Acasă Ortodoxie † Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia (9 martie)

† Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia (9 martie)

84
0

 Pravila

  Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei (în greacă veche Ἅγιοι Τεσσεράκοντα) sunt serbați în calendarul ortodox în data de 9 martie.

        Ei au fost 40 de ostași romani din Legiunea a XII-a Fulminata (Înarmată cu fulger) creștini s-au sacrificat pentru credință, fiind martirizați în secolul al IV-lea.

    

Viața pe scurt – Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia (sinaxar)

          Acum mai bine de 1700 de ani, în perioada împăratului roman Licinius (308-324), prigoana împotriva creștinilor devenise cumplită.

    În Armenia, în jurul anului 320, Cetatea Sevastiei era condusă de un comandant pe nume Agricola, care pe lângă prigoana anticreștină, propovăduia o atentă supraveghere a supușilor pentru a nu se îndepărta de la credința oficială obligatorie, cea în zeitățile romane.

    Însă în oastea romană – în care erau înrolați romani, greci și armeni – Legiunea a XII-a Fulminata din Armenia, cantonată în Capadocia, se aflau patruzeci de ofițeri viteji, căliți în numeroase războaie, care mărturiseau credința pentru Iisus Hristos, iar comandantul lor, deși îi prețuia ca ostași, a încercat să-i determine să-și schimbe credința, conform ordinelor oficiale.

    Sfinții 40 de mucenici sunt siliți să se lepede de dreaptă credință    Cei 40 de ostași nu numai că nu acceptă să-și trădeze credința, dar nici măcar nu încearcă vreo negociere asupra acesteia, fiind aruncați în temniță și lăsați să reflecteze. În miezul acelei nopți, Iisus Hristos li se arată și le spune: „Bun este începutul nevoinței voastre, dar cel ce va răbda până în sfârșit, acela se va mântui”.

    A doua zi, Agricola repetă încercarea de a-i determina pe cei 40 să își schimbe credința: „Câți ostași are împăratul nostru, nu sunt asemenea vouă întru nimic, nici întru înțelepciune, nici întru tărie, nici întru frumusețe, nici așa de iubiți nu-mi sunt mie ca voi. Așadar, a mea dragoste să nu voiți a o întoarce spre ură, că în a voastră putere stă ca ori dragostea mea, ori ura să le aveți”. Ei repetă refuzul, fiind din nou întemnițați.

    După șapte zile, guvernatorul Lisius sosește cu alai mare în Sevastia, iar ostașii sunt aduși în fața lui, fiind ademeniți inclusiv cu funcții înalte, pentru a-și trăda credința.

    Cei 40 de mucenici refuză propunerea de a se lepăda de credință făcută de Lisius și acestea poruncește să fie lapidați, însă slujitorii, încercând să-i lovească cu pietre pe cei 40, se lovesc unii pe alții, însuși Lisius, în încercarea de a-i lovi pe aceștia se trezește cu piatra întorcându-se exact în obrazul său. Văzând această minune, guvernatorul îi trimite din nou pe cei 40 de ostași în temniță, pentru a se gândi care urma să fie pedeapsa pentru nesupuși.

    În ziua următoare, cei 40 de viteji sunt duși la un iezer de lângă cetate, cu apele înghețate, iar spre seară aceștia sunt dezbrăcați și lăsați în apă, pe un ger și un viscol cumplite.

    Pe malul lacului străjerii care îi păzeau aduseseră o cadă mare cu apă caldă, care era menită să îi ispitească pe ostași să iasă, și să se încălzească.

    La scurt timp, unul dintre cei 40 nu mai poate răbda și cedează, iese din lac și încercă să ajungă la cada cu apă caldă, însă se prăbușește mort, fiind săvârșită astfel o nouă minune.

    După alte câteva ore, o lumină puternică și caldă ca soarele, înmoaie gerul și topește gheața, iar din cer se pogoară deasupra capetelor sfinților treizeci și nouă de cununi. Unul dintre străjeri care îi păzea, pe nume Aglaius (Aglaie), văzând minunea, înțelege că acela care ieșise din apă fusese exclus din ceata sfinților, și, într-un gest de solidaritate își aruncă pe mal hainele și li se alătură celorlalți strigând: „Și eu sunt creștin !”

    Martiriul Sfinților 40 de mucenici    La ivirea zorilor, Lisius și Agricola rămân uimiți când îi găsesc pe cei 40 vii și nevătămați, și ordonă să fie scoși din apă și să li se sfărâme gleznele cu ciocanul. Astfel sfinții, răbdând chinurile cumplite, își dau sufletul în mâinile Domnului, iar Lisius și Agricola ordonă ca trupurile să fie arse, iar apoi oasele să fie aruncate într-un râu, pentru a li se pierde urma.

    O mamă își duce fiul la moarte    Diavolul, biruit și rușinat, s-a prefăcut în asemănare de om și, tânguindu-se, striga: „Vai mie, sunt biruit de bărbații aceștia și acum sunt la toți de râs și de ocară, că n-am avut prieteni și slugi de un suflet ca să nu fi fost biruit! Să întorc inima slujitorilor mei și să ardă trupurile sfinților și să le arunce în râu ca nici moaștele lor să nu rămână”. Prigonitorii i-au scos din iezer și le-au zdrobit fluierele picioarelor. Și era Meliton, unul dintre ei, foarte tânăr, iar mama lui, venind acolo, îl îmbărbăta prin cuvinte să rabde chinurile până la sfârșit. Iar dacă au murit toți, au fost puși într-un car și duși să fie arși, dar Meliton încă mai răsufla, iar ostașii nu l-au luat. Atunci mama lui l-a luat în brațe și l-a dus în urma carului pentru a nu fi despărțit de ceilalți, iar pe drum și Meliton a murit în brațele mamei lui. Trupurile sfinților au fost arse și oasele aruncate în lac, dar creștinii le-au adunat și au fost de atunci răspândite în multe biserici și creștinii le-au cinstit cu evlavie

    Testamentul Sfinților 40 de Mucenici    Numele Celor 40 de Mucenici sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton și Aglaie.

