Articole duhovnicești Sfaturi duhovnicești

Caramela laudei

– Gheronda, am auzit nişte laude şi…

– Ei, şi ce s-a întâmplat? Eşti complet găunoasă, măi copilă? Ce trebuie să ne intereseze pe noi? Cum ne văd ceilalţi sau cum ne vede Hristos? Forţa motrice pentru noi vor fi ceilalţi sau Hristos? Tu eşti maică serioasă, nu fi uşoară la minte. Mie de multe ori îmi spun cuvinte de laudă chiar şi oameni serioşi, dar mie îmi vine să vomit. Râd în sinea mea şi le arunc cât colo. Fă şi tu la fel, lucrurile astea să le arunci imediat. Sunt nişte lucruri de nimic! Ce câştigăm dacă ne laudă ceilalţi? Ca să ne laude poimâine demonii? Cel care se bucură când îl laudă oamenii este batjocorit de demoni.

Laudele, fie lumeşti, fie duhovniceşti, fie se referă la trup, fie la suflet, vatămă când omul este vătămat, adică atunci când are mândrie sau predispoziţie spre mândrie. De aceea să fim atenţi să nu-l lău dăm cu uşurinţă pe celălalt, căci se vatămă dacă este cumva slăbit duhovniceşte; se poate distruge.

Laudele sunt precum drogurile. Să presupunem că un începător într-ale predicii, după prima predică, întreabă dacă a fost bună, dacă trebuie să fie atent la ceva anume, ca să nu facă rău lumii. Atunci celălalt, ca să-l încurajeze, îi spune: „Ai vorbit bine. Doar că trebuia să fii atent puţin în punctul cutare”. Dar apoi, dacă are puţină predispoziţie spre mândrie, poate ajunge să întrebe dacă a fost bună predica numai şi numai ca să audă că a fost bună şi să simtă satisfacţie. Şi se bucură dacă îi spun: „A fost foarte bună”. „A, oamenii spun cuvinte frumoase despre mine”, se gândeşte el şi se umflă în pene. Dar dacă-i spun: „Nu a fost bună”, se mâhneşte. Vedeţi cum îl înşeală aghiuţă cu o caramelă de laudă? La început întreabă cu gând bun, ca să se corecteze şi apoi întreabă ca să audă laude şi să se bucure.

Dacă vă bucuraţi şi simţiţi satisfacţie atunci când vă laudă, dar vă mâhniţi şi vă posomorâţi atunci când vă fac vreo observaţie sau vă spun că nu aţi făcut bine o treabă, să ştiţi că aceasta este o stare lumească. Şi mâhnirea este lumească şi bucuria este lumească. Unul care are sănătate duhovnicească, chiar dacă-i spui: „Nu ai făcut bine asta”, se bucură, pentru că l-ai ajutat să-şi vadă greşeala. Chiar crede că nu a făcut bine acel lucru şi de aceea îl luminează Dumnezeu, iar data viitoare îl va face foarte bine. Dar şi atunci tot lui Dumnezeu îi atribuie reuşita. „Ce aş fi făcut eu de unul singur? spune el. Aş fi făcut neghiobii dacă nu m-ar fi ajutat Dumnezeu”. Adică pe toate le pune corect la locul lor.

– Gheronda, cum am putea să simţim acelaşi lucru şi când ne laudă, şi când ne jignesc?

– Dacă urâţi dorinţa de a vă arăta lumii, atunci veţi accepta cu aceeaşi dispoziţie şi lauda şi jignirea.

Extras din Patimi şi virtuţi– Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos, 2017.

Se încarcă....

Pe același subiect

Dacă te trezeşti noaptea, nu te culca îndată la loc. Este un prilej pe care ţi-l dă Dumnezeu să te rogi, cât poţi, în linişte

Orthodoxia

Mândria şi părerea de sine sunt mai rele decât curvia şi uciderea

Orthodoxia

Să nu primeşti gândurile care te închid în tine

Orthodoxia

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Acept detalii