Acasă Ortodoxie Sfântul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei și Doctor fără de arginți (11 iunie)

Sfântul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei și Doctor fără de arginți (11 iunie)

10
0

 Pravila

  Numit adesea drept doctor „fără-de-arginți”, Sfântul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei este un sfânt al veacului nostru, om de știință valoros și vestit, profesor de chirurgie, apreciat în lumea medicală pentru descoperirile sale, dar și un mare propovăduitor și pătimitor pentru dreapta credință în vremea stăpânirii bolșevice din Rusia.

        

Viața pe scurt – Sfântul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeeifd (sinaxar)

          Sfântul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei s-a născut în familia lui Felix Voino-Iasenețki, în Kesț, Crimeea răsăriteană, pe 27 aprilie 1877, și a primit din botez numele Valentin. În pofida originii nobile a familiei sale (ascendenții pe linie paternă erau cunoscuți în veacul al XVI-lea), situația materială era destul de modestă. Părinții săi, Felix și Maria Iasenețki, au avut împreună cinci copii. Felix Iasenețki, de confesiune romano-catolică (ceilalți membri ai familiei erau ortodocși), a reușit să-i transmită fiului său sobrietatea dar și evlavia ieșită din comun.

    Credința sa a fost înrâurită de apropierea Lavrei Peșterilor (familia se mutase în Kiev), precum și de o Sfântă Scriptură, primită cu prilejul absolvirii liceului. Din fragedă tinerețe Valentin Voino-Iasenețki a fost atras de slujirea celor umili și nevoiași, dorind să potolească durerile și să salveze viețile celor care abia aveau bucățica zilnică de pâine. A dorit să fie învățător de țară, spre a lumina mintea lucrătorilor nefericiți ai pământului.

    Deși avea talent de pictor și a susținut chiar examene pentru a fi admis la Academia de Arte Frumoaste din Sankt Petersburg, înainte de examenul final îi scrie mamei că el trebuie să se pună în slujba oamenilor pentru a le salva viața. Așa se face că va ajunge la Școala de Medicină de la Facultatea din Kiev, pe care o va absolvi cu note excelente. Colegii credeau că se va dedica cercetării în medicină sau va rămâne la catedră. Cu toate acestea el alege să fie doctor de țară. Studiază însă mult, învață limbi străine pentru a putea citi în original cărțile de specialitate. Își va da doctoratul în anul 1916, cu o teză privind anestezia locală, o metodă revoluționară în acea vreme în care se opera cu anestezie totală, cu cloroform, procedură de multe ori fatală pentru pacient dacă dozele de cloroform folosite erau mai mari decât putea organismul să suporte.

    Se căsătorește cu Anna Vasilevna, asistentă, pe care o cunoaște în timp ce amândoi lucrau la Crucea Roșie, în timpul războiului ruso-japonez (1904), care l-a adus pe Valentin în Orientul Îndepărtat ca și chirurg. Muncește enorm ca medic în spitalele de țară sau militare, având grijă și de perfecționarea sa profesională. Cercetarea medicală l-a acaparat, și aceasta doar din dorința de a găsi metode pentru salvarea cât mai multor vieți. Așa ajunge să scrie o lucrare numită „Eseu despre chirurgia infecțiilor septice”, lucrare care și azi este de mare folos medicilor. Îndată însă ce începe să lucreze la ea, un gând neobișnuit îi trece prin minte: când va termina cartea, o va semna cu nume de episcop. A fost surprins, pentru că niciodată nu s-a gândit să devină preot.

    Valentin avea și o credință uriașă pentru acele vremuri grele – familia sa găzduia lunar o maică de la mânăstirea Fiodorovski, și mergea regulat la biserică. Iar înainte de fiecare operație, cererea ajutorului lui Dumnezeu, al Maicii Domnului și al sfinților. Își punea mâna în care ținea bisturiul în cea a lui Hristos. Pacienții, văzându-se alinați în suferință, plini de recunoștință, îi mulțumeau episcopului Luca, care le răspundea astfel: „Dumnezeu v-a vindecat cu mâinile mele. Acestuia să vă rugați întotdeauna.”

    La un moment dat, oficialitățile comuniste au dat jos icoana; atunci, Valentin a refuzat să mai opereze până ce icoana nu va fi așezată la locul ei. După puțină vreme, soția unui oficial al Partidului a avut nevoie de operație, și l-a cerut în mod anume pe Valentin. El însă s-a ținut neclintit de hotărârea sa. Atunci, autoritățile s-a supus cererii sale, au așezat la loc icoana, iar el a intrat în sala de operație.

    Hirotonia ca preot și arhiereu    În timp familia i se mărește, soția sa născând patru copii. În anul 1917, soția sa Anna se îmbolnăvește de tuberculoză. Se vor muta în Tașkent, sperând că soției sale îi va prii clima de aici. Dar foametea – era încă război – lipsa unor medicamente adecvate, supărările îi vor agrava boala și în anul 1919 doctorul va trece printr-o mare dramă, căci rămâne singur prin moartea iubitei sale soții. Deși Valentin și-a plâns mult soția, a izbutit totuși să vadă mâna Domnului ce-l călăuzea chiar și-n aceste clipe grele – Dumnezeu i-a trimis o infirmieră, Sofia Sergheevna, care să-l ajute cu creșterea copiilor, și l-a chemat la preoție.

    Astfel, viața i se schimbă total când episcopul Inochentie al Tașkentului îi spune că Biserica are nevoie de el. I se pare firesc să accepte propunerea de a fi preot, într-un moment de mare prigoană împotriva slujitorilor altarului. Pentru că și sufletul lui a simțit această chemare, va fi hirotonit preot în anul 1921, iar în anul 1923, deoarece arhiereii Bisericii adevărate erau îndepărtați, deportați și uciși și era mare nevoie de ierarhi, preotul Valentin Voino-Iasenețki este tuns în monahism chiar în casa sa. Apoi, în mare taină, la 30 mai 1923 este hirotonit episcop de către alți doi arhierei. În Rusia din acea vreme se crease o Biserică așa-numită „vie”, al cărui cler era aservit noii puteri. Așadar, încă din start autoritățile îl consideră dușman al orânduirii. Din acel moment începe calvarul.

