credinta Dumnezeu eretici Mărturii păcate Sfânta Treime Sfaturi duhovnicești

În spatele a tot ce se întâmplă, se  tăinuieşte rânduiala Lui. Şi poate… dacă ne  apropiem de El, într-o zi o să ne „şoptească” şi  nouă ceva din raţiunile Lui…

Omul, neurmând poruncii de a stăpâni asupra naturii, a renunţat la libertate. A renunţat la libertate însă prin libertatea însăşi, într-un fel în care lasă omului oricând posibilitatea să revină asupra acestei renunţări măcar în parte sau să dorească să revină asupra ei.

Dacă nu avea libertate să renunţe la ea în mod liber, nu i s-ar fi cerut să şi-o afirme stăpânind asupra naturii. Baza întregii măreţii a chipului dumnezeiesc al omului stă în libertatea lui. Dar în ea a fost implicată şi putinţa căderii, putinţa de a-şi afirma libertatea renunţând în acelaşi timp la ea într-o anumită măsură şi de a aproba continuu, prin libertatea sa, renunţarea la libertate.

Ca să poată împlini ordinul de a deveni Dumnezeu – cum zice Sfântul Vasile – omul trebuie să-l poată şi refuza. Dumnezeu Se face neatotputernic în faţa libertăţii umane, pe care nu o poate încălca, pentru că ea provine din atotputernicia lui Dumnezeu.

Desigur omul a fost creat numai prin voinţa lui Dumnezeu, dar nu poate fi îndumnezeit numai prin ea.

A fost necesară o singură voinţă pentru creaţie, dar e nevoie de două, pentru  îndumnezeire. O singură voinţă, pentru a aduce la existenţă chipul; dar două, pentru a face chipul asemănare.

Iubirea lui Dumnezeu e aşa de mare, că nu vrea să constrângă pe om. Căci nu este iubire fără respect. Voinţa divină se va supune tatonărilor, ocolirilor, revoltelor înseşi ale voinţei umane, pentru a o aduce la o liberă constimţire. Aceasta este providenţa divină.

Persoana umană e cea mai înaltă creaţie lumai pentru că Dumnezeu pune în ea posibilitatea iubirii, precum şi a refuzării ei. Dumnezeu riscă ruina eternă a celei mai înalte creaţii a Sa, ca să poată fi cea mai înaltă. Paradoxul este ireductibil.

Chiar în măreţia sa de a putea deveni dumnezeu, omul e capabil să poată cădea. (pr. Dumitru Stăniloaie – „Teologia Dogmatică Ortodoxă”, vol. I).

 DE CE?

„În viaţa noastră pământească, multe lucruri nu le înţelegem niciodată cu mintea noastră. Este de ajuns pentru noi să ştim, să ne încredinţăm şi, fără îndoială, să credem că Dumnezeu nu este nedrept şi că, în cea din urmă zi a judecăţii, nu se va găsi niciunul dintre osândiţi care să-I spună altceva Domnului afară de cuvintele: „Drept eşti, Doamne, şi drepte sunt judecăţile Tale” (Psalmul 118, 137).

Până ce vom intra în viaţa viitoare, trebuie să lăsăm de-o parte înţelegerea deplină a judecăţilor, nepătrunse în viaţa aceasta, şi a sfârşitului lor, ştiut numai de înţelepciunea lui Dumnezeu!

Aşadar, să încetăm şi noi a ne desface aripile raţiunii noastre curioase faţă de lucrurile pe care nu le cunoaştem. Valurile nesfârşitului ocean al Raţiunii Supreme, care se rotesc neîncetat, se înalţă şi coboară, întrec agerimea oricărei înţelepciuni, nu numai a celei omeneşti, ci şi a celei îngereşti. Şi cum am putea pricepe noi cauzele finale ale judecăţilor dumnezeieşti, celor atât de adânci?

Cine poate pricepe rânduiala lui Dumnezeu, potrivit căreia unul s-a născut păgân, iar altul creştin?

De ce propovăduirea Evangheliei în multe ţări s-a făcut auzită atât de târziu şi din această pricină multe mii de oameni au pierit, neavând posibilitatea de a se mântui prin învăţătura lui Hristos, în timp ce în alte ţări s-a făcut auzită atât de repede?

De ce un stat este plin de eretici, iar altul este liber de toate viciile falsei credinţe şi s-a înrădăcinat cu putere în el buna credinţă?

De ce pe unii pedeapsa lui Dumnezeu (pentru păcate) îi ocoleşte (până la o vreme), iar pe alţii îi loveşte?

De ce uneori cei nevinovaţi sunt supuşi judecăţii, osândiţi şi omorâţi, iar păcatele unor oameni se răsfrâng asupra copiilor şi urmaşilor lor? (…)

Este de ajuns pentru noi să credem că pricina tuturor cauzelor este Voia lui Dumnezeu; cine caută mai multă putere şi stăpânire, acela nu cunoaşte fiinţa lui Dumnezeu. (…)

Dar, înainte de Dumnezeu şi de voia Lui cea sfântă, nu a existat nimic, de aceea cauza tuturor cauzelor este unul Dumnezeu, Cel mai dinainte de veci, tare şi nemuritor, Cel în Sfânta Treime slăvit. Ce voieşti, aşadar, să afli mai mult? Dumnezeu a îngăduit, Dumnezeu a binevoit, Dumnezeu a făcut totul.

Pentru noi, voia lui Dumnezeu trebuie  să fie adevărul desăvârşit, iar urmarea  liniştită şi bucuroasă a rânduielilor voii  şi proniei lui Dumnezeu să fie cea mai  mare înţelepciune (Sfântul Ioan Maximovici – unchiul Sf. Ioan Maximovici din San  Francisco – Mitropolit de Tobolsk şi Siberia,  „Iliotropion sau Acordul dintre voia omului si voia  lui Dumnezeu”).

Şi am putea continua cu întrebările…

De ce X are nu ştiu câţi bani, iar Y a  muncit o viaţă şi are doar atât; de ce X are job- ul ăla şi nu are decât liceul şi Y are şi maşter şi  stă acasă…? Putem crea o mulţime de întrebări care să înceapă cu DE CE.

Părintele ne linişteşte spunându-ne să  credem că, în spatele a tot ce se întâmplă, se  tăinuieşte rânduiala Lui. Şi poate… dacă ne  apropiem de El, într-o zi o să ne „şoptească” şi  nouă ceva din raţiunile Lui…

 Nicuşor Gliga, Revista Lumea, An XX Nr. 10 2014

Se încarcă....

Pe același subiect

Cum deosebeşti preoţii mincinoşi de cei adevăraţi? Cum faci diferenţa între un preot şi un popă?

Orthodoxia

Cea mai puternică armă împotriva diavolilor

Orthodoxia

Caramela laudei

Orthodoxia

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Acept detalii