Acasă Ortodoxie ÎPS PIMEN AL SUCEVEI: „PĂRINTELE JUSTIN ESTE UN MODEL FĂRĂ TĂGADĂ DE...

ÎPS PIMEN AL SUCEVEI: „PĂRINTELE JUSTIN ESTE UN MODEL FĂRĂ TĂGADĂ DE IUBIRE CREȘTINĂ”

14
0


  DESPRE IUBIREA VRĂJMAȘILOR

 Nu trebuie să iubim doar pe cei care ne fac bine, ci pe toți, îndeosebi pe toată lumea și pe vrăjmașii noștri care ne fac rău în diferite feluri. Este greu să iubești pe vrăjmași. Omenește vorbind, este greu să-i ierți, dar ceea ce este cu neputință la oameni, este cu putință la Dumnezeu. Și Dumnezeu dă har celor smeriți și dacă ne smerim, Dumnezeu ne dă harul, puterea Sa dumnezeiască ca să putem iubi pe vrăjmașii noștri. Sf. Ap. Pavel spune că iubirea vrăjmașului este asemenea focului pus pe capul cuiva. Care foc? Dragostea, pentru că văzând că tu îl iubești pe el, care te urăște, atunci se aprinde în el flacăra dragostei creștine. Am întrebat pe cineva: „Ce mai face familia respectivă?”, știind că sunt în vrăjmășie cu rudele. „Tot în vrăjmășie sunt, în ură mare”. Mi-a spus: „Am încercat să-l îndemn să ierte și nu vrea”. Și după un an, doi, trei, întreb din nou: „Cum este?”. „S-au împăcat”. „Cum?”. „Ca la Pateric”. De ziua de pomenire a moșilor, a strămoșilor este obiceiul ca să se ducă câte un blid de mâncare. Și a dus și la acel vrăjmaș, rudă fiind. Și atunci s-au împăcat. Și amintesc lucrul acesta pentru că în familia pe care am întrebat-o, sigur soțul a zis: „Ce fel de pomană este aceasta când duci la rude și rudele îți dau înapoi?”. Și soția a spus: „Taci! Așa e rânduiala”. Iată rostul acestei frumoase rânduieli de pomenire a morților și mai ales de dăruire a unui blid de mâncare. Deci, în felul acesta se restabilește comuniunea sufletească, dragostea între oameni și iertarea. Și așa se spune și în Pateric. Toate sunt cu putință celui care crede, nădăjduiește în Dumnezeu și iubește.

 Despre iubirea vrăjmașilor sunt pagini frumoase în literatura Sfinților Părinți: Scrisoarea către Diognet, în scrierile lui Tertulian în care se vorbește despre dragostea între creștini și mai ales despre dragostea creștinilor față de cei care îi persecutau. Și păgânii spuneau cu admirație: iată cât de mult se iubesc creștinii între ei și iubesc și pe vrăjmașii lor. Această dragoste între creștini, această dragoste a creștinilor față de păgâni a făcut ca foarte mulți păgâni să îmbrățișeze credința creștină. Creștinii au trecut prin multe încercări de-a lungul veacurilor. Așa s-a răspândit credința creștină în duhul vrăjmășiei, al urii celor care erau străini de învățătura creștină. Însă ea s-a răspândit cu puterea lui Dumnezeu și prin dragostea creștinilor față de vrăjmași. De aceea, Sf. Ap. Pavel spune să ne rugăm pentru conducători. Conducătorii de atunci erau păgâni. Și totuși face acest îndemn. Dumnezeu își are tainele Sale și cel rău este întors de Dumnezeu la bine când știe El sau îl lasă să facă rău pentru a ne pedepsi pe noi, pentru păcatele noastre sau îl lasă să facă rău pentru încercarea credinței noastre.

 Prin multe necazuri se cade nouă să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu și Mântuitorul spune: „În lume necazuri veți avea. Îndrăzniți! Eu am biruit lumea”. Așa s-a întâmplat de-a lungul veacurilor. Credința creștină a biruit pentru că Mântuitorul a spus: „Porțile iadului nu vor birui Biserica mea”. A fost perioada primelor veacuri creștine, și iată a venit pacea din timpul împăratului Constantin. După aceea nu au mai fost persecuții, însă vrăjmașul nu a dormit, ci a căutat să atragă pe oameni altfel: prin bunuri materiale folosite, nu creștinește și prin multe alte lucruri nepotrivite cu credința creștină. Și iarăși au venit momente de încercare, de ură asupra creștinilor.

  

 PĂRINTELE JUSTIN – MĂRTURISITORUL LUI HRISTOS

 Ultimul moment a fost cel din timpul regimului comunist care a făcut atâta rău. Dar cum spune marele teolog Paul Evdokimov, a umplut raiul de mucenici și mărturisitori.