    Arestările și deportările Sfântului Luca    În seara de 9 iunie 1923, la reședința sa au sosit doi agenți ai serviciilor secrete, care i-au percheziționat casa și, sub privirile speriate ale copiilor, l-au anunțat că aveau ordin să-l aresteze. „Așa au început pentru mine cei unsprezece ani de temnițe și exiluri. Cei patru copii ai mei au fost dați în grija Sofiei Sergheevna. Au fost alungați din locuința destinată medicului șef și li s-a pus la dispoziție un spațiu mic, în care au putut încăpea doar după ce copiii au zidit o mansardă, obținând astfel încă un etaj. Pe Sofia Sergheevna nu au alungat-o de la serviciu, și din salariul ei trăiau atât ea, cât si copiii”, mărturisea sfântul mai târziu. Dureros a fost și faptul că cei patru copii ai săi – trei băieți și o fată – au crescut singuri, ani întregi departe de tatăl lor și de sprijinul material și moral al acestuia. Atât timp cât Sfântul Luca a fost acasă și cât a putut să și exercite profesia de medic, familia a fost cât de cât unită și apărată. Însă sfântul a fost lungi perioade arestat, exilat, ani întregi nemaiștiind nimic familia de el.

    Doar pentru faptul că era un medic excepțional și aveau nevoie de el, i s-a permis să profeseze între perioadele de temniță sau exil, chiar dacă purta în permanență rasa pe el. Emblematic este faptul că întotdeauna opera numai în prezența icoanei Maicii Domnului, iar când i-a fost interzis acest lucru, a părăsit pur și simplu spitalul. Cu toate că îi iubea enorm pe pacienții săi, care erau oameni, suflete și nu „cazuri” pentru el. Medicii care i-au fost aproape vorbesc despre faptul că îi cunoștea pe fiecare dintre pacienții săi, își amintea după mulți ani cine era fiecare, de ce a suferit, cum a decurs operația. Iar dacă se întâmpla, foarte rar ce-i drept, să-i moară după operație un bolnav, plângea și se ruga mult pentru el! Pentru că aveau nevoie de el, era îngăduit în spitale: era episcop, iar aceasta însemna un grav afront adus autorităților sovietice.

    A avut parte de suferințe cumplite: a fost despărțit de familie, închis, torturat, exilat. A cunoscut sărăcia extremă, foametea, frigul cumplit. A ajuns de două ori în ținuturi nemilos de friguroase: la Cercul Polar și în Siberia. Era cuprins de multe ori de durere pentru familia sa și de îngrijorare pentru Biserica sa. Oriunde s-ar fi aflat, se punea în slujba vindecării și salvării oamenilor și nu uita să-L aducă pe Dumnezeu în mijlocul oamenilor. Slujea, boteza, mângâia, dar mai ales predica, pentru că însăși Evanghelia fusese exilată din Rusia sovietică și era nevoie de împărtășirea ei.

    Începutul celui de-al doilea război mondial îl găsește în exil în Siberia, la Murta Mare. Situație dramatică a războiului îl determină pe Sfântul Luca să se pune pe sine, cunoștințele sale și experiența sa la dispoziția statului, pentru îngrijirea răniților de război, urmând ca după terminarea războiului să-și reia exilul. Moscova răspunse imediat: „Profesorul să fie transferat la Krasnoiarsk”. Este numit medic-șef și coordonator al tuturor spitalelor militare din regiune, ajungând să aibă în subordine 150 de spitale militare.

    Recunoașterea activității sale medicale    A fost chemat la congrese și alte întâlniri de înalt nivel academic. Câtă vreme i s-a îngăduit să apară în rasă și cu engolpion, va fi prezent la aceste manifestări. Când însă i se pune în vedere să poarte haine civile, va renunța să mai vină la aceste evenimente. Ca o încununare a întregii sale activități medicale și științifice, va primi în anul 1946 Premiul Stalin, ordinul I și suma de 200.000 ruble, pe care o va dona orfanilor de război. Activitatea sa ca medic și cercetător a devansat chirurgia rusă cu 50 de ani. A făcut foarte multe operații inovatoare, în special la oase, membre inferioare și superioare, organe interne, ochi, unele în condiții improprii. A făcut chiar și primul transplant de rinichi.

    Arhiepiscop de Simferopol și Crimeea    În luna mai a anului 1946, arhiepiscopul Luca este transferat în Crimeea, ca arhiepiscop de Simferopol și Crimeea. Aici situația era dramatică. Sate și orașe întregi erau pustiite, sărăcia domnea peste tot. Pe de altă parte, în toată Crimeea nu exista decât o biserică. Atât regimul sovietic ateu, cât și războiul au distrus toate mănăstirile și bisericile. La sfârșitul anilor ‘40, datorită perseverenței și eforturilor Sfântului, funcționau deja 68!

    Mica sa locuință, formată din două cămăruțe, se transformase într-o cantină pentru săraci, unde zilnic își găseau hrana între cincisprezece și douăzeci de persoane. L-a însărcinat pe secretarul său să trimită bani în fiecare lună, între treizeci și patruzeci de mandate poștale, celor nevoiași, neuitându-i pe preoții care sufereau mari lipsuri. El rămânea cel mai sărac dintre toți, purtând întotdeauna aceeași îmbrăcăminte și încălțăminte cârpită. Mânca o singură dată pe zi, cu măsură, pentru ca nu cumva să consume, fie și puțin, din porția pe care o putea oferi altuia mai nevoiaș.

