Acasă Ortodoxie Nimic nu este mai puternic decât blândețea

Nimic nu este mai puternic decât blândețea

25
0

   Blândețea tăcută se aseamănă linei ape a Siloamului, ce curge fără zgomot, după cum spune Isaia: Apele Siloamului, ce curg lin (Is. 8, 6). La apele acestea line a fost uns ca împărat Solomon, și ele au fost semn al domniei lui line și blânde, fiindcă el, prin blândețea și liniștea lui, nu a stârnit în nimeni mânie împotriva sa. Bărbatul blând și liniștit, care nu dă prilej de mânie, nu numai că nu aprinde focul vrajbei, ci îl și stinge atunci când îl aprind alții, precum spune Gură de Aur: „Nimic nu este mai puternic decât blândețea.”După cum apa stinge focul, așa și cuvântul spus cu blândețe potolește sufletul ce arde de mânie mai tare decât un cuptor aprins.

     Omul răbdător și blând este mult mai puternic decât luptătorul tare și decât ostașul viteaz, fiindcă el biruie fără arme, învinge fără luptă.

    În Dumnezeiasca Scriptură, mielul este chip al blândeții, smereniei, nerăutății, fiindcă această vietate este din firea sa blândă, smerită, fără de răutate, și nu se împotrivește nimănui. Toate celelalte vietăți își arată mânia, întărâtarea, împotrivirea: unele împung și omoară cu coarnele, altele mușcă cu dinții și înghit carnea străină, altele bat și calcă cu picioarele, altele sfâșie cu ghearele. Numai firea mielului nu are în sine nimic de acest fel: nu se întărâtă, nu se sălbăticește de mânie nu se împotrivește celui ce-l asuprește. Tocmai de aceea Prorocul Isaia L-a asemuit acestei vietăți pe Domnul nostru, Care a mers de bunăvoie la pătimire. Ca un miel, spune despre El, spre junghiere S-a adus, și ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, așa nu Și-a deschis gura Sa (Is. 53, 7).

    Toate virtuțile sus-pomenite — blândețea, smerenia și nerăutaatea — pot fi socotite drept una singură, fiindcă blândețea merge mână în mână cu smerenia, după cuvântul Domnului: Învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima (Mt. 11, 29). Iar nerăutatea nu rămâne în urmă și, ca o prietenă a lor, dobândește împreună cu ele har de la Domnul, apropiindu-se de El, precum a zis și David în numele Domnului Insuși: Cei fără de răutate și drepți s-au lipit de Mine (Ps. 24, 22). Totuși, fiecare dintre virtuțile acestea are o tâlcuire aparte a puterii sale.

    Blândețea înseamnă înfrânarea mâniei, potolirea întărâtării. Blând se numeste cel care, fiind întristat de cineva și putând să se răzbune, nu se răzbună, nu se mânie și, jignit fiind, nu jignește la rândul său. Smerenia înseamnă să-ți dai seama fără prefăcătorie de nimicnicia ta, să te dispretuiești pe tine însuți. Smerit este cel care, știindu-și neputința, păcătoșenia și netrebnicia, nu se înalță în mintea sa, ci se socoate pe sineși mai prejos decât toți, și chiar dacă sporește în vreo virtute, totuși, plin de frica lui Dumnezeu, se numește pe sineși slugă netrebnică. Nerăutate se numește ori conștiința curată, care nu-i vinovată de vreun rău, ori simplitatea inimii împodobită cu dreptatea, ori nepomenirea răului, nerăsplătirea cu rău pentru rău…

    Dacă vrei să-ți învingi vrăjmașii fără război, să-i birui fără arme, fii blând tu însuți și vei birui, vei învinge, îi vei îmblânzi pe ceilalți. Dacă nu mă crezi, uită-te împreună cu mine în cartea Apocalipsei, și te vei încredința.

    Mă uit în această carte și-l văd plângând pe Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu. De ce plângi, iubite păstor al lui Hristos? Nu se cuvine ție, mai degrabă, să te bucuri, învrednicindu-te de atâtea descoperiri? Vezi Tronul lui Dumnezeu și pe Dumnezeu Însuși șezând pe el, ținând în dreapta Sa cartea nepătrunselor Sale taine dumnezeiești, pecetluită cu șapte peceți. „Plâng”, zice, fiindcă nimeni n-a fost găsit vrednic să deschidă cartea. Între timp, unul dintre cei douăzeci și patru de preacinstiți bătrâni care șed în jurul Tronului lui Dumnezeu i-a zis: Nu plânge: iată, Leul din seminția lui Iuda a biruit, rădăcina lui David, ca să deschidă cartea și cele șapte peceți ale ei (Apoc. 5, 4-5). Iar eu, auzind cuvintele: Iată Leul, mă uit cum este Acest Leu și văd împreună cu Sfântul Cuvântător de Dumnezeu la mijloc, între tron și cele patru ființe și în mijlocul bătrânilor, stând un Miel, ca înjunghiat, și care avea șapte coarne și șapte ochi, care sunt cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul, și a venit și a luat cartea din dreapta Celui care ședea pe tron — și când a luat cartea, cele patru ființe și cei douăzeci și patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului, având fiecare alăută și cupe de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinților, și cântau o cântare nouă, zicând: „Vrednic ești să iei cartea și să deschizi pecețile ei, fiindcă ai fost înjunghiat și ne-ai răscumpărat lui Dumnezeu cu sângele Tău” (6-9).

