei lumi nu au nici o valoare și nici o diferență de umbre și vise.

Privește, câte fortărețe și palate ale împăraților, domnitorilor și stăpânitorilor sunt niște ruine! Gândește-te, câtă putere și câtă bogăție aveau cândva! Acum au fost uitate și numele lor. Scriptura spune: „Mulți tirani au stătut pe pământ, iar cel de care nu se gândea a purtat stema (Înțelep. lui Sirah, 11, 5).

Nu-ți ajung acestea? Cugetă atunci care este valoarea ta atunci când dormi. Oare nu te poate omorî și o insectă? Da, mulți au murit astfel în somnul lor. Cu adevărat, de un fir de păr atârnă viața noastră. Se rupe ața și se sfârșesc toate.

Așa să filozofezi și să nu te lași fermecat de frumusețea, bogățiile, slava și de desfătările vieții. Numai una să te preocupe: Unde se sfârșesc toate acestea? Te minunezi de cele pe care le vezi aici pe pământ? Însă mai vrednice de admirat sunt cele pe care le spun Sfintele Scripturi.

Arată-mi un stăpânitor semeț sau un bogat îmbrăcat cu haine strălucitoare, atunci când se prăjește din pricina arșiței, când trage să moară, și atunci te voi întreba: Unde este acela care trecea prin piață semeț și mândru cu slugi și păzitori? Unde este acela care purta haine scumpe? Unde este belșugul vieții lui, luxul ospețelor sale, slujitorii, râsetele, tihna, risipa? Toate au plecat și au zburat.

Ce a ajuns trupul care s-a desfătat de atâta plăcere? Apropie-te de mormânt și privește țărâna, putreziciunea, viermii. Privește și suspină cu amar. Și măcar dacă răul s-ar fi limitat numai la această țărână pe care o vezi. De la mormânt și viermi mută-ți cugetarea la viermele cel neadormit din cealaltă viață, la scrâșnirea dinților, la întunericul veșnic, la focul cel nestins, la acele amare și nesuferite pedepse, care nu vor avea sfârșit.

Aici, pe pământ, și cele bune și cele rele cândva, mai devreme sau mai târziu se vor sfârși, acolo însă amândouă vor fi veșnice. Se deosebesc atât de mult în privința calității de cele bune și cele rele ale acestei lumi, încât nu este cu putință să fie descrise în cuvinte de cineva.

Așadar, ce s-a făcut cu acele lucruri mărețe? Ce s-a făcut cu banii și averile? Ce vânt a suflat, le-a luat și le-a împrăștiat? Și ce trebuință este de această nefolositoare cheltuială pentru înmormântare, care nici pe mort nu-l folosește și pe casnicii lui îi păgubește? Hristos a înviat gol din mormânt. De aceea să nu se facă înmormântarea pricină de satisfacere a maniei noastre pentru arătare.

Sfântul Ioan Gură de Aur

Se încarcă....

Pe același subiect

Luarea Crucii şi urmarea lui Hristos

Orthodoxia

Trei uși ai de încuiat atunci când te rogi

Orthodoxia

7 lucruri pe care ar trebui să le păstraţi în taină

Orthodoxia

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Acept detalii