Home Ortodoxie † Sfântul Cuvios Mucenic Ștefan cel Nou (28 noiembrie)

† Sfântul Cuvios Mucenic Ștefan cel Nou (28 noiembrie)

142
0

 Pravila

  Sfântul Cuvios Mucenic Ștefan cel Nou a fost unul dintre apărătorii din secolul al-VIII-lea sfintelor icoane. Faptul că astăzi sfintele icoane sunt prezente în bisericile și casele noastre, se datorează și jertfei unor astfel de martiri ai dreptei credințe în Hristos. Sfântul Ștefan este serbat în calendarul ortodox în data de 28 noiembrie.

        

Viața pe scurt – Sfântul Cuvios Mucenic Ștefan cel Nou (sinaxar)

          Sfântul Cuvios Mucenic Ștefan cel Nou s-a născut în Constantinopol din părinți creștin, Ioan și Ana, în timpul împăratului Anastasie II (713-715).

    Din tânără vârstă se îndeletnicea cu cartea și se afla în toate zilele cu maică-sa la biserica lui Dumnezeu, dându-se pe sine la post și la viață aspră. Pentru aceasta a luat și cinul îngeresc (a intrat în mănăstire), când a fost în vârsta de șaisprezece ani, și de atunci mai mult sporea la duhovniceștile nevoințe, biruind toate pornirile trupului.

    Un călugăr îmbunătățit pe nume Ioan, văzător cu duhul, a zis la venirea Sfanțului Ștefan la mănăstire: “Să te binecuvinteze pe tine Dumnezeu, fiule, și să te facă vas ales”. Iar părinților lui le-a zis: “Într-adevăr s-a odihnit Duhul lui Dumnezeu peste copilul acesta”. Fiind deprins din familie cu viața aspră și cu faptele bune, la 30 de ani ajunge să fie ales stareț al Mănăstirii Sfântul Auxentie.

    După multe nevoințe, la vârsta de 42 de ani, Sfântul Cuvios Mucenic Ștefan cel Nou se retrage într-o chilie atât de mică, încât cei ce au văzut-o au spus că este mai degrabă un mormânt, iar nu locuință de odihnă. Din Sinaxar aflam că “aici petrecea, vara arzându-se și iarna înghețând; iar sub îmbrăcăminte avea trupul încins cu fiare și de la umeri până la mijloc era înconjurat cu alta cingătoare de fier pironit de amândouă parțile și pe sub brațe cu altă cingătoare de fier. Îmbrăcămintea o avea din piele și chiar sfântul culion și analavul cel purtător de cruci, asemenea și sfințita mantie a chipului monahal”.

    Sfântul Cuvios Mucenic Ștefan cel Nou va lupta împotriva celor ce declarau că icoana este un idol. Este perioada când împăratul Constantin Copronim (741-775) îi persecuta pe creștinii care cinsteau sfintele icoane. Așa se face că multe icoane erau arse, îngropate, sfărâmate sau lăsate în locuri de necinste.

    Pentru că nu împărtășea aceeași credința greșită cu cea a imparului (adică mărturisea cu tărie credința în sfintele icoane), Sfântul Cuvios Mucenic Ștefan cel Nou este închis într-un loc unde se aflau 342 de monahi, din diverse părți. Unii cu nasurile tăiate, alții cu ochii scoși, alții având mâinile tăiate, că unii ce nu au iscălit actul împotriva sfintelor icoane. Sfântul Cuvios Mucenic Ștefan cel Nou a organizat închisoarea de la Pretorion că o adevărată mănăstire. Aflând ce se întâmplă, împăratul l-a supus la grele chinuri și bătăi. Unul dintre ucigași, luând un lemn, l-a lovit atât de tare pe Sfântul Ștefan în cap, încât l-a despicat. Și așa și-a dat cinstitul său suflet în mâinile Domnului luând cununa mărturisirii. Cinstitul său trup a fost aruncat de pângăriții aceia în mare.

    Văzând creștinii acestă nedreptate au pescuit trupul lui și l-au îngropat cu cinste în locul în care se află și astăzi.

    Surse: Creștin Ortodox, Orthodoxwiki.

    Floare 02 Bun    

Unde se găsesc moaștele Sfântului Cuvios Mucenic Ștefan cel Nou

    Cinstitul său cap a fost salvat de unul dintre adepții săi și adus la Mănăstirea Dius. Moaștele sale sunt consemnate în diferite biserici și mănăstiri constantinopolitane din secolele XIII-XV. Trupul său a fost depus fie la Mănăstirea “Buzelor” (în greacă: Μονή του Λιβός) conform călătorilor ruși, fie la Martirionul dedicat Sfântului Apostol Ștefan, Întâiul-mucenic din cartierul Constantinianae. Mâna sa dreaptă se afla la Mănăstirea Pantocrator din Constantinopol.

    Capul Sfântul Cuvios Mucenic Ștefan cel Nou se găsea în secolul al XIV-lea la Mănăstirea Sfânta Maria Peribleptos (în greacă: Μονὴ τῆς Θεοτòκου τῆς Περιβλὲπτου) din Constantinopol. Acest a fost dăruit mănăstirii Sfântul Pantelimon (Muntele Athos) în 1815 de către Doamna Ruxandra, soția lui Scarlat Callimah. Tot în Sfântul Munte părticele din moaștele Sfântului Cuvios Mucenic Ștefan cel Nou se mai află și la Mănăstirea Zografu.

    Surse: Doxologia, Orthodoxwiki.

    Floare 02 Bun    

Etimologia / semnificația numelui Ștefan

    În primul rând “La mulți ani!” tuturor celor care poartă numele Sfântului Cuvios Mucenic Ștefan cel Nou!

    ȘTEFAN – vine din limba greacă veche (Στέφανος, Stephanos), are ca formă în latină (Stephanus) și înseamnă “Coroană de flori”, “Ghirlanda”, “cunună” (cu care erau încununați învingătorii).

    Derivate ale numelui Ștefan    La noi, formele curente au fost și sunt Ștefan și Ștefan(i)a, diminutivate mai ales Fane, Fanel, Fanica, Fanita, Fana, Fanica, iar uneori – sub influenta străina – Fanny. Destul de des se folosesc și diminutivele Stefanel sau Stefanita, mai rar Stef(i). Mai recent a apărut și forma feminina Stefanela (ce pare sa fi prins mai bine decât vechea Ștefanida – numele unei mucenițe trecute în calendarul ortodox).

    Numele Ștefan în România    Potrivit datele de la Ministerul Afacerilor Interne, numele Sfântului Ștefan este purtat de aproximativ 422.000 de români: 305.000 sunt bărbați; 117.000 femei.

    Dintre bărbați, 273.000 poartă numele Ștefan, 18.000 Istvan, 8.700 Fănel, 3.300 Ștefănel, 1.000 Ștefănuț și pe 580 îi cheamă Fane.

    Dintre femeile sărbătorite, 80.464 se numesc Ștefania, 22.630 sunt Ștefana și 9.193 Fănica.

    Când își post serba ziua de nume cei care poartă numele de Ștefan?    Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în date de 27 decembrie când este pomenit Sfântului Întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan, sau pe data de 28 noiembrie când este pomenit Sfântul Cuvios Mucenic Ștefan cel Nou.

    Floare 02 Bun    

Icoana Sfântului Cuvios Mucenic Ștefan cel Nou

    Sfântul Cuvios Mucenic Ștefan cel Nou 28 noiembrie    Sfântul Cuvios Mucenic Ștefan cel Nou, cu căruntețe, [cu barba ascuțită] fiind târât și bătut și lovit cu un lemn în moalele capului și despicându-i-se capul în două, se săvârșește.

    Cartea în format fizic ➡ Dionisie din Furma – Erminia Picturii Bizantine.

    Floare 02 Bun    

Rugăciune către Sfântul Cuvios Mucenic Ștefan cel Nou

          Ca pe uscat umblând Israel, cu urmele prin adânc, pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: lui Dumnezeu cântare de biruință să-I cântăm.Cu bucurie trecând tu pe calea cea strâmtă a nevoinței, cu întinderea muceniciei tale ai strâmtorat pornirea vrăjmașilor și ai moștenit viață largă, fericite.Rădăcină neroditoare te-a rodit pe tine mai înainte cea cu numele Anei, ca odinioară pe Samuel și te-a dat pe tine dar lui Dumnezeu, însemnând darul vieții tale, înțelepte.Foarte cu sfințenie mergând la Dumnezeiasca ceată a sihaștrilor, ai strălucit cu virtuțile ca o stea prealuminoasă, luminând tainic pe credincioși, Cuvioase Ștefan.Chinuindu-ți trupul cu închisoarea locuinței celei strâmte, ți-ai ridicat gândul către cele cerești, înțelepte, lățindu-te bine cu suișuri.Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.Pe Ușa cea Neumblată, pe Locașul cel Curat al curăție, pe cea Frumoasă între femei, pe Preasfânta Stăpână, cu glasuri sfințite să o mărim noi poporul cel sfințit.

    Floare 02 Bun    

Cântări Liturgice

    Tropar – Sfântul Cuvios Mucenic Ștefan cel Nou, glasul al 4-lea          Pustnicește mai înainte pregătindu-te în munte, taberele vrăjmașilor celor netrupești cu toată arma Crucii le-ai pierdut, întru tot fericite. Și iarăși spre chinuire bărbătește te-ai îmbrăcat, ucigând pe Copronim cu sabia credinței. Și pentru amândouă te-ai încununat de la Dumnezeu, Preacuvioase Mucenice Ștefan, pururea pomenite.

    Condac – Sfântul Cuvios Mucenic Ștefan cel Nou, glasul al 4-lea    Prăznuiește astăzi Biserica prăznuire de veselie, întru pomenirea ta și cu credință lăudând-o, strigă către tine, Sfinte Ștefan, lauda cuvioșilor.

    Floare 02 Bun    

Viața completă – Sfântul Cuvios Mucenic Ștefan cel Nou (Viețile Sfinților)

          Este un lucru drept și tuturor creștinilor bine primit – după dumnezeiescul glas al lui Pavel, marele propovăduitor -, a ne împărtăși de pomenirea sfinților, precum zice și acel vers al lui David: Pomenirea drepților cu laude și celor drepți li se cuvine laudă. Nu numai atât, dar este cuvios lucru și dorit a avea pururea întru pomenire nevoințele și isprăvile sfinților, cele cu vitejie făcute. Tot așa este cuvios și drept lucru a scrie în cărți faptele lor, pentru că prin vedere și prin auzire ne suim către fapta bună și către dumnezeiasca râvnă, în care se împlinește acea Scriptură ce zice: Arată-mi fața Ta și fă-mă pe mine să aud glasul Tău. Căci amândouă se văd ca prin icoană și prin cuvântul cel scris se fac auzite. Vederea icoanei se pricinuiește de la cei ce au cu meșteșug acea știință. Iar cuvântul auzirii vine de la cei ce prin duh dumnezeiesc și prin învățătura cunoștinței, cu taină au învățat cele dumnezeiești.

    Deci eu, fiind neîmpărtășit de acestea amândouă, mă tem și sunt fără îndrăzneală ca să deschid gura și să întind mâna, că nu cumva să pătimesc chipul cel nesuferit al mândriei când voi grăi. Căci cursă mare sunt bărbatului chiar buzele lui, precum este scris, și se prinde cu graiurile gurii lui fiecare și răsplătire pentru cuvintele lui i se va da. Căci mare și iubit este Cuviosul Mucenic Ștefan, care întâi începe această prăznuire și multă este nimicnicia săracei mele minți și puțina-mi iscusință. Și de unde voi începe cununa laudelor vieții lui și cum voi povesti strălucirea și osteneala petrecerii lui? Nu mă pricep, iubiților. Sau cum voi pune bună îndrăzneală a muceniciei celei pătimitoare, pentru că minunile săvârșite de dânsul prin darul cel de sus, având minunată povestire, îmi tulbură gândul, îl înspăimântă și îl silesc a se depărta din hotarele sale. Însă cât va ajunge puterea minții mele, nu voi înceta a grăi, căci nu este osânda a nu lăuda după vrednicie, ci aceea este osânda a nu grăi după putere.

    De aceea, având deopotrivă cuvântul și înțelegerea, pe care niciodată nu le-am uneltit la ceva de acest fel, cu toată puterea mea îndemnându-mă, am început a scrie, având în minte neascultarea cea strămoșească a Evei și pe robul cel leneș care a îngropat în pământ talantul; că nu cumva prin zăbavnica trecere de vreme să vină în uitare o viață ca aceasta a cinstitului nostru părinte Ștefan.

    Folare Separare 1    Pentru că, precum norul ascunde soarele, așa și vremea acoperă cele ce nu se grăiesc. Și măcar că patruzeci și doi de ani sunt de când a suferit sfințitul sfârșit prin mucenicie, prea fericitul părintele nostru Ștefan; însă, fiind îndemnat, am adunat de la bărbați iubitori de adevăr, de la ucenicii lui, alergând ici și colo, și adunând din tinerețe și până la bătrânețe, povestirile nașterii și ale morții, preaveselitoare și minunate; adunând ca dintr-un adânc, din vremea cea lungă și din uitare culegându-le, ca și albina cea iubitoare de osteneală, care din multe flori adună cele de folos la pregătirea mierei.

    Astfel am fost povățuit de Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru, Cel ce luminează pe tot omul ce vine în lume, Cela ce este mintea celor ce cu dreaptă credință înțeleg, și cuvânt al celor ce se zic și tuturor toate este și se face; Cela ce dă lumină de învățătură spre a cunoaște când se cade a spune cuvânt căci arătarea cuvintelor Lui luminează și înțelepțește pe prunci. Dar ca să nu întindem cuvântul prin lungi cuvântări, ținându-mă de începutul ce este înainte, voi face început acestei vieți plăcute lui Dumnezeu.

    Și voiesc cu rugăciunile voastre să-mi ajutați, făcând milostiv pe Dumnezeu pentru viața mea înrăutățită și cerând cuvânt pentru deschiderea gurii mele, că nu cumva să mă osândesc, ca unul ce m-am apucat de cele mai presus de vrednicie, nimic cinstit și vrednic de cuvânt aducând, care, nici după neputința mea s-a făcut, nici a urmat vreun chip din nebăgare de seamă. Ci, pe lângă darul cel de sus, care împarte fiecăruia toate cele potrivite, de la care toată darea cea bună și toată dăruirea cea desăvârșită de sus este, pogorându-se întru cei vrednici ai Duhului, spre același început al vieții, precum am zis, voi veni, aflând bun și degrab împreună ajutător rugăciunile voastre.

    Folare Separare 1    Dar tu, o, sfințită prăznuire a creștinilor și câți ați gustat din filosofia cea după Hristos cu vârful degetului, sârguiți-vă cu fierbințeală în adevărată credință, să puneți urechile minții. Pentru că povestirea este de duhovnicească sănătate și cu trupească sporire și slăvire, ca la elini.

