Acasă Ortodoxie Sufletul după moarte – părintele Cleopa

Sufletul după moarte – părintele Cleopa

19
0

   Frații mei, să ne aducem aminte de nemurirea sufletului. Să știți că suntem străini și călători pe pământ. Auziți ce zice Psaltirea: Nemernic este omul pe pământ și străin ca toți părinții săi. Nimeni nu rămâne în lumea aceasta. N-am venit să stăm aici. Aici este o trecere necontenită; am răsărit prin naștere și asfințim prin moarte.

      Sfântul acela, dumnezeiescul Iov, zice așa: Din pântecele maicii mele am căzut în groapă. Ați auzit? Atât i s-a părut viața pe pământ, după 400 de ani. Că, după bătaia aceea Dumnezeu i-a mai dăruit 140 de ani de viață, după ce l-a încercat cu atâtea chinuri și boli; și atât i-a părut, că din pântecele maicii sale a sărit în groapă. O săritură i-a părut viața.

    Voi nu auziți cu ce ne aseamănă Duhul Sfânt? Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; așa va înflori. Și iarăși: Zilele lui ca umbra trec. Și iarăși: Zilele mele ca umbra s-au plecat și eu ca iarba m-am uscat. Și iarăși zice: S-au stins ca fumul zilele mele și oasele mele ca uscăciunea s-au uscat. Și iarăși: Zilele anilor noștri ca pânza păianjenului. Cu pânza păianjenului s-au asemănat zilele vieții noastre. Adică, cât este de slabă pânza păianjenului, așa-i de slabă viața noastră pe pământ; suntem umbră, vis și floare pe pământ!

    Dumnezeu zice lui Isaia: Ascultă, proorocule, strigă și zi așa înaintea poporului: Tot trupul omului este iarbă și toată slava omului este ca floarea ierbii. Uscatu-s-a iarba și floarea ei a căzut, iar cuvântul Domnului rămâne în veac.

    Deci să nu punem bază pe viața aceasta, că-i umbră și vis. Știți ce rămâne în veci? Sufletul. Trupul vedeți că se face țărână. Că îngropăm și dezgropăm morții și se fac în puțină vreme țărână. Mai ales după o vreme nici oasele nu mai rămân; toate se fac nimic.

    Asta-i și porunca cea dintâi, că pământ ești și în pământ vei merge. Dar sufletul nu moare niciodată. Sufletul rămâne în vecii vecilor, că el este duh și nu poate să moară. Așa l-a făcut Dumnezeu.

     Dar, ca să știți ce se întâmplă cu sufletul când moare omul, am să vă spun care-i drumul sufletului imediat după moarte, după tradiția Bisericii Ortodoxe.

    De când murim și până la 40 de zile, când are loc judecata particulară a sufletului și se hotărăște de Dumnezeu unde o să stăm, la bine sau la rău, până la judecata de apoi, este un timp de tranziție, adică un timp provizoriu, pentru drepți și pentru păcătoși.

    Când moare omul și când își dă sufletul, în clipa aceea apar în fața lui atâția diavoli câte păcate a avut omul și atâția îngeri sfinți câte fapte bune a avut el în viață. Așa arată Sfântul Efrem Sirul.

    Și este o mare luptă atunci. Că sfintele puteri se luptă cu diavolii cum să ia sufletul, că diavolii zic că este al lor, că are păcate mai multe; iar îngerii zic că este al lor, că are mai multe fapte bune. Și este o mare luptă și de aceea se teme sufletul să iasă din trup. I se leagă limba când vede toate astea. El vede atunci multe, dar nu poate să spună. El ar spune: „Uite, câți diavoli au venit!”

     Părintele Eftimie de la Agapia Veche a văzut cu o săptămână înainte de a muri cum se luptau îngerii cu diavolii pentru suflet. Și zicea: „Uite cum se luptă! Îngerii Domnului sunt cu cununi de aur pe cap și-i lovesc pe draci. Uite cum fug!”

    Cu o săptămână înainte a spus când va muri, căci a fost un om ales al lui Dumnezeu, cum spuneau maicile. Dar nu toți văd taina aceasta și să o poată spune; o văd, dar nu o pot spune.

    Atunci în ceasul morții are mare îndrăzneală îngerul de la botez. Când vine acesta, toți se dau la o parte. Îngerul pe care îl avem de la Sfântul Botez are mare putere. De aceea, când vă rugați acasă, după ce ați terminat rugăciunile, să faceți și câteva închinăciuni la îngerul pe care-l aveți de la Botez și să ziceți așa: „Sfinte îngere, păzitorul vieții mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul sau păcătoasa!”

    Pentru că acest înger, nu numai că ne păzește acum, dar el ne păzește și în vremea morții, el călătorește cu noi prin vămile văzduhului, până la 40 de zile, și îl avem de la dumnezeiescul Botez mare ocrotitor. Dacă nu ar fi el, diavolul ar face cu noi ce ar vrea.

    Auziți ce zice în Psaltire: Nici să dormiteze cel ce te păzește. Și iarăși zice: Tăbărî-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de Dânsul și-i va izbăvi pe ei. Deci este clar că îngerul este cel ce ne păzește și în viața de acum și după ce murim, până la 40 de zile.

