animalele trebuiesc iubite arșiță clopotel Dumnezeu Educația creștină limba Muntele Athos Pilde ortodoxe porunca raportul omului cu animalele stapanul creaturi vipera

Cum le-a făcut Dumnezeu pe toate!

Atunci când flămânzesc sau însetează, animalele tot la om caută scăpare, pentru că omul este stăpânul lor. Îmi amintesc că într-o vară, pe când mă aflam la Coliba Sfintei Cruci, o viperă a coborât de pe acoperişul de tablă şi s-a făcut colac înaintea mea. Îşi ridica capul, scotea limba şi şuiera. Era foarte însetată din pricina arşiţei şi de aceea mă ameninţa. Cerea apă, dar pe un ton poruncitor, de parcă eram obligat să-i aduc apă. ,,Bre, îi spun, aşa cum procedezi, tu nu-l înduioşezi pe celălalt!”. Dar apoi i-am pus apă şi a băut.

Mă înduioşează mult şacalii, pentru că atunci când flămânzesc plâng ca nişte prunci mici. Să vedeţi ce am păţit la Colibă cu pisicile. Au observat că, de fiecare dată când suna clopoţelul, ieşeam afară şi le aruncam din când în când câte ceva să mănânce. Acum, când le este foame, trag de sfoară şi sună clopoţelul. Atunci ies afară, şi văzându-le că sună clopoţelul, le dau de mâncare. Cum le-a făcut Dumnezeu pe toate!

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi şi virtuţi, Editura Evanghelismos, 2007, p. 235

Se încarcă....

Pe același subiect

Ce lucru mare e dacă tu vei urma Lui şi vei ierta vrăjmaşilor tăi din inimă?

Orthodoxia

Pocăința începe numai în măsura în care avem harul Duhului Sfânt

Orthodoxia

Cine nu are râvnă pentru mântuirea sa, nu se mântuiește

Orthodoxia

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Acept detalii