    Aceștia au lăsat în urma lor un testament, pe care l-au dictat când se aflau în suferință, în lacul înghețat, Sfântului Meletie, episcopul Antiohiei:

    „Așadar, să vă depărtați de orice poftă și rătăcire lumească. Căci mărirea lumii este înșelătoare și neputincioasă, înflorește pentru puțin și îndată se veștejește ca iarba grădinii. Primind sfârșitul mai repede ca începutul. Mergeți mai degrabă la iubitorul de oameni Dumnezeu, care dăruiește bogăție neîmpuținată celor ce aleargă la El și dă ca răsplată viață veșnică celor ce cred în El. Timpul acesta este folositor celor ce voiesc să se mântuiască, oferind prilejul potrivit pentru pocăință, pentru practicarea adevăratei viețuiri celor ce nu amână nimic pentru viitor. Căci schimbarea vieții este neprevăzută. Și chiar de ai cunoaște-o, vezi ceea ce este de folos și arată în modul acesta curăția credinței, pentru ca prin aceasta să ștergi urma păcatelor făptuite mai înainte. Căci în starea în care te voi găsi, zice Domnul, în aceea te voi și judeca. Sârguiți-vă, deci, să fiți fără greșeală în poruncile lui Hristos, ca să scăpați de focul cel nestins și veșnic. Căci glasul cel dumnezeiesc strigă: Timpul s-a scurtat. Mai presus de toate, cinstiți iubirea, căci numai ea singură respectă datoria iubirii frățești și se supune legii lui Dumnezeu. Căci prin fratele cel văzut se cinstește Dumnezeu Cel nevăzut.”

    This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg    

Unde se găsesc sfintele moaște ale Sfinților 40 de mucenici

    În lume    Însă după alte trei zile, Sfinții 40 de Mucenici se arată în vis episcopului cetății, Petru, și îi cer să vină în acea noapte să îi scoată din râu. Episcopul, însoțit de câțiva oameni, scoate oasele și le pune la păstrare, cinstindu-le cum se cuvine unor martiri ai lui Dumnezeu. Moaștele celor 40 de mucenici din Sevastia Armeniei sunt răspândite la diverse mănăstiri și biserici din spațiul ortodox.

    Osemintele celor 40 de mucenici din Sevastia, câte au mai rămas în urma arderii, au fost găsite în prima jumătate a secolului al V-lea de Sfânta și drept-credincioasa Pulcheria Împărăteasa, fiica împăratului Arcadie și sora împăratului Teodosie al II-lea, într-o capelă subterană aflată în afara zidurilor Constantinopolului, acolo unde fusese odinioară casa și grădina unei diaconițe numite Eusebia și deasupra căreia se construise o biserică mai nouă și mai mare.

    În România    În București, părticele din moaștele Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia se regăsesc la Schitul Darvari, la Biserica „Sfântul Alexie” de pe Calea Șerban Vodă, la Mănăstirea Antim, la Biserica Icoanei, la Biserica Mihai Vodă și la Biserica Dichiu de pe Strada Icoanei.

    This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg    

Biserici închinate Sfinților 40 de Mucenici

    În Europa de răsărit    Cultul celor Patruzeci de Mucenici este răspândit în întreg estul Europei. Mănăstirea celor Patruzeci de Sfinți din Sarandë (în actuala Albania), care a dat numele grecesc al orașului (Άγιοι Σαράντα, Aghioi Saranda), a fost construită în secolul VI d.Hr. și se crede că a fost un important loc de pelerinaj. Bisericile Sfânta Sofia din Ohrid (în actuala Macedonia de Nord) și Kiev (Ucraina) conțin icoane ale mucenicilor care datează din secolele al XI-lea și, respectiv, al XII-lea. Mai multe capele au fost dedicate celor Patruzeci de Mucenici și există mai multe cazuri când biserica întreagă este închinată acestora: de exemplu, Mănăstirea Xiropotamu de pe Muntele Athos și Biserica Sfinților Patruzeci de Mucenici din secolul al XIII-lea, din Veliko Tarnovo (Bulgaria).

    Capela celor Patruzeci de Mucenici din Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

    Catedrala Armeană din Alep și Catedrala Ortodoxă Greacă din Homs sunt închinate, de asemenea, celor Patruzeci de Mucenici.

    Biserica ortodoxă a celor Patruzeci de Mucenici din Sevastia de la Bitola, Macedonia de Nord.

    În arta ortodoxă    Basorelief sculptat în fildeș de la Constantinopol, secolul al X-lea (Muzeul Bode, Berlin).

    Artiștii bizantini au fost fascinați de acest subiect care le-a permis să arate grafic disperarea umană. Mucenicii erau reprezentați de obicei în momentul în care erau pe punctul de a muri de îngheț, „tremurând de frig, îmbrățișându-se pentru a le fi mai cald sau plesnindu-și fața sau încheieturile în durere și disperare”. Acest lucru este evident mai ales pe marea placă de fildeș din secolul al X-lea de la Muzeul Bode din Berlin și pe mozaicul portabil din ceară Palaiologan în ceară de la Dumbarton Oaks.

    Subiectul rămâne popular în rândul iconografilor ortodocși.

    În Europa de Apus    Evlavia specială față de cei Patruzeci de Mucenici din Sevastia a fost introdusă de timpuriu în Europa Occidentală. Episcopul Gaudentius din Brescia (d. aproximativ 410 sau 427) a primit particule din cenușa martirilor în timpul unei călătorii în Orient și le-a așezat împreună cu alte moaște în altarul bazilicii pe care a înălțat-o, ținând un discurs, încă păstrat, cu ocazia sfințirii sale.

    Biserica Santa Maria Antiqua din Forumul Roman, construită în secolul al V-lea, conține o capelă, construită la fel ca și biserica pe un loc antic și consacrată celor Patruzeci de Mucenici. O pictură murală din secolul al VI-lea sau al VII-lea înfățișează martiriul lor. Numele mărturisitorilor, așa cum apar în sursele ulterioare, au fost înscrise anterior pe această frescă.