    Deci, acest bogat hrănitor și aducător de bucurie al sfintei ospătări și al vostru al tuturor celor împreună chemați la ascultare, cel cu numele întâiului mucenic și cu lucrul de un nume și de un chip -, nu era străin de bizantini, nici înstrăinat de cei ce locuiesc în cetatea cea împărătească. Pentru că al nostru este acesta cu nașterea, creșterea, jertfa cunoscută părinților noștri și ardere de tot văzută. Pentru că în anii lui Artemie și Anastasie Augustul (nu acela care a fost mai înainte de Zinon, care era eretic, ci alt Anastasie, în anii cei mai de pe urmă, care era dreptcredincios), zic în primul an al împărăției lui, iar de la zidirea lumii, șase mii două sute douăzeci și doi (714), era în Constantinopol un bărbat cunoscut, nu din cei slăviți în vrednicii, nici din cei îmbelșugați cu bogăție din păgânătate, ci din cei ce viețuiesc în îndestulare, apostolește zic, și din lucrul mâinilor sale se hrănea; din care și pe cei lipsiți îi împărtășea cu îndestulare.

    Acesta locuia în partea uliței împărătești cea de obște, care se zice Locul Crucii, spre partea cea din vale, unde sunt case mari ce se numesc ale lui Constă. Acolo locuind bărbatul cel iubitor de Dumnezeu, cu femeia cea de un chip și amândoi hrănindu-se cu dreapta credință, li s-au născut două fiice. Deci, născându-se ele și la vârsta venind, hrăneau părinții pe fiicele lor din Scriptură și în dreapta credință, asemenea lor.

    Folare Separare 1    Și dreptcredincioasa lor mamă, văzând vremea curgând și că nu avea copil de parte bărbătească, cu greu suferea aceasta. Dar, fiind purtată de credință neîndoită, și gândind la Sară, Ana și Elisabeta, și Scriptura aceea în mintea ei luând-o, că cel ce caută află și celui ce bate i se va deschide, i-au urmat Anei celei de un nume, pentru că Ana îi era numele.

    Și precum aceea în cortul Legii, așa și aceasta nu contenea înconjurând cinstitele locașuri ale Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, dar mai ales în preacinstita ei biserică din Vlaherna, în fiecare zi mergând și fiind nelipsită de la privegherea cea de toată noaptea spre vineri, aducând cereri rugătoare și stând aproape înaintea sfântului chip al Sfintei Fecioare, care era închipuită purtând în brațe pe Fiul și Dumnezeul nostru, mântuirea cea de obște a neamului nostru, vărsa lacrimi și grăia unele ca acestea:

    “Acoperământul celor ce aleargă la tine, de Dumnezeu Născătoare, ancora și părtinitoarea celor ce în întristare te caută pe tine; limanul cel mântuitor al celor afundați în mâhnire în noianul vieții și al celor ce în deznădejde pe tine te cer în ajutor, grabnică ajutătoare; slava maicilor și podoaba fecioarelor, ceea ce ai prefăcut la toată partea femeiască osânda strămoașei Eva în îndrăzneală veselitoare prin nașterea ta cea dumnezeiască; miluiește-mă și pe mine și mă auzi, și rupe legătura ce este în mine, precum a maicii tale – adică a Anei când te-a născut pe tine -, și arată-mă cu solirea ta cea de maică, a naște și eu copil de parte bărbătească, pentru ca să-l aduc Fiului Tău și Dumnezeu!”.

    Folare Separare 1    Această rugăciune îndoind-o și întreind-o femeia, punând obișnuita plecare de genunchi, a adormit. Iar cea grabnică spre ajutorul neamului nostru, ca o maică plecând mila Fiului său, pe femeia ce se mâhnea a prefăcut-o în veselie de maică cu un chip ca acesta: Stând lângă femeie în același ceas Preacurata Fecioară Maria, cu asemenea chip ca și a icoanei celei zugrăvite, și coastele acesteia lovindu-le, a sculat-o, zicându-i: “Du-te, femeie, bucurându-te, că vei avea fiu!”. Iar ea sculându-se și tulburându-se în sine, a aflat către sfârșit privegherea; și întorcându-se acasă cu cântări de laudă, a zămislit în pântece.

    Atunci, în vremea zămislirii ei, îndreptătorului dogmelor Bisericii, lui Gherman, părintele nostru cel de obște, prin hotărârea lui Dumnezeu, i s-a încredințat cârma cetății împărătești. Și de la Cizic fiind adus, ca o făclie prealuminoasă s-a așezat, nu sub obroc, ci în sfeșnicul patriei, ca să strălucească la toată lumea, ca într-o casă. Iar la așezarea în scaun a acestuia, toată adunarea cea de sub soare alergând într-una, și toată vârsta, de la bătrân până la prunc, parte bărbătească și femeiască. Și îngerii coborându-se către acea veselitoare așezare în scaun, împreună cu toți s-au adunat cum și aceste două stâlpari bine roditoare ale dreptei credințe.

    Dar cinstita Ana, văzând mulțime de popor, voia a se întoarce acasă, pentru înghesuirea poporului și pentru îmbulzeală, că nu cumva dintr-o înghesuială ca aceasta fără de vreme să lepede pruncul și să-l omoare. Dar nu s-a plecat la aceasta cinstitul ei bărbat, ci ca un viteaz care putea cu virtutea trupului mai mult decât alții, poruncind să se țină bine de el, a putut să treacă în pridvoarele bisericii celei mari. De acolo a intrat în foișorul bisericii, în care suindu-se, aștepta intrarea lui Gherman, arătătorul de cele sfințite. Pentru că multe cu adevărat făcându-se de către dânsul, atrăgea pe toți ca să-l vadă cu ochii.

    Folare Separare 1    Apoi arhiereul, făcând intrarea cea pornită de la Dumnezeu, o femeie l-a văzut pe acesta ca pe o văpaie de foc și îndată a strigat: “Binecuvintează, preasfinte, pe fiul meu cel din pântece”. Iar luminătorul întorcând ochii cu liniște și pe femeie privind-o cu focul cel dinlăuntru al dumnezeiescului Duh fiind mișcat, cel plin de taine a zis: “Rodul pântecelui tău, după credința ta, femeie, să-l binecuvânteze Domnul, prin rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu și ale lui Ștefan, întâiul mucenic”.

    Cu adevărat, credința cea bună, are și mai bună răsplătire; că precum femeia cananeancă a auzit odată pe Mântuitorul Hristos: O, femeie, mare este credința ta! Fie ție precum voiești, așa și aceasta a luat de la dumnezeiescul părinte, care purta în sine tot pe Hristos și încă mai mult, primind și numele pruncului ce avea a se naște.

    Sfârșindu-se obișnuita învățătură de taine, cuminecându-se toți cu dumnezeieștile și Preacuratele Taine ale lui Hristos și cu mergerea în pace acasă, toți depărtându-se, după câteva zile, iubitoarea de Dumnezeu Ana, împlinindu-se vremea, a născut pe noul Samuil. Iar după ce s-a născut acesta, îndată l-a numit cu numele întâiului mucenic Ștefan, după mai înainte vestirea cinstitului părintelui nostru Gherman.

    Folare Separare 1    Trecând cele opt zile și ducând pruncul la biserica Născătoarei de Dumnezeu, a luat numele cel mai înainte hotărât. Asemenea și în Postul Mare, ducându-l în brațele sale maică să, precum a adus Ana cea vestită pe sfințitul Samuil, au ajuns la Vlaherna, la cinstita biserică a Născătoarei de Dumnezeu, împreună cu bărbatul său, în care făcându-și rugăciunea, și-au luat cererea și înaintea acelei dumnezeiești icoane iarăși stând, cu lacrimi mulțumind, zicea:

    “Bucură-te, întru tot curată, care mi-ai dezlegat sterpiciunea nașterii de copii, de parte bărbătească. Bucură-te preacurată care ai întors mâhnirea mea în bucurie. Bucură-te grabnică, mântuire a celor ce te caută pe tine, pentru că eu ticăloasa căutându-te, te-am aflat pe tine și mai mult am luat, nu numai fiu, ci și numele lui l-am primit de la slujitorul tău și păstorul nostru”.

    Apoi ridicând mâinile și la picioarele acelei sfinte icoane pe prunc cu închinăciune lipindu-l, iarăși striga: “Primește, o, Stăpâna, odrasla mijlocirii tale celei de maică, primește pe fiul care s-a rânduit mie mai înainte de zămislire; primește împrumutătoare, datoria datornicilor”.

    Folare Separare 1    Iar bărbatul ei cel iubitor de Dumnezeu, pentru întârzierea rugăciunii și pentru vărsarea lacrimilor femeii, făcându-se fără glas și de spaimă uimindu-se, arătând către dumnezeiasca icoană, a zis: “Aceasta îmi este, preadulce femeie, chezășuitoare, părtinitoare și ajutătoarea nașterii lui Ștefan”. Apoi plecându-și amândoi capetele și închinându-se acelui sfânt pământ și mulțumind ajutătoarei tuturor creștinilor, s-au dus acasă. Cu adevărat, mai înainte a arătat viteaza maică, cu prorocie, pe cel care mai pe urmă avea să mărturisească pentru icoana lui Hristos și a Maicii Sale, precum mai pe urmă se va face cunoscut.

    Ajungând sfânta și purtătoarea de viață Învierea Mântuitorului, pe cel sfințit din pruncie luându-l părinții, au ajuns la luminătorul preasfintei Biserici celei mari, a lui Dumnezeu, în seara Sfintei Sâmbete și pe sfințitul prunc îl aduc la baia nașterii celei de a doua, și se botează în numele Sfintei Treimi, Celei începătoare de viață, de însuși preafericitul luminător Gherman. Iar după ungerea cu dumnezeiescul Mir, căzând la picioarele purtătorului de Dumnezeu, începătorul păstorilor, mama lui striga: “Binecuvintează, cinstite părinte, pe cel ce din pântece numele i-ai cunoscut”.

    Iar cinstitul Gherman, socotind că nu este de trebuință să facă altă rugăciune, după ungerea mirului, apucând capul tatălui cu o mână și cu cealaltă arătând pe prunc cu degetul, a zis: “Dumnezeu, Care luminează pe tot omul care vine în lume, să arate pe copilul acesta, la fel cu cel al cărui nume a luat”. Astfel, după binecuvântare, au mers acasă.

    Folare Separare 1    Acestea s-au petrecut în pruncie cu purtătorul de Dumnezeu, părintele nostru Ștefan. Acestea pentru zămislirea, nașterea, numirea și luminarea lui, sunt preaveselitoare și adevărate povestiri. Să începem dar și cuvântul isprăvilor lui, celor mai de pe urmă de Dumnezeu dăruite; căci dacă cele dinaintea ușilor sunt unele ca acestea, cu mult mai vârtos cele mai dinlăuntru. Pentru că acel cuvios, prin duhovniceasca naștere de a doua, născându-l cinstita maica noastră a tuturor, ca dintr-un sin l-a alăptat cu lapte tainic și, ca o hrană tare, i-a pus înainte cunoștința dumnezeieștilor gânduri.

    Aceasta, precum am zis, l-a odrăslit și ca o maică l-a hrănit și din dumnezeieștile cugetări l-a învățat. Viața acestuia strălucind, sufletul lui l-a înfrumusețat și la înălțime s-a suit. Maica Biserică pe acesta l-a făcut iubit lui Dumnezeu, și l-a primit pe acesta, care venise din neființă, și când s-a mutat din cele de aici, iarăși l-a primit ca pe un străin, Care și martor al vitejiei lui are să i se facă, când Judecătorul tuturor va da după vrednicie răsplătirile.

    Dar am greșit în aceste cuvinte, căci, lăsând cele ce trebuia să grăiesc mai întâi, am făcut ca cei care încep întâi acoperământul casei să-l săvârșească. Deci, de aici ținta cuvântului meu va fi iarăși către cele dinainte. Părinții acestui preasfințit copil, văzând că vârsta copilului trece și ajunge vârsta de șase ani, l-a dat la învățătura cărții și a Sfintelor Scripturi. Iar în fiecare zi necontenit desfătându-se în științe, a covârșit pe toți, nu numai în acestea, ci și de toată faptă bună îngrijindu-se. Pentru că nu lipsea împreună cu sfințita sa maică, mergând noaptea la obișnuitele privegheri ce se făceau și la pomenirile sfinților. Și un dar ca acesta a luat acest cinstit copil, încât în vremea catismelor, citirea săvârșindu-se, stătea înaintea sfintei uși și luând aminte la citeț, din ascultare el a învățat cele ce se citeau și în gură le avea, ori mucenicie, ori viață, ori învățătură a vreunui părinte, dar mai ales ale părintelui celui cu gură de aur și curgătoare de miere; căci zicea că mai mult dorește de dumnezeieștile lui învățături.

    Folare Separare 1    Astfel, cel din pruncie sfințit și al prea vestitului Timotei împreună locuitor, învățătorului celui de obște urmând în toate, pe cele din urmă uitându-le și la cele dinainte în toate zilele tinzând, nu contenea ca David să zică: Cugetând ziua și noaptea la legea Domnului, ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor. Căci știa, că nu după multă vreme, vor da roade ostenelile sale. Acest cinstit Ștefan învățând, pe mulți din cei de o vârstă cu el i-a întrecut în puțină vreme, prin iubirea de Dumnezeu și prin iubirea de învățătură, pentru că era osârdia lui mai presus de vârstă; încât se minunau de dânsul cei ce l-au născut, zicând că, cu adevărat fiu al rugăciunii este acesta.

    Deci, într-acestea sfințitul tânăr se învăța, făcându-și mintea curată, luminată și cuvântătoare de Dumnezeu. Apoi, învățând dumnezeieștile Scripturi, dorea să se facă râvnitor al sfinților bărbați, care pomeneau de dânsele. Și acestora urmând, nicidecum nu făcea pomenire de desfătare, nici nu dorea slavă deșartă, nici gura să nu înceta a lăuda pe Dumnezeu.

    În vremea învățăturii lui, Leon cel de neam sir, idumeul, din părțile Răsăritului, s-a sculat asupra împăratului Teodosie, care, judecind că nu este un lucru bun a face război creștinii între ei, l-a făcut pe păgân a se liniști. Dar îndată tiranul a venit la împărăție; câinele la cele sfinte și porcul spre mărgăritar. Și ca o vulpe cu vicleșug, pentru sfiala cea către marele Gherman, întâiul șezător, s-a prefăcut că este dreptcredincios.

    Folare Separare 1    Dar după al zecelea an al stăpânirii lui, acest nou Baltazar a adus eresul maniheic în Biserică. Și pe poporul cel de sub dânsul adunându-l în mijlocul tuturor, ca un leu răcnind fiara cea neîmblânzită, din inima lui a izbucnit un glas ticălos, ca din muntele Etnei foc și pucioasă, zicând: “Idolească meșteșugire este închipuirea icoanelor și nu se cade a se închina acestora”. Iar iubitorul de Hristos și dreptcredinciosul popor tulburându-se și suspinând, de aici înainte pierzătorul îndată a tăcut, și către altă socoteală a întors cuvântul. Cu adevărat mormânt deschis era gâtlejul lui și perete văruit inima sa.

