Home Ortodoxie Contribuția diavolului la căderea protopărinților

Contribuția diavolului la căderea protopărinților

127
0

   Împins de pizmă, diavolul s-a slujit de șarpe pentru a-și duce la capăt înșelăciunea

     Șarpele însă era cel mai șiret dintre toate fiarele de pe Pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Și a zis șarpele către femeie: „Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncați roade din orice pom din rai?„(Fac. 3, 1)

    Fii atent la urzeala și la planul plin de șiretenie pe care l-a născocit acest demon viclean când a văzut că omul, pe care l-a creat Dumnezeu, e înălțat la o așa mare cinste si că nu este aproape cu nimic mai prejos decât îngerii, cum spune profetul David: „Micșoratu-l-ai pe dânsul cu puțin față de îngeri” (Psalmul 8, 5). Acest „cu puțin” i-a pricinuit păcatul neascultării, pentru că profetul a spus aceasta după cădere. Așadar, văzând stăpânitorul răului, diavolul, că pe pământ se află un înger pământesc și topindu-se de ciudă că el, deși făcuse parte din oștirile cerești, a fost aruncat din slava demnității sale din pricina vicleniei și a răutății sale prea mari, s-a folosit de un mare șiretlic ca să-i răpească omului bunăvoința lui Dumnezeu. După ce l-a făcut să fie nerecunoscător, l-a și despuiat apoi de bunătățile cele negrăite, dăruite lui de Dumnezeu, în marea Sa bunătate. Și ce a făcut?

    După ce a văzut el că această fiară, șarpele, în șiretenie, le întrece pe toate celelalte, așa cum ne-a încredințat si fericitul Moise, spunând „șarpele însă era cel mai șiret dintre toate fiarele de pe Pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu” (Fac. 3, 1), s-a slujit de el ca de o unealtă și, prin cuvinte amăgitoare, a atras în capcana pe care a întins-o vasul cel mai slab, adică femeia.

    Marea amăgire a diavolului

    După ce s-a folosit de această necuvântătoare ca să-și alcătuiască planul viclean, prin șarpe a vorbit cu femeia și i-a spus: „…Dumnczeu a zis El, oare, să nu mâncați roade din orice pom din rai?” (Fac. 1, 3).

    Observați, vă rog, cât de mare și strigătoare la cer i-a fost nelegiuirea, A strecurat în vorbă ceva ce Dumnezeu n-a spus niciodată, prefăcându-se gata a-i povățui de bine. S-a prefăcut că-i întreabă cu cele mai bune intenții, ca și cum le-ar purta de grijă, Intocmai acesta este înțelesul cuvintelor: ”Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncați roade din orice pom din rai?” E ca și curn ar spune: „de ce oare v-a lipsit de o desfătare așa de mare? De ce nu vă dă voie să vă împărtășiți de toate bunătățile raiului, ci v-a lăsat să vă desfătați de ele doar cu privirea? De ce nu v-a îngăduit să aveți parte de toate bunătățile și să vă bucurați de o desfătare mai mare decât aceea de a le privi? A zis, oare, Dumnezeu…?”

    De ce asta? întreabă diavolul. Ce câștig ar avea cineva să rămână în rai, dacă nu i se îngăduie a se bucura de toate bunătățile lui, ba, pe deasupra, să mai și sufere nespus privind, tânjind și neputându-se bucura de gustul minunat și de dulceața poamei?

    Ai văzut cum, doar în câteva cuvinte, și-a aruncat veninul, cum ar arunca o nadă?

    Femeia ar fi trebuit să înțeleagă, din această încercare, sminteala diavolului și că înadins îi spune lucruri care nu există; și, mai ales, ar fi trebuit să înțeleagă că se preface grijuliu doar ca să afle care sunt poruncile date lor de Dumnezeu, ca să-i ispitească să le încalce.

    Nelegiuirea diavolului

    Să auzim ce i-a răspuns femeia șarpelui când a ispitit-o cu cuvintele: „Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncați roade din orice pom din rai?” I-a răspuns: „Roade din pomii raiului putem să mâncăm; numai din rodul Pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: ‘Să nu mâncați din el, nici să vă atingeți de el, ca să nu muriți” (Fac. 3, 2-3).

    Ai văzut nelegiuirea? A spus minciuni, ca să afle adevărul, de aceea a ispitit-o la vorbă. Părându-i-se prietenos, femeia a prins curaj și i-a dezvăluit porunca. Pe toate le-a spus întocmai. Prin răspunsul acesta, însă, ea s-a lipsit de orice putință de dezvinovățire.

