Dumnezeu ingeri Rugăciuni Sfântul Nectarie de Eghina Sfaturi duhovnicești Slideshow

Fără Hristos înlăuntrul nostru, rugăciunile și cererile noastre duc la înșelare.

Cea mai importantă lucrare a omului estre rugăciunea. Omul a fost plăsmuit ca să-L laude pe Dumnezeu. Aceasta este lucrarea care i se potrivește. Numai aceasta justifică ipostasul său duhovnicesc. Numai aceasta îndreptățește poziția sa în mijlocul creației. Omul a fost plăsmuit să-L adore pe Dumnezeu și să participe la dumnezeiasca Sa bunătate și fericire.

Ca și chip al lui Dumnezeu cum este, dorește cu nesaț după Dumnezeu și aleargă cu râvnă să se înalțe spre El. Prin rugăciune și laudă, el se veselește. Duhul său se bucură și inima îi saltă. Cu cât se roagă mai mult, cu atât sufletul său se golește de dorințele lumești și se umple de bunătățile cerești. Și cu cât se depărtează de cele pământești și de plăcerile vieții, cu atât mai mult se bucură de cereasca desfătare. Încercarea și experiența ne adeveresc acest adevăr.

Dumnezeu se bucură de acele rugăciuni care I se oferă în chipul cuvenit, adică cu conștiința nedesăvârșirii și a nevredniciei noastre. Pentru a exista însă această conștiință, se cere desăvârșita lepădare sinelui nostru păcătos și supunerea la poruncile lui Dumnezeu; se cere smerenie și lucrare duhovnicească neîncetată.

Încredințați-vă toate grijile voastre lui Dumnezeu, căci El poartă grijă de voi. Nu fiți mici la suflet și nu vă tulburați. Cel ce cearcă adâncurile neajunse ale sufletului oamenilor, cunoaște și dorințele voastre și are puterea să le împlinească așa cum El însuși știe. Voi numai să cereți de la Dumnezeu și să nu vă pierdeți curajul. Fiindcă dorința voastră este sfântă, să nu credeți că aveți dreptul să vă plângeți atunci când rugăciunile voastre nu sunt ascultate. Dumnezeu împlinește dorințele voastre într-un chip pe care voi nu-l cunoașteți. Așadar, să vă liniștiți și să-L chemați pe Dumnezeu.

Rugăciunile și cererile singure de la sine nu ne povățuiesc spre desăvârșire. La desăvârșire ne povățuiește Domnul, Care vine și Se sălășluiește înlăuntrul nostru atunci când noi împlinim poruncile Lui.

Și una dintre primele Sale porunci este să se facă în viața noastră voia lui Dumnezeu, iar nu voia noastră. Și aceasta să se facă cu acrivia cu care se face în Cer de către Îngeri, pentru ca și noi să putem spune:

„Doamne, nu cum vreau eu, ci cum vrei Tu” și: „Facă-se voia Ta, precum în Cer așa și pe pământ”.

Fără Hristos înlăuntrul nostru, rugăciunile și cererile noastre duc la înșelare.

Sfântul Nectarie de Eghina

Se încarcă....

Pe același subiect

Cum deosebeşti preoţii mincinoşi de cei adevăraţi? Cum faci diferenţa între un preot şi un popă?

Orthodoxia

Cea mai puternică armă împotriva diavolilor

Orthodoxia

Caramela laudei

Orthodoxia

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Acept detalii