     Vine acel înger și zice: „Dați-vă la o parte! Eu știu viața acestui suflet de când s-a născut și până acum”. Și îngerul, venind, începe a vorbi cu sufletul așa: „Nu te teme, frate suflete!” Sfântul Grigorie de Nyssa ne spune de ce-i zice frate. Pentru că și îngerul și sufletul sunt ființe raționale, de sine stăpânitoare, cuvântătoare și sunt duhuri, cum zice Sfânta Evanghelie: Și vor fi toți ca îngerii lui Dumnezeu.

    „lată trupul tău! Ia aminte, frate suflete, acesta-i trupul tău, aceasta-i casa ta în care ai stat până acum. Cu acesta te-ai zămislit în pântecele maicii tale, cu acesta ai trăit 20, 60, 80, câți ani a vrut Dumnezeu să-ți dea pe pământ; că la Dumnezeu este viața, iar nu la noi.

    Ia aminte, frate suflete, când va suna trâmbița judecății de apoi, într-o clipeală a ochilor are să învie acest trup, cum îl vezi, și ai să intri într-însul și ai să mergi la judecată, cum spune Apostolul Pavel: Toți vor sta înaintea divanului judecății lui Iisus Hristos, ca să ia fiecare după cum a lucrat, bine sau rău.”

    Îngerul păzitor îi aduce iar aminte: „Iată, frate suflete, când erai copil mic — sau copiliță mică te-a trimis mama să aduci o căldare de apă sau să aduci zarzavat din grădină, sau să aduci gâștele de la păscut, sau să faci o treabă cât de mică în ogradă. Uite, așa gândeai tu atunci; așa înțelegeai tu atunci” Și începe să-i aducă aminte din mica copilărie ce bine a făcut el cu trupul acesta și ce rău a făcut.

    Uite, așa ai făcut când erai în clasa întâi Ia școală, în a doua, a treia; uite așa făceai! După ce ai ieșit în lume, când erai fată mare sau flăcău, când te-ai însurat sau măritat, uite așa făceai”. Și-i aduce aminte din pruncie și până la moarte în fiecare zi și ceas ce a făcut. Că sufletul, după ce iese din trup, foarte tare ține minte. Este ca razele soarelui. Nu-l mai îngreunează pământul, nici trupul ca să uite. Toate le vede ca în oglindă.

     Aceasta se întâmplă în ziua întâi după moarte cu sufletul.

    În ziua a doua după moarte se întâmplă un lucru mai înfricoșat. În ziua a doua după moarte sufletul îl ia îngerul păzitor și-l duce pe unde a umblat omul toată viața. Atunci se întâmplă ceea ce spune în Psaltire: Pentru ce mă tem în ziua cea rea? Că fărădelegea călcâiului meu mă va înconjura.

    Toată icoana vieții omului se descoperă a doua zi după moarte. Dar ai să spui: „Părinte, cum poate sufletul omului să meargă într-o zi pe unde a mers toată viața?”

    Sufletul după moarte înconjoară pământul cât ai clipi din ochi. Sufletul nostru și îngerul păzitor merg mai repede ca razele fulgerului, cum spune în Biblie: Alerga-vor, Doamne, în grabă și mai repede ca razele fulgerelor, sufletele drepților se vor întoarce la Tine, citim la proorocul Iezechiel și în multe locuri.

    Sufletul este ființă gânditoare și nici nu am zis cu limba un cuvânt și cu gândul am și înconjurat pământul mai înainte de a-l pronunța; uite cum aș spune eu acum: Pekin, New York, Moscova, București, Sihăstria.

    Așa de repede merge sufletul după moarte. Și nu-i o greutate să se ducă el, în ziua a doua, cu îngerul pe unde a umblat toată viața. El numai gândește și a și ajuns la locul acela, căci merge ca gândul.

    Și unde-l duce în ziua a doua? Îl duce pe unde a umblat omul toată viața și-i arată unde a făcut bine și unde a tăcut rău. Și nu-i arată decât adevărul.

    „Uite, aici ai jucat, aici te-ai îmbătat, aici ai desfrânat cu atâtea femei sau cu bărbați, aici ai înjurat, aici ai fumat, aici ai avortat atâția copii, aici ai ocărât, aici ai furat, aici ai cântat, aici te-ai lenevit, aici te-ai răzbunat pe cineva. Ai batjocorit, ai blestemat, ai bătut. Nu te-ai spovedit, n-ai postit și te-ai împărtășit cu nevrednicie!”

    Și-i arată și faptele bune: „Uite, suflete, aici ai mers la biserică, aici ai ascultat cuvântul lui Dumnezeu, aici ai miluit pe cei săraci, aici ai învățat pe copii frica de Dumnezeu, aici ai citit sfintele cărți, aici ai răbdat necazurile cu bucurie, aici ai dat un cuvânt de folos la altul, dincolo ai făcut milostenie, ai îmbrăcat pe cel gol, ai adăpat pe cel însetat, ai primit pe cel străin.”