    Și ce-ai fi putut răspunde, o, femeie! Când șarpele ți-a spus că Dumnezeu a poruncit: „să nu mâncați din toți pomii raiului’, tu trebuia să-ți întorci fața de la el, fiindcă erau lucruri potrivnice adevărului. Trebuia să-i răspunzi cu silă: pleacă, vrei să mă amăgești. Tu nu cunoști puterea poruncii pe care ne-a dat-o Dumnezeu și nici cât de mare este desfătarea și belșugul celor aduse nouă. Tu spui că Dumnezeu ne-a poruncit să nu gustăm din roadele nici unui pom, dar Domnul Dumnezeu, în marea Sa bunătate, după ce ne-a îngăduit să ne bucurăm de ele și să le stăpânim, ne-a poruncit doar de un singur pom să nu ne atingem. Iar aceasta a făcut-o din marea Lui purtare de grijă pentru noi, ca să nu cădem sub stăpânirea morții, împărtășindu-ne de roadele lui.

    Trebuia, desigur, dacă femeia ar fi fost recunoscătoare, zicându-i diavolului aceste cuvinte, să se întoarcă de la el pentru totdeauna, să nu-l mai cunoască și să nu-l mai asculte.

    Dar, de vreme ce i-a descoperit porunca și toate câte le spusese Dumnezeu, a mai primit de la diavol un sfat aducător de pieire și de moarte. Când femeia a spus „Roade din pomii raiului putem să mâncăm; numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: „Să nu mâncați din el, nici să vă atingeți de el, ca să nu muriți!” vrăjmașul mântuirii noastre a îndemnat-o să calce porunca Domnului. Aceasta pentru că, atunci când Dumnezeu iubitorul de oameni, în marea Sa purtare de grijă, i-a oprit pe protopărinți de la împărtășirea de roadele acelui pom, ca să nu se facă muritori din pricina neascultării, diavolul a amăgit-o pe femeie, zicându-i: „Nu, nu veți muri!” Ce iertare ar putea cere cineva, mijlocind pentru femeie, dacă ea i-a îngăduit si l-a ascultat curioasă pe unul care rostea vorbe așa de cutezătoare? Pentru că, atunci când Dumnezeu a poruncit „Să nu vă atingeți de el ca să nu muriți„, el a zis: „Nu, nu veți muri„.

    Defăimarea Creatorului

    Nu s-a mulțumit, însă, să se răzvrătească împotriva cuvintelor lui Dumnezeu. L-a defăimat pe Creator și, ca un pizmaș, ca să poată aduce la mijloc înșelăciunea și să-și împlinească scopul, a făcut-o pe femeie să cadă.

    Nu, nu veți muri” – spune – „dar Dumnezeu știe că în ziua în care veți mânca din el vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul„. Iată întreaga urzeală.

    Ispita de a fi Dumnezeu

    După ce a umplut paharul cu veninul ucigaș, l-a întins femeii. Ea n-a voit să-i vadă conținutul aducător de moarte, deși, dacă ar fi voit, ar fi putut să-l cunoască încă de la început. Dar, auzind de la satana că Dumnezeu i-a oprit de la împărtășirea de fructele acelui pom, temându-Se că li se vor deschide ochii și vor fi asemenea Lui, cunoscând binele și răul, femeia s-a mândrit cu nădejdea de-a fi asemenea lui Dumnezeu, închipuindu-și că o așteptau lucruri mari pentru sine.

    Acestea sunt planurile vrăjmașului. Când cineva urcă la înălțimea unei trepte înșelând, Dumnezeu îl prăvălește în cea mai adâncă prăpastie.

    Închipuindu-și că va deveni întocmai ca Dumnezeu, a alergat la împărtășirea de rodul oprit și numai la el și-a îndreptat cugetul și gândul. La nimic altceva nu se mai gândea, decât să bea până la fund din paharul pe care i-l întinsese demonul cel viclean.

    De ce este pedepsit șarpele și nu diavolul?

    Poate întreba cineva: de ce, totuși, a fost pedepsit atât de aspru șarpele, această necuvântătoare, de vreme ce diavolul a lucrat prin el ca să le dea îndemn protopărinților spre neascultare? Și aceasta este lucrarea nemăsuratei iubiri de oameni a lui Dumnezeu.

    Așa cum un tată iubitor îl pedepsește pe ucigașul fiului său distrugând și frângând cuțitul sau sabia cu care l-a răpus, tot așa și preabunul Dumnezeu i-a dat osândă veșnică șarpelui, fiindcă el s-a făcut slujitorul și arma diavolului în ispitirea protopărinților. Aceasta, ca să înțelegem, din pedeapsa dată acestei vietăți pe care o putem vedea și simți, ce înfricoșată pedeapsă a gătit Domnul diavolului care este nevăzut. Dacă șarpele, care a fost doar unealta, a stârnit mânia neîmpăcată a lui Dumnezeu, cât de mare trebuie să fi fost osânda primită de diavol? Mai degrabă, tot Domnul Hristos ne-o arată, în sfintele Evanghelii, vorbind celor ce se află de-a stânga Sa: „…Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este gătit diavolului și îngerilor lui” (Matei 25, 41).

    Sfântul Ioan Gură de Aur; Diavolul și magia

       

Continue Reading

   
 
 
Preluat de pe: Cuvant de folos

Previous articleMoşii de iarnă în tradiţia creştină
Next article† Sfântul Cuvios Gherasim de la Iordan (4 martie)