Acasă Ortodoxie „Ce lume nouă așteptăm să ne arate radiotelescoapele când ignorăm noua poruncă...

„Ce lume nouă așteptăm să ne arate radiotelescoapele când ignorăm noua poruncă a iubirii lui Dumnezeu?”

57
0

        „Dragostea” – Cuvânt al Gherondei Efrem de Arizona        

        Dragostea este cea mai frumoasă floare din grădina virtuților care  alcătuiesc discernământul.    Este cea mai intensă culoare din curcubeul cerului evanghelic.  Cel mai de preț mărgăritar din cununa credinței.   Este cheia care descuie toate ușile comportamentului uman.    Doctoria care tămăduiește toate bolile sufletului și ale trupului.  Oglinda cu miile de reflexii ale lui Dumnezeu. Zâmbetul bucuros al primăverii. Cea mai melodioasă notă a vieții. Imnul evanghelic și îngeresc al raiului.

     Un sfânt spunea: „Doamne, fă-mă să ajut, iar nu să fiu ajutat! Fă-mă să iubesc, iar nu să  fiu iubit. Fă-mă să înțeleg, iar nu să fiu înțeles!

    Dragostea, așa cum ne-a învățat despre ea Domnul, nu cea prost înțeleasă și  fabricată de oameni, este  o expresie a jertfei, este o mireasmă duhovnicească, este al inimii rod  și ofrandă a voinței. 

    Dragoste nu înseamnă CE oferi ci CUM oferi.  Dragoste nu înseamnă să întinzi mâna și cu asta s-a terminat povestea, ci  însemnătate are să oferi inima.  Dacă știi să te împarți pe tine însuti, atunci știi să iubești!  Dumnezeu iubește pe cel care dă cu voie bună” (2 Cor. 9, 7) spune Sf.  Pavel către Corinteni.    Dumnezeu iubește pe cel milostiv care dă cu voie bună și cu chip bucuros,  dar și cu voință liberă.  

  

   Dacă… dragoste nu am, nimic nu sunt – Starețul Efrem din Arizona       

   Iubirea cea după Dumnezeu are lumină și răspândește lumină. Este și  purtătoare de lumină și dătătoare de lumină.  „Cine iubește pe fratele său rămâne în lumină” (1 Ioan 2, 10) spune sfântul Apostol Ioan.  Cu cât te apropii mai mult de Dumnezeu, cu atât te luminezi și strălucești  tot mai mult.  Cu cât iubești mai mult pe Dumnezeu, cu atât mai mult îl iubești și pe  om. L-ai văzut pe fratele tău? L-ai văzut pe Dumnezeul tău” – spune Avva  Isaac Sirul.

   La ce folosește cu adevărat cucerirea spațiului cosmic dacă nu cucerim  pe frați cu dragostea noastră? La ce folosește cercetarea și  descoperirea noilor galaxii dacă nu reușim să găsim steaua de la  Bethleem, Dumnezeul iubirii? Ce lume nouă așteptăm să ne arate  radiotelescoapele când ignorăm noua poruncă a iubirii lui Dumnezeu?   

     Fără iubire, fără iubirea lui Dumnezeu, toate sunt zadarnice, urâte și  eșuate. „Nenorocirea noastră e lipsa iubirii”, zice Sfântul Tihon de ZadonskToate lucrările și realizările omului capătă valoare numai prin  iubire!  Însă iubirea este discernământ, iar discernământul este meșteșug – dacă  nu cunoști meșteșugul iubirii, nu ști să iubești.  Am văzut meșteșugul Sfântului Nicolae, și discernământul său. Nu a risipit  fără noimă monedele de aur. A știut, a fost luminat, a lucrat discret și a  dobândit mântuirea celor trei fete și a tatălui lor. Iar acum vom vedea dragostea și din altă perspectivă.  Dragostea trece cu vederea capriciile fratelui, iartă greșelile,  îngăduie defectele, lasă încăpățânarea, evită judecarea, nu cunoaște  ironia, risipeste suspiciunile, nu îngăduie ocările, nu judecă și nu  umilește public, acoperă toate lipsurile cu noblețe și mărime de  suflet. „Iubirea nu face rău aproapelui” (Rom. 13, 10) zice Pavel. „Nu se poartă cu necuviință, nu gândește răul”( 1 Cor. 13, 5).    Iubirea cu simplitatea și cu sinceritatea ei, nu știe ce este răul.  Este curată și limpede ca izvorul de apă cristalină. Nu o tulbură niciun  val de răutate sau de viclenie.  Omul iubiri este cel mai mare biruitor în lupta duhovnicească.  Biruiește cu zâmbetul și cu bunătatea sa. Dacă în alte cazuri retragerea  este înfrângere, retragerea din iubire este biruință.

    Traducere Elena Dinu

                De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu  am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea  darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă,  şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu  am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da  trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi  foloseşte.  Dragostea îndelung rabdă; dragostea este  binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se  trufeşte.  Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale  sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de  nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede,  toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.  Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta;  ştiinţa se va sfârşi;  Pentru că în parte cunoaştem şi în parte  proorocim. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce  este în parte se va desfiinţa. Când eram copil, vorbeam ca un copil,  simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut  bărbat, am lepădat cele ale copilului. Căci vedem acum ca prin  oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în  parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi  eu. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar  mai mare dintre acestea este dragostea.(1 Cor 13, 1-13)            
 
 
Preluat de pe: Român ortodox în Franța

Loading...
Articolul precedentDespre prietenii de care trebuie să ne îndepărtăm
Articolul următorEvanghelia zilei (Marcu 13, 31–37; 14, 1–2)