Acasă Ortodoxie Pr Nicolae Steihardt: Să fim la minte oameni mari și la răutate...

Pr Nicolae Steihardt: Să fim la minte oameni mari și la răutate copii

63
0

 “Mă furnică văzând cum este confundat creștinismul cu prostia, cu un fel de cucernicie tâmpă și lașă… Ca și cum menirea creștinismului n-ar fi decât să lase lumea batjocorită de forțele răului, iar el să înlesnească fărădelegile dat fiind că e prin definiție osândit la cecitate și paraplegie. Denis de Rougemont: Să nu judecăm pe alții, dar când arde casa vecinului nu stau să mă rog și să mă îmbunătățesc; chem pompierii, alerg la cișmea. De nu, se numește că sunt fudul și că nu-mi iubesc aproapele…

     Creștinismul neajutorat și neputincios este o concepție eretica deoarece nesocotește îndemnul Domnului (Matei 10, 16: “fiți dar înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii”) și trece peste textele Sfântului Pavel (Efes. 5, 17: “Drept aceea, nu fiți fără de minte”, II Tim. 4, 5: “tu fii treaz în toate…”, Tit. 1, 8: “să fie treaz la minte” și mai îndeosebi I Cor. 14, 20: “Fraților nu fiți copii la minte; ci la răutate fiți copii, iar la minte fiți oameni mari”). Nicăieri și niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști. Ne cheamă să fim buni, blânzi și cinstiți, smeriți cu inima, dar nu tâmpiți.

    “Dați deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Mat. 22, 21; Marcu 12, 17; Luca 20, 25). Fraza e clara și regimurile totalitare, adăugându-i și Rom. 13, cer credincioșilor să le dea ascultare și respect. Iar mulți creștini, care-și confundă religia cu prostia, sar și ei să le aprobe: “e text!”. Numai că nu citesc atent.

    Dăm Cezarului – se tălmăcește: Statului – ce este al său, dacă e în adevăr stat și se poartă în consecință. Când statul (Cezar) se îndeletnicește cu ale lui, cu întreținerea drumurilor, menținerea ordinei, canalizări, transporturi, apărarea țării, administrație și împărțirea dreptății, i se cuvine respectul și tot ce este al său: impozitul, serviciul militar, civismul.

    Atunci însă când Statul nu mai e Cezar ci Mamona, când regele se preface în medicine-man și puterea civila în ideologie, când cere adeziunea sufletească, recunoașterea supremației sale spirituale, aservirea conștiinței și procedează la “spălarea creierului”, când fericirea statală devine model unic și obligatoriu, nu se mai aplică regula stabilită de Mântuitor, deoarece nu mai este îndeplinită una din condițiile obligativității contractului: identitatea părților (lui Cezar i s-a substituit Mamona). Mântuitorul nu numai că n-a spus să dăm lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu și lui Mamona ce este a lui Mamona, ci dimpotrivă (Mat. 6, 24; Luca 16, 13) a stabilit că nu poți sluji și lui Mamona și lui Dumnezeu. Când pe scaunul de domnie lumească stă un Cezar, îndemânarea nu este interzisă și Biserica, de-a lungul veacurilor, și-a avut politica ei. Dar când politica încape pe mâinile Celuilalt, se aplică regula vaselor engleze care făceau piraterie sub pavilion străin: deîndată ce bastimentul inamic deschidea focul, era înălțat steagul național. Cezarului, cele cuvenite. Cu Mamona nici o legătură, oricât de mică – nici asupra punctelor comune.”

    Nicolae Steinhardt, „Jurnalul Fericirii”

   

 
 
 
Preluat de pe: Averea Bisericii