Acasă Ortodoxie Mormântul care dă adevăratul sens al vieții

Mormântul care dă adevăratul sens al vieții

10
0

Odată cu progresele făcute în dominarea mediului ­înconjurător și perfecționarea tehnologiilor, omul s-a atașat tot mai mult de viața de aici. Și-a cultivat, lent, dar sigur, amnezia față de cugetarea din vechime: „Gândul la moarte nemurire îți este”. Centrul de greutate al ființării s-a deplasat ireversibil către „aici și acum”, sănătatea trupului este esențială, sănătatea sufletului tinde să fie expediată în zona ­divertismentului. Viața pământească pare a fi totul, cea de dincolo devine o chestiune de viitor nedefinit.

 Informările cotidiene din mass-media despre numărul deceselor provocate de noua boală molipsitoare ne alimentează tristețea cu un strop de luciditate: așa cum a fost un moment al venirii noastre pe lume, pentru fiecare dintre noi va fi și o clipă a plecării pe drumul fără de întoarcere. Și pentru prinți, și pentru cerșetori, și pentru drepți, și pentru păcătoși.

 Dacă nu am avea timpul pascal al Crucii și Învierii Mântuitorului Hristos, miracolul și unicitatea vieții noastre pe pământ s-ar prăbuși în absurd și deziluzie. Nu ne-am deosebi prin nimic de vietățile uni- sau pluricelulare care se nasc și mor, sub mișcarea cosmică a legilor naturii. Pământul întreg ar fi, de fapt, un cimitir în expansiune, o necropolă rotitoare.

 Însă la Sfintele Paști, taina creștinătății, exprimată prin vestea cea bună „Hristos a înviat!”, ne încredințează că bucuria pascală este totodată pecetea iubirii răstignite pentru fiecare dintre noi, oamenii de ieri, de azi și de mâine: „Tu nu vei muri niciodată”.

 Ca și peștera Betleemului, Sfântul Mormânt de la Ierusalim este mărturia vizibilă a înomenirii Fiului lui Dumnezeu, dar și a biruinței asupra morții, prin răstignire, moarte și Înviere. În miezul Sfintei Liturghii rostim în taină această rugăciune: „Ca un purtător de viață și mai înfrumusețat decât rRaiul, cu adevărat, și decât orice cămară împărătească mai luminat s-a arătat, Hristoase, mormântul Tău, izvorul învierii noastre”. Sfânta Masă din fiecare Altar și Sfântul Antimis pe care se săvârșește Jertfa cea nesângeroasă reprezintă iconic taina Sâmbetei celei Mari, a mormântului izvorâtor de viață fără de sfârșit.

 Sub valurile modelor veacului și influențelor culturale venite din cele patru zări, marile sărbători creștine stau sub ame­nințarea distorsionării sensurilor lor profund spirituale. Un Crăciun consumist, pierdut în serbările zăpezii, un Paști culinar, redus la miei pregătiți la proțap, la ouăle și iepurașii de ciocolată, nu se deosebesc prea mult de orice alt weekend prelungit decât doar prin forme exterioare ale tradițiilor populare. De aceea, Biserica rămâne fidelă vocației de a susține fondul culturii resurecționale a poporului nostru: viii și morții se regăsesc în rugăciune, speranță și iubire, în lumina Sfintelor Paști. Din această perspectivă, viața de aici e dăruire pentru semenii noștri, întru comuniune cu Hristos, dar și pregătire pentru „marea trecere” – nunta din cer a păstorului mioritic. Cinstim mormintele înaintașilor noștri pentru că sunt parte din comuniunea noastră cu ei de dincolo de timp, în trupul tainic al lui Hristos cel înviat.

 Privită dinspre cer, călătoria noastră de la sânul mamei până la mormânt nu poate fi decât o permanentă căutare a luminii pascale. Și atunci, mormântul care ne așteaptă nu mai este doar o întoarcere a trupului în curgerea naturii din care a fost alcătuit, ci este poartă a duhului către Înviere și scară către Rai. Cu ochii la lumina ce izvorăște de la mormântul Domnului Hristos, vedem aievea sensul vieții, „cu moartea pe moarte călcând”.

 Pr. Nicolae Dascălu

 Sursa: http://ziarullumina.ro

 Share:Click to share on Facebook (Opens in new window)Click to share on WhatsApp (Opens in new window)Click to share on Twitter (Opens in new window)   
 
 
Preluat de pe: Mărturie athonită

Loading...
Articolul precedentÎnvierea Domnului
Articolul următorPărintele Justin Pârvu: Hristos a înviat! Smerenia este învierea noastră sufle­tească.