    Îi arată toate, toate, și sufletul săracul nu poate zice nimic, că nu-i arată decât adevărul, pentru că îngerul nu poate să mintă. Îi arată și cele bune și cele rele.

     Și se minunează sufletul foarte și îl întreabă pe înger:

    — Sfinte îngere, cum de știi tu acestea toate?

    — Cum să nu știu, dacă pururea am fost cu tine! Tu ai mâncat, eu nu pot mânca; tu ai dormit, eu nu am dormit; tu ai băut, eu nu pot bea; tu ai stat degeaba, eu nu pot Eu nu-s duh care poate mânca, sau bea sau dormi. Eu pururea am fost treaz cum zice în Psaltire: Nici să dormiteze cel ce te păzește. Că dacă nu aș fi fost eu cu tine, diavolii ar fi făcut mare prăpăd, împreună cu vrăjmașii tăi văzuți și nevăzuți. Eu te-am apărat și pururea am fost lângă tine și mereu am scris ce gândești tu. Că eu știu gândurile tale și ce vorbești tu și ce faci tu, bine sau rău”.

    Asta se întâmplă în ziua a doua. Îl duce îngerul păzitor pe suflet pe unde a umblat toată viața.

    După moarte, sufletul ne vede pe noi. Vede că plânge mama, plânge sora sau soția sau soțul. Vede că plâng neamurile după el și îi pare rău. Dar nu mai are grija noastră; el se gândește atunci numai la el și zice: „Ei rămân pe pământ și se vor pocăi, că mai au vreme să facă fapte bune. Dar eu unde mă duc? Cine mă va ajuta pe mine acolo?’” Și așa merge în ziua a doua pe unde a mers toată viața.

    Iar în ziua a treia, lucru și mai înfricoșat. I se mai dau însoțitori sufletului nostru șase îngeri purtători de lumină și cu cel de la Botez, sunt șapte, ca să treacă înfricoșatele vămi ale văzduhului.

    Ați auzit de cele 24 de vămi ale văzduhului. Se fac slujbe pentru cei care vor să aibă milă de la Dumnezeu și să-i scape de duhurile întunericului din văzduh.

    Cele mai importante slujbe pentru cei care mor sunt spovedania generală și Sfânta Împărtășanie, precum și împăcarea cu toți. Iar imediat după moarte se face 40 de zile Sfânta Liturghie și parastase cu dezlegări și milostenie la cei săraci, care ajută sufletul cel mai mult când trece vămile. Că Biserica, fiind mama noastră spirituală, se roagă acum pentru bietul suflet, care-i fiul ei după dar din Botez, să treacă ușor atunci vămile văzduhului.

    Ce se întâmplă până ce va trece sufletul vămile văzduhului? Atunci vede omul cât de folos îi era lui să fie mărturisit curat de păcate. Dacă nu ar fi lăsat Dumnezeu între El și noi taina Sfintei Spovedanii, nici un om nu s-ar mântui. Că zice Apostolul Iacov că: Toți multe greșim și nimeni nu-i fără păcat.

    Dar între noi și Dumnezeu s-a lăsat taina Spovedaniei, care-i al doilea botez, cum zice preotul; ați auzit că zice la mărturisire: „De vreme ce cu al doilea botez te-ai botezat, după rânduiala Tainelor creștinești.”

     Acum, când trece vămile, vede sufletul cât îi era de folos dacă era mărturisit.

    De aceea, vă rog să țineți minte: Când vezi că s-a îmbolnăvit în casă mama, sora, fratele, soția, nepotul, copilul, tata, fiica, nu aduce întâi doctorul; întâi adu preotul și-l spovedește curat de toate păcatele.

    Omul trebuie să se mărturisească obligatoriu de patru ori pe an toată viața, în cele patru posturi, cât trăiește el, dar mai cu seamă când vezi că s-a îmbolnăvit rău. Atunci cheamă preotul repede să-l spovedească. Nu când i s-a legat limba sau și-a pierdut cunoștința; ci din vreme, când are mintea clară și ține minte. Și-i spune: „Tată, mamă, băiete, spune tot ce-ai făcut!”

    Pune-l să scrie pe un caiet, dacă știe, și să-și aducă aminte tot, că dacă ai reușit să faci o spovedanie bună, ai câștigat sufletul lui. Că ce spun Sfinții Părinți? Chiar de a avut cineva păcate de moarte, foarte grele, dacă a murit spovedit, îl scoate Biserica. El stă în iad numai până se curăță de păcat, pentru că spune Sfânta Evanghelie: Nimic necurat nu va intra în Împărăția cerurilor.

    Ai auzit ce spunea un sfânt? El a văzut o mare de flăcări și din marea aceea ieșeau porumbei albi ca zăpada și zburau la cer. Și acolo era iadul și auzea țipete și vaiete. „Cum, Doamne, ies porumbei din foc?”, s-a întrebat el. Porumbeii erau sufletele oamenilor drepți, care s-au curățit prin canon stând în iad și și-au plătit tot ce au avut de plătit.