    Uimitor este aici faptul că s-a zis: Iată Leul, și am văzut nu Leu, ci Miel: numele e de leu, iar chipul de miel; chipul de miel, iar puterea de leu. Nu este de mirare că biruiește pe cineva leul, fiindcă acesta este împăratul fiarelor, puternic, amenințător, ce rage și răpește, de care se tem nu numai fiarele, ci și oamenii dar ce putere are mielul? Pe cine răpește el și care e arma lui? Cine se teme de el, cum și pe cine poate să biruiască? Dar ca să înțelegeți mai bine puterea, tăria și vitejia Mielului, să mergem împreună cu Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu și să ne uităm cu ce vrăjmași și cu ce mijloace poartă El lupta.

    Și am văzut ridicându-se din mare o fiară, care avea zece coarne și șapte capete și pe coarnele ei zece cununi împărătești, iar altundeva: Am văzut o altă fiară ridicându-se din pământ; avea două coarne, și mai încolo: Ei vor porni război (Apoca 13, 1, 11; 17, 14). Mă uit: împotriva cui vor ei să pornească război? Și aud glasul îngerului care îi spune Cuvântătorului de Dumnezeu: Ei vor porni război împotriva Mielului. Iarăși mă minunez: câte fiare atât de înfricoșătoare se înarmează împotriva Mielului, Care este singur! Oare nu Îl va birui oricare dintre aceste fiare? Un singur lup răzlețește mii de oi, iar împotriva Mielului apocaliptic se adună atâtea fiare! Oare poate Mielul să le învingă? Îngerul vestește că va învinge. Mielul, spune EI, le va birui, pentru că este Domnul domnilor și Împăratul împăraților (Apoc. 17, 14). Dar cum a biruit Mielul acele fiare? Cuvântătorul de Dumnezeu spune că El le-a aruncat de vii în iezerul de foc (v. Apoc. 19, 20).

    Blândețea are chip de miel, dar putere de leu. Cine s-a dovedit vrednic a primi cartea tainelor dumnezeiești cu pecețile darurilor? Mielul Cel lin. Cine s-a dovedit vrednic a fi lăudat de locuitorii Cerului? Mielul Cel fără de răutate. Cine are putere să biruie fiarele cele cumplite și crâncene care ies din mare, din pământ și din adânc? Mielul Cel blând: Mielul le va birui.

    Mielul pe Care L-a văzut Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu era chip al blândeții și liniștii Însuși Mielului lui Dumnezeu, Ce ia asupra sa păcatul lumii (v. In 1, 29), blândeții și liniștii lui Hristos, Mântuitorul nostru. Ce bine n-au făcut blândețea și liniștea lui? De care vrednicii nu s-a învrednicit? Ce fiare crunte n-a biruit? Să vadă asta fiecare în Dumnezeieștile Scripturi!

    Vorbind astfel despre blândețea de miel a lui Hristos, Marele Arhiereu, îmi amintesc porunca fericirii grăită în Evanghelie de gura lui Hristos: Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul (Mt. 5, 5) — și îndată mi se face milă de cei blânzi, căci mi se pare că aceștia nu au primit de la Hristos daruri la fel de mari ca ceilalți: săracilor cu duhul li s-a dat Împărăția cerurilor, celor ce plâng li s-a dat veșnica mângâiere, celor ce flămânzesc și însetează de dreptate li s-a dat veșnica săturare, milostivilor li s-a dat miluire, celor curați — vederea lui Dumnezeu, făcătorilor de pace — înfierea de către Domnul Dumnezeu, celor prigoniți — cereasca Impărăție, iar tuturor celorlalți care sunt vrednici — mare răsplată în cer, pe când celor blânzi li se dă doar pământul: Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul. Ca și cum Hristos ar spune: „Voi, cei săraci cu duhul, mergeți la cer; voi, cei ce plângeți, mergeți de vă mângâiați în Rai; voi, cei flămânzi și însetați de dreptate, mergeți în Rai și săturați-vă cu desfătările lui; vouă, celor milostivi, v-a fost gătită mila lui Dumnezeu la Infricoșătoarea Judecată; voi, cei curați cu inimă, mergeți și îndulciți-vă de vederea lui Dumnezeu; voi, făcătorii de pace, veți fi fii ai lui Dumnezeu; voi, prigoniți sărmani, veți merge, de asemenea, în Împărăția cerurilor, iar voi, cei blânzi, rămâneți aici, moșteniți pământul și fiți fericiți pe el: Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul.