    Cunoscând această Gherman, propovăduitorul buneicredințe, și stând împotriva tiranului, îi zise: “Împărate, Stăpânul Hristos și Mântuitorul nostru Dumnezeu, întrupându-Se din preacuratul sânge al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și desăvârșit arătându-Se ca noi și scris împrejur, toată slujirea idolească a pierit și tot chipul idolesc s-a trimis focului și întunericului. Iar de la petrecerea Lui împreună cu noi și de la învățătura de lume mântuitoare a Apostolilor Lui, până acum sunt șapte sute treizeci și șase de ani.

    Iar părinții cei drepți care au petrecut în acești ani n-au cugetat pentru sfintele icoane ceva de acest fel. Pentru că din început, după înălțarea lui Hristos la cer, s-a închipuit vederea icoanelor. Căci chiar de către femeia ce-i curgea sânge, pentru minunea ce s-a făcut, s-a zugrăvit icoana Mântuitorului pe stâlp; precum și cea nefăcută de mâna în cetatea Edesa.

    Folare Separare 1    Apoi și icoana zugrăvită de Luca Evanghelistul a Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu, care din Ierusalim s-a trimis lui Teofil. Încă și sfintele șase soboare aflându-le pe acestea, au rânduit a ne închina și a nu le depărta pe dânsele. Și să știi, împărate, că dacă aceasta vei ține, pentru sfintele și cinstitele icoane sunt gata să mor. Pentru că icoana lui Hristos poartă numele aceluiași sfânt cu care în trup S-a arătat și cu oamenii împreună a petrecut. Drept și sfânt lucru este a muri pentru numele Lui. Că cel ce necinstește icoana Lui, împotriva lui Hristos trimite necinstea”.

    Acestea auzindu-le împăratul cel fără de lege și răcnind ca un leu, a trimis slujitori și purtători de săbii în casa patriarhală, poruncind a coborî pe sfântul de acolo în pumni și cu ocări. Coborându-se Sfântul Gherman și vieții celei singuratice părtaș făcându-se, era jale a vedea toată cetatea înălțând plângere pentru el, căci se păgubea de învățătura părintelui cea curgătoare de miere. Ziua aceea nu a fost lumină, ci întuneric, tânguire, vaiete peste vaiete, după cum zice prorocul.

    În aceste zile triste, păgânul Anastasie, cu mâna de păgânătate, i-a luat arhieria cu ostași, iar nu cu hotărârea buneicredințe a lui Dumnezeu, Care toate ale Bisericii le-a dat împăraților.

    Folare Separare 1    Deci în aceste vremi, tiranul cuprins de eres, s-a ispitit să coboare sfânta și stăpânească icoană a lui Hristos Dumnezeul nostru, cea pusă deasupra ușii împărătești, care se zice sfânta Halchi (adică de aramă) și să o dea focului; care lucru l-a și făcut. Iar în vremea coborârii, cu râvnă dumnezeiască întărindu-se femeile cinstite și cu vitejie sărind înlăuntru și apucându-se de scară, iar pe surpătorul spătar aruncându-l și târându-l la pământ, l-au dat morții.

    Și îndată alergând, au ajuns la casa patriarhală, lovind cu pietre pe răul credincios Anastasie și zicând: “Prea necuratule și vrăjmașule al adevărului, pentru aceasta ai râvnit preoția, ca să răstorni sfintele podoabe?”.

    Deci aceasta nesuferind-o nelegiuitul, a fugit de la fața dreptcredincioaselor femei și la tiran alergând, l-au făcut, ca prin sabie să omoare pe femeile cele sfinte; care lucru cu adevărat s-a și făcut. Și pentru icoana lui Hristos pătimind, au luat răsplătire de la Hristos în împărăția cerurilor, împreună veselindu-se cu toate sfintele purtătoare de nevoințe.

    Folare Separare 1    În acea vreme Constantinopolul era în eres. Și mâhnindu-se nu puțin cei ce locuiau într-însul cu bună credință, plecând nu puțini din patrie, s-au mutat în locurile cele dreptcredincioase. Deci într-aceste lucruri întristătoare căzând și părinții fericitului Ștefan, căutau mântuirea. Însă erau ținuți vrând să împlinească făgăduința copilului lor; și socotind că nu este cu putință ca el să petreacă în mănăstirile Bizanțului pentru tulburarea tiranului, fiind mișcați de Dumnezeu și de înger povățuindu-se – precum odinioară dumnezeiescul părinte Iosif împreună cu Născătoarea de Dumnezeu au fugit în Egipt de la fața lui Irod, ucigașul de prunci -, tot așa și aceștia împreună cu Ștefan, copilul cel de Dumnezeu cugetător, pornind din patrie și intrând în corabie la Calcedon, au călătorit spre calea ce duce la muntele Cuviosului purtătorul de Dumnezeu, părintele nostru Axentie. Pentru că în muntele acesta mai înainte locuind marele și purtătorul de semne părintele nostru Axentie, a trimis razele minunilor sale în toată lumea, și credința a luminat-o, arătând multă vitejie împotriva celor necredincioși Dioscor și Evtihie, la al patrulea Sinod ecumenic, ce a fost adunat în Calcedon.

    Acest munte este în sânul Nicomidiei, în preajma eparhiei Bitiniei, și este foarte veselitor celor ce voiesc a se mântui; înalt mai mult decât toate vârfurile, rece, uscat și, ca să zic așa, atingând de cer. Pe acest munte, dacă cineva l-ar fi numit munte al lui Dumnezeu, muntele Horeb, muntele Carmel sau muntele Sinai, ori Taborul, ori Livanul sau cetate sfântă, ca un munte din cei ce se aflau în Ierusalim, nu ar greși deloc; căci unde este loc de mântuire, acolo, pe drept cuvânt, este Ierusalimul cel adevărat.

    Deci, în acest sfânt munte, de la Sfântul Axentie până acum, părinții se închideau în peșteră și după moarte aflau raiul. Astfel, după sfârșitul vieții dumnezeiescului părintelui nostru Axentie, Serghie, ucenicul lui, a locuit în peșteră; după acesta, al treilea purtător de semne și care în tot chipul în fapte bune a strălucit, Vendimian; apoi al patrulea, Grigorie cel înfrânat și plin de sfintele cărunteți, iar după dânsul, al cincilea, cinstitul Ioan, noul Avraam, și părtașul darului înainte vederii.

    Folare Separare 1    Deci, către Cuviosul Ioan aducând Grigorie și Ana, doimea cea de Dumnezeu cugetătoare, pe cinstitul fiu Ștefan, ca pe o jertfă, l-au rugat, cerând să-l primească și să-l învrednicească sfințitului și îngerescului chip, zicând că este fiu al rugăciunii și că, mai înainte de naștere, încă în pântece fiind, l-a făgăduit vieții monahicești. Iar cinstitul bătrân, plin fiind de darul cel înainte văzător, precum mai sus am zis, și cunoscând obiceiul bine statornicit al copilului, adică mișcările, liniștea feței și așezarea ochilor, și mai în scurt, tot sfântul dar care era într-însul, a zis: “Să te binecuvânteze pe tine Dumnezeu, fiule, și să te facă vas de alegere”. Iar părinților lui le-a zis: “Într-adevăr s-a odihnit Duhul lui Dumnezeu peste copilul acesta”.

    Făcându-se obișnuita slujire și priveghere, sosind dimineața, după obișnuita împlinire a canonului, luându-l pe dânsul purtătorul de Dumnezeu părintele nostru Ioan, înaintea sfintei peșteri și, învățându-l multe, i-a zis:

    “Fericit ești, fiule Ștefan, că astăzi a doua baie o ai, cu lumina îmbrăcându-te și cu a doua străjuire; fericit ești, fiule, că glasul lui Hristos îl împlinești astăzi evanghelicește, lăsând tată, mamă, surori și toate cele ce sunt astăzi și mâine, și porți crucea Lui pe umeri, pentru ca să moștenești împărăția cerurilor. Fericit ești, fiule, că prorocește ai ales a fi în casa lui Dumnezeu, mai vârtos decât a locui în locașurile și în cetățile ereticilor celor defăimători de creștini.

    Folare Separare 1    Vezi, fiule, chemarea vredniciei celei monahicești, căci nu este lupta împotriva sângelui și a trupului, ci împotriva începătoriilor, a stăpâniilor lumii și întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății pentru cele cerești, precum zice vasul alegerii Pavel. Vezi, fiule, împreună cu cine te rânduiești, să nu ai iarăși dor de părinți, ci pentru Dumnezeu, căci Acesta te-a zidit și te-a mântuit; iar aceia care i-au iubit, i-au pierdut și i-au dat muncii, precum zice dascălul scării luminătoare. Vezi, fiule, să nu te întorci la cele ce ai lăsat, căci și aceasta s-a scris: Nimeni, punând mâna sa pe plug și întorcându-se înapoi, este îndreptat în împărăția cerurilor”.

    Deci acestea învățându-l pe dânsul și mai multe decât acestea, apoi cerând și luând din mâinile lui foarfecele, l-a tuns la vârsta de șaisprezece ani și l-a îmbrăcat în îngerescul chip. După aceasta părinții cuviosului, depărtându-se de munte, au ajuns acasă, lăudând și mărind pe Dumnezeu.

    Cinstitul Ștefan începu astfel nevoințele, purtând grijă de merindele pentru fapta bună, dând lui Dumnezeu rodul cel potrivit al fiecărei vremi. Iar împotriva lăcomiei pântecelui rodul îi era înfrânarea și când îi veneau gânduri de dezmierdare trupească, iarăși înțelepciunea îl odrăslea. Iar mânia și iuțimea atât de mult le-a stăpânit, încât prorocește putem zice: “Era ca un surd, neauzind, și ca un mut, nedeschizând gura sa, rodind dragoste și răbdare”.

    Folare Separare 1    Și așa pe toate le-a biruit și întreitele învăluiri nălucitoare ale gândurilor le-a surpat, pentru că postul lui era mare și rugăciunea nu înceta, fiind cu obiceiul blând, cu gura tăcut, cu inima smerit, cu duhul umilit, cu trupul și cu sufletul curat, cu fecioria fără prihană, sărăcia cea adevărată și neagoniseala cea apostolească.

    Apoi ascultarea lui era fără cârtire și supunerea cu sârguință, lucrarea cu răbdare și ostenelile osârduitoare, încât se minună de fapta lui bună în toate, purtătorul de Dumnezeu Ioan și zicea: “Fiule, încetează cu multă ajunare, pentru asprimea muntelui și pentru cumplita suflare a vânturilor că nu cumva să ostenești la slujire”. Pentru că el slujea cuviosului la cele trebuincioase și îi aducea apă de la mare depărtare de loc.

    În partea dinspre miazăzi a muntelui, în loc șes și neted, unde este și cimitirul cuviosului părintelui nostru Axentie, care însuși l-a lucrat încă trăind, când era în munte, a făcut mănăstire de femei sfinte, numind-o Trihinaria. Fericitul Ștefan pentru asprimea și greutatea locului sau pentru îmbrăcămintea cea vârtoasa și aspră a hainelor, prin rugăciunile cuvioșilor părinți, în acest loc greu de umblat, precum s-a zis, cărând apa și făcând toată trebuința în vreme de arșiță și de iarnă, n-a îngenuncheat de oboseală niciodată, nici nu a lăsat obișnuita sa pravilă. Ci în toate zilele era bun, osârduitor și neispitit de patimi și de diavoli. Apoi, urmând cinstitului său învățător Ioan, nu lipsea de la dânsul, învățând să se îngrijească de cele spre mântuire.

    Folare Separare 1    Cuviosul Ioan era povățuitorul său, bărbat desăvârșit în toate faptele cele bune și plin de darul lui Dumnezeu și de darul prorociei. Odată, ajungând la munte preacinstitul Ștefan, a aflat pe purtătorul de Dumnezeu Ioan lângă fereastra peșterii cu capul plecat și plângând amar. Cum a intrat, a făcut obișnuita metanie, dar binecuvântare n-a luat, pentru că se tânguia părintele cu amar. Iar el gândea, pentru ce oare va fi plângerea părintelui?

    Iar acel blând părinte, de la Dumnezeu cunoscând gândurile sfântului, ridicându-l pe dânsul, a zis: “Pentru tine este tânguirea mea, o, preacinstite fiule, pentru că am cunoscut că în vremea ta va crește și se va răsturna locul acesta de eresul arzătorilor de icoane, ce acum fierbe”. Iar cinstitul Ștefan suspinând din inimă, a zis cu durere: “O, părinte, poate voi pieri și eu cu păgânătatea lor, nemântuindu-mă!”. Iar Cuviosul Ioan a zis: “Ba nu, fiule, vezi că scris este: Cela ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui”. Și mai înainte i-a spus lui toate cele ce erau să i se întâmple.

    În anul acela, tatăl cinstitului Ștefan și-a sfârșit viața și venind în cetate era de față la îngroparea părintelui său și după îngroparea lui, vânzând toate averile în Constantinopol, le-a împărțit la săraci, apoi împreună cu mama sa și cu o soră – fiindcă cealaltă se tunsese în călugărie mai înainte în altă mănăstire a Bizanțului -, pornind din patrie a ajuns la sfântul munte. Iar cinstitul Ștefan făcând a se binecuvânta mama și sora sa de sfântul bătrân Ioan și a se învăța cuvântul adevărului, le-a coborât pe dânsele în mănăstirea femeiască și numărându-le împreună cu sfânta obște, el s-a făcut părinte duhovnicesc mamei sale celei trupești și surorii sale. Și după împlinirea sfântului chip, suindu-se la munte, s-a dus la cea dintâi nevoință.

    Folare Separare 1    În toate lucrurile plăcute lui Dumnezeu, binepetrecând purtătorul de Dumnezeu Ioan, a adormit în pace și de la cele de aici bine s-a mutat, după ce mult a învățat pe Sfântul Ștefan. Iar la sfârșit i-a zis: “Mântuiește-te, fiule, și vezi sfârșitul primejdiei ce vine asupra ta”. Deci pentru aceasta cugetătorul de Dumnezeu Ștefan reîntristându-se, ci mai vârtos veselindu-se, a bătut în toacă și a arătat adormirea părintelui.

    Și era veselie de pustnici din munții cei dimprejur, din dealuri și din văi, ca niște cerbi însetați, alergând la muntele izvorului purtătorului de Dumnezeu Axentie, ca să-l sărute pe Ioan la sfârșit și să-l îngroape. Și astfel trupul lui cel cinstit și sfânt l-a așezat în cimitirul părinților, iar cinstitul lui suflet a fost dus în ceruri de îngerii lui Dumnezeu, spre veșnică bucurie.