    Pentru că Biserica intervine de pe pământ cel mai mult prin Sfânta Liturghie. Că jertfa și răscumpărarea noastră se face prin Sângele lui Iisus Hristos. Cum zice și Apostolul: Sângele Lui ne curăță de orice păcat.

    Creștinul, dacă a murit mărturisit și dacă, Doamne ferește, are păcate grele și nu și-a făcut canonul, el își face canonul dincolo, în iad. Dar din iad îl scoate Biserica prin Sfanta Liturghie, prin dezlegări și milostenie și tot la rai merge.

    Iar dacă a murit cineva nespovedit din tinerețe și a avut păcate de moarte, grele, e aproape cum ar muri nebotezat. Toate slujbele care se fac pe pământ pentru un asemenea suflet, foarte puțin îl ajută, fiindcă nimic necurat nu va intra întru Împărăția cerurilor.

    Așa au așezat dracii vămile că, dacă ar putea, nici unul să nu treacă la cer. Știți de ce au ei ura și zavistia asta pe oameni? Pentru că sufletele drepților completează numărul din care au căzut ei. Lumea asta atât o ține Dumnezeu — cum arată Sfântul Simeon Noul Teolog —, până se va împlini numărul îngerilor căzuți, din sufletele drepților. Nu citiți la Psaltire? Plini-va căderile de sus, zdrobi-va capetele pe pământ ale multora. Atât ține lumea. Până se împlinește numărul îngerilor care au căzut, că au fost foarte mulți; a treia parte din îngeri, cum zice Apocalipsa: Am văzut un diavol mare, roșu, care a tras cu coada lui a treia parte din stelele cerului și le-a aruncat pe pământ.

    A căzut o treime de îngeri din toate cetele; și din heruvimi și din serafimi, din toate cetele, care au fost de-un gând cu satana, ca să se facă asemenea lui Dumnezeu. Și de aceea au atâta ură diavolii, că știu că fiecare suflet, dacă trece la cer, cum spune Evanghelia: Și vor fi toți ca îngerii lui Dumnezeu, va fi în locul lor și le vor lua dregătoriile.

    De aceea stau în văzduh și zic: „Iată pe noi ne-a dat Dumnezeu jos din cer, iar sufletele acestea vor să treacă pe aici la Dumnezeu și ne vor lua locul!” Și atunci Dumnezeu le-a dat voie, cu dreptate, diavolilor să stea în calea sufletelor, căci Dumnezeu este și drept, nu numai milostiv, și au făcut aceste stații sau vămi, între cer și pământ, ca să arunce în iad pe cei ce mor nepocăiți, în grele păcate.

    Și iată cum sunt așezate: Vama întâi este pentru vorbirea de rău; vama a doua, pentru clevetire; vama a treia, pentru mânie, apoi lăcomia și așa mai departe, de la cele mai mici păcate până la cele mai mari.

    Și cine n-a vorbit de rău? Cine nu s-a mâniat? Cine nu s-a lăcomit? Cine nu s-a lenevit? Cine n-a băut un pahar mai mult în viață? Sau cine n-a căzut cu gândul, cu imaginația și chiar cu fapta în desfrânare, în beție, îndoială în credință și în celelalte păcate trupești sau sufletești, cum citim în viața Sfintei Teodora?

    Ați văzut ce a spus Sfânta Teodora când a ajuns la vama beției?

    „Mă minunam foarte că dracii îmi aduceau aminte de toate paharele de rachiu și de vin pe care le-am băut în viață. Și-mi arătau și când am băut, în ce clipă și cu cine am fost și de câte ori m-am îmbătat și de câte ori am băut. Și îi întrebam pe sfinții îngeri:

    — Cum de știu diavolii toate acestea?

    — Dacă ei au fost îngeri!

    Să știți, însă, că de la Botez, pe lângă îngerul bun, care stă de-a dreapta creștinului, mai ai un înger din ceata stăpâniilor iadului, un diavol care stă pe umărul stâng. Acela scrie tot ce ai făcut tu rău și ce ai vorbit rău și toate păcatele ce le-ai tăcut în viață. Iar îngerul bun scrie și cele bune și cele rele, cum spune acolo. Așa crede Biserica lui Hristos.

    Acum să vedem ce se întâmplă cu sufletul după moarte a celui mărturisit, când vine diavolul cu zapisul unde sunt scrise toate păcatele omului. Nu le mai găsește scrise! Atunci diavolii urlă, răcnesc și se mânie că pe acest suflet care avea păcate mari avorturi, preacurvii, furturi, înjurături, beții și altele — nu-l mai găsește scris cu nimic. Când creștinul a fost dezlegat de preot pe pământ, Duhul Sfant a șters de acolo toate păcatele lui. Cuvântul lui Hristos care zice: Tot ce va dezlega preotul pe pământ, va fi dezlegat și în cer. N-ați auzit? Ce va lega el pe pământ, este legat și în cer.

    Deci spovedania, taina aceasta este așa de mare, încât are putere să-l curețe pe om de orice păcat, să-i dezlege toate păcatele. Numai dacă omul a fost cuminte în viață, dacă s-a spovedit curat, acela trece ușor înfricoșatele vămi ale văzduhului a treia zi.

