Pagini de Sinaxar

9 octombrie: POMENIREA SFÂNTULUI ŞTEFAN CEL ORB, DESPOTUL SERBIEI

ORNAM1
POMENIREA SFÂNTULUI ŞTEFAN CEL ORB, DESPOTUL SERBIEI
 9 octombrie

Nepot al Sfântului cneaz şi mucenic Lazăr (pomenit pe 15 iunie), Sfântul Ştefan cel Nou s-a născut în jurul anului 1417. Otomanii l-au luat ostatec împreună cu fratele lui mai mic, Grigorie, iar în ziua de Paşti din anul 1441 i-au orbit. Câţiva ani mai târziu, cei doi principi orbiţi au fost răscumpăraţi de către tatăl lor. După moartea tatălui şi a lui Grigorie, Ştefan a luat pentru o perioadă sceptrul Serbiei (1458-1459), până când un complot nedrept l-a lipsit de tron. Surghiunit în Albania, s-a întâlnit cu Sfânta Anghelina, cu care s-a căsătorit în 1461 şi a dobândit trei copii. Ca să scape de otomani s-au refugiat lângă Terghesti în Italia. Neclintit în credinţa lui ortodoxă, în pofida presiunilor romano-catolicilor, sfântul principe – după ce a răbdat toate nenorocirile cu răbdarea dreptului Iov, a adormit în Domnul, pe 9 octombrie 1476. La puţin timp după mutarea sa, o lumină cerească s-a arătat deasupra mormântului său, pe care l-au deschis şi i-au găsit trupul nestricat. Atingându-l, bolnavii se vindecau, iar orbii îşi recăpătau vederea. Cinstitele lui moaşte au fost mutate apoi în mănăstirea Kruşedol, pe care a întemeiat-o Sfânta Anghelina. Pe 13 august 1716, turcii au prădat mănăstirea, au ars biserica mare şi au risipit sfintele moaşte, din care astăzi se păstrează doar câteva fragmente mici.

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: „Noul Sinaxar al Bisericii Ortodoxe”)

Se încarcă....

Pe același subiect

21 februarie: Sfântul Eustathie, Arhiepiscopul Antiohiei celei Mari

Orthodoxia

21 februarie: Icoana Maicii Domnului Kozelsciansk

Orthodoxia

19 februarie: Sfântul Cuvios Teodor de la Sanaxar, Rusia

Orthodoxia

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Acept detalii