    Sfârșitul iubitului arhiereu    Ultimii ani din viața Episcopului Luca au fost marcați de pierderea totală a vederii, pe care însă a primit-o fără cârtire: „Îmi îndur orbirea cu seninătate și cu deplină încredințare în voia lui Dumnezeu”. Ajuns la venerabila vârstă de 80 de ani, își dictează memoriile, în care schițează traseul sinuos al unei biografii titanice. Sunt pagini de limpezime și profunzime ale unui spirit plin de compasiune, înțelegere și detașare față de întâmplările crunte ale destinului ce i-a fost hărăzit.

    Însuflețit, dincolo de toate, a fost de iubirea de Dumnezeu și de mila pentru oameni. A trăit ca un sfânt. La 11 iunie 1961 Sfântul Luca a murit la Simferopol, unde era arhiepiscop. Adormirea sa a provocat o mare neliniște autorităților locului. Au fost chemați în grabă copiii Sfântului și au fost anunțați că este interzisă purtarea decedatului pe jos, prin piața centrală, pentru a nu fi perturbată circulația mașinilor! Convoiul funerar urma să se deplaseze pe drumuri lăturalnice, iar lumea să fie transportată la cimitir cu autobuzele puse la dispoziție de autorități. Deși s-a vrut ca procesiunea de îngropare să țină doar câteva minute, fără cinstiri și cântări bisericești, ea s-a sfârșit după ore bune, căci credincioșii s-au așezat în jurul dricului și l-au împiedicat să gonească spre cimitir. Poziția autorităților a provocat furia poporului. Pe data de 13 iunie, slujba de înmormântare a fost săvârșită cu strălucire, după cum se cuvenea.

    Un stol uriaș de porumbei a urmat în chip minunat cortegiul, de la biserică până la cimitir. Sfântul a fost condus de o mare de oameni la locul de veci, cu multe lacrimi, dar și cu speranța că au dobândit un rugător în Ceruri.

    Uimitoarele virtuți ale Sfântului Luca, precum și nemărginita sa dragoste pentru Domnul și aproapele au întărit din preaplin turma credincioșilor în acele vremuri grele, ale statului ateu. După moartea sa, Partidul Comunist s-a folosit de propagandă și de intimidare pentru a zădărnici izbânzile sfântului arhiepiscop, dar dragostea și dăruirea copleșitoare ale credincioșilor au năruit aceste uneltiri.

    Canonizarea Sfântul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei    Sinodul Bisericii Ortodoxe din Ucraina (aflată în jurisdicția Bisericii Ortodoxe Ruse) a recunoscut evlavia populară a credincioșilor față de arhiepiscopul Luca și a propus în 1995 canonizarea lui ca sfânt. Pe 17 martie 1996 rămășițele pământești ale arhiepiscopului Luca au fost deshumate, în cadrul unei ceremonii la care au participat mai multe mii de persoane, și, potrivit unor martori, răspândeau o mireasmă plăcută, iar inima lui a fost găsită neputrezită.

    Trei zile mai târziu, pe 20 martie 1996, moaștele sale au fost mutate în Catedrala „Sfânta Treime” din Simferopol. Arhiepiscopul Luca al Crimeii a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă la 25 mai 1996. Ziua sa de prăznuire este 29 mai/11 iunie (calendarul iulian [vechi]/calendarul gregorian [nou]).[6]Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în ședința de lucru din 28-29 septembrie 2012 includerea din anul 2013 a Sfântului Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeii în calendarul creștin ortodox român, cu ziua de prăznuire la 11 iunie, considerându-l un „model de ierarh și medic creștin care se bucură deja de cinstire deosebită în multe Biserici Ortodoxe”.

    This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg    

Unde se găsesc moaște ale Sfântul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei și Doctor fără de arginți

    În prezent, moaștele Sfântului Luca se află în Catedrala Sfintei Treimi din Simferopol unde au fost mutate înca din 1996, dar unele părticele au fost răspândite în alte biserici ortodoxe din întreaga lume: mânăstirile Sagmata și Dovra din Grecia.

    În București, în trei locuri ne putem închina la părticele din moaștele Sfântului Luca: Paraclisul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” al Institutului de Endocrinologie „C. I. Parhon”, Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Spitalului Clinic de Urgență Floreasca și Biserica Șerban Vodă.

    This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg    

Una din cele mai mari și mai recente minuni – refacerea minunată a degetelor (2005, moscova)

          Credincioșii ortodocși din întreaga lume manifestă evlavie față de Sfântul Luca și sunt consemnate numeroase minuni atribuite mijlocirii sale. Redâm mai jos o minune recentă mărturisită chiar de către protagonistul ei.

    „Am plecat pentru vacanță în Feodosia și am rămas în apartamentul bunicii, care se află la al treilea etaj al blocului cu cinci etaje. Era 4 iunie, la amiază. În casă se aflau bunica, părinții mei, mătușa mea și fratele meu. Aproape toți dormeau. Tata era pe balcon și repara ceva. Ușa de la balcon si ușa de la intrare erau deschise și se făcea curent. Era o ușă grea, blindată cu douăsprezece feluri de siguranțe, iar pe margini avea o îmbrăcăminte metalică.

    La prânz, eu nu dorm niciodată. Îi spun mamei: „Mă duc să mă joc!”. ,,Du-te!”, îmi zice și am dat să ies. Am deschis ușa și-am tras-o, ca s-o închid. Curentul însă a trântit-o cu putere. Mi s-au prins cele două degete acolo unde se închide. Privirea îmi cade pe mâna mea stângă și văd că-mi lipseau cele două falange cu unghii și din mână îmi curgea sânge. M-am speriat și am simțit o durere puternică.