    Și i se cântăresc faptele cele bune cu cele rele. Faptele cele bune sunt în formă de pietre scumpe, iar faptele cele rele în formă de pietre simple sau alte greutăți.

    Sufletul după moarte este foarte înțelept. El vede singur încotro merge. Dacă la vămi vede că trag păcatele mai greu, începe a plânge foarte și a se întrista, mal ales că vede la vămi mii de diavoli care vor să-l răpească la fiecare vamă. Și-i zice îngerul păzitor:

    — Nu te teme, frate suflete, că nu știi judecățile lui Dumnezeu! Nu te teme!

    Sufletul se bagă sub aripile îngerilor, când vede atâtea mii de draci. Un drac atât este de urât că dacă ar veni aici unde stăm noi acum, cum este el în iad, nu mai rămâne unul viu. Toți murim de atâta urâciune și spaimă a îngerului căzut. Iar sufletul, când vede atâtea mii de draci, se bagă sub aripile îngerului și zice:

    — Domnii mei îngeri, nu mă lăsați! Tare mă tem de aceștia!

    Și-i zic îngerii:

    — Nu te teme, frate suflete, că ești cu noi! Noi suntem garda lui Dumnezeu care te însoțim pe tine! Doamne ferește, la 40 de zile să nu cumva să cazi în mâinile lor! Dar acum n-ai grijă, că noi te păzim!

    În ziua a treia după moarte, sufletul nostru trece vămile văzduhului și exact a treia zi de când a ieșit din trup, în aceeași clipă ajunge prima dată la scaunul Preasfintei și de viață făcătoarei Treimi.

    Și ce vede el acolo? Că Sfânta Scriptură spune: Pe Dumnezeu nimeni nici odinioară nu L-a văzut. Dar ce vede sufletul atunci? Că pe Dumnezeu, Iisus Hristos, L-a văzut toată lumea. Și n-a fost Dumnezeu? L-a văzut Avraam, L-a văzut Moise; dar L-a văzut cu pogorământ, după închipuire, cum a vrut să Se arate. Dar ființa lui Dumnezeu nimeni nu a văzut-o, nici heruvimii, nici serafimii. Ființa lui Dumnezeu este inaccesibilă oricărei minți raționale din cer și de pe pământ.

    Deci, ce vede sufletul nostru a treia zi după moarte, când ajunge prima dată la tronul lui Dumnezeu? Iată ce vede, după mărturisirea Sfinților Părinți. Vede strălucind o lumină negrăită, de miliarde de ori mai tare ca soarele, și mireasma Duhului Sfant. Aude cântările heruvimilor și serafimilor și apar niște nori de aur azurii, mergând spre răsărit și îngerii îngenunchează pe ei, împreună cu sufletul.

    Și odată se opresc în loc către răsărit. Că de aceea, să țineți minte, ne închinăm la răsărit când facem rugăciunile; pentru că tronul lui Dumnezeu este la răsărit. N-ai văzut ce zice Sfanta Scriptură? Și au sădit rai în Eden spre răsărituri. N-ați auzit ce spune Isaia? Răsărit este numele Lui. N-ați auzit ce spune Psaltirea, pe care o aveți în casă? Dumnezeu S-a suit peste cerurile cerurilor, spre răsărituri. Deci la răsărit este tronul Preasfintei Treimi.

    Și se opresc norii aceștia și îngerii care stau în genunchi cu sufletul care-i la fel cu ei. A treia ziaude acest glas pe limba lui Adam: „Duceți sufletul acesta în Rai șase zile”. Că șase zile trece sufletul nostru prin Rai, cu iuțeala gândului. Atunci îngerii cei buni îl iau cu iuțeala fulgerului și-l duc către grădinile Raiului.

    Când ajunge sufletul acolo cu îngerii, nimeni nu poate spune ce frumusețe este. Și atunci vede acolo că o floare din Rai, cum spune Sfântul Andrei, este mai scumpă decât toate popoarele lumii, decât toate podoabele și bogățiile veacului de acum; pentru că acea floare are viață în ea și niciodată nu se mai veștejește sau moare.

    Acolo vede el, cum am zis, „Raiul desfătării”, „Palatul Noului Sion”, „Ierusalimul ceresc” și câte spune Sfanta Scriptură.

    Dar o negrăită bucurie este când sufletul aude cântările a milioane de îngeri, de heruvimi și de drepți, care cântă acolo. Apoi vede corturile drepților, despre care se spune la panahidă, cum spune și Sfântul Cosma, care a fost prin Rai. Numai acolo câtă frumusețe este!

    Ajunge în niște livezi, niște pometuri care n-au margini. Apar niște pomi cu frunza de aur, cu florile de aur și sub fiecare pom este un cort și în cort este o masă de aur, și în pomii aceia cântă păsări ale căror aripi nimeni nu poate spune cât de frumoase sunt; și acele păsări nu mai mor în veacul veacului.