    This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg    

Tradiții populare în ziua Sfinților 40 de Mucenici

    În tradiția populară, în sâmbăta care precede Sărbătoarea Mucenicilor, dar și în ziua lor de prăznuire, sunt pomeniți moșii și strămoșii, iar sărbătoarea populară se numește Moșii de Mărțișor.

    Conform acelorași credințe populare, sărbătoarea se mai numește și Mucenicii, Măcinicii, Sfințișorii sau Sâmbra plugului, cea din urmă semnificând suprapunerea praznicului cu începutul noului an agricol, un hotar între iarnă și vară, între zilele reci specifice babei Dochia și vremea călduroasă din zilele Moșilor.

    În zonele rurale, în această zi plugurile tuturor gospodarilor erau adunate pe islazul sătesc și preotul făcea o slujbă de sfințire a apei, iar cu această agheasmă – ca simbol al sănătății și prosperității – se stropeau plugurile și toate uneltele agricole, apoi gospodarii mergeau în procesiune pe ogoare și fiecare plugar trasa prima brazdă pe ogorul său.

    Tot de Mucenici se pune că stupii se scot de la iernat și se taie primele corzi de viță de vie pentru ca aceasta să aibă rod bogat.

    În zona Munteniei, femeile obișnuiesc să stropească gospodăria cu un mănunchi de busuioc cu agheasmă, dar și vasele în care gătesc de post, îmbrăcămintea și proviziile din cămară, pentru a exista hrană până la recolta următoare.

    În zonele rurale există și obiceiul de prognozare, în această zi, a vremii, până la sfârșitul anului. Astfel, dacă plouă în această zi, va ploua și în ziua de Paști, iar dacă tună va urma o vară favorabilă culturilor, iar recoltele vor fi mai mari decât speră gospodarii. În schimb, dacă în ajunul Mucenicilor este vreme rece și îngheață pământul, va urma o toamnă lungă.

    This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg    

Preparate culinare de Sfinții 40 de Mucenici

    În Moldova există rețeta de preparare a Mucenicilor copți, unși cu miere, și presărați cu nucă măcinată – văzuți ca simbol al belșugului.

    În Muntenia, în schimb, există rețeta preparării mucenicilor cu „zeamă”, făcuți tot din aluat, tot sub forma cifrei opt, fierți, și apoi consumați cu un sirop preparat din apă, miere, nucă pisată și mirodenii. În acest caz siropul reprezintă simbolul lacului înghețat, în care creștinii au primit cununa mucenicească.

    În unele zone din țară, după preparare, mucenicii se duc la biserică pentru a fi binecuvântați de preoți, iar apoi câteva porții se împart săracilor, vecinilor ori rudelor.

    O tradiție aparte este prezentă în zone rurale din județul Gorj: în dimineața de Mucenici, bătrânele satelor prepară din mălai un o turtă mare – „pupoi” – și marchează 44 de semne pe suprafața acesteia. Se pun mai multe monede în aluatul „Pupoiului”, iar după coacere, se unge cu miere și se taie în bucăți, în funcție de numărul copiilor din acea familie, iar copilul care găsește primul o monedă este considerat „Pupoiul” casei, adică norocosul familiei.

    Tot în această zi, sunt sărbătoriți și cei care nu-și regăsesc prenumele în rândul sfinților în calendarul ortodox.

    This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg    

Sfinții Părinții și Istorici dând mărturie despre Sfinții 40 de Mucenici

    În cinstea celor Patruzeci de Mucenici a fost construită o biserică în orașul Cezareea Capadociei, în care episcopul Vasile cel Mare și-a rostit omilia. Grigorie de Nyssa a avut o evlavie deosebită față de cei 40 de Mucenici și le-a dedicat două discursuri în care a elogiat sacrificiu și devotamentul față de credința creștină, iar, după moartea părinților săi, i-a înmormântat lângă moaștele mucenicilor. Efrem Sirul i-a elogiat, de asemenea, pe Sfinții Patruzeci de Mucenici. Istoricul Sozomen a lăsat o relatare interesantă despre găsirea moaștelor mucenicilor în sanctuarul Sfântului Tirs, construit la Constantinopol de consulul Caesarius, prin intervenția împărătesei Pulcheria.

    This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg    

Patruzeci sau patruzeci și patru?

    După tradiția creștină, sfinții martiri au fost 40, după cea geto-dacică, au fost 44, atâtea fiind și zilele dintre 9 Martie și 23 Aprilie. În unele zone, există până astăzi credința, că acești sfinți au fost 44. Folcloristul Simion Florea Marian a tipărit o legendă, din Fratautul Vechi – Moldova, unde se vorbește de ziua celor 44 de Sfinți.

    This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg    

Rugăciune către Sfinții 40 Mucenici

    Veniți, popoare, să-i cinstim cu evlavie pe Sfinții lui Dumnezeu, pe cei patruzeci de Mucenici din Sevasta, care pentru lupta lor au dobândit cununi luminoase și nestricăcioase. O, voi, care vă bucurați de cinstirea întregii Biserici, care ați dobândit de la Dumnezeu darul facerii de minuni prin moaștele voastre, fiți ocrotitorii noștri, ai celor ce vă cinstim pomenirea. Rugați-vă pentru noi, fericiților Mucenici, ca să dobândim tărie în lupta cu patimile, răbdare în îndurarea necazurilor, credință nestrămutată în făgăduințele Domnului, smerenie adevărată și mântuirea sufletelor noastre. Nu ne lăsați pe noi să cădem fără de ridicare în adâncul deșertăciunii acestei lumi, nu ne lăsați să ni se împietrească de tot inimile în nepăsarea timpului în care trăim, nu lăsați să înghețe inimile în viforul acestui veac. Zid de apărare să fiți împrejurul nostru și loc de scăpare din cursele vrăjmașului.O, preacinstit Sobor, tămăduiește neputințele noastre, ale credincioșilor slăbiți pe cale, ca să nu ne biruiască și să nu ne batjocorească necuratul vrăjmaș, care încearcă în tot chipul să ne abată de la lupta cea mântuitoare. Voi, Sfinților Mucenici, care toate le-ați suferit cu îmbărbătarea Duhului Sfânt, în credință și rugăciune îndelungată, nu încetați să ne întăriți și pe noi, cei ce ne minunăm de tăria sufletelor voastre strigând Domnului: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Preasfântă Treime, Cel ce Te proslăvești în sfinții Tăi, slavă Ție!

