Părintele Dan Damaschin a construit din donații 15 case pentru familii nevoiaşe

    33
    0

     Părintele Dan Damaschin şi mai mulți voluntari din Iași au adeverit din nou cuvântul „Dăruind vei dobândi!”. Străduindu-se să ajute mai multe familii nevoiașe, aflate în situații disperate din punct de vedere al locuirii, au primit donații și ajutor și au făcut ca totul să fie posibil. 15 case pentru 101 suflete!

         Lăcrămioara Ciuciug este mamă a nouă copii. Viața acestora era foarte complicată, trăind toţii într-o singură cameră, la periferia oraşului Iaşi.

        De doi ani părintele Dan Damaschin a încercat să schimbe viața copiilor în bine iar acțiunile de ajutor au culminat cu mutarea familiei numeroase. De Crăciun familia Ciuciug a luat masa într-un apartament unde fiecare copil a avut patul lui.

        Astfel 14 familii au primit cheile locuințelor, cu lacrimi în ochi, chiar înainte de Nașterea Mântuitorului. Situația celorlalte familii era la fel de grea, fiind vorba despre familii cu un venit mic, ce acoperă insuficient chiar și nevoile alimentare de bază pentru copii.

        Părintele Dan Damaschin a reușit, cu ajutorul asociaţiei „Glasul Vieţii”, să adune resurse pentru a schimba definitiv în bine spațiul locativ al celor 15 familii. Dar asociația are în grijă mai multe mii de copii din judeţele Moldovei, cu o situație similară. În prag de iarnă au împărțit luna trecută lemne de foc. O altă activitate a asociației este facilitarea accesului prichindeilor la educație, oferirea de rechizite, haine și alimente. Vara părintele organizează cu acești copii tabere gratuite la mare.

        „Copiii aşteaptă nu doar dulciuri şi jucării, ci lucruri elementare pentru supravieţuire. Este un an greu, un an în care multă lume are probleme, dar nu vom renunţa până ce ultimul copil nu va avea şi el cadoul de Crăciun, aşa cum trebuie”, spunea părintele Damaschin înainte de sărbători. Și cum părintele nu lasă noaptea să vină peste zi, până nu ajunge la copiii săi, sunt sigur că a reușit!

        Părintele este preot misionar la biserica Maternităţii Cuza Vodă din Iași, poate fi contactat pe pagina sa de Facebook.

       

     
     
     
    Preluat de pe: Averea Bisericii