 Unul dintre mărturisitorii din perioada comunistă este și Părintele Justin, îngropat aici, pe care dumneavoastră îl cinstiți ca pe un adevărat mărturisitor al credinței creștine, așa cum a mărturisit-o el prin cuvânt și prin pilda vieții sale. După ce a ieșit din închisoare, l-am întâlnit la Secu. Niciun cuvânt de critică, de ură față de cei care l-au chinuit în închisoare. A mers la Bistrița și acolo am stat împreună câteva luni: niciun cuvânt împotriva vrăjmașilor credinței. Și desigur s-a retras aici și a făcut ceea ce vedem și a spus ceea ce ați auzit și v-a dat pilde de trăire creștină, de trăire călugărească. Faptele noastre vorbesc și noi simțim dincolo de vorbele sale – pentru că de multe ori omul vorbește, dar vorbește ca un chimval răsunător – că Părintele Justin a vorbit părintește și a îndemnat la lucruri frumoase pentru neam și credința neamului. De aceea dumneavoastră veniți în număr așa de mare la mormântul său. Pentru toți care l-am cunoscut, el este mort cu trupul, însă cu sufletul este viu și avem deplina încredințare că sufletul său se află în rândul mărturisitorilor lui Hristos. Biserica noastră, cum știm, pomenește pe toți cei care s-au jertfit pe câmpul de luptă, lagăre și închisori pentru apărarea credinței strămoșești, întregirea neamului și demnitatea noastră de român și de creștin.

 MĂRTURISIREA POPORULUI ROMÂN ÎN REGIMUL COMUNIST

 Și astăzi, desigur, trăim vremuri destul de grele cu multe încercări. În primul rând pentru școlari: sunt învățați de mici să practice păcatul desfrânării și de mici sunt îmbuibați, cei care au mai mult decât le trebuie și nu mai au dragoste de învățătură, de citirea cărții, pericol mare pentru viața de familie. În timpul războiului, multe familii au rămas în sărăcie sau unul dintre soți a căzut pe câmpul de luptă. Acum, iată că familiile sunt despărțite, fără războiul armelor, ci prin războiul felului de a cârmui treburile lumii. Mai marii țării au dat în mâinile străinilor principalele resurse naționale, economice, distrugând atâtea centre de muncă, industria. Și iată cum femeia sau bărbatul, lăsând copiii nimănui, muncesc ca niște slugi pe moșiile capitaliștilor din Occident. Pe ecranul televizorului apar fel de fel de păcate, fel de fel de lucruri nedemne de persoana umană: multă hoție, multă minciună. Ce trebuie să facem? Rugăciune și să fim conștienți că este o încercare a lui Dumnezeu pentru întărirea credinței noastre. Și să deosebim binele de rău, că sub forma aceasta de bine este ascuns și ceva rău. Cum au biruit cei din afara închisorilor? Cu credință și cu multă înțelepciune. Sigur, cei din afara închisorilor nu au îndurat atâtea dureri ca cei din închisori. Îmi amintesc de cel ce spune despre cei închiși: dormeau cu trupurile goale pe ciment și unii cu multă dăruire se așterneau pe ciment ca cel mai slab să stea peste el, ca să-l protejeze.