    This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg    

Cântare de laudă la Sfinții Patruzeci de Mucenici (alcătuire a Sfanțului Nicolae Velimirovici)

    Sfinții mucenici, cu trupurile încătușate de ger,Puternic credința o au ținut.

    Luminați de nădejde,Ei au strigat către Dumnezeul lor iubit:O, Tu, Care ai uimit lumeaCu înfricoșata Ta moarte și Înviere,O, Doamne, învie-ne pre noi!

    Căci tăria cerului și toată zidireaPe Tine Te laudă,Şi adâncurile toate, focul, grindina și gheațaTe laudă pe Tine.

    Tu pe robul Tău Moise cu tot cu poporDin robia Egiptului ai scos,Iar apoi pe losuaf al lui Nun, și apoi pe Elisei,Poruncind firii apele să le liniștească și să le despartă.

    Ajută-ne acum și nouă, robilor Tăi,Care credem întru Tine, precum ai ajutat purureaTuturor robilor Tăi celor din veac.

    Nu îngădui frigului să fie mai tare ca omul,Nu îngădui ca noi, cei Patruzeci de Mucenici ai Tăi,Să fim dați de batjocură nelegiuiților.

    O, Tu poți toate, Stăpâne, Care toate le stăpânești.Căci Tu prefaci focul în gheață, și gheața în foc.Iată, pentru Numele Tău, gerul ne ucide trupurileCa o fiară sălbatică,O, ajută-ne nouă ca Numele Tău Cel AtotputernicPretutindeni să fie slăvit!

    Mucenicii din lac, încătușați de gheață,S-au încălzit minunat de la lumina cea pogorâtă de Sus.Ei au murit cu cinste și au rămas Mucenici PatruzeciPână la sfârșit,Spre spaima, groaza și rușinea necredincioșilorCelor ce zac în întuneric.

    This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg    

Cântări Liturgice

    Troparul Sfinților 40 de Mucenici, glasul 1          Pentru durerile pe care sfinții le-au pătimit pentru Tine, milostiv fii, Doamne, și Te rugăm vindecă toate durerile noastre, Iubitorule de oameni.

    This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg    Alt tropar al Sfinților 40 de Mucenici    Purtătorilor de chinuri, cinstiți patruzeci de ostași ai lui Hristos, prin foc și prin apă ați trecut și v-ați arătat împreună-locuitori cu îngerii. Cu care rugați-vă lui Hristos, pentru cei ce vă laudă pe voi cu credință. Slavă Celui ce va dat vouă tărie; slavă Celui ce va încununat pe voi; slavă celui ce a dăruit prin voi tuturor tămăduiri.

    This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg    Condacul Sfinților 40 de Mucenici, glasul al 6-lea    Toată oștirea lumii părăsind-o, de Stăpânul cel din ceruri v-ați lipit, purtătorilor de biruință ai Domnului, sfinților patruzeci. Că prin foc și prin apă trecând, fericiților, după vrednicie ați primit mărire din ceruri și mulțime de cununi.

    This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg    

Viața completă – Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia (Viețile Sfinților)

         Pe vremea împărăției necredinciosului împărat Liciniu (308-324), fiind mare prigoană împotriva creștinilor și pe toți credincioșii silindu-i spre jertfirea idolilor, era în Sevastia, cetatea Armeniei, un voievod cu oaste, anume Agricolae, pierzător, sălbatic și isteț spre slujba idolească. Într-acel timp li se poruncea creștinilor, care se aflau în cetele ostășești, să aducă jertfă diavolilor. Și erau în ceata lui Agricolae, în părțile Capadociei, niște ostași, patruzeci la număr, care, de asemenea, slujeau într-o dregătorie ostășească și aveau dreapta credință în Hristos Dumnezeu, fiind bărbați tari și nebiruiți în războaie, iar în dumnezeieștile Scripturi foarte iscusiți.

 Înștiințându-se voievodul despre trei dintre aceștia, Chirion, Candid și Domnos cât și despre însoțitorii lor cum că sunt creștini, i-au prins și i-au silit spre închinarea la idoli; că zicea către dânșii voievodul astfel: „Precum în războaie ați fost cu un suflet și cu un cuget și v-ați arătat vitejia voastră, tot așa și acum, cu un cuget și un suflet, să arătați supunerea voastră la împărăteștile legi și să jertfiți zeilor de voie, mai înainte până a nu vă sili cu muncile”.

 La aceste cuvinte sfinții ostași, răspunzând tiranului, au zis: „Dacă pentru împăratul cel pământesc ne-am luptat în războaie și am biruit pe vrăjmași, precum singur mărturisești, ticălosule, cu atât mai vârtos ne vom nevoi pentru Împăratul cel fără de moarte și vom birui a ta răutate și al tău vicleșug”. Atunci a zis voievodul Agricolae: „Una din două stă înaintea voastră: ori zeilor să aduceți jertfă și să luați mai mari daruri, ori, nesupunîndu-vă, să fiți necinstiți și izgoniți din dregătoria ostășească. Gândiți-vă și alegeți ceea ce vi se pare vouă că este mai de folos”.

   Folare-Separare   Sfinții ostași au zis: „Despre ceea ce ne este nouă de folos, se îngrijește Domnul”. Zis-a voievodul: „Nu grăiți multe, ci, lăsând vorbele cele mincinoase, pregătiți-vă să jertfiți de dimineață zeilor”. Acestea zicându-le Agricolae, a poruncit să-i ducă în temniță, unde, intrând sfinții, și-au plecat genunchii la rugăciune și ziceau către Dumnezeu: „Scoate-ne pe noi, Doamne, din ispită și din smintelile celor ce lucrează fărădelegea”. Iar după ce a înserat, au început a cânta psalmul acesta: Cel ce locuiește în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălășlui – zicând și cealaltă parte a psalmului aceluia, până la sfârșit. Iar după cântare se rugau și iarăși cântau după rugăciune. Deci astfel au petrecut fără somn, până la miezul nopții.

