Acasă Ortodoxie Evanghelia zilei (Marcu 10, 11-16)

Evanghelia zilei (Marcu 10, 11-16)

39
0

Divorţul

 „Zis-a Domnul: Oricine va lăsa pe femeia sa și va lua alta săvârșește adulter. Iar femeia, de-și va lăsa bărbatul ei și se va mărita cu altul, săvârșește adulter. Atunci aduceau la Iisus copii ca să-Și pună mâinile peste ei, dar ucenicii îi certau pe cei ce-i aduceau. Iar Iisus, văzând, S-a mâhnit și le-a zis: Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci a unora ca aceștia este Împărăția lui Dumnezeu. Adevărat zic vouă: Cine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea. Și luându-i în brațe, i-a binecuvântat, punându-Și mâinile peste ei.”

 Adulterul

 Herma, Păstorul, Porunca IV – 29, 6, în Părinți și Scriitori Bise­ri­cești (1979), vol. 1, pp. 301-302

 „Eu i-am spus: – Domnule, îngăduie-mi să te întreb câteva lucruri! – Spune! mi-a zis el. – Domnule, i-am spus, dacă cineva are femeie credincioasă în Domnul și o găsește săvârșind adulter cu cineva, oare păcătuiește bărbatul ei, dacă mai trăiește cu ea? – Atât timp cât nu știe, mi-a spus el, nu păcătuiește; dar dacă bărbatul cunoaște păcatul ei, iar femeia nu se pocăiește, ci stăruie în desfrânarea ei, iar bărbatul trăiește cu ea, este vinovat de păcatul ei și părtaș la adulterul ei. Și l-am întrebat: – Ce să facă, dar, bărbatul, dacă femeia stăruie în această patimă? – S-o lase, mi-a răspuns, și bărbatul să rămână singur; dar dacă, după ce a lăsat-o, se căsătorește cu alta, săvârșește și el adulter (Marcu 10, 11). – Domnule, l-am întrebat eu, dar dacă după ce a fost lăsată, femeia se pocăiește și vrea să se întoarcă la bărbatul ei, nu va fi primită? – Dacă bărbatul nu o va primi, mi-a spus el, păcătuiește și-și atrage asupra lui mare păcat; că trebuie primit cel ce păcătuiește și se pocăiește; dar nu de multe ori; că pentru robii lui Dumnezeu este o singură pocăință. Așadar, în vederea pocăinței soției sale, nu trebuie bărbatul să se recăsătorească. Lucrul acesta este dator să-l facă și femeia, și bărbatul. Adulterul, mi-a spus el, nu-i numai atunci când își pângărește cineva trupul lui, ci săvârșește adulter și atunci când face fapte asemănă­toare păgânilor. Deci, dacă cineva stăruie în niște fapte ca acestea și nu se pocăiește, de acela ferește-te și nu mai trăi împreună cu el; altminteri, ești și tu părtaș la păcatul lui. De aceea vi s-a poruncit să rămâ­neți așa cum sunteți, fie bărbat, fie femeie (I Corinteni 7, 40); pentru că, în astfel de cazuri, poate fi pocăință. Eu, a spus mai departe păstorul, nu vreau cu asta să dau prilej să se săvârșească acest păcat, ci ca păcă­tosul să nu mai păcătuiască. Cu privire la păcatul lui de mai înainte, este Cel ce poate să-l vindece; că El este Cel ce are stăpânire peste toate.”

 Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia VII, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 100

 „Bărbatul să dea femeii cinstea cuvenită (I Corinteni 7, 3). Ce cinste-i dai când o insulți în ce are ea mai scump şi dai desfrânatelor trupul tău, care-i al ei? Ştii doar că trupul tău este al ei! Ce cinste-i dai când aduci în casă gâlceavă şi război?”

 Sursa: http://ziarullumina.ro

 Share:Click to share on Facebook (Opens in new window)Click to share on WhatsApp (Opens in new window)Click to share on Twitter (Opens in new window)   
 
 
Preluat de pe: Mărturie athonită