    Dar a merge din slavă în slavă și de la sfânt la sfânt este lucru potrivit, căci nu lipsește numărul robilor lui Dumnezeu. Căci Moisi, săvârșindu-se, era de față Iisus al lui Navi; iar Ilie, înălțându-se, Elisei s-a făcut moștenitor al cojocului și al darului îndoit. În acest fel și purtătorul de Dumnezeu Ioan, de la cele de aici mutându-se, cinstitul Ștefan a moștenit locul și darul îndoit. Pentru că se cădea aceasta, ca cel ce a moștenit cele dintâi învățături ale lui și puțin lipsea Cuviosului Ștefan a se potrivi cu faptele cele iubitoare de Dumnezeu ale fericitului Ioan. Precum copilul moștenește cele ale tatălui său, în acest chip s-a întipărit și caracterul faptei bune a învățătorului său.

    Folare Separare 1    Deci acesta, locuitor al cereștii mitropolii, Sfântul Ștefan cel desăvârșit între monahi, care după urmare a fost al șaselea cu numărul locuitor al dumnezeieștii peșteri și de suflete mântuitor, noul Israel, al șaselea fiind de la Adam și tată al lui Enoh, cunoscându-se prin asemenea bună plăcere. Pentru că și el s-a cunoscut al șaselea de prea fericitul Axentie, care, ca pe un fiu zămislind frica de Dumnezeu, după prorocul, ca pe un nou Enoh l-a născut. Iar de mutarea dascălului mâhnindu-se, gândea ca un bun următor să împlinească nevoința învățătorului.

    Și precum cei ce obișnuiesc a trece pe mare și fac îndelungată călătorie – fiindcă firea apelor nu are căi rânduite -, ci la stele luând aminte, își fac calea lor; și precum, iarăși, cei ce umblă pe uscat, când voiesc a merge undeva, nu se încredințează drumurilor necunoscute, temându-se de rătăcire și îngrozindu-se de pândirile tâlharilor, ci caută drumurile cele împărătești și cu multă întemeiere săvârșesc calea; în asemenea chip a fost și prea fericitul părinte Ștefan, fiindcă voia a trece noian de viață grea și se sârguia a călători la Ierusalim, cetatea cea de sus, ca la niște stele ce-l povățuiau de sus, căuta la învățătorii vieții celei plăcute lui Dumnezeu și la cuvioșii cinci părinți dinaintea lui, locuitori ai acelei sfinte peșteri, de la Axentie până la Ioan.

    Și ca pe o cale împărătească și ca pe un drum mare urmând calea cea călcată de aceștia, sârguindu-se a se sui deasupra, s-a apropiat de o căsuță strâmtă și s-a încuiat într-o stâncă de sub pământ la treizeci și unu de ani ai vieții sale. Apoi învățând iubirea de liniște, a ajuns desăvârșit, nimic câștigând din cele ale acestui veac. Pentru că în chipul albinei ca și într-un stup, în peștera muntelui închizându-se Cuviosul Ștefan, lucra mierea cea dulce a faptelor bune cu sârguință, aducând-o lui Dumnezeu, Împăratul tuturor.

    Folare Separare 1    Astfel, iscusindu-și simțirile ca să se deprindă a cunoaște pe cel bun din cel rău, a învățat a lucra apostoleasca împletire a mrejelor, adică meșteșugul pescăresc, precum și al bunei scrieri, pentru ca să nu îngreuieze pe cineva, ci mai vârtos prin ostenelile sale să dea și celui ce are de trebuință. De toată grija pământească lepădându-se, o singură grijă avea, adică cum să placă lui Dumnezeu în rugăciuni și în posturi. Nu numai atât, ci și de toată faptă bună purtând grijă, ca un lucrător de pământ ales, tăia din rădăcină mărăcinii patimilor, curățind gândurile ce se ridică la cunoștința lui Dumnezeu, împlinind acel prorocesc glas ce zice: Înnoiți-vă vouă înnoiri și să nu semănați peste spini.

    În aceste lucruri plăcute lui Dumnezeu iscusindu-se prea fericitul Ștefan, tuturor din aceasta se făcea arătat; căci adevărată este aceea ce s-a zis că nu poate cetatea să se ascundă, deasupra muntelui stând. Și ce se întâmpla din petrecerea lui cea bună? Mulți aprinzându-se de dumnezeiasca râvnă pentru Hristos, au alergat acolo și împreună cu dânsul se rugau ca să dobândească sălășluirea și l-au rugat să li se facă povățuitor al vieții lor celei după Dumnezeu.

    Deci deabia s-a plecat, căci îl sileau, făcându-se tuturor toate și învățând a căuta fiecare, nu numai pe ale sale ci și pe ale aproapelui, ca să se mântuiască. Acolo au mers către dânsul până la doisprezece frați deodată, cărora evanghelicește poruncindu-le, după cuvintele Domnului că Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi scoate afară, îi primește pe aceștia cu bucurie, ca un învățător bun de copii, îndemnându-i către nevoințele pustniciei. Întâi a primit pe un oarecare Marin, bărbat bun și blând cu chipul, apoi pe un oarecare Ioan și după dânsul pe Zaharia, om iscusit în calea cea duhovnicească, între care și pe Cristofor și pe perechea satanei mușcătoare pe ascuns, pe Serghie și pe Ștefan, cel ce de la Dumnezeu s-a robit de tiranul.

    Folare Separare 1    Pentru care, după aceasta voi povesti și despre alți șase, ale căror nume sunt în cartea vieții. Și așa muntele s-a făcut cetate, viață de obște minunată, și a primit sfințenie, pregătindu-se cele de trebuință prin dăruirea lui Dumnezeu și prin rugăciunile cuviosului, precum și alte case trebuincioase și cele de nevoie în ele. Apoi s-a alcătuit viață de obște dreptcredincioasă, purtând numirea Sfântului Axentie, strămoșul Cuviosului. Iar tiranul, pornindu-se cu vrăjmășie către sfântul, surpând locașul acesta de tot, l-a numit dealul lui Axentie. Așa se zice de cei împreună următori ai lui până în ziua de astăzi.

    Deci starea vieții de obște întemeindu-se cu bună cuviință, părintele nostru Ștefan lua aminte la ancoră cuvântului. Și din peștera cea de Dumnezeu zidită luminând soborul, îi sfătuia, zicând: “Fiilor, luați aminte de voi și de sufletele voastre și, lepădând frica ce vine de la diavolii cei stricători de suflete sau trândăvia, să iubiți mult pe Dumnezeu. Că dragostea către El, nu osebirea de materie sau frică cea rea, ci mărimea de suflet a așezământului, o face să stea, arătându-se îndestularea în darurile cele mici ale pustniciei voastre.

    De asemenea, mâhnirea și întristarea lăsându-le departe, cu veselie să vă apropiați de Dumnezeu, prorocescul vers ținându-l în minte de-a pururea, că a mă lipi de Dumnezeu bine îmi este, a pune în Domnul nădejdea mea. Pentru că hrănește nădejdea precum și adevărul nu mai puțin.

    Folare Separare 1    Deci de vreme ce a sârguitorilor este împărăția cerurilor, după glasul Domului, și silitorii pe dânsa o dobândesc, așa și noi, fraților, după marele propovăduitor și dumnezeiescul Pavel, fiind lipsiți, necăjiți, rău pătimind, goi fiind, flămânzind și însetând, în pustietăți rătăcind, în munți, în peșteri, în prăpăstiile pământului, să trecem scurta nemernicie a vieții noastre cea mult chinuită cu dreaptă credință, și pe aceea moștenind-o, să zicem către judecătorul cel nemitarnic: Vezi smerenia și osteneala mea și-mi iartă toate păcatele mele”.

    Cu acestea și cu multe alte cuvinte mângâietoare luminând prea fericitul părintele nostru Ștefan pe fiii pe care în Domnul i-a născut, în fiecare zi nu se odihnea, crescându-i pe dânșii în rânduiala mântuirii.

    Ajungând până la douăzeci de ucenici cu numărul, pe Marin, bărbatul cel de Dumnezeu întărit, la ale economiei și la toate ale locașului l-a așezat prea fericitul întâi. Iar el punea mai aspre nevoințe pe sine, având dorință ca mai cu strâmtorare să se închidă, decât în strâmtoarea peșterii. Pentru că capul muntelui cu o piatră mare terminându-se, avea o râpă adâncita spre partea de miazăzi în care se afla și mănăstirea și peștera cea de Dumnezeu zidită, ce este acoperită și neînviforată de vânturile cele iernatice ale Crivățului și ale Liviei.

    Folare Separare 1    Pe acest vârf înconjurându-l preafericitul nostru părinte Ștefan, a zidit într-însul o chilie foarte mică în lungime și lățime, înălțime și adâncime, ca de un cot și jumătate înălțimea, ca de doi lungimea și spre partea de răsărit fiind o cămăruță de rugăciune, având înălțimea numai cât putea să stea. Iar cealaltă toată voind a se acoperi de acoperământul cerului, a lăsat-o descoperită. Pe această mică chilie a făcut-o strâmtă și înfricoșată, încât cei ce o vedeau ziceau că este ca un mormânt, iar nu locuință de odihnă.

    Și să nu socotească cineva din cei prihănitori că aceasta o făcea mai mult decât părinții cei mai dinainte, pentru că învăța nevoințele cele plăcute lui Dumnezeu ale Cuviosului Axentie, iar el era ca un nou Elisei care a primit cojocul lui Ilie în muntele Carmelului; de aceea a voit a face întocmai ca purtătorul de Dumnezeu Axentie. Și era mai presus de ceilalți părinți, căci avea mai tânăra vârsta, fiind de patruzeci și doi de ani atunci când s-a mutat în vârful muntelui.

    Ucenicii lui necunoscând pentru ce s-a făcut o asemenea zidire, Cuviosul Ștefan a chemat la miezul nopții pe Marin, cel de Dumnezeu întărit și acestuia povestindu-i scopul, ca unui fiu iubit, împreună cu dânsul, ieșind din peșteră, au intrat în acea înfricoșată locuință cu chip de mormânt. Iar dimineață, după cântărea de psalmi, toți frații, după obicei, punând metanie înaintea ușii peșterii ca să-i binecuvânteze sfântul, glasul părintelui celui milostiv ce se auzea în fiecare zi, nu mai răsuna în urechile lor cele ascultătoare. Nedumerindu-se ei, după multă vreme sculându-se și în peșteră sărind, nu era acolo cel căutat. Și părându-li-se că au pierdut pe părintele lor, apoi mâinile la gură punându-le și, arătând cu degetul, ziceau: “Oile toate fiind de față, păstorul cum lipsește?”.

    Folare Separare 1    Pornind pe calea cea de la vale, se duceau vărsând lacrimi și cu pumnii în piept se băteau, ca unii ce au pierdut pe părintele lor. Iar părintele, simțind întristarea lor cea dureroasă, cu glas blând și dulce îi chema cu grăbire la vale. Și ei, ca niște pești ce aleargă după rima din aruncarea undiței, auzind glas, deodată s-au întors și către dânsul alergând și încă purtând pe obraz rămășițele plânsului, cu tânguire și cu suspinare ziceau către dânsul: “De ce te-ai dat la aspre și aducătoare de moarte nevoințe, cinstite părinte?”. Iar Cuviosul a răspuns către dânșii, zicând: Fiilor, strâmtă și cu necazuri este calea ce duce la viață și puțini sunt cei ce o află pe dânsa.

    Și îndată, acest cuvânt auzindu-l, s-au liniștit, rugându-l ca măcar să acopere chilia lui. Iar el a zis că se îndestulează a se acoperi cu acoperământul porților cerului. Acolo petrecea, vara arzându-se și iarna înghețând; iar sub îmbrăcăminte avea trupul încins cu fiare și de la umeri până la mijloc era înconjurat cu altă cingătoare de fier pironit de amândouă părțile și pe sub brațe cu altă cingătoare de fier. Îmbrăcămintea o avea din piele și chiar sfântul culion și analavul cel purtător de cruci, asemenea și sfințita mantie a chipului monahicesc. Iar pentru odihnă avea numai o rogojină, după chipul purtătorului de Dumnezeu Ioan, care a fost învățătorul lui.

    Deci în aceste sporiri petrecând neprihănitul părinte, nu era cu putință a se ascunde, precum mai înainte s-a zis, fiind el cetate pusă pe muntele cel mare și dreptcredincios. Pentru aceea s-a arătat vestit luminător al tuturor, mai ales al dreptcredincioșilor care locuiau în împărăteasca cetate. Și mulți către dânsul venind în munte pentru folosul lor, numai din vederea cea cuviincioasă folosindu-se, iarăși se întorceau acasă, lăudând și preamărind pe Dumnezeu; între care era și o femeie din cele dreptcredincioase cu duhul și bogată, suferind văduvia.

    Folare Separare 1    Aceea, auzind în fiecare zi de la toți despre dumnezeiasca nevoință a cinstitului părintelui nostru Ștefan, și uitând de slăbiciunea femeilor, a pornit întrebând și a ajuns la dealul sfințitului păstor. Apoi aproape de chilia cuviosului fiind, se ruga să dobândească binecuvântare. Iar părintele săvârșind rugăciunea, ea s-a sculat plângând și a spus sfântului toate ale sale și văduvia și nerodirea de fii și că, dorind să dobândească monahicească viață, caută a se mântui. Dar iubitorul de Dumnezeu părinte învățând-o pe dânsa cu cuvinte duhovnicești și cele pentru mântuire rânduindu-i, a eliberat-o, zicând: “Vezi, femeie, cui te făgăduiești, că nu cumva să te ajungă moartea, mai înainte de a împlini făgăduința”.

    Cinstita femeie, punând în suflet cuvintele purtătorului de Dumnezeu părinte, precum ceara primește închipuirea peceții, așa neclintit îl păstra. Și ajungând la limanul corăbiilor Calcedonului, a înotat către patrie înapoi și toate averile sale vânzându-le în Constantinopol și împărțindu-le săracilor cele mai multe, temându-se de moartea sufletului, după cuvântul cinstitului părinte, se sârguia să împlinească făgăduința.

    La urmă, pornind de la a sa cetate, a lăsat, după Evanghelie, părinți, cunoscuți, prieteni, rudenii și vecini și crucea lui Hristos ridicând, s-a suit în minunatul munte, aducând aur la Cuviosul, ca să se împartă de dânsul mai bine. Iar în preajma chiliei punând obișnuita metanie, a zis: “Binecuvintează, părinte”. Sfântul cu asprime i-a răspuns: “Mântuitorul, prin Evanghelie luminat spune, că cine nu se va lepăda de toate avuțiile sale, nu poate să fie ucenic al Meu. Pentru ce tu porți încă rămășițele lumii împrejur?”.

    Folare Separare 1    Iar femeia, spăimântat pentru darul cel înainte-văzător al părintelui și de mustrarea cea cu asprime, cu rușinea cea cuviincioasă femeilor, a zis către dânsul: “Nu fiind ținută de dorul cel stricăcios am adus aici acest aur, cinstite părinte, ci ca prin mâinile tale cele cuvioase, să se împartă mai bine pentru sufletul meu cel înfocat”.

