Acasă Ortodoxie Evanghelia Fiului Risipitor

Evanghelia Fiului Risipitor

19
0

Preot Visarion Alexa

 O Evanghelie minunată, despre care Părinții Bisericii spun că, dacă ar fi dispărut toate celelalte Evanghelii și ar fi rămas doar aceasta, ar fi fost îndeajuns ca noi să-L cunoaștem pe Dumnezeu.

 Nicăieri nu există o asemenea revelație a lui Dumnezeu față de om și o asemenea deschidere spirituală pentru a-i arăta omului cine este.

 Știți, omul are multe dileme în viața lui: “Ce casă să-mi cumpăr? Cum să-mi plătesc datoriile, unde să locuiesc, în ce țară, unde o fi mai bine? Unde să-mi fac concediul?” ș.a.m.d., dar e foarte greu să-și răspundă la cea mai mare dilemă:

 Cine este și încotro se îndreaptă?

 Dacă mergi pe principiul: “Mi-am trăit traiul, mi-am mâncat mălaiul”, eu cred ca ești păgubit pentru că nu ai aflat cine ești, ce cauți pe pământul acesta, de ce îmbătrânești, de ce păcătuiești, de ce iubești, de ce dormi, de ce mănânci, de ce bei apă, de ce te bucuri, de ce te întristezi? Toate sunt niște întrebări tare răscolitoare, dacă am sta să ni le adresăm conștient și realist.

 Evanghelia aceasta ne arată cine suntem, ce facem noi aici, pe pământ, și care este zbaterea noastră.

 Duminica fiului risipitor/a Tatălui iubitor/a fiului cârtitor…

 Aceasta este o Evanghelie deschisă, este ca o lume pe care o deschizi și pe care nu mai reușești să o prinzi în înțelegerea ta, este ceva ce rămâne permanent deschis și provocator.

 Cine este fiul risipitor? Ce se întâmplă cu el? Cine este Tatăl iubitor? Cine este fratele cârtitor?

 Domnul nu a spus poeme, poezii care să impresioneze lumea, nu a rostit lucruri de neînțeles, ci ne-a lăsat nouă cuvinte cu adânci înțelesuri, cuvinte care se prind puternic de sufletele noastre.

 Evanghelia aceasta este ca o “lovitură” pentru cei care gândesc despre Dumnezeu că este “Pedepsitorul”, “Judecătorul”. Nu, El nu este așa, nu pedepsește, nu dă tumori și nu rupe oase. Îndreptați-vă atenția către Tatăl din Evanghelie.

 Vine fiul la el și-i spune: “Tată, dă-mi partea mea de avere pentru că eu vreau să plec!” și tatăl împarte averea lui și îi dă partea (lucru obișnuit poate pentru noi, dar total neobișnuit pentru un evreu a cărui avere se împarte doar după moartea sa). Fiul pleacă și risipește toată averea pe distracții, pe cele mai lumești și mărunte lucruri și rămâne fără nimic: “Înstrăinarea lui a fost atât de mare încât nu mai avea ce mânca, nimeni nu-i dădea de mâncare…”

 Înțelegem că fiul risipitor este orice om. Cine nu se vede pe sine ca fiu risipitor cred că este superficial și suficient sieși și niciodată nu se va ridica mai sus. Va rămâne jos, zdrobit și va zdrobi și pe ceilalți.

 Noi suntem, așadar, fiii risipitori care primim de la Dumnezeu mari daruri, pe care le risipim în lume.

 Tatăl ceresc este tatăl din Evanghelie care îl însoțește pe fiul risipitor, cu averea Lui, cu bogăția de Har, cu darurile Lui, în orice prăpastie ar cădea fiul și oricât de adâncă ar fi aceasta.

 Îmi amintesc cum într-o bună zi a venit la mine un tată apăsat de gândul că fiul său pare că repetă aceleași greșeli pe care le-a făcut și el în tinerețea sa. Dorea un sfat, dorea să știe ce poate face pentru a-l feri de suferința unui posibil eșec. I-am spus că nu se poate, i-am spus că nu putem să ne ferim copiii de greșeli, întrucât aceasta este “școala” pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru noi, părinții și pentru ei, copiii, totodată, pentru că multă înțelepciune dobândește omul după orice suferință, multă bucurie trimite Domnul după fiecare risipire pe care El îngăduie să o facem. Ceea ce putem face este să ne iubim copiii necondiționat și să așteptăm întoarcerea lor, așa cum Tatăl din Evanghelie, risipitor cu cele bune ale Sale, a așteptat și s-a bucurat de întoarcerea fiului său.

 Evanghelia Fiului Risipitor este o binecuvântare la începutul Postului Mare, pentru că astfel înțelegem postul ca pe o întoarcere, înțelegem că, oricât am risipi viața noastră, ne putem întoarce oricând în brațele părintești ale Tatălui și doar cine nu a gustat din bucuria întoarcerii acasă nu va putea înțelege Evanghelia aceasta, căci mai mult decât patru pereți, acasă însemnă brațele părintești.

 Share:Click to share on Facebook (Opens in new window)Click to share on WhatsApp (Opens in new window)Click to share on Twitter (Opens in new window)   
 
 
Preluat de pe: Mărturie athonită

Loading...
Articolul precedentPărinte, am slăbit tare în credință! Nu mă mai pot ruga! Ce să fac?!
Articolul următorAzi, Dumnezeu ne învață să ne bucurăm când cineva se întoarce la credință