    Mă întorc înapoi, apăs repede pe sonerie. Mama a întârziat puțin să-mi deschidă, pentru că era întinsă în pat. Eu plângeam. Mama mi-a deschis și fără să vadă ce am s-a întors pe holul strâmt, spunând: ,,Nazar ăsta, nici n-a ieșit bine afară, că deja plânge”. A spus asta pentru că eu fie râd, fie plâng ! Mama a intrat în cameră și s-a întins să doarmă. Eu am continuat să plâng, m-am apropiat și i-am arătat mâna. Imediat ce a văzut a strigat îngrozită. S-a sculat, a venit și bunica mea, care este soră medicală. Avea în casă fel de fel de medicamente, mi-a îngrijit puțin rănile și mi-a pus betadină. Imediat a sunat la spital și a anunțat Primul Ajutor. De acolo i-au spus: ,,Puneți pe răni carne înghețată la pungă”. Eu stăteam în cameră și strigam plângând: ,,Cum voi mai cânta la pian?”. Când am înțeles că rana era gravă, strigam plângând: ,,Maica Domnului, ajută-mă!”.

    Am ajuns la spital, am intrat în secția pentru urgențe și un medic a spus să facem radiografie. „Cele două falange cu unghii le-a pierdut definitiv. În prezent va trebui să fac cusătura. Mai târziu vom face operație estetică, ca să nu se vadă așa urât și-apoi mai vedem”.

    Degetele căzuseră din articulație și ieșeau afară oasele, iar osul de la al treilea deget era zdrobit. Pielea era trasă înapoi. Am intrat la chirurgie și m-am întins pe pat. Mi-au bandajat degetele, ca să se oprească sângele și mi-au făcut anestezie locală. A luat pielea și a tras-o ca să acopere oasele și a pus copci. Din câte-mi amintesc intervenția a durat circa 20 de minute. După aceea mi-a pus la mână alifie, tifon și ghips, pentru că oasele erau rupte.

    Ne-am întors acasă pe picioare. Cât a ținut anestezia nu m-a durut. Când am ajuns într-un parc a început să mă doară și am început să plâng. M-am pus să dorm, dar mă durea foarte tare. La fel și când mă duceam pentru schimbarea pansamentului. Îmi puneau ceva lichid, ca să se înmoaie pansamentele. Asta în fiecare zi. Schimbau și ghipsul. Când scoteau pansamentele mă durea foarte tare.

    Două zile după aceea ne-am dus la Biserica Maicii Domnului din Kazan, unde fusesem botezat. Acolo, am găsit o femeie în vârstă, pe doamna Nina. Mama i-a vorbit despre traumatismul meu și ea s-a cutremurat. Mi-a spus în acest sens: „Sărmane Nazar, hai la mine acasă și-ți voi da uleiuț de la Sfântul Luca. Dar mai bine să vă duceți la Simferopol, acolo unde se află moaștele lui. O rudă de-a mea s-a vindecat de cancer”.

    Am vrut să aflu mai multe despre Sfântul Luca, pentru că până atunci nu știam nimic. M-am dus atunci la biserica Sfintei Ecaterina din Feodosia și acolo am intrat la o Expoziție. Am cunoscut-o pe doamna Natașa, care mi-a vorbit despre Sfântul Luca. Fiica ei era doctor și l-a avut coleg de studenție pe doctorul care m-a operat. Și mama și fiică-sa cântă în biserica Maicii Domnului din Kazan din Feodosia. În această biserică am fost botezat, iar preotul care m-a botezat, părintele A., a fost hirotonit de Sfântul Luca.

    După o perioadă, nu-mi amintesc exact când, ne-am suit în două mașini și am pornit spre Simferopol. Am ajuns la biserica Sfintei Treimi și ne-am închinat la moaștele Sfântului Luca. Am luat ulei, o mănușiță și iconițe plastifiate cu sfântul și apoi ne-am dus la mormântul lui. Am luat ca binecuvântare pământ de pe mormântul sfântului și ne-am întors.

    De atunci, în fiecare zi puneam uleiuț pe mână și atingeam de ea mănușița, pământul și iconița lui. Noaptea legam pe pansamente iconița și mănușița și-l rugam pe sfânt: ,,Te rog, Sfinte Luca, nu știu ce vei face, găsește o modalitate și fă-mă bine, ca să continui să cânt la pian. Tu ești doctor și te pricepi”.

    Când ne-am dus la spital pentru schimbarea pansamentului, doctorul s-a mirat și i-a spus mamei mele: „Nu înțeleg, de ce-i ies unghiile, de vreme ce nu există rădăcini. Nu se poate una ca asta. Nu cumva ați făcut ceva?”.

    Începuseră să-mi iasă unghiile și să-mi crească falangele. Medicul, la o altă vizită, a scos din nou o radiografie, ca să compare. De fiecare dată când mergeam la schimbarea pansamentului, se uita cu uimire și întreba din nou ce s-a întâmplat. Mama la început nu a vorbit. Însă, după aceea, i-a spus doctorului: „Ne-am dus și ne-am rugat Sfântului Luca”. Doctorul n-a spus nimic, chiar dacă părea năucit. Mama a continuat.

    Doctorul a răspuns: „Da, știu despre el. Ca student am citit cărțile lui și după ele am dat examene. A fost un medic renumit și a făcut mari descoperiri”.

    La ultima noastră întâlnire m-a avertizat să fiu atent să nu-mi lovesc mâna, etc. Când am plecat spre Severomorsk n-am trecut deloc pe la spital. La Severomorsk au aflat mulți de întâmplare și au venit să-mi vadă degetele. Însă pentru că erau încă deformate, am crezut că veneau de asta și nu pentru minune. Mi-era rușine de asta. Au trecut doi ani și mă gândeam să fac operație estetică, ca să nu mă mai deranjeze.Într-o seară, am intrat în camera mea ca să dorm. Atunci am văzut pe perete un chip slab, ca de călugăr, care mi-a spus: „Dacă vei face operație estetică, nu se va mai vedea minunea și nu va crede nimeni”. Ca și cum mi-ar fi spus: Să-ți arăți degetele! Pentru că – repet, eu mă rușinam, dar mama povestea pretutindeni. După această întâmplare m-a sfătuit și duhovnicul să nu ascund lucrul acesta minunat: ,,Minunea s-a întâmplat nu pentru tine, ci pentru oameni”.

