Minuni Minuni Dumnezeiesti

O minune trăită de Părintele Cleopa

Odată, fratele Constantin a plecat peste munte la sora sa, Ecaterina, de la Mănăstirea Agapia Veche. În pădure, la locul numit Poiana Trapezei, s-a văzut înconjurat de o turmă mare de porci mistreți, fiind amenințat de moarte.

Văzând că se apropie de el, a început să cânte cu voce tare condacul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava: „Apărătorului și sprijinitorului creștinătății…”. În clipa aceea nu a mai văzut nimic în jurul său. După ce a mai urcat puțin și a ajuns în vârful dealului, de spaimă și de oboseală a căzut la pământ. După ce și-a revenit, cu mare greutate a ajuns la Mănăstirea Agapia Veche.

Părintele Ioanichie Bălan

Extras din ”Viața Părintelui Cleopa”, Ed. Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, pag. 60

Se încarcă....

Pe același subiect

Se poate ca nota patru a unui copil să fie zece la Dumnezeu, iar nota zece a altuia la Dumnezeu să fie patru

Orthodoxia

24 ianuarie: Sfânta Xenia din Petersburg

Orthodoxia

Un incendiu puternic a topit sticla, însă icoana a rămas neatinsă

Orthodoxia

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Acept detalii