    Și se minunează sufletul, că la unul cortul este de argint, la altul este de mărgăritar, la altul este de iachint, la altul de onix, la altul este de sardonix, Ia altul de ametist, la altul este de rubin, la altul de safir și de celelalte pietre scumpe, de care se spune la Apocalipsă.

    El vede că și mesele nu-s toate la fel. Și copacii rodesc pe o singură ramură câte 70 feluri de roade. Cântă și frunzele pomilor, cântă și florile lor, cântă și păsările; curg râuri de miere și de lapte prin livezile acelea ca oglinzile.

    Este o mireasmă a Duhului Sfant, pe care omul nu o poate spune. Dar cea mai mare bucurie când trece sufletul prin Rai alta este. Se întâlnește cu neamurile lui.

    Voi, fraților, să știți că din neamul nostru avem și în Rai, avem și în iad, că Dumnezeu este drept. Cine a făcut rău, s-a dus în iad; cine a făcut bine, s-a dus în Rai. Și când ai ajuns acolo în Rai, nu cunoști numai pe bunicul sau pe străbunicul.

    Dacă te-aș întreba acum pe mata: „Cunoști pe străbunicul de 300 de ani în urmă?” De unde să-l știi! Că de-abia dacă îl cunoști pe cel de 50-60 de ani în urmă. Acolo în Rai, însă, se cunosc oamenii unii cu alții. Sfantul Ioan Gură de Aur zice: „Mă întrebi dacă se cunosc sufletele în Rai? Ia aminte la Evanghelia cu bogatul și săracul Lazăr. Când a murit bogatul și când a murit Avraam? Cu mii de ani înainte și se cunoșteau și vorbeau”.

    Acolo în Rai îți ies înainte neamurile toate care sunt la bine și au palate de aur și pietre scumpe și livezi și zic: „Măi, nepoate, măi, tu ești al cutăruia, tu ești a cutăreia, din țara cutare, din satul cutare. Noi suntem neamuri cu tine. Noi am murit înaintea ta cu 100 de ani, cu 300 de ani. Tu ești al cutăruia, tu nu ne cunoști pe noi, dar noi te cunoaștem. Noi știm unde mergi tu. Tu mergi la judecata particulară a sufletului. La 40 de zile se va hotărî cu tine unde mergi, în Rai sau în iad.

    De vei afla milă la Dumnezeu și te va da la bine, să vii la lăcașurile noastre, că iată ce frumuseți avem aici, ce palate și ce minunății, pe care nu poate să le înțeleagă omul.”

    Și așa îl petrec neamurile lui și îngerii, mergând prin Rai șase zile,

    Sufletul atunci uită cu totul că a trăit pe planeta asta, că a avut mamă, că a auit soră, că a avut frate… Că el vede acolo alte bucurii, străine cu totul de lumea asta trecătoare. Și atunci îngerul de la Botez, când vede că el se bucură tare, căci acolo nimeni nu poate sta întristat de atâta bucurie, se apropie de el și-i spune așa, dacă știe că este drept: „Frate suflete, iată, la 40 de zile ai să vii să ocupi un loc de aici!”

    Iar dacă-l știe că-i păcătos îi zice: „Frate suflete, nu te bucura; nu te-am adus să rămâi aici. Te-am adus să vezi ce-ai pierdut în puțină vreme cât ai trăit pe pământ, dacă n-ai avut frică de Dumnezeu și nu te-ai mărturisit și n-ai postit și n-ai mers la biserică și n-ai făcut fapte bune!”

    Când aude sufletul că nu va rămâne în Rai — căci el credea că va rămâne acolo în veci —, cât de mare bucurie este în Rai, el se mâhnește și începe a plânge cu amar.

    — Cum, n-am să rămân aici? întreabă el pe îngerul său păzitor.

    — Nu! îi răspunde îngerul. Pe aici treci numai ca să vezi în puțină vreme ce au câștigat oamenii cu frica lui Dumnezeu și ce au pierdut cei necredincioși, care nu s-au închinat lui Dumnezeu!

    Așa trece sufletul șase zile după moarte prin Rai și cu trei, care au fost până au ajuns la tronul Preasfintei Treimi, se fac nouă. Iar la nouă zile vin iarăși, ca fulgerele cerului pe nori, îngerii, și-l aduc înaintea Preasfintei Treimi, în lumina cea neapropiată gânditoare. El nu vede pe Dumnezeu, că nici heruvimii nu-L văd; numai lumină și lumină negrăită, care nu se poate spune.

    Și se opresc norii aceștia și la nouă zile aude acest cuvânt, dacă sufletul este drept: „Acest suflet să aibă desfătarea și bucuria cea fără margini a celor nouă cete îngerești!” Iar dacă-i păcătos: „Sufletul acesta să nu aibă parte de fericirea și slava celor nouă cete îngerești!” Acest cuvânt îl aude sufletul la nouă zile după moarte și apoi aude, zicând: „Duceți sufletul acesta prin iad 30 de zile”.