    Am vizitat-o atunci pe învățătoarea mea de pian și mama i-a povestit toate cele întâmplate. Învățătoarea se gândea să-mi dea un program, în care era mai multă muncă pentru mâna dreaptă. Am cântat puțin, dar acasă și cu stânga. Într-o lună, am cântat normal. De Crăciun mi s-a spus: „Vrei să participi la un concurs?” Am răspuns: „Da, voi încerca”. Am început să mă pregătesc intens. În aprilie au venit mulți copii din tot județul Murmansk. Au venit din toate orașele cei mai buni (după concursurile locale a avut loc preselecția). Punctajul era 100 – marele premiu– în afara concursului, 90 de puncte – locul I, 80 de puncte – locul II. Eu am luat 80 de puncte, fără ca nimeni altcineva să ia 80 sau mai mult, adică premiul I!

    A doua minune a fost suplețea falangelor. Nu au nicio problemă de mobilitate – suplețe. Pot să spun că acum cânt cu stânga mai bine decât cu dreapta. În primul an nu am conștientizat ce s-a întâmplat. Eram mic și credeam că așa se întâmplă și în alte cazuri asemănătoare. Mai apoi am înțeles că ceea ce s-a întâmplat a fost o minune.

    În anul 2005, l-am vizitat pe doctor. M-a privit ciudat, îmi prindea degetele. Credea că era doar carne, nu os. Am rămas destul de mult timp împreună. La sfârșit a spus: „Îmi amintesc în fiecare detaliu operația. A decurs bine, eram satisfăcut, dar nu puteam să cred că vor ieși din nou degetele. Dacă n-aș fi făcut-o eu, n-aș fi crezut”.

    Mama mea i-a dat cartea cu viața Sfântului Luca, dar nu știu ce s-a întâmplat. Se manifesta mai degrabă ca un ateu. Recunoștea realitatea, dar o considera probabil „o minune a naturii”.

    This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg    

Lucrări ale si despre Sfântul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei – Credința și știința

    Deși nu a urmat studii teologice, iar cărțile teologice și bisericești erau extrem de greu de procurat, inteligența sa, râvna de a cunoaște și mai ales călăuzirea Duhului Sfânt au făcut din medicul Valentin VoinoIasenețki un adânc cunoscător al Scripturilor și al Tradiției. Era privit cu admirație ca un predicator desăvârșit, original și care știa să tâlcuiască Scriptura și învățăturile creștine pe înțelesul și folosul enoriașilor săi. Avea un cuvânt viu, pe care-l aflăm din cele aprox. 1250 de predici pe care le-a lăsat scrise în urma sa.

    În Rusia au fost publicate 12 volume de predici ale sale, o autobiografie și o carte „Duh, suflet și trup”, care a apărut la noi sub denumirea de „Puterea inimii”. Acest „mic tratat teologic” cum în numea Sfântul, a văzut lumina tiparului abia după căderea comunismului reprezintă,, în fapt, un minunat compendiu științific, filosofic și teologic consacrat problemei duhului. Cu luciditatea și pasiunea unui apologet, Episcopul Luca denunță conflictul dintre știință și religie, aducând dovezi interdisciplinare în favoarea vieții duhovnicești nepieritoare. (Un demers înrudit avea să întreprindă, la noi, doctorul Nicolae Paulescu, descoperitorul insulinei.) Această lucrare, schițată încă din anii ’20 și finalizată în 1946 (la aproape 70 de ani)[33], constituie, în plus, reușita literară a unui suflet îndrăgostit de frumos.

    În această lucrare, tradusă în română „Puterea inimii”, Sfântul Luca reușește să construiască o magistrală apologie în jurul paradigmei antropologice: duh-suflet-trup. Această frumoasă demonstrație de credință adună numeroase argumente și dovezi științifice de la cei mai importanți cercetători și gânditori ai istoriei (Epicur, Poincaré, Einstein, Darwin, Pavlov etc.). La fiecare dintre ei, Sfântul Luca găsește posibilități și convergențe pe care, în cele din urmă, le folosește spre afirmarea și mărturisirea adevărului dumnezeiesc. El afirmă că, odată cu perfectarea adevărului științific, rațiunea s-a apropiat tot mai mult de credință. În consecință, Sfântul Ierarh așază adevărurile duhovnicești în vârful piramidei existențiale, prețuindu-le dincolo de rațiune și experiment. Acest lucru este evidențiat în primul rând cu argumente din Sfânta Scriptură, pe care o așază la baza tuturor științelor.

    După el, inima este „organul cunoașterii supreme”. Numeroasele cunoștințe de anatomie și fiziologie nu numai că nu-i contrazic această calitate, ci chiar arată inima ca pe „cel mai important organ al simțului și nu doar motorul central al circulației sanguine”. Adevărații oameni de știință „au reușit să găsească limita și neputința minții și au propus ca ea să fie înlocuită cu acea capacitate de cunoaștere care s-ar fi deosebit prin nemijlocire și prin utilitate în cercetarea adevărului”.

    Sfântul acordă o atenție deosebită concluziilor științifice trase de marele său conațional Ivan Pavlov, amintind în special de experimentele sale asupra reflexelor condiționate și necondiționate. În logica acestor înlănțuiri de cauze și efecte, Sfântul Ierarh ajunge la următoarea concluzie: „Dacă creierul nu poate fi considerat organ al simțurilor și organ exclusiv al cunoașterii, atunci, aceste lucruri confirmă în mare măsură învățăturile Sfintei Scripturi despre inimă ca organ al trăirilor în general, și în special al trăirilor supreme”.