    Dar iubitorul de Dumnezeu părinte a zis: “Scânteile greșelilor celor străine nu voiesc a le face cenușă cu mâinile mele, că nu cumva din nebăgare de seamă, vreuna arzându-se pe ascuns dintr-însele, mare văpaie sufletului meu să fie, precum au pătimit unii pentru aceasta; ci cei ce seamănă, să și secere!”. Iar femeia zise: “Și ce îmi poruncești, părinte?”.

    Preamilostivul părinte, dacă a auzit, precum s-a zis mai înainte, că ea a lăsat ale sale desăvârșit și n-a voit a se întoarce în patrie, i-a poruncit să împartă aurul cu ale sale mâini. Și așa, spălând-o pe dânsa de întinăciunea acestei vieți, i-a dat sfântul chip monahicesc, schimbându-i numele în Ana. Și s-a făcut părintele ei în Domnul. Apoi îndată a trimis-o pe ea la mănăstirea cea de jos, dând-o sfintei și cuvioasei maici proiestoase a acelui locaș, mult rugind pe acea cinstită femeie a o sfătui pentru mântuirea sufletului.

    Folare Separare 1    Dar cred că a ajuns acum vremea ce mă îndeamnă a povesti și despre pătimitoarele lui lupte. Însă eu, fiind împins de știința mea, mă ispitesc a tăcea, ca cel ce nu ajung să povestesc mărimea faptei, fiindcă sunt sărac de cuvânt și de fapte. Pentru că cu neputința acestora obișnuiesc a judeca lucrurile, cei ce nu caută la adevăr, ci la iscusința cuvintelor voiesc a lua aminte, precum fac cei ce alcătuiesc basme. Însă îndrăznesc în urma celor ce mă îndeamnă, bizuindu-mă dumnezeiescului mucenic.

    Și cu rugăciunile celor ce mă îndeamnă la aceasta, cu putință este a mi se dărui lesne călătoria. Și să-mi fie mie în minte versuirea aceea a lui David împotriva eresului celor de noi lucruri, de creștini defăimători și de icoane arzători; de multe ori s-a luptat cu mine vrăjmașul din tinerețele mele. Și iarăși zice mai pe urmă: Să zică dar Israil, de multe ori s-a luptat cu mine din tinerețele mele și nu m-a biruit.

    Aceasta însă la Israil cel trupesc pe care egiptenii l-au robit, nu se va potrivi niciodată, că cei de alt neam de multe ori l-au biruit și babilonienii robindu-l l-au dus departe. Apoi i-au supus macedonenii cu cruzime și cu amar, iar românii mai pe urmă i-au dat pierzării. Apoi risipiți și strămutați prin toată lumea i-au arătat, “curtea lor făcând-o pustie” iar spinarea lor totdeauna, după cuvântul prorocului, gârbovind-o.

    Folare Separare 1    Dar Israelul lui Dumnezeu cel nou ales, care cu adevărat vede pe Dumnezeu și cu față descoperită Domnului strălucește, cu alte vorbe zic, turma cea numită cu numele lui Hristos, al cărui chip este Iacob, care s-a numit pe urmă Israil; care pe cel mai bătrân, ca pe un neiscusit dându-l în lături și întâia binecuvântare părintească a luat-o, cu cuviință ar fi putut zice: De multe ori s-a luptat cu mine vrăjmașul din tinerețele mele și nu m-a biruit. Pentru că îndată s-au ridicat asupra lui nenumărate cete de vrăjmași, dar nu l-au biruit și a lor neputință a mustrat-o.

    Întâi iudeii au dat război turmei Mântuitorului nostru și cu a lor armă s-au rănit, căci prin crucea cea de dânșii înfiptă, Păstorul cel bun i-a izgonit ca pe niște lupi de la oi. Iar după aceștia slujitorii idolilor care s-au rușinat de apărătorii adevărului, și după aceștia Simon și ucenicii cei de sub dânsul, Menandros și Kedron, apoi Marchion și Valentin. Și după dânșii Cherint și Satornic, Vasilid și Carpocrat, Marcu și Tatian, Montan și Vardisan, Artemon și Navat, Sabelie și Nepon; Pavel și Maniheu, Fotinos și Marcel și cei după aceia, Arie, Aetie, Evnomie, Macedonie, Maxim, Nestorie – vidra cea cu multe capete -, Evtihie și Dioscor, Zosim, Apolinarie, Origen, Petru ticălosul, Teodosie, Iacov, Iulian, Zinon, Serghie, Pir, Chir, Macaris, Onorie și răucredinciosul Mohamed și oricare altul pe care, omenește, l-am uitat.

    Pentru că mă va lăsa pe mine ziua, numărând pe apărătorii și începătorii păgânătății, a căror pomenire vremea a prăpădit-o. Și aceștia toți deodată, apostoleștilor propovăduiri dând război, Sfinții Părinți i-au izgonit după cuviință din Biserică. Și a petrecut în pașnică stare Biserica, care totdeauna a fost în război și de cele mai multe ori a biruit.

    Folare Separare 1    Deci, tatăl vicleniei și aflătorul răutății, diavolul, care niciodată nu încetează a da război omului celui zidit după chipul lui Dumnezeu, văzând turma Domnului că biruiește cu înlesnire pe vrăjmașii cei arătați, a socotit să aprindă văpaia războiului. Și aflând unealtă vrednică de a sa lucrare, pe un bărbat care se socotea că va face multe minuni cu descântece vrăjitorești și va putea amăgi pe oamenii care se înspăimântă de unele ca acestea, având neamul din pământul sirienesc; această fiară cu numele de leu, precum mai înainte s-a scris, întâi se aprinde împotriva închinării sfintelor icoane.

    Acest eretic arătându-se de patriarhul Gherman, apărătorul adevărului, precum și mai înainte s-a zis, nici atunci dușmanul de obște al oamenilor n-a încetat. Dar el, lăsându-și viața și făcându-se cheltuială viermelui celui fără de sfârșit și focului celui veșnic, s-a ridicat în locul lui necurata odraslă a lui, zic de Constantin, cum s-ar fi putut zice din Ahaz pe Ahav și din Arhelau pe Irod cel prea rău, robul desfrânării și ucigașul Mergătorului Înainte.

    Deci, copacul acelei rele rădăcini mai amare roduri odrăslind, și adunând otrăvi de multe feluri vătămătoare sufletului său, a pierdut și a ars toate chipurile sfintelor icoane. Iar după ce s-au dat înapoi de către tăinuitorii dreptcredincioși ai chipului monahicesc, s-a dat împotriva lor războiul. Și chip al întunericului fiind acest împărat, cu suflet întunecat, pe cei dreptcredincioși i-a numit închinători de idoli, pentru închinăciunea cea către cinstitele icoane.

    Folare Separare 1    Și pe tot poporul cel de sub dânsul adunându-l tiranul, l-a făcut a se jura – punându-se înainte de viață făcătorul Trup și Sânge al lui Hristos și Sfânta Cruce pe care Hristos Dumnezeu Și-a întins mâinile pentru noi, precum și Sfintele și prea curatele Evanghelii, prin care Hristos ne poruncește să nu ne jurăm nicidecum -, apoi să zică că nu se vor închina la sfânta icoană, ci pe aceasta o vor chema idol și nici nu se vor împărtăși de la Patriarh și nicidecum bună ziua nu-i vor da lui. Iar dacă ar afla pe vreun călugăr cu haine smerite îmbrăcat, pe acesta ocărându-l, să-l lovească cu pietre.

    O, ce batjocură! Aflând unealtă de un nărav și de un glas, și nu numai atât, ci și de un nume și de un cuget, ca și cum după Scriptură s-ar zice Valac, a chemat pe Valaam, pe Ianis și pe Iamvris. Apoi nu cu hotărârea lui Dumnezeu și a preoților, ci cu vicleșug amândoi în amvon suindu-se, se îmbracă de mâinile împăratului Constantin cel nesfințit, cu mantie și cu omofor, omul cel nevrednic de patriarh al Bisericii, însuși tiranul împărat grăind Axios, adică vrednic este.

    O, ce nevrednicie! Purtătorul de pavăză împărat, fiind călcător de cele sfințite, cel ce a avut trei femei cu nelegiuire, se așează în fruntea Bisericii! Cine a auzit una ca aceasta cândva din veac, sau a văzut sau a povestit? Cu adevărat nimeni. Nici chiar în slujbele elinilor și la pagini nu s-a arătat una ca aceasta. Acum s-a împlinit cuvântul prorocului: Poporul că un preot și nimeni nu eră care sfințea și care se sfințea.

    Folare Separare 1    Deci, această necurată pereche, împăratul și patriarhul pus de el, fiind eretici, trimiteau scrisori în fiecare eparhie către începătorii de satrapi, ca împreună cu episcopii să vină la împărăteasca cetate Constantinopol, pentru ca să se facă sinod împotriva sfintelor și cinstitelor icoane. Atunci se vedea în fiecare latură și cetate tânguire peste tânguire din partea celor dreptcredincioși. Iar din partea celor pagini icoanele cele sfințite fiind călcate, vasele prefăcându-se, bisericile săpându-se și cu cenușă însemnându-se, ca unele care aveau sfințite icoane.

    Și unde se aflau cinstitele icoane ale lui Hristos sau ale Născătoarei de Dumnezeu sau ale sfinților, li se dădeau foc, sau se îngropau, sau se văruiau. Unele erau aruncate prin locuri noroioase, altele în mare, altele în foc, iar altele erau tăiate și sfărâmate cu topoarele de răucredincioșii luptători împotriva sfintelor icoane. Iar unde se aflau copaci, păsări sau dobitoace necuvântătoare și mai ales hățuri de cai satanicești și vânători, priveliști ori alergări de cai rău zugrăvite, acestea cu cinste le lăsau.

    Atunci era drept a se zice: “Vai mie! că a pierit cel cucernic de pe pământ și nu este cel ce face bine între oameni; căci cu secure și cu bardă a surpat ușile Bisericii lui Dumnezeu și cu foc a ars sfințitorul lui. Iar ușă se zice icoană, căci deschide mintea noastră cea zidită după Dumnezeu, către asemănarea cea dinăuntru a chipului celui dintâi. Precum oarecare uși, purtând încuietori și peceți, din cele de afară cele se asemuiesc dinlăuntru, prin întemeierea peceților, așa și închipuirea icoanelor, ca pe niște peceți arătând prescrierile și pe arătări ca pe niște încuietori, prin cele materialnice însemnează tainic cele gândite. Căci nu materiei slujim, închinându-ne acesteia – să nu fie -, ci gânditor prin cele simțite, de însăși pricinile ne apropiem, precum la Cruce și la sfințita Evanghelie, la moaște de sfânt și la tot ce este în Biserică închinat, în aceasta împlinind acest glas părintesc al lui Vasile, arătătorul de cele cerești, căci cinstea icoanei trece la chipul cel dintâi”. Dar să ne întoarcem la ceea ce ne stă înainte.

    Folare Separare 1    În aceste dureroase lucruri fiind împărțită Biserica lui Hristos, cei mai aleși dintre monahi care se țineau de dreapta credință, din părțile Europei, ale Bizanțului, ale Tiniei și ai eparhiei Bitiniei și cei ce petreceau în peșteri și cei ce aveau locașuri în munți în părțile Prusiei, toți împreună mergând la muntele purtătorului de Dumnezeu Axentie, s-au apropiat ca de un povățuitor și doritor de mântuire, la prea fericitul Ștefan, rugându-l pe dânsul să li se facă sfeșnic de mântuire.

    Deci, l-au aflat pe dânsul cuprins de mâhnire și de lacrimi, pentru eresul cel făcător de lucruri noi și au zis către dânsul: “Spune, părinte, cele cuviincioase, pentru că plânge gândul nostru și ne-am cufundat în nedumerire, că nu cumva frica cea omenească să vândă dreapta credință a sufletului, că partea lui este a se teme de moarte”.

    Iar fericitul Ștefan, auzind mulțimea părinților și acea îngerească căruntețe, a zis: “O, părinți cinstiți și frați, nimic nu este mai tare decât socoteala cea dreaptă și nimic mai puternic decât sufletul ce nu voiește a sluji răutății; care lucru sunt încredințat că se păzește de către frăția voastră și pentru aceasta vă veți face ai mei sfetnici și veți lua binecuvântare. Căci văd înconjurată cu cruzime și cu amărăciune mireasa Domnului, Biserica, de vicleanul, ucigașul și iubitorul de război satana, care a lucrat ceea ce s-a întâmplat asupra Bisericii lui Dumnezeu pentru icoana Lui cea cu chip de trup și care, de la începutul zidirii a dat război firii noastre și zavistuind petrecerea noastră cea din rai, ne-a făcut să lepădăm dumnezeiasca lege.

    Folare Separare 1    Iar acum iarăși cinstitul trup al Bisericii se ispitește a-l strica și face a se dezbina mădularele, unele împotriva altora și război neîmpăcat s-a ridicat pentru că a pornit pe unul împotriva altuia prin eresul ce a tulburat mulțimea. Astfel de luptă a aprins vicleanul diavol între oameni, sârguindu-se a porni pe unii împotriva altora și a-i abate din calea cea dreaptă.

    Astfel vrăjmașul Bisericii care a semănat neghinele se bucură și joacă văzând reaua meșteșugire printr-acest tiran împărat. El se desfătează în primejdiile noastre, aduce din toate părțile materie la văpaia războiului și pe ale sale cete împreună ridicându-le – pe elini, pe iudei, pe sirieni și adunările ereticilor -, ca să facă priveliște mare din toate părțile, făcându-și veselie și plăcere din greutățile noastre. Și se poate vedea grăind împotriva noastră cei ce beau vin. Pentru că în ospețele lor, prin porunca puiului de leu, Constantin Copronim, ereticul împărat, cugetă împotriva noastră și ne batjocoresc.

    Pentru aceasta fiii Sionului cei cinstiți, fiind mai presus decât aurul, s-au socotit că niște vase de lut, lucruri de mâini de olari. Ne-am făcut de râs la tot poporul, suntem cântare lor toate ziua. Pentru că a întunecat în iuțimea Sa Domnul pe fiica Sionului și a surpat din cer slava lui Israil și nu și-a adus aminte de așternutul picioarelor Sale, din ziua iuțimii Sale. Căci a păcătuit Ierusalimul (creștinătatea).

    Folare Separare 1    Pentru aceasta ochii mei varsă lacrimi, căci s-a depărtat de la mine cel ce mă mângâie pe mine și strig către cel ce bate și vindecă: Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că prea mult ne-am umplut de defăimare, prea mult s-a umplut sufletul nostru de ocară și o dă pe dânsa dușmanilor celor ce sunt îndestulați în vremea cea de acum și celor mândri, prihănitori de creștini. Pentru că au ocărât turma Ta cea de un neam cu tine, numindu-ne pe noi închinători de idoli și pe Biserica Ta au numit-o idolatrie. Ci înnoiește-ne pe noi ca pe o mâncare de dimineață. Înmulțească-se credința Ta în dimineți, căci multe sunt suspinele noastre și inima noastră a slăbit, căci ai surpat gardul nostru și ne culeg pe noi toți cei ce trec pe cale, ne-a vătămat pe noi porcul din pădure.