    Atunci îl iau îngerii și-l întorc către miazănoapte și către apus, la locurile iadului, care nu au margine. Și atunci sufletul, când îl duc îngerii la iad, vede acolo ce spune Sfânta Scriptură: „iadul cel mai de jos”, „fântâna adâncului” și „iezerul de foc” de la Apocalipsă. Acolo vede el viermele cel neadormit, despre care a spus Hristos, Dumnezeul nostru; vede focul cel nestins, gheena, foc negru care-i de miliarde de ori mai fierbinte ca focul pământesc și care n-are margine adâncimea lui.

    Acolo vede el întunericul cel mai dinafară, cel mai dinăuntru, scrâșnirea dinților și tartarul, câte mai auziți la Sfânta Liturghie și în Scriptură.

    Și când vede el atâtea feluri de munci și atâtea feluri de draci, vede acolo muncindu-se și neamuri de-ale lui, cum vedea mai înainte în Rai. Și neamurile știu pe unde trece și-i ies înainte și strigă către el:

    „Frate, nepotule, vărule, moșule, matale te duci la judecata particulară. Te rugăm din inimă, adu-ți aminte de noi și te roagă lui Dumnezeu pentru noi, dacă te va da la bine. Uite, noi ne muncim aici de atâția ani, de 200 de ani, de 300, de 500 de ani fiecare!”

    După cum se bucura sufletul mai înainte în Rai, că și-a văzut neamurile lui la bine, așa se scârbește acum de aceste neamuri ale lui, care, pentru păcatele lor, au fost rânduite la osândă.

    Și trec cele treizeci de zile cu iuțeala gândului, ca fulgerul, și sufletul vede nenumăratele și negrăitele și nenumitele munci ale iadului.

    Deci treizeci de zile prin iad și cu nouă care au fost când s-a întors din Rai sunt 39 de zile. Iar în a 40-a zi după moarte, iau îngerii sufletul și-l duc a treia oară la scaunul Preasfintei și de viață făcătoarei Treimi, în lumina cea neapropiată, gânditoare, spre închinare.

    Și atunci, la 40 de zile, aude acest glas în limba aramaică a lui Avraam, dacă sufletul este drept: „Duceți acest suflet în Gan Eden!”, adică în desfătare și bucurie fără margini; iar dacă, Doamne ferește, este păcătos aude: „Duceți sufletul acesta în Șeol sau Hades”, adică în iad și în muncă.

    Îngerii lui Dumnezeu, cât sunt de buni și preamilostivi, însă, dacă le dă poruncă Dumnezeu să-l ducă la greu, îl duc la greu, îl duc în iad.

    Dacă ar vedea atunci cineva cum se roagă sufletul nostru la îngeri, când vede că-l duc la chinuri, ar plânge temeliile pământului. Se bagă sub aripile îngerilor și zice:

    — Îngerii lui Dumnezeu cei preasfinți, cei preabuni, nu mă lăsați! Unde mă duceți? Într-ale cui mâini mă duceți? Cine ar să mă mai scoată pe mine de acolo? Cine mai are milă acum de mine? Cine știe de pe fața pământului în ce chinuri mă duc eu acum?

    Iar îngerii plâng și-i spun:

    — Frate suflete, noi suntem slugile lui Dumnezeu, noi avem poruncă. Nu putem face nimic mai mult, decât cum poruncește Ziditorul: să te ducem la bine sau la rău!

    Și-l duc, dacă, Doamne ferește, sufletul a trăit rău, în păcate și fără pocăință, îl duc la rău sau, dacă-i bun și a păzit poruncile Domnului, îl duc în Rai, potrivit cu faptele lui bune sau rele.

    Aceasta se întâmplă cu sufletul la 40 de zile după moarte. De aceea Biserica, mama noastră cea duhovnicească, are mare grijă să facă pomeniri după fiecare mort la 3 zile, la 9 zile și la 40 de zile, pentru că atunci se hotărăște unde va sta sufletul nostru, la bine sau la greu.

    De la 40 de zile mai rămâne o singură portiță deschisă pentru suflet. Dacă sufletul a fost în credința ortodoxă și a fost fiu adevărat al Bisericii lui Hristos, și dacă n-a căzut în vreo sectă sau în alte rătăciri, sau păcate grele și dacă a fost spovedit și împărtășit, Biserica îl poate scoate din chinurile iadului prin sfintele slujbe și prin milostenie.

    Biserica este mama noastră spirituală, care ne-a născut pe noi la dumnezeiescul Botez prin apă și prin duh. Biserica este stâlpul și întărirea adevărului, Biserica este trupul lui Hristos, Biserica este mireasa Mielului, cum spune la Apocalipsă.

    De aceea are mare îndrăzneală către Capul ei din ceruri care este Hristos. Ați auzit ce spune Hristos în Evanghelie: Eu sunt buciumul, vița — adică trunchiul copacului — și voi sunteți ramurile; toată vița care rămâne întru Mine, aduce roadă multă, iar care nu rămâne întru Mine, în foc se aruncă.

    Deci, băgați de seamă! Cine nu rămâne în Biserică, nu rămâne în trupul lui Hristos. Cine s-a rupt de Biserică, toți sectanții care au ieșit și au împânzit lumea — căci sunt peste 800 de secte numai în Europa, aceștia sunt neghină în grâu, aceștia sunt semințele satanei! Doamne, zice Evanghelia, n-ai semănat sămânță bună în țarina Ta? Dar de unde are neghină? Un om vrăjmaș, adică diavolul, a făcut aceasta.