    În aproape toate lucrările sale apologetice, Sfântul Ierarh Luca al Crimeei caută să demonstreze prin argumente raționale că fără de Dumnezeu adevărul științific nu are și nu poate avea nici un fel de valoare. Finalitatea dialogului dintre știință și religie este, prin urmare, una singură: să-L descopere și să-L mărturisească pe „Ziditorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor”. În acest sens, adevărații oameni de știință, care s-au înălțat cu gândirea deasupra demonstrației și experiementului de laborator, „cei care caută adevărul de dragul adevărului, care caută viața”, sunt îndemnați de Sfântul Ierarh, în virtutea propriei sale experiențe, să „cerceteze Scripturile”. „Aflați conținutul Evangheliei, cercetați-l cu grijă, în mod serios, conștiincios, fără prejudecăți. Și veți vedea lumina care va lumina toate problemele voastre, toate necesitățile voastre, tot sufletul, toate rănile și bolile. Prin Evanghelie, omul se vede pe sine așa cum este și așa cum ar trebui să fie… Avem nevoie nu de dovezi ale existenței lui Dumnezeu, nu de ideea despre Dumnezeu, ci de Dumnezeu Însuși, Cel viu și iubitor. În cele din urmă, să demonstreze existența lui Dumnezeu o poate doar Dumnezeu Însuși, prin existența Sa, prin sălășluirea Sa în sufletul omului” („Știința și religia”).

    Cartea „Sfântul Arhiepiscop Luca 1877-1961, Chirurgul fără de arginți” a Arhimandritului grec Nectarie Antonopoulos ilustreaz cu atenție contextul istorico-politic în care și-a trăit viața Sfântul Luca, ne vorbește despre demnitatea cu care a înțeles Sfântul Luca să-și poarte crucea și să fie exemplu pentru alții, deși nu asta și a dorit. Autorul a mers personal în toate locurile în care a trăit, muncit și suferit Sfântul Luca. Tot el este cel care l-a făcut cunoscut și îndrăgit pe sfântul medic în Grecia. La ora actuală 30 de biserici și mânăstiri din Grecia au hramul Sfântul Luca al Crimeei. De asemenea, asociația medicilor chirurgi din Grecia îi poartă numele.

    Dialogul onest și dezinvolt cu detractorii creștinismului din vremea sa a făcut din Sfântul Luca al Crimeei un mare apologet al credinței ortodoxe în vremuri de grea încercare pentru Biserica lui Hristos. Lucrarea împlinită în faptă a arătat printr-însul că Adevărul nu se lasă biruit de demagogie, de falsitate și minciună. Prin el avem astfel o neprețuită mărturie creștină în medii „cel puțin indiferente credinței, dacă nu de-a dreptul ostile” Ortodoxiei. Din viața sa nu au lipsit disputele publice, pe care le-a confruntat cu mult curaj. „Cum este posibil ca dumneavoastră să credeți în Dumnezeu, părinte chirurg ­Voino-Iasenețki? L-ați văzut vreodată pe Dumnezeu dumneavoastră?”, a fost odată întrebat ­într-o judecată publică a unor creștini. Luminat de Dumnezeu, Sfântul nu a stat pe gânduri și a luat apărarea fraților săi, răspunzând cu mult curaj înaintea judecătorului: „Pe Dumnezeu, într-adevăr, nu L-am văzut niciodată, domnule acuzator public. Dar am făcut operații pe creier și nu am văzut minte acolo înăuntru. Și nici conștiință nu am văzut” („Chirurgul fără de ­arginți”).

    Cele 750 de cuvântări duhovnicești redactate în timpul vieții, se disting prin „simplitate, sinceritate, tonul direct și originalitate”. De altfel, pentru calitățile sale oratorice, Sfântul Luca a fost ales și membru de onoare al Academiei Teologice din Moscova.

    „CUVINTE ALE VIEȚII VEȘNICE” rostuite de Sfântul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei„Cel ce și-a închinat viața Domnului nu poate fi niciodată orb, fiindcă Dumnezeu îi dă lumină la fel cu cea de pe Tabor”.

    „De pe Crucea lui Hristos se revarsă nemăsuratul șuvoi al dragostei dumnezeiești, dragoste minunată, ce nimicește în chip tainic răutatea și vrăjmășia, ce vindecă durerea și tulburarea inimii, ce întărește puterile noastre trupești și sufletești…”

    „Niciodată nu vor afla mângâiere în necazuri cei ce n-o caută unde trebuie. Unde să căutăm mângâiere în necazuri? Despre aceasta Sfântul Proroc David spune: «De la Domnul e mântuirea mea» (Ps. 61:1). Fericiți cei ce află mângâiere adâncă în rugăciunea fierbinte, care țâșnește din inimă, în împărtășirea duhovnicească cu Dumnezeu!”„Copiii mei, cu mare stăruință vă îndemn, înarmați-vă cu pavăza dată de la Dumnezeu, ca să vă puteți păzi de uneltirile diavolului. Nici nu vă închipuiți ce viclean este. Nu trebuie să luptăm cu oamenii, ci cu stăpâniile și puterile, adică duhurile rele. Aveți grijă! Diavolului nu-i este de folos să gândească și să simtă cineva că îi stă aproape. Un vrăjmaș ascuns și necunoscut e mai primejdios decât unul văzut. O, cât de mare și de groaznică e oastea dracilor! Fără de număr este hoarda lor întunecată! Neschimbată, neobosită, zi și noapte căutând a ne face să cădem pe noi, toți cei ce credem în numele lui Hristos, să ne ademenească pe calea necredinței, a vicleniei și a necuviinței. Acești vrăjmași nevăzuți ai lui Dumnezeu au ca singur rost, zi și noapte, nimicirea noastră. Însă nu vă temeți, luați putere din numele lui Iisus!”

    „Iubiții mei în Hristos, să facem din toată inimă faptele milostivirii, socotind pierdută ziua în care n-am ajutat pe cineva fie cu vorba bună, fie împărtășindu-i din inimă necazurile și suferințele, fie mijlocind prin rugăciune pentru el înaintea lui Dumnezeu. Dacă sunteți jigniți, prin tăcere și liniște îl veți dezarma cu desăvârșire pe cel care vă defăimă și vă jignește: el va amuți așa cum se stinge scânteia când scuipi în ea, ceea ce se poate vedea și din viețile multor sfinti.

