Biserica Dumnezeu Mărturii Părintele Proclu Nicău Sfaturi duhovnicești Slideshow

Bunul Dumnezeu îl lasă pe om să facă exact ce vrea el. Că are Sfânta Scriptură, are Biserica şi nu poate zice nimeni: „Doamne, eu n-am ştiut!”

Să ştiţi că aşa îi îndemn pe mulţi: Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face! Cum, un lucru care mie nu-mi place, pe acela să-l fac eu omenirii? Ori cu cine m-aş întâlni să nu aibă de plâns din cauza mea.

De multe ori, când diavolul dă năvală asupra mea, îl mai sperii pe suflet: „Să ştii că dacă nu vreau să rabd aicea, ce voi face în iad cu dracii?” Atunci se trezeşte sufletul şi caută să repare. Uite, cugetarea la moarte e un lucru minunat. Aşa spune un Sfânt Părinte: „O, moarte, mai bine te-aş numi viaţă. De câte ori cuget la moarte se trezeşte sufletul“.

Acestea vi le spun, pentru că au dat năvală toţi diavolii din iad pe faţa pământului. Unde sunt doi-trei creştini, caută să-i tulbure, să bage în duşmănie. Multe duhuri bagă în capul creştinilor bănuieli, păreri. De aicea se iau la ceartă, se fac crime, Doamne fereşte, ce-au mai ajuns creştinii!

– Încotro merge lumea aceasta, Părinte?

– Ăăă, fiecare unde vrea! Care la iad, care la rai, cultul e liber. Prin cineva, am înţeles aşa, că Bunul Dumnezeu nu vrea să robească voia omului. Îl lasă să facă exact ce vrea el. Că are Sfânta Scriptură, are Biserica şi nu poate zice nimeni: „Doamne, eu n-am ştiut!” Nu. Omul e liber, chiar rău de vrea să facă, nu-i oprit. Dar după ce a făcut acel rău, cafeaua o ia. N-o ia când vrea el, îţi stă mintea în loc când o primeşte. Dar, dacă se pocăieşte, dacă îi pare rău şi caută îndreptare, poate să scape nepedepsit, că bunul Dumnezeu e prea bun.

Dar atâta vă spun: când o să auziţi că Biserica Ortodoxă a fost robită de alte credinţe, să ştiţi, să nu mai aşteptaţi altceva, că este sfârşitul lumii. Unii Părinţi aşa au spus: ‘Bunul Dumnezeu atâta ţine Pământul cât a fi oameni sfinţi’. Când nu vor mai fi, grăbeşte sfârşitul.

Anii durerilor au început. Asta vă spun, au început. Îmi pare rău de timpul pierdut, că am văzut un Părinte care, atunci când era să moară şi au venit monahii să-şi ia rămas bun de la el, a fost găsit tare mâhnit. L-au întrebat: „Părinte, de ce eşti aşa mâhnit? Te temi de moarte?” „Nu“, le-a răspuns el, „acesta-i drumul. Dar îmi pare rău de timpul pierdut. Dacă îl foloseam, acum aveam o bucurie şi o mulţumire în suflet“. Mi-a rămas în minte problema asta cu timpul pierdut. (…)

– Spuneaţi că unii merg la iad, alţii la rai. Care este calea raiului?

– Toţi care duc viaţă de pocăinţă au apucat pe drumul de-a dreptul. Iară care vrea să trăiască în distracţii şi cu bunătăţi, aceia se află pe un drum foarte pe înconjurate, la capătul căruia apar mai multe drumuri şi nu vor şti pe care să ajungă unde trebuie. Amu, cine s-a trezit, n-are altceva de făcut decât să plângă. A nu plânge ce e aicea, ci a plânge ce ne aşteaptă la judecată. Uite, asta-i! Vai de capul meu, felul cum sunt nu-mi place şi pace bună”.

Părintele Proclu Nicău, ”Credința ortodoxă”

Se încarcă....

Pe același subiect

Să nu ieși din chilie!

Orthodoxia

Îndemn la rugăciune – părinţii Chiliei Sf. Dimitrie – Lacu – Sf. Munte Athos

Orthodoxia

Buna Vestire – frângerea de taină a istoriei

Orthodoxia

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Acept detalii