    Sectanții sunt buruieni crescute la umbra Bisericii, oameni stricați la minte și la credință, prin care satana vrea să rătăcească și pe alții. Să nu-i ascultați! Cine s-a rupt de Biserică, s-a rupt de Trupul lui Hristos.

    Ia să vă dau o imagine: Dacă copacul acesta ar fi încărcat cu flori până în vârf sau cu roade, un copac roditor, și dacă o mlădiță s-a rupt de acolo cumva și a căzut cu greutatea roadelor sale jos, mai rodește aceea? Ce se întâmplă? Se usucă și o punem pe foc.

    Așa-i sufletul care s-a rupt de Biserică. S-a rupt de trupul lui Hristos. Că Biserica este, cum spune marele Apostol Pavel, trupul lui Hristos.

    Și acea mlădiță, acel suflet care s-a rupt de Biserică, în veacul veacului nu mai rodește și nici mântuire nu are. Pentru că Duhul Sfânt și seva Duhului Sfânt vine numai prin punerea mâinilor, de la Apostoli la episcopi, de la episcopi la preoți și de la preoți se lucrează în rândul credincioșilor prin Tainele care le-a hotărât Dumnezeu să le lucreze preotul, ca iconom al Tainelor lui Dumnezeu. Pe altă cale nu vine Duhul Sfânt în Biserică.

    Feriți-vă! Fugiți cât puteți, ca de diavoli, de acei care vă învață să nu vă închinați Sfintei Cruci, sau Maicii Domnului, sau să nu mergeți la Biserică, sau să nu ascultați de preot. Aceia vin cu satana în inimă și-n minte să vă rupă de Biserică, de adevărul nostru dogmatic, de credința noastră ortodoxă, care este neschimbată de 2000 ani, de la Hristos.

    Acum sectele au ieșit ca ciupercile după ploaie, și toate sectele au venit mai mult din Occident. Cele mai multe au venit de la oameni bolnavi la minte. Eu am o sectologie care s-a tipărit la București și am arătat acolo și istoricul lor, de unde au venit, cu ce scop au venit. Vin cu scopul să ne strice și credința și neamul, să ne piardă sufletele!

    Nu ieșiți din corabia mântuirii. Nu plecați din Biserica lui Hristos. Biserica este mama noastră duhovnicească. Ea ne-a născut prin apă și prin duh, la Botez. Deci să cinstiți Biserica și pe preoți și pe arhierei și pe Sfântul Sinod.

    Țineți-vă de Biserica noastră cea de totdeauna. Să fiți creștini buni și cetățeni buni și să împliniți porunca Sfântului Apostol Pavel: Dați celui cu cinstea, cinste; celui cu dajdia, dajdie; celui cu frica, frică, și nimănui cu nimic să nu rămâneți datori.

    Se spune la Epistola către Romani: Tot sufletul să se supună stăpânirii celor mai înalte, că nu este stăpânire decât de la Dumnezeu. Și iar spune: Cel ce nu se supune stăpânirilor, legii lui Dumnezeu se împotrivește.

    A ieșit o sectă blestemată, foarte periculoasă pentru țară și Biserică, carc se cheamă „Martorii lui Iehova”. Aceștia sunt cei mai înverșunați împotriva conducerii de stat și a Bisericii. Să fugiți ca de diavoli, ca de satana de aceștia! Aceștia nu numai că nu sunt creștini, dar sunt mai răi decât toți păgânii. Că nu recunosc nici Biserica, nici statul și nu cred în Hristos.

    Păziți-vă de orice sectă, rămâneți fii ai Bisericii lui Hristos, cum au fost părinții și bunicii voștri și strămoșii din veac.

    Rămâneți în Biserică, țineți-vă de mama noastră, care este Biserica. Că, Doamne ferește, chiar dacă omul merge la iad pentru păcatele lui, Biserica îl poate scoate prin dumnezeiasca Liturghie, prin pomeniri, prin milostenii și prin jertfe.

    Fără Biserică nu este mântuire! Cine a ieșit din Biserică, nu mai are pe Hristos, că Biserica este Trupul lui Hristos. Cine a ieșit din Biserică, nu mai este fiu după dar al lui Dumnezeu din Botez, ci este fiu al satanei, căci s-a rupt de la mama lui duhovnicească și a luat-o după capul lui și s-a pierdut.

    Dumnezeu să vă ajute. Cu aceasta închei și vă rog din toată inima să aveți frica lui Dumnezeu, să nu uitați rugăciunea, și să vă rugați și pentru noi, păcătoșii. Amin.

    Cleopa Ilie; Ne vorbește părintele Cleopa vol. 2

        

Continue Reading

   
 
 
Preluat de pe: Cuvant de folos

Loading...
Articolul precedentViețile Sfinților – iulie, ziua 21
Articolul următorBuletinele cu cip sunt introducerea peceții dar nu pecetea