    Postul trupesc ne ajută să ne pocăim și să ne mântuim, fiindcă, după cum am văzut deja, lăcomia pântecelui este născătoarea tuturor celorlalte patimi și în același timp cea mai ușor de biruit. Dacă vom împlini această poruncă ușoară, dacă ne vom înfrâna pântecele, vom căpăta stăpânire și asupra celorlalte patimi.Cel ce greșește în cele mici, va greși și în cele mari. Închideți deci ochii, plecați-vă capetele și îndreptați-vă ochii minții spre adâncul propriei voastre inimi, și căutați: ce patimi, ce șerpi se cuibăresc acolo? Găsiți-i pe toți, și doar atunci să cutezați a veni la spovedanie. Nimic să nu ascundeți.Fă-ți inima ta mănăstire! Bate acolo toaca. Sună de priveghere, tămăiază și te roagă.

    Prin credința în Dumnezeu viața noastră capătă sens, scop, sprijin. Sufletul este plin de o comoară neprețuită. Eu știu că cei mai mulți dintre voi sunt foarte alarmați de întărirea neașteptată a propagandei antireligioase și că sunteți mâhniți. Nu vă tulburați, nu vă tulburați! Lucrurile acestea nu au cum să vă atingă. Și să știți, și să credeți că mica turmă a lui Hristos este de neînvins, ei nu are ce-i face nimeni, ea nu se teme de nimic, fiindcă știe și păzește totdeauna marile cuvinte ale lui Hristos: Voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui.

    Dacă nu poți să faci pentru oameni un bine mare, străduiește-te să faci măcar unul mic. Cum ne este inima, așa ne este și viața. Dacă inima este curată, sfântă, pătrunsă de dragoste fierbinte față de Domnul Iisus Hristos, toate faptele, toate gândurile, toată filosofia noastră de viață vor fi pătrunse de această simțire, de aceste sfinte porunci ale inimii – și atunci din vistieria cea bună a inimii noastre vom scoate roade bune în tot ce facem, și în primul rând în viața de zi cu zi, în legăturile noastre cu cei din jur.”

    This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg    

Rugăciune către Sfântul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei pentru cel bolnav – ps Macarie Drăgoi, episcop al episcopiei ortodoxe române a Europei de nord

    „Sfinte ierarh mărturisitor, învățătorule al adevărului și doctore fără de arginți Luca, ție plecăm genunchii sufletului și ai trupului și, căzând la cinstitele și tămăduitoarele tale moaște, pe tine te rugăm precum fiii pe tatăl lor: auzi-ne pe noi, păcătoșii, cinstite părinte, și du rugăciunea noastră la Milostivul și Iubitorul de oameni Dumnezeu, ca unul care stai înaintea Lui dimpreună cu sfinții toți. Credem că ne iubești cu aceeași dragoste cu care ai iubit pe frații tăi când viețuiai în această lume.Meșteșugul doctorilor stăpânind, în multe rânduri, cu ajutorul harului suferințele celor bolnavi ai vindecat, iar după cinstita ta adormire, Stăpânul tuturor a arătat moaștele tale izvor de tămăduire: că felurite neputințe se vindecă și putere se dăruiește celor ce cu evlavie le sărută și cer dumnezeiasca ta mijlocire.Pentru aceasta, ne rugăm cu căldură ție, care ai primit harul tămăduirilor: pe fratele nostru (N), cel bolnav și cumplit înviforat de suferință cercetează-l și vindecă-l de neputința ce-l stăpânește. Cu totul cinstite și preasfinte Părinte Luca, nădejde a celor bolnavi, care zac în patul durerii, nu uita de fratele nostru (N) și dăruiește-i vindecare, iar nouă tuturor cele spre bucurie, ca și noi, dimpreună cu tine, să slăvim pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, o Dumnezeire și o Împărăție, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”

    This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg    

Cântări Liturgice

    Troparul – Sfântului    Propovăduitor al căii celei mântuitoare, mărturisitor și arhipăstor al pământului Crimeii, credincios păstrător al predaniei Sfinților Părinți, stâlp neclintit și povățuitor al dreptei credințe, Sfinte Ierarhe Luca, doctorule înțelepțit de Dumnezeu, roagă-L neîncetat pe Hristos Mântuitorul, să dăruiască creștinilor dreptmăritori credință neclintită, mântuire și mare milă.

    Condacul – Sfântului    Arătatu-te-ai ca o stea prealuminoasă, ierarhe, strălucind prin virtuți, iar sufletul asemenea îngerilor l-ai făcut, pentru care cu sfințenie ai fost cinstit în surghiunurile tale, de la cei fără de Dumnezeu mult ai suferit, dar ai rămas neclintit în credință și cu meșteșugul de doctor pe mulți i-ai vindecat. Pentru aceasta, cinstitul tău trup, în chip minunat din adâncul pământului ivit, Dumnezeu l-a preaslăvit acum, iar noi toți cei credincioși strigăm ție: bucură-te, părinte ierarhe Luca, a pământului Crimeii laudă și întărire.

    This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg    

Viața completă – Sfântul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei (Viețile Sfinților)

          Împreună lucrător cu Hristos, chirurg al bolilor trupului și tămăduitor al bolilor sufletului, profesor universitar și păstor al creștinilor, Valentin Voino-Iasenețki, cunoscut nouă ca Sfântul Arhiepiscop Luca al Crimeei (1877-1961), a dorit Împărăția Cerurilor înaintea oricărui alt lucru.

    Tânărul Valentin era pasionat de pictură și literatură dar, dorind să se pună cu totul în slujba aproapelui, decide să urmeze calea medicinii. La terminarea studiilor, colegii și profesorii îi prevedeau un viitor strălucit ca savant de vocație, însă dragostea de semeni s-a dovedit mai puternică. („Am fost necăjit de faptul că nu mă înțeleg deloc, fiindcă eu studiasem medicina cu singurul scop de a fi toată viața medic de țară, pentru a da ajutor oamenilor sărmani” – notează Sfântul Luca al Crimeei în cartea sa autobiografică – Am iubit pătimirea).

