binecuvantare cantare bisericeasca crestin creştinism cruce dinte pentru dinte fa bine iertare iertarea vrajmasului Iisus Hristos învăţătură iubire creștină iubire de vrăjmași iubirea aproapelui justiție lume pacat Părintele Gheorghe Calciu rugăciune Sfaturi duhovnicești umeri umilință

De ce ne simțim străini în lumea aceasta?

Ne-am luat pe umerii noştri, când am devenit creştini, această mare povară a Crucii: de a trece printr-o lume păgână, o lume în care suntem străini şi pentru care va veni Cineva şi va spune ca în acea cântare bisericească: „Dă-mi-l Mie pe străinul acesta, care n-a avut unde să-şi plece capul cât a trăit pe pământ”.

Iisus a fost un străin în lumea aceasta, fiindcă El a venit într-o lume plină de păcat şi a adus o învăţătură nouă, inacceptabilă. Noi astăzi suntem obişnuiţi, cel puţin teoretic, să spunem că trebuie să fii umil, să ierţi pe vrăjmaşul tău, să-l iubeşti pe aproapele tău… Teoretic ştim toate lucrurile acestea. Dar atunci Iisus venea într-o lume care nu ştia lucrul acesta, care nu accepta astfel de lucruri. O lume pentru care singura justiţie, cea mai bună justiţie, era să răsplăteşti dinte pentru dinte, ochi pentru ochi, vânătaie pentru vânătaie, viaţă pentru viaţă. Venea Iisus şi spunea: „Iubeşte pe vrăjmaşul tău! Fă bine celui ce-ţi face rău! Binecuvântează pe cel ce te blestemă! Roagă-te pentru cei care te prigonesc!”. Din cauza asta, creştinismul e străin în lumea aceasta.

Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, ediţie îngrijită la Mănăstirea Diaconeşti, Editura Bonifaciu, 2009, p. 19

Se încarcă....

Pe același subiect

Să nu ieși din chilie!

Orthodoxia

Îndemn la rugăciune – părinţii Chiliei Sf. Dimitrie – Lacu – Sf. Munte Athos

Orthodoxia

Buna Vestire – frângerea de taină a istoriei

Orthodoxia

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Acept detalii