    Acest pui de leu ne-a mușcat și ca un porc sălbatic ne-a păscut pe noi. Doamne, Dumnezeul puterilor, întoarce-Te și cercetează această vie și o desăvârșește pe ea, pe care a sădit-o dreapta Ta și pe Fiul Omului pe Care L-ai întărit. Însă, plângând, tânguindu-mă și jelindu-mă pentru negura care zace peste păstori și peste turmă și Dumnezeului meu rugându-mă să risipeasă negura, iar raza cea mai dinainte a dreptei credințe și închinăciunea sfintelor și cinstitelor icoane să o așeze la starea cea dintâi, am uitat făgăduința.

    Am întins și tânguirea și de-abia acum mi-am adus aminte, aflând în rugăciune pe Fiul Omului pe Care L-ai întărit și mântuirea noastră ai lucrat-o printr-Însul, Atotfăcătorul, pe a Cărui dumnezeiasca închipuire acești grăitori de tulburare au dat-o focului. Dar cu foc îi va mistui pe dânșii Domnul și va pieri pomenirea lor împreună cu toți cei ce nădăjduiesc spre dânșii, că Dumnezeu este Dumnezeul răsplătirilor și nu va tăcea pentru hulirea Bisericii Sale”.

    Folare Separare 1    Acestea vorbind prea fericitul părintele nostru Ștefan sfințitei adunări a monahilor, și toți vărsând lacrimi, bătându-se în piept și din adânc suspinând, părintele a zis: “Trei fiind ținuturile noastre care nu s-au împărtășit cu acest eres, la acestea vă sfătuiesc a alerga”. Pentru că nu a rămas alt loc care este sub stăpânirea balaurului, nesupus glasului său celui deșert. Iar ei au zis: “Unde sunt oare aceste părți, părinte?”. El le-a răspuns: “Cele de cealaltă parte a Pontului Euxinului (Marea Neagră), care sunt părțile Sciției, ale Goției și părțile Romei și ale Liviei.

    Și ce se cuvine a zice, pentru întâi șezătorii Romei, ai Antiohiei, ai Ierusalimului și ai Alexandriei, care, nu numai au urât și au blestemat necurata dogmă a arzătorilor de icoane, ci și prin scrisori n-au încetat a ocărî pe păgânul împărat, care s-a plecat către această, numindu-l depărtat și începător de eres; între aceștia este preacinstitul și preaînțeleptul Ioan Damaschin preotul, care s-a numit de tiranul acesta câine, iar noi îl numim cuvios și purtător de Dumnezeu.

    Acesta n-a încetat a-i scrie și a-l numi făcător de rele, arzător de icoane și urâtor de sfinți; iar pe episcopii cei de sub dânsul i-a numit întunecați și robi ai pântecelui. Mai ales pe iubitorii de lupte, alergătorii de cai și pe iubitorii de priveliști, pe Pastila, pe Tricacav, pe Nicolait și pe Atzipie, iubitorul de diavoli, ca pe niște noi Oriv, Ziv, Zivie, Salmana și Datan, și pe cei de sub dânșii, ca pe adunarea lui Aviron i-a numit”.

    Folare Separare 1    Acestea grăind Cuviosul Ștefan și alte multe cuvinte de suflet folositoare, părinții, făcând rugăciune tânguitoare și mai pe urmă pregătindu-se de plecare și pe sfântul sărutându-l, s-au dus către locurile cele mântuitoare, nu de mucenicie temându-se, ci de vicleșugul tiranului, având frică de neiscusința lor, căci nu este lucru puțin neiscusința. Iar cel cernut în lucruri este mai lămurit, precum se lămurește aurul în cuptor. Și se putea vedea Bizanțul dezbrăcându-se de cinul monahicesc și de chipul nazarienesc. Unul mergea către Marea Neagră, iar altul la Cipru; altul gândea a se duce către Roma și așa înstrăinându-se de ale lor mănăstiri, erau străini și fugari.

    Iar tiranul împărat, săpând cinstita biserică a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu cea din Vlaherna, care mai înainte era împodobită pe pereți cu tot felul de icoane, de la întruparea lui Hristos, Dumnezeu, până la tot felul de minuni și până la înălțarea Lui, precum și Pogorârea Sfântului Duh. Și așa răzuind toate icoanele tainice ale lui Hristos, a zugrăvit pe pereți copaci și păsări de tot felul, animale și alte închipuiri cu frunze de iederă, cocori, corbi și păuni.

    Și dacă cineva dintre cei de un cuget cu împăratul socotesc că eu îl necinstesc, să meargă la această biserică și, încredințându-se că sunt adevărate, împreună cu sfințitul proroc David să zică: “Dumnezeule, venit-au neamurile în moștenirea Ta, defăimat-au Biserica Ta cea sfântă; pus-au Ierusalimul cel gândit. Biserica Ta ca o păzitoare de poame, trupurile cuvioșilor Tăi mucenici și monahi, cinstitele moaște le-au dat fiarelor, focului și fundului mării”.

    Folare Separare 1    Deci, în această prea cinstită biserică, pierzătorul împărat șezând împreună cu cel de un nume vânzător al turmei lui Hristos și cu cei de sub dânsul robi ai pântecelui, episcopi eretici au ținut sinodul cel necurat și vrăjmaș al lui Dumnezeu. Și a fost adunat acest sinod de luptătorii împotriva sfintelor icoane, în anul 754, după nașterea lui Hristos, în al paisprezecelea an al împărăției lui Copronim; și era numărul episcopilor Răsăritului, celor ce se adunaseră, 338, iar patriarh nici unul nu era, fără numai Constantin mincinosul patriarh al Constantinopolului, ereticul și cel de un gând cu împăratul, numind cinstitele icoane idoli de chipuri cioplite.

    După multe vorbe și pricini, împăratul a silit pe toți episcopii ca să se supună voii lui, la acea hulă împotriva lui Dumnezeu. Pentru că mulți dintre dânșii, deși vedeau luminos rătăcirea împăratului și a patriarhului și năpăstuirea Bisericii, însă nu îndrăzneau a zice nimic împotrivă, temându-se de mânia împăratului și a patriarhului și de nevoia care se făcea celor dreptcredincioși.

    Deci, se plecau la credința cea rea, de care mai pe urmă, la sinodul cel adevărat al șaptelea, ce s-a făcut în împărăția lui Constantin cel tânăr și a maicii sale Irina, s-au lepădat și cu pocăință mărturisindu-se, s-au întors către bună credință; dar atunci, la acel sinod eretic au urmat împăratului și patriarhului.

    Folare Separare 1    Aceste dogme rău credincioase și urâte de Dumnezeu, au fost așezate atunci acolo astfel: Întâi, că sfintele icoane să fie de toți numite idoli; al doilea, toți cei ce se închină icoanelor să fie anatema. Mai întâi pe Gherman, care fusese patriarh, l-a anatemizat, slujitor de lemne numindu-l. Ereticii cei fărădelege, singuri ei fiind anatemizați, au afurisit pe omul cel sfânt și drept. Dar Dumnezeu l-a binecuvântat pe dânsul, încât s-a împlinit Scriptura care zice: Aceia vor blestema iar Tu vei binecuvânta.

    Al treilea, au hotărât ereticii ca fiecare să mărturisească că, nu numai sfinții după moartea lor, ci nici Maica lui Dumnezeu nu poate să ne ajute nimic cu mijlocirea sa; al patrulea, ca nimeni să nu îndrăznească a numi sfinți pe Apostoli sau pe mărturisitori, pe fecioare și pe toți cei care au plăcut lui Dumnezeu. La sfârșit s-a zis că să fie sinodul acela numărat cu cele șase sinoade care fuseseră mai înainte și să se numească sinodul al șaptelea a toată lumea, iar cel care nu va primi sinodul acela, să fie anatema ca Arie, ca Nestorie, ca Evtihie, ca Sever, și ca Dioscor. Se înfiorează oasele mele și rărunchii inimii mele simt durere, precum zice Elifaz, o! pricepuți și credincioși ascultători, când numai le-aș cugeta în pomenire pe cele făcute atunci. O, ce orbire a vrăjmașului. O, ce hulă! O, ce schimbare în cel mai rău! Cum voi înțelege, Hristoase, nemărginita Ta răbdare!

    Cea mai de pe urmă faptă și cât toate mai rea, necurații aceia și nesfințiți babilonieni, care au stricat via lui Hristos, pentru care s-a scris: Ieșit-a fărădelege de la preoții Babilonului și păstori mulți au stricat via Mea; cei ce au rătăcit cărările pe pământ, după cum zice paremia, și au adunat cu mâinile nerodire; cei ce între sfânt și între necurat nu au deosebit, ci în mijlocul jertfelnicului de tânguire au lucrat. Aceștia sculându-se împreună cu tot poporul și mâinile la înălțime ridicându-le, au strigat ticăloșii într-un glas și au zis: “Astăzi este mântuirea lumii, căci tu, împărate, ne-ai izbăvit pe noi de idoli”. O, glas dureros!

    Folare Separare 1    Atunci cerul s-a întunecat și pământul împreună s-a clătit, văzduhul s-a făcut necurat și toți cei de acolo s-au înstrăinat de Dumnezeu. Pentru că, dacă acest întâi începător al păgânătății este pricinuitor al surpării idolilor, apoi deșartă s-a făcut întruparea lui Hristos și zadarnică învățătura Apostolilor.

    Și dacă, precum voi ziceți, acesta este izbăvitorul de închinarea făpturilor și de blestemul idolilor, care de voi se numește al treisprezecelea apostol; și dacă nu în Hristos, după glasul lui Pavel, propovăduitorul de Dumnezeu, nici în Treime nu vă botezați, ci, ca să zic ceva de râs, pentru obraznica voastră nebunie, vă botezați în Pastila, în Tricacav și în Cavalon, în învățătorii lui și ai voștri, care au lăsat Treimea cea mai presus de lumină și prea cinstită dogmă din Biserica Sa. Aceste bârfeli lăsându-le, vremea cerând, acum mergem către ceea ce ne stă înainte, întorcându-ne să vorbim despre fericitul Ștefan.

    Acestea astfel săvârșindu-se și toată gura mărturisind cele despre Sfântul părintele nostru Ștefan, iar tiranul înștiințându-se, a chemat un cuvântător dintre cei slăviți, Meghistani ai lui și iscusit în a grăi și a auzi, cu numele Calist, iar cu vrednicia de patriciu, dar și la eresul lui desăvârșit fiind învățat, l-a trimis pe dânsul, zicând: “Mergi la dealul lui Axentie și pe unul cu numele Ștefan, care este sălășluit acolo, fiind de un chip cu ceata nepomeniților, pe acesta să-l pleci a iscăli la sinod, zicându-i: “Fiind mișcați de prietenia către tine, pentru cucernicia vieții tale, dreptcredincioșii și preamăriții noștri împărați, Constantin și Leon, poruncesc să te iscălești în hotărârea preamăritului nostru sinod”. Dându-i finice, smochine și altele care sunt îndemânatice pentru hrana pustnicului; pentru că știa și însuși tiranul împărat despre petrecerea Cuviosului cea înfrânata și plăcută lui Dumnezeu”.

    Folare Separare 1    Calist îndată mergând la munte, i-a adus sfântului părinte vestea aceea, sfătuindu-l preaînrăutățitul să iscălească și să laude hotărârea împăraților. Iar cinstitul Ștefan, cel asemenea celui dintâi dintre mucenici, ca unul ce mai înainte vedea de-a dreapta sa de-a pururea pe Dumnezeu și nu se clintea în orice fel de socoteală ereticească, a zis către patriciu:

    “Ia aminte, domnule patriciu, fiindcă este judecată eretică hotărârea acestui sinod de mincinoasă adunare, eu, Ștefan nu iscălesc, nici amarul dulce nu-l numesc, ca să nu trag asupră-mi vaietul prorocului. Și pe lângă această, voiesc a muri pentru închinăciunea sfintelor icoane, neavând nici o grijă de împăratul cel începător de eres, care a îndrăznit să se lepede”.

    Apoi a zis: “Înțelege dar, că-mi voi vărsa sângele pentru icoana lui Hristos. Iar mâncările cele trimise de dânsul întoarce-i-le înapoi, căci untdelemnul păcătosului nu trebuie să ungă capul meu și din mâncările ereticului să nu se îndulcească gâtlejul meu”.

    Folare Separare 1    Acestea auzindu-le boierul acela și întorcându-se iarăși, a ajuns la palat și arătate le-a făcut pe toate împăratului care l-a trimis. Iar el, răcnind de mânie ca un leu, și mare strigare ieșind din sufletul său cel aprins, îndată a trimis slujitori și ostași purtători de paveze, împreună cu Calist patriciul, pe care îl trimisese mai înainte să meargă la munte și îndată să ridice pe sfântul din chilie.

    Apoi a poruncit să-l păzească în mănăstirea cea de jos, până ce îl va judeca. Iar el mergând la munte și ajungând la mănăstire, ca niște fiare săltând, cu lovituri de picioare băteau în uși și sărind în sfânta peșteră au scos afară pe sfântul, ca dintr-o cămară duhovnicească, târându-l afară. Căci din multă înfrânare și din prea strâmtă locuință, pulpele picioarelor lui fiind slăbite, nu putea a se mișca.

    Acei bărbați purtători de paveze, văzând lucrul minunat al părintelui și multă milostivire arătând spre sfântul pentru vederea cea de spaimă, înjugându-se doi și pe umerele lor punând mâinile cuviosului, iar cu mâinile lor genunchii odihnindu-i, l-au dus în cimitirul Sfântului Axentie, în care închizând pe sfântul împreună cu obștea monahilor cea de Dumnezeu întărită, care era împreună cu dânsul, așteptau hotărârea împăratului. Iar Sfântul Ștefan n-a încetat cântând înăuntru cu obștea sa: “Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule…” și celelalte.

    Folare Separare 1    După această a cântat și slava: “În tâlharii gândurilor mele căzând, m-am prădat eu ticălosul, de minte…”, și celelalte ale stihului. Iar păzitorii cei dinaintea ușilor, auzind acestea cântându-se de dânșii, mișcându-și capetele, unii către alții, ziceau: “Vai nouă, că pe drept suntem socotiți că niște tâlhari de către niște monahi, care cu nimic nu ne-au nedreptățit, dar ei rău pătimesc”.

    Trecând șase zile, fără de hrană au petrecut cei ce erau închiși, împreună cu sfântul. Și în ziua a șaptea a venit de la tiranul împărat un alt boier ca să așeze pe sfântul în mănăstirea sa, fiindcă avea război împotriva sciților. Iar oastea aceea, cerând binecuvântare de la sfântul, a mers în cetatea cea împărătească, și împreună cu împăratul s-au luptat împotriva sciților.