 În timpul regimului comunist s-a introdus obligatoriu predarea unei lecții de ateism în școlile primare, la gimnaziu și liceu și profesorii erau obligați să țină o oră de ateism. Cine să o țină? Păcatul a căzut pe bietul director. Și vine la mine și mă întreabă: „Ce să fac?”. „Nu ai încotro. Vorbește ca cu gura mortului”. A vorbit el cât s-a priceput, dar o elevă de clasa a VI-a a stat cu degetele în urechi. Când a văzut-o directorul, să intre în pământ. I s-au părut acele 40 de minute, un an. A sunat clopoțelul și directorul o întreabă între patru ochi: „De ce ai stat cu degetele în urechi cât am vorbit eu?”. Și eleva de clasa a VI-a a răspuns: „Ce să aud? Prostii?”. Clasa a VI-a… Dar ce să zicem de o elevă de clasa I, în anul când s-a început școala primară la vârsta de 6 ani. Luna mai, spre sfârșitul anului școlar, grupuri de școlari de clasa I cu învățătoarea vin la Putna – eram ghid acolo – și le-am vorbit cât m-am priceput eu pentru copii de clasa I. Și iată în fața mormântului lui Ștefan zic: „Acesta este mormântul lui Ștefan cel Mare”, mai spun câteva cuvinte și adaug: „Și flori pe mormânt. De ce oare?”, am întrebat eu. „Eh, Ștefan cel Mare a biruit mai totdeauna. O dată a fost biruit. Se retrage atunci în munți, merge la mama sa, la Cetatea Neamțului, bate în poartă. Târziu îi răspunde mama, dar nu i-a dat drumul și îi spune: «Du-te la oștire, pentru țară mori, și-ți va fi mormântul împodobit cu flori!». Ștefan s-a dus înapoi la război, a adunat oastea, a început lupta și a biruit. Iată ce înseamnă ascultarea de mamă”, zic. „Și voi sunteți ascultători de părinți, la școală de tovarășa învățătoare”. Dar cei care se simțeau că nu sunt prea cuminți, se trăgeau în spatele celorlalți. Și un copil tot de clasa I a ridicat mâna și a spus: „Eu știu poezia lui Mama lui Ștefan cel Mare” și a zis-o, dar colega lui a zis: „Și eu o știam. Dar dați-mi voie să spun Tatăl nostru”. S-a dus în fața catapetesmei și când a început să spună Tatăl nostru, copiii au îngenuncheat toți. Și le-am spus: „Așa se ruga și Ștefan cel Mare”. Învățătoarea: „Nu se ruga Ștefan cel Mare”. „Lasă-i doamnă, că sunt copiii mei acum”. Se termină vizita și zic: „O colegă de-a voastră a spus Tatăl nostru. Dacă vă vor întreba cei de acasă: «Cum a fost la Putna?». Spuneți că ați rostit Tatăl nostru, dar în biserică, fiindcă la școală învățăm poezii, iar în biserică învățăm rugăciuni. Știți voi ce să spuneți”. Dar copiii în cor: „Părinte, nicio grijă. Noi știm să tăcem”. Copii la 6 ani au înțeles vremurile.

 Sau când eram preot la Durău, în comuna Ceahlău. Acolo la Crăciun preotul umblă cu Ajunul sau la Bobotează și copiii strigă: „Chiraleisa”. Mergeau, dar nu chiar lângă mine, la două, trei case mai încolo și când m-am apropiat de casa directorului școlii au început să strige: „Chiraleisa” și au fugit. Ăștia sunt copiii noștri, acesta este poporul nostru, cu multă înțelepciune. Deci, când suntem în necaz să zicem ca cei din Pateric: „Dumnezeu m-a părăsit”. Necazurile fac parte din pedagogia lui Dumnezeu, din felul de îndrumare al lui Dumnezeu. Se zice că dacă n-ar bate vânt mai puternic, copacul nu și-ar înfige mai mult rădăcina. Deci, necazurile sunt pentru încercare, necazuri sunt și pentru păcatele noastre. Totdeauna să spunem: „pentru păcatele noastre” și să ne bucurăm, cum spune Însuși Mântuitorul și cum au spus și Sf. Apostoli care au fost închiși îndată după Înălțarea Domnului și au spus: „Ne-am bucurat că am adus mărturie pentru Mântuitorul Iisus Hristos”.

 Și închei spunând că la Facultatea de Teologie ne-au învățat cele ale teologiei, dar și cele ale vieții de toate zilele. Și vine profesorul de Noul Testament, deschide și citește în Faptele Apostolilor cuvintele: „E mai bine întâi să ascultăm de Dumnezeu, decât de oameni”. „Cum interpretați?”, ne-a întrebat profesorul. Era pe vremea regimului comunist. „Ascultăm de politicienii comuniști sau nu?”. Greu de răspuns pentru vremurile acelea. Și se ridică unul și spune: „Nu ascultăm de oameni atunci când ne poruncesc să facem un păcat sau ne învață o credință rătăcită, o erezie”. Profesorul a zis: „Mulțumesc”, și-a luat mapa și a plecat. Vreau să spun că avem nevoie de înțelepciunea noastră românească: „Apa trece, pietrele rămân”. Noi suntem acele pietre. Deci, iubiți credincioși, credința creștină e frumoasă și virtutea cea mai de seamă este dragostea creștină și în primul rând iubirea vrăjmașilor.

 Părintele Justin este un model fără tăgadă de iubire creștină, de zidire sufletească, de bunătate. Îl cinstim cu toții și îl iubim și suntem încredințați că el acolo se roagă mai departe pentru mântuirea sufletelor noastre, sănătate și bucuria mântuirii. Amin!

 (Cuvânt la parastasul de 4 ani al Părintelui Justin, mănăstirea Petru Vodă)

    Similare 

 
 
Preluat de pe: Atitudini

Loading...
Articolul precedentRucodelia care nu se termină niciodată
Articolul următorSfântul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei și Doctor fără de arginți (11 iunie)