Articole duhovnicești Sfaturi duhovnicești

Oamenii uită pe cei ce suferă

//marturieathonita.ro/wp-content/uploads/2020/02/19.-OAMENII-UITA-PE-CEI-CE-SUFERA.mp3

– Părinte, aţi spus că pe cât te depărtezi de mângâierea omenească, pe atât o primeşti pe cea dumnezeiască. De aceea înţelegi mai bine rugăciunea atunci când eşti flămând?

– Da, pentru că un flămând înţelege pe cel flămând. Unul sătul nu-l înţelege. Am auzit că undeva se aruncă mâncarea, iar puţin mai departe nişte refugiaţi ruşi nu au ce mânca. Trăiesc sărmanii în sere, în nişte barăci de tablă. Să zicem că nu ştii că acolo, aproape, există oameni care au nevoie. Bine, dar nu întrebi ca să afli? Să arunci mâncarea! Noi nici lucrul cel nefolositor pe care îl avem nu îl dăm. Este păcat ca unul să nu poată cumpăra ceva de care are nevoie, iar altul să aibă lucruri pe care nu le foloseşte şi să nu le dea celui care are nevoie de ele. Aceasta pentru mine este iadul cel mai mare. La Judecată, Hristos ne va spune: Am flămânzit şi nu Mi-aţi dat să mănânc[1]. Unii care le au pe toate spun: „Astăzi nu există sărăcie”. Nu se gândesc la celălalt. Nu se pun în locul celuilalt, ca să nu se mâhnească şi să-şi piardă liniştea lor. În felul acesta cum vor afla pe cel sărac? Dacă se gândeşte cineva la celălalt, află şi pe sărac şi află şi de ce are nevoie. Există atâţia orfani care nu au un om care să le mângâie căpşorul. Oamenii uită pe cei ce suferă. Mintea lor este la cei ce o duc bine şi se compară cu aceştia, iar nu cu cei ce suferă. Dacă s-ar fi gândit puţin, de pildă, la unii epiroţi albanezi[2], care, deoarece şi-au făcut semnul crucii, sunt, sărmanii, pentru 20 de ani în închisoare într-o celulă de unu pe unu, ar fi văzut altfel lucrurile. Este atât de înfricoşător, încât nici nu ne putem gândi la aceasta. Ştiţi ce înseamnă unu pe unu? Nici aşezat, nici întins, nici în picioare. Iar ca fereastră unele celule abia dacă au câte o gaură mică[3].

– Adică în morminte, Părinte!

– În mormânt cel puţin eşti întins. Ce mucenicie! Multă nefericire există astăzi, deoarece fac arme de distrugere şi au părăsit grija pentru cei săraci. În Africa am văzut cum mâncau bălegar de cămilă. Acolo oamenii au nişte trupuri care nu seamănă cu trupurile omeneşti. Sunt ca broaştele. Şi toracele lor este ca un coş de nuiele. De ce mă doare? Mă doare pentru că noi le avem pe toate şi de aceea nu participăm la suferinţa celorlalţi. Şi mai vrem să mergem şi în Rai…

În 1958, când am mers la Sfânta Mânăstire Stomiu, în Koniţa, era un protestant pe care îl susţineau economic din America şi care câştigase de partea lui 80 de familii. A zidit şi o clădire unde să se adune. Sărmanii oameni aveau mare nevoie şi din pricina marei lor sărăcii au fost nevoiţi să se facă protestanţi, pentru că aceia îi ajutau economic. Într-o zi mi-a spus unul dintre ei: „Eu mă fac şi evreu, nu numai protestant, deoarece am nevoie”. Când am auzit aceasta, mi-am spus: „Trebuie să se facă ceva”. Am adunat pe câţiva care aveau o oarecare situaţie economică şi puteau ajuta şi le-am vorbit. Atunci aceia, sărmanii, erau cu desăvârşire lumeşti, dar aveau intenţie bună. Iar unul dintre aceştia, cu toate că era complet lumesc, avea însă o inimă mare. Când l-am văzut pentru prima oară, mi-am spus: „Pe dinafară se vede lemn putred, dar pe dinăuntru este esenţă de calitate”. Aşadar am hotărât să adunăm câţiva bani şi să-i dăm la familiile sărace. Le-am spus ca banii adunaţi să meargă ei înşişi să-i dea la săraci, ca să-i mişte sărăcia acelora şi să se folosească duhovniceşte. În felul acesta şi de piatră să fie inima lor se înmoaie, se face omenească şi li se va deschide şi uşa Raiului. În puţin timp toţi aceştia s-au schimbat, pentru că au văzut nenorocirea ce exista şi nu-i mai împingea inima să meargă să se distreze. „Ne-ai dezarmat”, îmi spuneau. „Cum să mai mergem acum să ne distrăm?”. Au venit şi la biserică. Mai târziu am aflat că unul a devenit şi cântăreţ. Dar şi cele 80 de familii, cu harul lui Dumnezeu, una după alta s-au întors la Ortodoxie. Mai târziu, când au venit protestanţii americani să vadă lucrarea protestantului lor care, mai înainte, atrăsese pe acei oameni la erezia lor, l-au tras la judecată pentru că nu avea ucenici.

– Părinte, unii cer uşor ajutor atunci când au nevoie, iar alţii nu spun nimic.

– Mulţi se ruşinează şi nu vor să se compromită. Aceştia au mai multă nevoie. Acolo ajutorul foloseşte mult mai mult. Cunosc doi medici cărora li s-a întâmplat ceva şi nu aveau bani nici pentru o aspirină. Omul care are dragoste nu se mulţumeşte să dea numai la cel ce cere milostenie, ci caută să afle oameni care au nevoie, ca să-i ajute. Mama mea se îngrijea mult să afle astfel de cazuri.

[1] Mt. 25, 42.

[2] Provincia grecească Epir a fost împărţită în două, după al doilea război mondial, partea de nord intrând în componenţa Albaniei.

[3] S-a spus în mai 1990.

Extras din Trezire duhovnicească– Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.

Se încarcă....

Pe același subiect

Să nu ieși din chilie!

Orthodoxia

Îndemn la rugăciune – părinţii Chiliei Sf. Dimitrie – Lacu – Sf. Munte Athos

Orthodoxia

Buna Vestire – frângerea de taină a istoriei

Orthodoxia

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Acept detalii