    Prea răul Calist, luând pe unul din ucenicii Cuviosului, deosebit dându-i aur și făgăduindu-i încă și mai mult, a înduplecat pe ticălosul acela ca să se facă al doilea Iuda, și împotriva învățătorului său să se într-armeze. Iar Serghie, căci acesta era numele ucenicului aceluia, fiul fărădelegii, al doilea Iscariotean și moștenitor al spânzurării, prin aurul cel viclean îmbrăcându-se în satană, de atunci n-a încetat pe ascuns sfătuindu-se împotriva cinstitului părinte. Deci, despărțindu-se de sfințitul staul și alergând către începătorul de vameși și strângătorul de bir al Nicomidiei, Avlicalam cu numele, se face de o socoteală cu el și părtaș al pierzării sale.

    Folare Separare 1    Apoi, scriind o carte cu ocări plăsmuite împotriva Cuviosului Ștefan, a zis într-însa așa: “Serghie anatematisește pomenirea ta, ca pe a unui eretic, apoi te numește sirian de neam și sapă gropi împotriva ta, șezând în munte”. Și cu multe alte ocărându-l pe dânsul, de care nu se cade a pomeni sau scrisului a le da. Apoi spun că înșelând pe o femeie de bun neam, a tuns-o în călugărie și o are în mănăstirea cea de jos; iar noaptea ea se suie la dânsul în deal, pentru amestecare păcătoasă.

    Dar acea femeie cu numele Ana, pe toate ale sale bine economisindu-le și lepădând toată grija lumească, fiică duhovnicească a sfântului s-a făcut, luând îngerescul chip.

    Amăgind ei o slujnică a acelei femei, făgăduindu-i că o vor elibera și o vor însoți pe dânsa cu oarecare din cei ai palatului, au învățat-o să grăiască împotriva stăpânei sale și a sfântului. Și făcând ei o scrisoare vicleană ca aceasta, scrisă cu minciuni, au trimis-o în mâinile împăratului, care citind-o și gândind fărădelege, ca unul ce îmbrățișase vreme potrivită, cu tărie trimițând câțiva slujitori credincioși către cel ce stăpânea cetatea locului, cu numele Antim, i-a poruncit prin scrisori acestea:

    Folare Separare 1    “Ca unul care împlinești poruncile noastre cu mulțumire, fiind că un prieten iubit și slugă mulțumitoare, adeverindu-ne prin fapte, pentru care ți-am și încredințat vrednicia cea dinaintea feței noastre, poruncim degrab să mergi la mănăstirea cea de sub dealul lui Axentie, unde locuiesc femei desfrânate, care se fățărnicesc că sunt drept-credincioase. Și răpind pe una dintr-însele cu numele Ana, și prin acești slujitori credincioși trimițând-o la noi degrab, cu oaste să mi-o pui de față; fii sănătos”. Iar sluga cea fărădelege a împăratului cel fărădelege, necitind desăvârșit cele scrise, îndată a mers ca un barbar la mănăstire cu mulțime de ostași.

    Acolo au aflat pe sfințitele femei săvârșind citirea ceasului al treilea. Apoi sărind spre femei în biserică ca niște cai îndrăciți, au înfricoșat pe fecioarele lui Hristos, scoțând săbiile tâlhărește și în văzduh cu strălucire întorcându-le. Deci, făcându-se tulburare și cântărea de laudă tăcând, femeile se tânguiau lui Dumnezeu. Și una fugea în altar înăuntrul sfintei catapetesme; alta ridicând sfințitul acoperământ al prestolului, se ascundea sub sfânta masă; alta fugea către munte, de mâinile păgânilor.

    Această năpădire cunoscând-o cinstita bătrâna și proiestoasa mănăstirii, care se liniștea în chilie, a ieșit la dânșii cu suflet netulburat și a zis: “O, creștini, dacă aveți nădejde către Dumnezeu, de ce faceți semnele de biruință ca împotriva barbarilor celor fără de Dumnezeu?”.

    Folare Separare 1    Iar ei spăimântându-se de îndrăzneala sfințitei bătrâne și înștiințându-se că aceasta este proiestoasa, schimbând chipul cel de fiară cu blândețe, au răspuns: “Pe Ana dă-ne-o, pe iubita lui Ștefan, căci împăratul are trebuință de dânsa în oaste”. Iar ea, chemând pe nume pe aceasta și împreună cu dânsa pe alta, anume Teofana, a zis către dânsele: “Mergeți, cinstite fiice, la împăratul, și cu înțelepciune să-i dați răspunsurile, că nu cumva să vă înșele pe voi. Mergeți în pace, mergeți și Domnul să fie cu voi”.

    Iar acele cinstite femei, luându-și mantiile, punând metania cea obișnuită și luând binecuvântare de la acea cinstită egumenă, s-au dus la împăratul. O, voire de bine ascultătoare a ascultătoarelor! Și o, rugăciune prea curată a credincioasei maici!

    Fiind aduse ele în oaste și făcându-se împăratului arătate cele despre dânsele, a poruncit să le despartă una de alta. Apoi chemând pe duhovniceasca fiică a Sfântului Ștefan, cea căutată, a zis către dânsa: “Mă plec să cred că adevărate sunt cele grăite către noi despre tine, pentru că știu grabnica robire a cugetului femeiesc. Spune-mi, cum te-a înduplecat vrăjitorul Ștefan, să părăsești strălucirea părinților și de acest chip întunecat să te apropii? Negreșit, precum am auzit, el a vrut numai a păcătui cu tine. Și ce frumusețe are acesta care te-a amăgit pe tine?”.

    Folare Separare 1    Iar cinstita femeie, auzind aceste urâte graiuri, cu adevărat că o a doua Suzană înțeleaptă, uitându-și neputința femeiască, a răspuns cu minte către dânsul: “Împărate, mă aflu cu trupul înaintea ta, muncește-mă, înjunghie-mă, fă cu mine ce vrei și ce îți place, căci de la Ana nu vei auzi altceva decât numai adevărul; căci nu știu pe omul acesta așa cum zici tu, ci precum îl știu eu voi grăi: sfânt și drept îl știu pe dânsul, învățător de folosul sufletului și povățuitor al mântuirii mele”.

    Iar tiranul făcându-se fără glas pentru îndrăzneala femeii, mușcându-și degetul cel mic al mâinii și cealaltă mână întorcând-o în văzduh, șezând cu fruntea împilat, a rămas uimit. Apoi a poruncit să o păzească pe dânsa, iar sora ce era împreună cu dânsa să fie dusă, chiar nevrând, la a sa mănăstire.

    Aceea ajungând la mănăstire, pe toate le-a povestit sfințitei egumene și surorilor și nu numai atât, ci, suindu-se în deal la dumnezeiescul părinte Ștefan, îl ruga să se roage pentru dânsa, mai ales că pentru dânsul era luptată. Împăratul făcând adunarea oastei și mergând la cetatea cea împărătească, a poruncit ca pe fiica cea duhovnicească a sfântului s-o țină în temnița cea mai întunecată în obezi, vrând în ziua următoare să-i facă întrebare.

    Folare Separare 1    Iar printr-un famen care avea rânduiala împărătească la palat i-a zis acestea: “Cruță-te, femeie, și tu vei trăi bine cu împăratul, lepădând această îmbrăcăminte întunecată și să spui mâine înaintea a tot poporul adevărul împotriva lui Ștefan, căci iată și slujnica ta a spus adevărul; iar de nu vei vrea să faci această și vei rămâne în nesupunerea ta cea împietrită, voi pune înaintea ta bucăți de carne din trupul tău, despărțite de mădulare. Iar dacă cele dorite de mine vei arăta și vei mărturisi păcatul, te vei învrednici de la mine de multă cinste și de daruri”.

    Dar cinstita femeie, auzind acestea și plângând în adâncul inimii cu durere și plecând capul, a zis către dânsul: “Du-te de la mine, omule, du-te și voia Domnului să se facă!”.

    Împăratul, adunând de dimineață mulțime de popor înaintea târgului, ca unul ce socotea că o va îndupleca pe dânsa, a poruncit să o aducă goală în mijlocul tuturor. Apoi, mulțime de vine de bou punând înaintea ochilor ei, a zis: “Toate acestea le voi aduce pe spatele tău și pe pântece, de nu vei scoate la arătare desfrânările tale făcute cu Ștefan”. Iar cinstita femeie nimic nu răspunse. Tiranul înfricoșând-o și numind-o desfrânată, a poruncit s-o bată. Îndată opt bărbați tari, luând-o de amândouă mâinile, o băteau pe pântece și pe spate fără cruțare, iar ea zicea: “Nu știu pe omul acela precum tu spui”. Apoi strigă: “Doamne miluiește”.

    Folare Separare 1    Și a pus tiranul pe slujnica cea vicleană să stea înaintea ei să o mustre în mijlocul tuturor, precum el a învățat-o, ridicându-și mâinile asupra stăpânei sale și scuipând-o în față. Deci, cei trei împreună tăinuitori ai păgânătății, plecându-se la urechile ei, o învățau să zică cele plăcute împăratului și să trăiască; iar ea cu glasul cel mai dinainte răspundea. Și dacă a văzut-o tiranul acum fără glas din bătaia cea fără de milă și părându-i-se că a murit, a intrat rușinat în palat și a poruncit ca s-o arunce într-una din mănăstirile Constantinopolului, fără purtare de grijă. Ea după câtăva vreme a murit în pace și s-a dus către Domnul. Iar tiranul nu înceta măiestrind cum ar ucide pe sfântul.

    În ziua aceea, chemând împăratul pe unul din tinerii cei supuși ai lui, cu numele Gheorghe, se jura că foarte îl iubește și i-a zis: “Mare este, Gheorghe, dragostea ta către mine?”. Iar el a zis: “Nemărginită, stăpâne”. Iar împăratul a zis către dânsul: “Cu înlesnire îți va fi a muri pentru dragostea mea?”. Iar el plecându-se la pământ și punând mâinile la piept, se jura cu osârdie, că pentru dânsul își dă și viața.

    Împăratul, pe acesta sărutându-l, a zis: “Iată dar noul Isaac; nu te rog pe tine să mori pentru mine, nici un singur mădular să-ți lipsească, ci numai această, ca un părinte cer de la tine, să mergi la dealul lui Axentie, să îndupleci pe nepomenitul cel aflat acolo, ca să te facă și pe tine numărat cu cei de sub dânsul și de un chip. Și dacă aceasta o vei dobândi, degrab să te întorci la noi”.

    Folare Separare 1    Iar fiul și slujitorul cel fărădelege, primind cu bucurie cuvântul, învățând multe vicleșuguri, s-a suit în munte și în loc cu tufișuri dese ascunzându-se, a ieșit la miezul nopții din acea pădure, a mers la mănăstire și înaintea ușilor stând, cu glas jalnic zicea: “Miluiți-mă, o, creștinilor care locuiți în locașul acesta, ca să nu mă mănânce fiarele sau să cad în prăpastie, pentru că am rătăcit calea”.

    Și alte cuvinte zicea și diavolește se tânguia. Iar Cuviosul părintele nostru Ștefan, auzind tânguirea și plângerea, strigând pe Marin cel mai înainte pomenit, i-a poruncit să aducă înăuntru pe cel ce se tânguia.

    Intrând el, a pus metanie bătrânului, zicând: “Binecuvintează, părinte”. Pe acesta sfântul binecuvântându-l, l-a ridicat și cunoscându-l pe dânsul că este de la palat, după îmbrăcăminte, după față precum și după barbă, pentru că era rasă după porunca tiranului împărat, l-a întrebat: “Cu adevărat tu, frate, nu ești din palatul împărătesc?”.

    Folare Separare 1    Iar el răspunse: “Așa este, părinte, dar prin fărădelegea împăratului, care cu rea credință stăpânește, am rătăcit toți, și către primejdie sufletească ne-am plecat. Și abia trezindu-mă dintr-un chip rău ca acesta, iată, fiind povățuit de Dumnezeu, la aceste de aici am venit. Și acum, cinstite părinte, să nu fiu izgonit din obștea ta cea de suflet mântuitoare și să dobândesc chipul cel îngeresc”.

    Iar cinstitul Ștefan i-a zis: “Nu pot s-o fac aceasta pentru primejdia care este din partea tiranului, că nu cumva înștiințându-se, să-ți robească sufletul tău de la mântuire și cu cursele cele vechi te va împletici pe tine”. Iar el iarăși căzând, zicea: “Cuvânt vei da lui Dumnezeu pentru mine, dacă vei zăbovi a mă tunde”.

    Dar sfântul i-a zis: “De ar fi fost fără primejdie aș fi împlinit glasul cel evanghelicesc, că “pe cel ce vine la Mine, nu-l voi scoate afară”. Dar, de vreme ce, cum ai zis, din tot sufletul te apropii, aceasta o voi împlini, însă vezi numai să nu te ajungă ispită”. Zicând aceasta și învățându-l cu cuvinte folositoare, l-a dezbrăcat de portul cel lumesc și l-a îmbrăcat cu îmbrăcămintea supunerii. Și astfel au trecut trei zile.

    Folare Separare 1    Iar tiranul împărat, adunând poporul în priveliștea alergării de cai, stând deasupra, a strigat acestea: “Să n-am parte de viață cu ceata nepomeniților celor de Dumnezeu urâți”. Iar poporul, plângând și încercând a face tulburare, a zis: “Nici urmă a chipului lor nu s-a arătat în cetatea ta, stăpâne”. Apoi cu iuțime a strigat: “Nu voi mai putea suferi bântuirile lor, pentru că pe toți cei de sub mine pe ascuns i-a atras și întunericului i-a dat. După aceea, neîndestulându-se, iată și pe iubitul sufletului meu, Gheorghe Singlitul, din brațele mele răpindu-l, l-a făcut avă. Dar să aruncăm către Domnul grija noastră și El îl va arăta pe dânsul degrab, numai rugăciune să facem”. Și toți au zis: “Cu adevărat inima ta este în mâna lui Dumnezeu și rugându-te, negreșit o va auzi Domnul”.

    După a treia zi, Cuviosul Ștefan, învățând multe pe vicleanul în răutate Gheorghe, l-a tuns și l-a îmbrăcat pe dânsul cu sfântul chip. Iar slujitorul fărădelegii, nepăzind ale lui Dumnezeu, după alte trei zile, fugind din deal, s-a dus la palatul împărătesc, unde împăratul l-a primit cu dragoste, ca pe unul ce a împlinit izvodirea relei lui sfătuiri. L-a sărutat pe acesta nu pentru chip, ci pentru aflarea pricinuirii ca să ucidă pe sfântul. Și apucând vreme cu prilej, a poruncit ca de dimineață, toate vârstele, de la bătrân până la prunc, bărbați și femei, în tăcere a se aduna la priveliștea alergării de cai; și toți s-au adunat, nenumărată mulțime îngrămădindu-se.