 În cântare începea stihurile Sfântul Chirion, iar Sfinții Candid și Domnos, împreună cu ceilalți, cântând după Chirion, repetau acele stihuri. Iar la miezul nopții li s-a arătat Domnul, zicându-le: „Bun este începutul nevoinței voastre, dar cel ce va răbda până în sfârșit, acela se va mântui”. Acel glas al Domnului toți l-au auzit și s-au înspăimântat, apoi s-au bucurat și n-au dormit până a doua zi. Iar Agricolae voievodul adunând prietenii și sfetnicii săi, le-a poruncit să aducă din temniță înaintea sa pe sfinții patruzeci de ostași, către care a zis: „Acestea ce voi zice către voi, nu cu înșelăciune, nici cu vicleșug le voi zice, ci însuși adevărul voi grăi. Citi ostași are împăratul vostru, nu sunt asemenea vouă întru nimic, nici întru înțelepciune, nici întru tărie, nici întru frumusețe, nici așa de iubiți nu-mi sunt mie ca voi. Așadar, a mea dragoste să nu voiți a o întoarce spre ură, că în a voastră putere stă că ori dragostea mea, ori ura să le aveți”.

 A răspuns Sfântul Candid: „Numele tău, Agricolae, se potrivește cu obiceiul, pentru că ești înșelător și sălbatic”. Zis-a voievodul: „Au nu v-am spus că întru a voastră stăpânire este ori spre dragoste către voi, ori spre ură să mă porniți?” Iar Sfântul Candid a zis: „De vreme ce, precum singur grăiești, este întru a noastră stăpânire, de aceea vrem ca spre ură către noi să te pornim. Că și noi te urâm pe tine și numai de la Dumnezeul nostru căutăm milă și dragoste. Tu, cel sălbatic și fără de omenie, vrăjmașule al Dumnezeului nostru, să nu ne iubești pe noi, fiind în fărădelege și zavistnic și cuprins de întunericul rătăcirii, iar numele tău cel sălbatic fiind asemenea cu obiceiurile cele de fiară”.

   Folare-Separare   De aceste cuvinte ale sfântului minunându-se voievodul și scrâșnind din dinți ca un leu, a poruncit să-i arunce pe sfinți în legături și în temniță. Iar Sfântul Chirion a zis către dânsul: „Nu ai de la împăratul stăpânire ca să ne muncești, ci numai ca să ne întrebi”. Temându-se, voievodul a poruncit ca, lăsându-i liberi, să-i bage în temniță și să nu-i pună în legături; însă a poruncit străjerului temniței ca să-i păzească cu grijă, căci aștepta venirea voievodului Lisie.

 Deci, șezând sfinții în temniță, în toate zilele și nopțile învățau de la Sfântul Chirion, pentru că le zicea: „Cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu ni s-a întâmplat aceasta, o, fraților, căci ne-am întovărășit întru cea vremelnică oaste. Pentru aceasta să ne sârguim a nu ne despărți în veci. Ci, precum am viețuit cu un suflet și cu un cuget, astfel și mucenicia s-o săvârșim împreună și, precum am plăcut împăratului celui muritor, astfel și Celui fără de moarte, Împăratului Hristos Dumnezeu, să ne sârguim a fi plăcuți”.

 După ce au trecut șapte zile, sfinții fiind încă ținuți în temniță, Lisie voievodul a venit în țările acelea și în cetatea Sevastiei. Apoi, șezând la judecată împreună cu voievodul Agricolae, în ziua a opta a poruncit să-i aducă pe sfinții patruzeci de ostași. Sfinții mergând la judecata cea nedreaptă, Chirion fericitul îi sfătuia astfel pe frații săi: „Fraților, să nu ne temem. Au doar nu ne ajută Dumnezeu în războaie, când Îl chemăm pe El și biruim pe vrăjmași? Aduceți-vă aminte când am fost într-un război mare oarecând și toate cetele noastre s-au pus pe fugă, iar noi singuri, numai patruzeci, am rămas în mijlocul vrăjmașilor și ne-am rugat lui Dumnezeu cu lacrimi și, cu ajutorul Lui, pe unii i-am ucis, iar pe alții, rănindu-i, i-am izgonit. Și întru atâta mulțime de potrivnici și într-un atât de mare război, nici unul din noi n-a fost rănit. Iar acum numai trei s-au sculat asupra noastră: satana și voievozii Lisie și Agricolae. Mai bine-zis, numai vrăjmașul cel nevăzut ridică război asupra noastră. Oare unul singur va putea să biruiască patruzeci? Să nu fie.

   Folare-Separare   Deci se cuvine nouă acum să facem ceea ce făceam totdeauna, adică să alergăm la Dumnezeu cu fierbinte rugăciune. Iar El, ajutându-ne, nici legăturile, nici muncile nu ne vor vătăma pe noi. Oare nu totdeauna o rânduială ca aceasta păzeam? Căci, când intram în război, cântam acest psalm: Dumnezeule, întru numele Tău mântuiește-mă și întru puterea Ta mă judecă! Dumnezeule, auzi rugăciunea mea, ia în urechi graiul gurii mele. Și acum același lucru să facem, că ne va auzi Dumnezeu și ne va ajuta!”

 Atunci cântau sfinții psalmul acela, până ce au fost duși la judecată. La priveliștea aceea se adunase tot poporul cetății. Iar când au stat înaintea lui Lisie și a lui Agricolae, Lisie voievodul căutând spre dânșii, a zis: „Mai mari dregătorii socotesc că poftesc bărbații aceștia”. Și a zis către sfinți: „Vrednicii mai mari și mai multe daruri decât alții veți lua de la mine, numai de vă veți supune legilor împărătești, ca să aduceți jertfă zeilor. Vi se dă voie de alegere ca, ori închinându-vă zeilor, să luați mai mari daruri și cinstiri, ori, de vă veți lepăda a face aceasta, îndată vă veți lipsi de dregătoria ostășească și la munci veți fi dați”.