    Deși nu reușește să ajungă medic la țară, din cauza izbucnirii războiului Ruso – Japonez, viața îi va fi legată pentru totdeauna de slujirea aproapelui aflat în suferință. Timp de 17 ani a câștigat faimă printre oamenii simpli, pentru că era un „doctor milostiv”, și apreciere în mediul universitar pentru lucrările sale de mare valoare științifică. În 1921, simțind chemare dumnezeiască, Valentin este succesiv hirotonit preot, tuns în monahism, primind numele Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, și apoi hirotonit arhiereu. Din acel moment, numele lui Hristos a fost propovăduit cu tărie și fără încetare atât în predici, cât și prin întreaga sa viață reflectată în activitatea de profesor de anatomie topografică și de chirurg.

    Propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu în vremea unui regim comunist ateu s-a tradus pentru Sfântul Arhiepiscop Luca în 11 ani de închisori și exiluri. Singur și prigonit, nu a încetat să slujească lui Dumnezeu. Dumnezeu a rânduit ca darurile cu care a fost înzestrat arhiepiscopul încă din tinerețe să nu rămână ascunse și nici să se piardă. Vocația de savant nu s-a stins nici în cel mai îndepărtat colț al Siberiei, unde a scris în permanență lucrări științifice în domeniul anesteziei regionale și chirurgiei septice. De asemenea, a practicat medicina oriunde a fost nevoie, fără a ține seamă de presiunile autorităților.   

    Înainte de fiecare operație, cererea ajutorului lui Dumnezeu, al Maicii Domnului și al sfinților. Își punea mâna în care ținea bisturiul în cea a lui Hristos. Pacienții, văzându-se alinați în suferință, plini de recunoștință, îi mulțumeau episcopului Luca, care le răspundea astfel: „Dumnezeu v-a vindecat cu mâinile mele. Acestuia să vă rugați întotdeauna.”

    În timpul celui de-al II-lea război mondial, fiind chirurg la un spital militar, îi trimitea pe medicii tineri să caute pacienții cu răni grave, pe care medicii îi considerau pierduți. Foile de observație ale spitalului, precum și mărturia inspectorului tuturor spitalelor militare sunt file de istorie care ne adeveresc că mulți din cei declarați fără speranță de supraviețuire s-au însănătoșit. Chirurgia umană, așa cum își amintesc studenții episcopului, era lecția pe care dorea să îi învețe pe toți. Cuvintele episcopului Luca își găsesc loc în medicină astăzi, mai mult ca oricând: „Pentru chirurg nu trebuie să existe cazuri, ci doar un om viu, care suferă”. În ciuda programului istovitor și a necazurilor pricinuite de autoritățile comuniste care îl lipseau uneori chiar și de mâncare, Sfântul Luca nu a renunțat niciodată la bunătatea și iubirea față de aproapele. Cunoștea numele bolnavilor și stabilea o legătură personală cu fiecare dintre aceștia. 

    Considera că a face tot ceea ce poți pentru suferinzi este ceva normal și cel ce a lucrat cu simț de răspundere nu trebuie lăudat. Își încuraja colegii medici să se adâncească încontinuu în cercetarea faptelor lor și a stării pacienților. Indiferența în îndeplinirea obligațiilor și îndatoririlor cerute de profesia de medic îl revoltau pe episcopul doctor.

    Nu putem decât să ne minunăm de noblețea sufletului acestui om sfânt. Calomniile, suferințele, peripețiile incredibile, anchetele istovitoare, întemnițările, torturile, deportările, episcopul Luca le-a răbdat cu mare simplitate și încredere în voia lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, arhiepiscopul Luca nu s-a resemnat, cum vedem prea adesea că se întâmplă cu noi, oamenii, ci a acceptat suferințele, continuând cercetarea și fiind om de știință valoros și un chirurg de geniu. Fără îndoială, viața Sfântului Luca conține atâta înțelepciune și învățătură, cât nu pot cuprinde toate cărțile de dezvoltare personală răspândite și apreciate astăzi. Dezinteresat și modest, chirurgul de geniu Luca a tămăduit suferințe și a călăuzit oameni spre viața veșnică, arătând încă o dată de ce putere și înțelepciune se bucură omul care nu se desparte de Dumnezeu.

    Folare-Separare    This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg    

Calendar Ortodox – Sfinții de astăzi – 11 iunie

    În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea Sfinților Apostoli Bartolomeu și Barnaba;Tot în această zi, pomenirea soborului Arhanghelului Gavriil din Adin;Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teopempt împreună cu alți patru, care de sabie s-au săvârșit;Tot în această zi, pomenirea Sfântului Neanisi, preaînțeleptul mucenic;Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei.

    

Calendar Ortodox – Sfinții de mâine – 12 iunie

    În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Onufrie egipteanul;Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Petru, cel ce în Sfântul Munte al Athosului s-a pustnicit;Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Antonina;Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ioan ostaşul;Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Zinon.Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Iulian, cel prăznuit în biserica Dagat (Daguta) din Constantinopol, care cu pace s-a săvârşit.

    

    This image has an empty alt attribute; its file name is Floare-02-Bun.jpg    Sursă: pravila.ro

    Facebook

    Floare Final    Pentru rugăciunile Sfântul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei și cu ale tuturor sânților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mânuiește-ne pe noi. Amin.

 Postarea originală este aceasta Sfântul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei și Doctor fără de arginți </br>(11 iunie) scrisă de Ene Alice Andreea

 
 
Preluat de pe: Pravila.ro

Loading...
Articolul precedentÎPS PIMEN AL SUCEVEI: „PĂRINTELE JUSTIN ESTE UN MODEL FĂRĂ TĂGADĂ DE IUBIRE CREȘTINĂ”
Articolul următorFrumoasă ești, viață în Hristos!