    O, Milostive Doamne! Toți robii Tăi sunt fericiti la Tine, toți sunt fericiți în cer. Doar blânzii sunt nefericiți, doar ei au primit de la Tine fericire pământească dar se poate asemui fericirea pământească cu fericirea cerească?! Dăruiește-o, Doamne, pe aceasta din urmă și celor blânzi! Miluiește-i și ia-i la cer, în fericirea de Sus! Spune: „Fericiți cei blânzi, fiindcă și a lor este Împărăția cerurilor!”

    Dar Domnul nostru nu va schimba sfântul Său cuvânt, care e scris în Evanghelie, de dragul rugii mele netrebnice — iar tâlcuitorii Dumnezeieștii Scripturi nu-i lasă pe cei blânzi să se împuțineze cu sufletul, zicând că pământul pe care l-a gătit Domnul spre moștenire celor blânzi nu e pământul pământesc, ci cel ceresc — altfel spus, că Domnul a numit „pământ al celor blânzi” însăși cereasca Împărăție. De pildă, Sfântul Teofilact grăiește: „Unii cred că aici se are în vedere pământul cel gândit, adică ceresc, că pământul pe care îl vor moșteni cei blânzi este Împărăția cerurilor  și, într-adevăr, așa este.” La fel tâlcuiesc cuvintele acestea și alți învățători ai Bisericii.

    Mie însă mi se face milă din nou, milă de cer: nu este, oare, o necinstire pentru el faptul că a fost numit „pământ”? Cerul este tronul lui Dumnezeu, iar pământul așternutul picioarelor Lui. Firea cerului este nestricăcioasă, pe când pământul e tot murdărie și stricăciune. Cerul este prealuminat, pe când pământul este întunecat. În cer sălășluiesc îngeri, iar pe pământ oameni. La cer nu ajunge nici o întinăciune, pe când pământul este plin cu tot felul de întinăciuni. Și atunci, de ce a suferit atâta necinste cerul, fiind numit „pământ”? Oare se poate asemui așternutul picioarelor cu tronul, stricăciunea cu nestricăciunea, lucrul întunecat cu cel luminat, oamenii cu îngerii, spurcăciunea cu neîntinarea?

    Dar întrucât toate cuvintele acestea au fost rostite de gura Domnului Însuși, pentru cer nu poate fi vorba de vreo necinste, fiindcă le-a rostit Cel ce poate să facă din pământ cer și din cer pământ.

    Cel ce a zidit toate cele văzute și nevăzute are stăpânire și să facă tron din așternutul picioarelor Sale, și să prefacă stricăciunea în nestricăciune, și întunericul în lumină, și pe om în înger, și spurcăciunea în neîntinare, ca un Atotputernic. EI a numit cerul „pământul celor blânzi”, „pământul făgăduinței”, în care curge mierea veșnicei desfătări și laptele veșnicei săturări, despre care prorocește a pomenit și împăratul David, zicând: Cred că voi vedea bunătățile Domnului în pământul celor vii (PS. 26, 19) — adică, potrivit tâlcuitorilor Dumnezeieștii Scripturi, în cer, fiindcă acest pământ pe care noi trăim vremelnic nu e pământ al celor vii, ci al celor ce mor, iar pământul celor vii este cerul, unde nu este moarte și unde împărățește viața veșnică, unde celor ce II iubesc pe Dumnezeu le sunt gătite toate bunătățile negrăite. Așadar, cerule, fii pământ al celor blânzi, iar voi, cei blânzi, moșteniți cerul ca pe un pământ: Fericiti cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul!

    Liniștit, lipsit de slavă deșartă și blând să fii cu toți: atunci te vei arăta următor adevărat și ucenic fără prihană al lui Hristos.

    Omul smerit și blând este întotdeauna împăcat și pașnic, pe când omul trufaș și mândru este întotdeauna tulburat și făcător de tulburare. Domnul îndrepta-va pe cei blânzi la judecată, învăța-va pe cei blânzi căile Sale (Ps. 24, 10). Pe cei trufași îi va risipi cu cugetul inimii lor, iar pe cei smeriți și uniți în cuget îi va sălășlui în casa harului Său. Să ai bună supunere, ca să te asemeni îngerilor; să nu te trufești față de cei mărunți, ca să nu fii lepădat de Dumnezeu. Să nu te semețești cu nimic, ca nu cumva, fiind pe urmă surpat de la înălțime, să înduri nenorociri de tot felul, fiindcă cel mândru va cădea și se va zdrobi, și nu va fi cine să îl ridice, după cuvântul Prorocului. Nu te băga în lucrurile mari și minunate, care sunt mai presus de tine (Ps. 130, 1), ca nu cumva, depărtându-te de Dumnezeu, să cazi în cursele vrăjmașului șiret.

    Sfântul Dimitrie al Rostovului; Dacă vrei să ajungi la Cer

     
 
 
Preluat de pe: Cuvant de folos

Loading...
Articolul precedentSâmbăta Sfântului Teodor – Pomenirea morţilor
Articolul următorMănăstirea Sfântul Sava cel Sfințit din Țara Sfântă – Israel