 Răspuns-a Sfântul Candid: „Nu numai cinstea ostășească, ci și trupurile noastre să se ia de la noi, că nimic mai scump nu este nouă, nimic mai cinstit, decât Hristos, Dumnezeul nostru”. Atunci a poruncit voievodul ca să bată cu pietre pe sfinți peste gură. Iar Sfântul Candid a zis: „O, boierule al întunericului și învățătorule a toată fărădelegea, începe să faci acestea și vei vedea răsplătirea”. Iar voievodul, scrâșnind din dinți, a zis către sfinți: „O, răi slujitori! Pentru ce nu faceți mai degrabă cele ce se poruncește vouă?”

   Folare-Separare   Iar slujitorii idolești, luând pietre, când voiau să arunce asupra sfinților, ei aruncau unul asupra altuia și unii pe alții se ucideau. Iar sfinții mucenici, văzând aceea, se întăreau întru Domnul și se făceau mai cu îndrăzneală.

 Atunci voievodul, pornindu-se spre mânie, a apucat o piatră și a aruncat asupra unuia din sfinți; iar piatră aceea a lovit pe voievod în obraz și i-a sfărâmat gura. Atunci Sfântul Chirion a zis: Cei ce se luptă cu noi au slăbit și au căzut. Cu adevărat sabia lor a intrat în inimile lor și arcele lor se vor sfărâma.

 Voievodul a zis: „Așa mă jur pe zei, cum că o vrăjitorie s-a arătat întru dânșii”. Iar Sfântul Domnos a zis: „Astfel mă jur pe Hristos, cum că Dumnezeu a biruit, făcând ca fețele voastre cele fără de rușine, care grăiau asupra Fiului Său nedreptate, să le acopere de rușine. Au nu te rușinezi, nebunule și diavole, plin de întunericul cel mai de jos. Străinule de tot adevărul, semănătorule de sminteli, Agricolae, tu ești cap al diavolului, iar boierul cel dimpreună cu tine este coadă a mâniei și amândoi sunteți slugi ale satanei. Dacă la începutul muncilor ce ni le-ați adus nu v-ați încredințat de puterea lui Dumnezeu care este cu noi, apoi începeți alte munci”.

 Slujitorii tiranului au zis către sfinți: „O, cei mai fără de minte vrăjmași ai zeilor noștri și străini de mila lor, pentru ce nu le aduceți jertfe?” Sfântul Chirion răspunse: „Noi cinstim pe Unul Dumnezeu, pe Iisus Hristos, Fiul Său și pe Sfântul Duh și ne sârguim a săvîrși cu îndrăzneală alergarea nevoinței noastre, ca după ce vom birui înșelăciunea voastră, să primim cununile vieții celei fără de moarte”.

   Folare-Separare   Apoi voievodul a poruncit să-i ducă iarăși în temniță ca să se gândească ce le va mai face. Deci, fiind închiși sfinții în temniță, au început a cânta: Către Tine, Cel ce locuiești în cer, am ridicat ochii noștri și, precum sunt ochii slugilor în mâinile stăpânilor lor, așa și ochii noștri sunt către Domnul, Dumnezeul nostru, până ce se va milostivi spre noi. După rugăciune, în ceasul al șaselea din noapte, s-a auzit către dânșii glasul Domnului, Care li s-a arătat, zicându-le: „Cel ce crede în Mine, de va și muri, viu va fi. Îndrăzniți și nu vă temeți de muncile cele de puțină vreme, că degrabă vor trece; răbdați puțin, pătimiți după lege ca să primiți cununi”.

 Cu o mângâiere ca aceasta de la Domnul nostru Iisus Hristos fiind întăriți sfinții, au petrecut acea noapte veselindu-se cu duhul. Iar după ce s-a făcut ziuă, din porunca tiranului au fost aduși din temniță înaintea lui. Și ei au grăit către acei necurați judecători: „Fă-ne orice voiești, că noi suntem creștini și nu voim să ne închinăm idolilor”. Sfinții, grăind acestea, au văzut pe diavol lingă Agricolae, ținând în dreaptă o sabie iar în stânga un șarpe și îi grăia la ureche: „Al meu ești, îmbărbătează-te”.

 Atunci voievodul, împreună cu Lisie, au poruncit ca pe toți sfinții patruzeci de mucenici să-i ducă legați la iezer; că era un iezer lângă cetatea Sevastiei, care avea apă multă. Răbdând vitejește cele de aici și bucurându-se de cele nădăjduite, sfinții mucenici grăiau unul către altul: „Nu de haine ne dezbrăcăm, ci pe omul cel vechi lepădăm; aspră este iarnă, dar dulce este Raiul; iute este gerul, dar plăcută este desfătarea. Pentru Raiul pe care l-am pierdut să nu mai răbdăm astăzi pe noi haina cea stricăcioasă. Să defăimăm gheața care ne topește și să urâm trupul.

   Folare-Separare   Să socotim chinurile ca pe niște desfătări și să alergăm spre lacul cel înghețat întocmai ca spre o apă plăcută. Să nu ne înfricoșăm de vremea aceasta de iarnă ca să fugim de înfricoșătorul foc al gheenei. Să ardă piciorul, ca să dănțuiască în veci; iar mâna să se rupă, ca să se înalțe către Domnul. Să nu ne fie milă de firea cea muritoare, ci să alegem mai bine moartea ca să ne încununăm cu cununi de biruință de la Hristos, Dumnezeul și Mântuitorul sufletelor noastre”.

 Când pătimeau acestea sfinții mucenici, era iarnă, fiind un ger cumplit și vânt mare. Deci i-a băgat dezbrăcați în mijlocul iezerului, pe când se pleca ziua spre seară; și împrejur au pus ostași și pe străjerul temniței ca să străjuiască pe mucenici. Și era în marginea iezerului un feredeu (baie), făcut înadins pentru că dacă vreunul din mucenici, slăbind de ger, ar voi a se pleca la închinarea la idoli, să iasă din apă și să se încălzească într-acel feredeu cald.