    Iar tiranul, stând pe trepte înalte, a strigat mai întâi aceasta: “A biruit poporul meu și Dumnezeu a auzit rugăciunile mele”. Iar poporul strigă: “Oare când Dumnezeu nu te ascultă pe tine?”. Și împăratul, veselindu-se și râzând, a zis: “Mi-a descoperit mie Dumnezeu pe cel căutat și, de voiți, vi-l voi arăta”. Iar mulțimea cu urlete grăia: “Muncește-l pe acesta, înjunghie-l, arde-l cu foc, ca pe unul ce a călcat porunca ta”. Împăratul l-a adus pe Gheorghe spre arătare tuturor. Iar mulțimea s-a tulburat, văzându-l pe el îmbrăcat în chipul monahicesc și a strigat cu glas ticălos, precum de demult strigau iudeii: “Ia-L, ia-L răstignește-L pe Fiul lui Dumnezeu!”, așa și aceștia, ziceau. Apoi cu porunca tiranului l-a dezbrăcat de sfânta mantie și a aruncat-o la popor, asemenea și sfințitul culion și s-au călcat în picioare.

    Folare Separare 1    Apoi, după ce a scos și analavul cel în chipul crucii, ca să-l arunce, împăratul, luându-l în mâinile lui, se întorcea în toate părțile întrebând: “Ce să fie oare?”. Iar unul din boierii, cei de un chip cu satana, a strigat: “Aruncă-l și pe acesta, împărate, să se calce funia spânzurării satanicești”. Asemenea a aruncat și cureaua. Apoi patru bărbați, plecându-se la pământ și apucându-se de hainele călcătorului de poruncă, îl plecară jos și ca în chip de jupuire l-au pus în mijlocul tuturor.

    Apoi, aducând o vadră plină cu apă au turnat-o peste dânsul spre lepădarea botezului. Atunci punându-i coif pe cap și îmbrăcăminte ostășească, tiranul împărat i-a dat sabia cu ale sale mâini, l-a rânduit în vrednicia de comis. Apoi a poruncit să meargă mulțime nenumărată de ostași, la dealul Sfântului Axentie. Alergând toată mulțimea și risipind pe ucenicii Sfântului Ștefan, le-a ars mănăstirea și biserica până la temelii, făcându-le cenușă. Iar pe sfântul, luându-l din peșteră au plecat către pogorâșul mării.

    Ce cuvânt de tânguire va povesti necazurile cele pătimitoare ale Sfântului, în aceea călătorie? Unii îl băteau peste spate cu vergi, alții îl împingeau către pogorâșul râpii, alții cu buruieni ghimpoase băteau pulpele lui, alții umpleau cu scuipat fața sfântului, iar alții frângând bețele cele mai putrede ca să facă sunet îl băteau peste cap în batjocură. Unii cu stâlpari de dafin jucând înaintea lui cu batjocură, n-au încetat a-l lovi. Îmbrăcat rău fiind și cuvinte urâte zicându-i și chinuindu-l în tot felul, au ajuns la malul mării. Apoi, punându-l în luntre, pentru că nu putea umbla din pricina înfrânării, au ajuns la mănăstirea cea sfântă a lui Filipisc, care se afla la marea cetății Hrisopoli și acolo, închizând pe sfântul, au făcut arătate împăratului toate cele despre dânsul.

    Folare Separare 1    Înștiințându-se împăratul despre ocară și stricarea desăvârșită a mănăstirii, a dat poruncă că, dacă va fi prins cineva la dealul lui Axentie să primească pedeapsă prin moarte de sabie. Apoi chemându-i la bârfirea lui Ștefan, pe cei de un chip cu el, pe începătorii de eres, adică pe Teodosie cel cu nume mincinos, episcop al Efesului, pe Constantin al Nicomidiei, isvoditorul de lucruri noi și pe cel cu același nume, al Nacoliei împreună cu Sisinie Pastila, și cu Vasile Tricacavul, precum și pe cei ce covârșeau în cuvânt ai palatului, pe Calist cel mai înainte zis, pe Comvoconom scriitorul, pe Masară cel cugetător ca saracinii.

    Pe aceștia i-a trimis către cel de un nume și un obicei cu dânsul, începător al păstorilor, ca să facă împreună cu dânșii călătorie, către mănăstirea cea mai înainte zisă, în Hrisopoli. Iar năimitul păstor și vânzător, știind cunoștința și dreapta credință a sfântului și prea fericitului părintelui nostru Ștefan, s-a lepădat a merge împreună cu dânșii, zicând: “Duceți-vă în pace. Pentru că a vorbi Constantin împreună cu Ștefan, este multă depărtare. Căci la mine este cuvânt numai, iar la dânsul împreună cu cuvântul este și puterea dumnezeiescului Duh; vedeți ce veți auzi de la dânsul”.

    Iar ei, luând hotărârea sinodului celui de adunare mincinoasă, pornind de la patriarhul, au ajuns la mănăstirea cea mai înainte zisă. Apoi intrând în sfânta biserică au făcut rugăciune și către scăldătoare întorcându-se, au șezut pe treptele ce erau acolo și au poruncit să aducă îndată pe sfântul. Și s-a adus sfântul, fiind ținut de doi, pentru că nu putea umbla, având picioarele închise în obezi de fier.

    Folare Separare 1    Văzându-l, urâtorii de Dumnezeu au lăcrimat. Apoi Teodosie al Efesului a zis către dânsul: “Cu ce chip, omule al lui Dumnezeu, ai voit a ne socoti eretici și a cugeta mai presus decât împărații, arhipăstorii și episcopii și decât toți creștinii? Au dar noi toți neguțătorim paguba sufletelor noastre?”. Iar sfântul cu glas lin a zis către dânșii: “Luați aminte ce a scris Ilie prorocul către Ahav: Nu răzvrătesc eu, ci tu și casa tatălui tău. Pentru că nu sunt eu acela ce tulbur, ci voi ce ați călcat învățătura cea de demult a părinților și ați învățat nouă glăsuire deșartă în Biserică. Pentru că ceea ce covârșește cu vechimea este lucru vrednic de cucernicie, după cum un înțelept a zis: “Cele nou glăsuite de voi toate sunt deșarte și de la Dumnezeu înstrăinate, și nu numai atât, ci și minciuni stricătoare de Biserică. Învățații pământului și boierii împreună cu păstorii și cu vânzătorii turmei, s-au adunat asupra Bisericii lui Hristos cugetând cele rele și zadarnice”.

    Deci grăindu-se acestea de sfântul, Constantin al Nicomidiei, care a scornit lucruri noi, fiind zburdalnic cu trupul și cu mintea, pentru că avea treizeci de ani, sărind a lovit cu piciorul peste obraz pe sfântul, care ședea jos, precum odată în vremea lui Antioh pe Sfântul Eliazar. Și unii din cruzii purtători de săbii și lănci, sărind l-au lovit cu picioarele și a căzut fericitul, iar ei au început a-l călca cu picioarele pe piept. Dar cinstitul Ștefan, după evangheliceasca poruncă, s-a dat pe sine nu numai peste un obraz să fie lovit, ci și pe celălalt.

    Iar Calist și Convoconom fiind sinclitici, pe nesfințitul Constantin făcându-l să tacă, au zis sfântului: “Două pricini sunt: sau te pleci și iscălești, ori dacă nu morții să te dai ca unul ce grăiește împotriva părinților și a împăraților care de la Dumnezeu au învățat legea”. Iar sfântul a zis: “Ia aminte domnule patriciu, eu am pe Hristos și a muri pentru sfânta lui icoană îmi este dobânda și slavă. Că o dată și de două ori ți-am zis, arătând palma, că oricât sânge viețuitor ar fi în mine, să se verse pentru scopul acesta. Dar să se citească hotărârea sinodului vostru, și voi vedea ce dreptate are, spre răsturnarea cinstitelor icoane.

    Folare Separare 1    Constantin al Nicoliei, deschizând îndată cartea, a citit acestea: “Hotărârea sfântului și a toată lumea al șaptelea sinod”. Iar sfântul amenințând pe acesta să tacă, a zis:

    “O, ce minune! De la minciună începând și prin toată deșarta voastră glăsuire cea isvoditoare de lucruri noi, pe aceasta spre apărare luând-o, întru minciună ați încetat voi defăimătorii de creștini! Cum este sfânt și a necinstit pe cele sfinte? Oare nu de voi s-au călcat cele sfinte? Au nu la soborul vostru s-a adus vină asupra unui episcop, de niște bărbați iubitori de Hristos că a călcat un sfânt Disc al Preacuratelor Taine ale lui Dumnezeu, pentru că avea închipuite: cinstită icoană a lui Hristos, a Maicii Domnului, și a Mergătorului-înainte?

    Iar voi, lăsând vina călcării, pe acesta l-ați primit a lucra cele sfinte, iar pe iubitorii de Hristos i-ați afurisit, răzbunători ai idolilor numindu-i. Ce lucru este mai urât decât acesta? Au nu ați adus sfintele acoperăminte și le-ați rupt? Deci cum se va numi sinodul vostru sfânt? Au nu ați înstrăinat sfințenia de la toți sfinții, drepții, apostolii și mucenicii, și ați dogmatisit, zicând: “Unde mergi? La apostoli. De unde vii? De la patruzeci de mucenici. Unde și la care? La mucenicul Teodor și la mucenicul Acachie și la cei ca aceștia. Nu sunt acestea învățături ale voastre?

    Folare Separare 1    Și cum ați alcătuit sfânt sinod, voi care ați necinstit cele sfinte? O, ce nebunie! Apoi cum l-ați numit a toată lumea când nu a fost nici un episcop al Alexandriei, nici al Antiohiei sau al Ierusalimului? Unde sunt cărțile lor, ca sinodul vostru de-a toată lumea să se propovăduiască, fiind de adunare mincinoasă? Și cum se zice al șaptelea cel ce n-a urmat pe cele șase mai înainte de el? Iar voi călcând predaniile celor șase, cu ce chip l-ați numit al șaptelea sinod, nu mă dumiresc”.

    Iar Tricacavul zicea: “Și ce am călcat noi din sfintele șase sinoade a toată lumea?”. Sfântul a zis: “Nu s-au adunat în sfințitele biserici, sfintele șase sinoade? Cel dintâi în Niceea, în biserica Sfintei Sofii; al doilea în Constantinopol, în biserica Sfintei Irina; al treilea în Efes, în biserica Cuvântătorului de Dumnezeu Ioan; al patrulea în mitropolia Calcedonienilor, în biserica prealăudatei Sico; al cincilea iar în Constantinopol; al șaselea în biserica Sfintei Sofii, iar acesta în sfințitul palat, unde se numește trula, pe care noi îl numim Trulan. Au nu în toate bisericile acelea se zugrăveau icoane? Spune, o, episcope!”.

    Iar el zicând că așa este, atunci ochiul drept spre cer ridicându-l și din inimă tare suspinând, mâinile întinzând, a zis: “Dacă cineva nu se închină Domnului nostru Iisus Hristos în icoană, după omenire, să fie anatema și să se numere cu aceia care au strigat: “Ia-L, ia-L! Răstignește-L pe El!”. Aceștia înspăimântându-se de îndrăzneala Sfântului și el mai vrând să grăiască, ei s-au sculat, poruncind să-l închidă numai pe el, fiind rușinați, și s-au întors la împărăție. Împăratul, întrebându-i ce au făcut, episcopii vrând a ascunde biruirea, a răspuns Calist: “Ne-a biruit, împărate, pentru că bărbatul acela este înalt cu puterea, cu cuvântul și cu îndrăzneala morții”. Iar el, fierbând de mânie, a scris îndată izgonirea lui în lațurile Elespontului, la insula ce se cheamă Proconis.

    Folare Separare 1    Sfântul a stat nemâncat șaptesprezece zile în locașul Hrisopoliei. Măcar că împăratul îi trimitea hrană, dar el iarăși o întorcea către dânsul. În zilele acelea, egumenul mănăstirii îmbolnăvindu-se rău de tifos, s-a deznădăjduit de doctori. Văzându-se cu totul lipsit, trimițând soli la Cuviosul pe cei dintâi al locașului unde el era închis, îl ruga să vină la dânsul, sau măcar să se roage pentru dânsul, zicând: “Cu trupul ne despărțim unul de altul. Deci vino, cinstite părinte, măcar să săruți a mea neputincioasă smerenie; căci doar până la al nouălea ceas vor sluji puterile mele, ca să țină sufletul meu”.

    Folare Separare 1    Cartea în format fizic ➡ Viețile Sfinților

    Floare 02 Bun    

Calendar Ortodox – Sfinții de astăzi 28 noiembrie

          În această lună, în ziua a douăzeci și opta, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru și Mărturisitorul Ștefan cel Nou;Tot în această zi, pomenirea Sfântului Andrei, care s-a săvârșit chinuit fiind pentru închinarea la sfintele icoane;Tot în această zi, pomenirea Sf. Petru, care s-a săvârșit bătut fiind pentru icoane;Tot în această zi, pomenirea Sfintei Ana, care s-a săvârșit fiind bătută că a jelit pe Sfântul Ștefan;Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici, care au mărturisit împreună cu Sfântul Ștefan pentru sfintele icoane;Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Irinarh și cele dimpreună cu dânsul șapte sfinte femei;Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Timotei și Teodor, episcopii; Petru, Ioan, Serghie, Teodor și Nichifor, preoții; Vasile și Toma, diaconii; Ierotei, Daniel, Hariton, Socrat, Comasie și Eusebie monahii și Etimasie, care toți de sabie s-au săvârșit.

    

Calendar Ortodox – Sfinții de astăzi 29 noiembrie

    În această lună, în ziua a douăzeci și noua, pomenirea Sfântului Mucenic Paramon și a Sfinților 370 de mucenici, care au mărturisit împreună cu el.Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Filumen.Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Nicolae, arhiepiscopul Tesalonicului.Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfințitului Mucenic Ioan din Persida.Tot în această zi, pomenirea Sfinții sase Mucenici, care s-au săvârșit fiind prigoniți.Tot în această zi, pomenirea Sfântului Urban, episcopul Macedoniei, care cu pace s-a săvârșit.Tot în această zi, pomenirea Sfântului Dionisie, episcopul Corintului, care de sabie s-a săvârșit.Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Pancosmie, care cu pace s-a săvârșit.Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Pitirun, care cu pace s-a săvârșit.Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Valerin, care de sabie s-a săvârșit.Tot în această zi, pomenirea Sfântului Fedros, care în chinuri s-a săvârșit.

    Floare 02 Bun    Pe Sfântul Cuvios Mucenic Ștefan cel Nou să îl rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinte Cuvioase Mucenice Ștefan roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.

    Sursă: pravila.ro, facebook.

 Postarea originală este aceasta † Sfântul Cuvios Mucenic Ștefan cel Nou </br>(28 noiembrie) scrisă de Urdă Mihai

 
 
Preluat de pe: Pravila.ro

Previous articleStrigătul mut
Next article† Sfântul Mucenic Paramon (29 noiembrie)