Articole duhovnicești Sfaturi duhovnicești

Cântare de laudă la Sfântul Sava cel Sfinţit

Preacuviosul Sava, a monahilor căpetenie, Voievodul duhovnicesc al lui Hristos Dumnezeu, Slăvitu-s-a cu postiri, cu privegheri şi blândeţe, Cu rugăciunea, credinţa şi milostenia sfântă.

Sfinte Sfinţite Părinte Sava, lui Dumnezeu plăcute, Tu pre monahi învăţat-ai să nu grijească de trup; Tu-ncredinţatu-te-ai desăvârşit în Domnul, Cu nevoinţele rugăciunii, Nicicând voind să fii mai mare între fraţi.

Tu untdelemn şi vin prea rareori gustat-ai, A slujbei rânduială păzit-ai ca un sfânt.

„Bucurie fie-ne nouă Sfântă Liturghie, Iar nu o apăsare, pe care s-o facem oftând”. Aşa-nvăţat-a Sava pururi a lui obşte, Mult mai vârtos cu viaţa decât cu-al lui cuvânt.

Aşa cum grădinarul pururi păzeşte grădina, Aşa păzit-a el monahii, pe al lui sfint răsad.

Tinerii crescut-au şi rod mult au adus: Un regiment de sfinţi, a Sfântului Sava slavă!

Cinci sute de ani şi o mie de atunci au trecut, Dar sfântă lui grădină şi azi aduce rod!

O mie de monahi, şi încă mii o sută, Până astăzi crescut-au în sfântă obştea lui.

O, Sfinte Părinte Sava cel Sfinţite, Roagă-te şi acum lui Dumnezeu pentru noi!

Extras din Proloagele de la Ohrida– Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Egumeniţa.

Se încarcă....

Pe același subiect

Despre trei lucruri nu te grăbi să vorbești

Orthodoxia

Grija de a nu mâhni

Orthodoxia

Dragostea: durerea ta în inima mea!

Orthodoxia

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Acept detalii