 Sosind ceasul întâi din noapte și gerul întărindu-se mai cumplit, trupurile sfinților înghețau de ger. Atunci unul dintr-înșii, neputând să rabde, s-a despărțit din acea sfântă ceată și a alergat la feredeu. Dar când și-a atins piciorul de pragul feredeului, abia simțind căldura, îndată a căzut mort. Iar sfinții, dacă au văzut pe acel fugar plecând de la dânșii, au strigat către Dumnezeu într-un glas: „Au doară în râuri Te vei mânia, Doamne? Au doar în râuri este mânia Ta, sau în mare pornirea Ta? Pentru că cel ce a căzut de la noi ca apa s-a vărsat și toate oasele i s-au risipit, iar noi nu ne vom depărta de la Tine, căci ne vei învia și numele Tău vom chema, pe Tine, pe Care Te laudă toată făptura, balaurii și toate adâncurile, focul, grindină, zăpada, gheața și duhul cel de vifor; Cel ce umbli pe mare ca pe uscat și valurile cele sălbatice le alini, prin amenințarea mâinii Tale.

   Folare-Separare   Acum Același ești, Doamne, Cel ce ai ascultat rugăciunile lui Iacob, când fugea de certarea lui Isav, fratele său; Cel ce ai ajutat lui Iosif și l-ai izbăvit din primejdie; Cel ce ai auzit pe Moise care a dat semne și minuni în Egipt împotriva lui Faraon și a poporului său și a despărțit marea și pe poporul Tău l-a scos în pustie; Cel ce ai ascultat pe Sfinții Tăi Apostoli, ascultă-ne și pe noi, Doamne, ca să nu ne înece viforul apei, nici să ne înghită adâncul, că am sărăcit foarte. Ajută-ne, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, că am stat în adâncul apei și ni s-au udat picioarele în sângele nostru; ușurează-ne de sarcină și alinează iuțimea văzduhului, Doamne, Dumnezeul nostru, că spre Tine nădăjduim, ca să nu ne rușinăm și să cunoască toți că ne-am mântuit, strigând către Tine”.

 Dar în ceasul al treilea din noapte i-a strălucit o lumină ca soarele, atât de caldă, ca în vremea secerișului și a izgonit gerul, iar gheața a topit-o și a încălzit apa. Iar ostașii cei ce străjuiau se cuprinseseră de somn, numai străjerul temniței nu dormea. El, auzind pe sfinți rugându-se lui Dumnezeu, cugeta în sine cum cel ce scăpase la feredeu s-a topit îndată că ceară de căldură, iar ceilalți, petrecând în ger atât de mare, sunt încă vii.

 Și, căutând către dânșii, a văzut o lumină strălucindu-i; și, ridicând ochii în sus, voia să vadă de unde vine spre dânșii acea lumină. Atunci a văzut pogorându-se din cer, spre capetele sfinților, niște cununi prealuminoase, treizeci și nouă la număr; și cugetă, zicând în sine: „Nu sunt patruzeci de oameni care pătimesc? Pentru ce nu este cunună a patruzecea, ci numai treizeci și nouă?”

   Folare-Separare   Înțelegând că acela care a fugit la feredeu este lepădat din ceata sfinților și pentru aceasta cununile nu sunt în număr deplin de patruzeci, a deșteptat pe străjeri și, dezbrăcându-se de hainele sale, a sărit în iezer, înaintea ochilor acelora, strigând și zicând cu mare glas: „Și eu sunt creștin!” Apoi, stând în mijlocul sfinților mucenici, a zis: „Doamne, Dumnezeule, cred în Tine, precum și aceștia au crezut, numără-mă în ceata lor și mă învrednicește să pătimesc pentru Tine, împreună cu acești robi ai Tăi, ca făcându-mă iscusit, să mă găsesc vrednic de Tine!” Și s-a făcut desăvârșit numărul de patruzeci al sfinților mucenici, căci străjerul temniței a împlinit locul celui căzut. Iar numele lui era Aglaie.

 Astfel, împlinindu-se numărul cetei mucenicilor, diavolul, văzându-se biruit și rușinat, s-a prefăcut în asemănare de om și, tânguindu-se, striga în auzul tuturor: „Vai mie, sunt biruit de bărbații aceștia și acum sunt la toți de râs și de ocară, că n-am avut prieteni și slugi de un suflet ca să nu fi fost biruit! Deci ce îmi rămâne mai mult, decât numai să întorc inima boierilor mei și să ardă trupurile sfinților și să le arunce în râu ca nici moaștele lor să nu rămână?”

 Iar Sfântul Chirion a strigat, zicând: „Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu ești Dumnezeu, Care faci minuni! Căci pe cel ce era asupra noastră, ca pe noi l-ai făcut, Stăpâne, și micșorarea zecimii a patra ai împlinit-o, iar pe satana l-ai rușinat”. Deci au început cu toții a cânta psalmul acesta: Mântuiește-mă Doamne, că a lipsit cel cuvios.

   Folare-Separare   A doua zi au mers necurații tirani la iezer și, văzând pe sfinții mucenici în apă fiind vii, neînghețați de frig și de ger, s-au mirat și meșteșug vrăjitoresc îl socoteau pe acela, deoarece și apă în iezer o simțeau că este caldă. După aceea, văzând și pe străjerul temniței stând în apă între mucenici, mai mult s-au mirat și au întrebat despre dânsul pe ostași: „Din ce pricină a făcut așa?” Iar ostașii au răspuns: „Noi am fost cuprinși de somn greu, iar el, toată noaptea nedormind, fără de veste ne-a deșteptat și am văzut o lumină mare, unde stăteau mucenicii; iar el, degrabă dezbrăcându-se și aruncându-și hainele sale, a sărit la dânșii, strigând așa: „Și eu sunt creștin!””

 Atunci tiranii, umplându-se de mânie, au poruncit ca, legându-i, să-i târască la mal; și, ducându-i de acolo la locul cel de muncă, au hotărât să li se sfărâme gleznele cu ciocane. Făcându-se acea cumplită muncă, maica unui tânăr de treizeci de ani, anume Meliton, dintre sfinții mucenici care pătimeau, venind acolo, îi întărea cu cuvinte de îmbărbătare pe sfinți, spre vitejeasca răbdare. Căci, temându-se că nu cumva fiul ei, ca un tânăr ce era, să se înfricoșeze și să slăbească în munci, cu dinadinsul spre dânsul întinzându-și mâinile, îl învăța grăind: „Fiul meu cel preadulce, mai rabdă încă puțin ca să fii desăvârșit. Nu te teme, fiule. Iată Hristos stă înainte, ajutându-ți!”

 Iar sfinții mucenici, fiind sfărâmați și acum sufletele lor dându-le Domnului, grăiau: „Sufletul nostru ca o pasăre s-a izbăvit din cursă vânătorilor; cursa s-a sfărâmat și noi ne-am izbăvit. Ajutorul nostru este întru numele Domnului, Cel ce a făcut cerul și pământul!” Și zicând toți „Amin”, și-au dat lui Dumnezeu sfintele lor suflete. Iar Sfântul Meliton, fiul acela care era îndemnat de maică-sa, încă mai răsufla.

   Folare-Separare   Deci tiranii au poruncit slujitorilor ca, punând în care trupurile sfinților, să le ducă spre ardere; iar pe tânărul acela l-au lăsat abia răsuflând, având nădejde că va fi încă viu. Însă maică-sa, văzând pe fiul ei singur, lăsându-și slăbiciunea femeiască și având tărie bărbătească, a luat pe fiul său pe umeri și fără de temere mergea după car. Iar Mucenicul Meliton, care era dus de maică să, bucurându-se, și-a dat sufletul său în brațele lui Hristos. Iar maică să, ajungând carele, a pus trupul fiului său mort peste trupurile sfinților.

 După ce i-au dus la locul cel de ardere, aproape fiind de râu, ostașii au adus o mulțime de vreascuri și de lemne și au făcut un stog foarte mare și, punând pe dânsele muceniceștile trupuri, le-au aprins. Iar după ce a ars stogul acela, au rămas oasele sfinților. Și au zis între dânșii tiranii: „De vom lăsa așa oasele acestea, le vor lua creștinii și vor umple toată lumea cu dânsele, împărțindu-le spre pomenirea lor. Deci să le aruncăm în râu ca nici praful lor să nu rămână!” Atunci au aruncat rămășițele de la moaștele sfinților în râu, spre pierderea desăvârșită a pomenirii mucenicilor.

 Iar Domnul, Cel ce păzește toate oasele plăcuților Săi, n-a lăsat să piară în apă nici o părticică din ele, ci pe toate le-a păzit întregi. După trei zile s-au arătat sfinții, fericitului Petru, episcopul acelei cetăți, zicându-i: „Vino noaptea și ne scoate pe noi din râu!” Iar el, luând clerul său și bărbați cucernici, a mers la malul râului, noaptea fiind foarte întunecoasă. Și iată că deodată s-au luminat oasele sfinților în apă ca stelele; și oriunde se află cea mai mică părticică, locul acela strălucea ca de o lumină. Deci, adunând episcopul din apă toate oasele sfinților, până la unul, le-a pus într-un loc cinstit.

   Folare-Separare   Astfel, cei ce au pătimit pentru Hristos și s-au încununat de El, ca niște lumini strălucesc în lume. Ei în Dumnezeu au crezut și pe Hristos L-au mărturisit, iar de Duhul Sfânt nu s-au lepădat și s-au preamărit de către Preasfânta și Făcătoarea de viață Treime, lăsând pomenirea vieții lor, spre mântuirea tuturor celor ce cred în Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.

 Iar numele acestor patruzeci de Sfinți Mucenici sunt acestea: „Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton și Aglaie”.

 Sfinții patruzeci de Mucenici au fost prinși și au pătimit pentru Hristos, mai înainte de patru calende ale lui martie, adică în douăzeci și șase zile ale lunii februarie. Și și-au dat sufletele lor Domnului în al șaptelea idiș al lui martie, adică în ziua a noua a lunii martie, stăpânind Liciniu în Răsărit. Dar mai ales împărățind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava, cinstea și închinăciunea ca și Tatălui și Sfântului Duh, în veci. Amin.

   Folare-Separare    Cartea în format fizic o găsiți apăsând aici ➡ Viețile Sfinților pe tot anul.

    This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg    

Calendar Ortodox – Sfinții de astăzi – 9 martie

   În această lună, în ziua a noua, pomenirea sfinților patruzeci (40) de mucenici, cei ce au mărturisit și au fost chinuiți în cetatea Sevastiei;Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Urpasian;Tot în această zi, pomenirea sfântului Cezarie, fratele sfântului Grigore Teologul;Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici: un bunic, o bunică, un tată, o mamă și doi copii, care de sabie s-au săvârșit.

   This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg    

Calendar Ortodox – Sfinții de mâine – 10 martie

   În această lună, în ziua a zecea, pomenirea sfântului mucenic Codrat, cel din Corint, și a celor împreună cu dânsul: Ciprian, Dionisie, Pavel, Anecton și Crescent.Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei maicii noastre Anastasia patriciana;Tot în această zi pomenirea sfântului Marcian, care cu lemne fiind lovit s-a săvârșit din viață;Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Mihail din Agrafa, cel ce a mărturisit în Tesalonic în anul 1544, care prin foc s-a săvârșit.

   This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg    Sursă: pravila.ro

    Facebook

    Floare Final    Pe Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia să îi rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinților 40 de Mucenici rugați-vă lui Hristos pentru noi! Cu ale lor sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mânuiește-ne pe noi. Amin.

 Postarea originală este aceasta † Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia </br>(9 martie) scrisă de pravilacrestina

 
 
Preluat de pe: Pravila.ro

Loading...
Articolul precedentAntonie, ai grijă de tine!
Articolul următorPrimăvara – icoana învierii duhovnicești