Home Ortodoxie Libertatea smereniei

Libertatea smereniei

35
0

 Asupra preoților și a călugărilor este așezată marea presiune a așteptă­rilor. Oamenii, cu foarte multă bună credință, așteaptă de la ei câte un cuvânt salvator, o soluție la problemele lor, un răspuns la întrebările existențiale sau duhovnicești. Iar presiunea aceasta este atât de mare încât mulți dintre monahi și preoți nu i se pot sustrage, se simt zdrobiți sub povara ei și i se vor conforma. De frica așteptărilor, vor improviza ori se vor fățărnici. Vor ajunge să plonjeze în apele tulburi ale ipocriziei. Se poate întâmpla să facă greșeli din frică, să rănească ori să îndrume orbește pe drumuri fără de ieșire. Toate acestea, mai cu seamă la tine­rețe, când experiența e puțină și împreună cu ea și platoșa de apărare împotriva așteptărilor. Nu doar așteptările celor din afară, dar chiar propriile tale așteptări, propriile reprezentări despre cum ar trebui să fii ori să te comporți în anumite si­tuații.

 În aceste condiții, un cuvânt despre avva Pamvo este revelator: „Prin aceasta îi depășea pe mulți: când era întrebat despre vreun cuvânt din Scriptură sau vreun lucru duhovnicesc, nu răspundea îndată, ci spunea că nu știe. Și, dacă stăruiai cu întrebările, nu-ți răspundea”.

 Aceste cuvinte despre bătrânul Pamvo sunt o gură de aer și un manifest despre libertate. Una dintre calitățile bătrânului, care îl făcea deosebit de ceilalți, nu era acuratețea răspunsurilor sale, faptul că nu a fost prins vreodată fără să aibă „cuvintele la el”. Nu acest gen de deșteptăciune locvace, de mahala, este vizat de părinți. Nu se găsesc ei într-o competiție exterioară. Ceea ce contează este adevărul, iar de aceea părinții au o uriașă cinstire față de cuvântul rostit. Căutând adevărul cu orice preț, asceții își exersează discernământul și luciditatea. Iar acestea, la rândul lor, sunt o cale sigură către libertate.

 Libertatea de care dădea dovadă avva Pamvo este libertatea smereniei. A celui care poate spune nu știu, care nu se aruncă să își dea cu părerea și care nu vrea cu orice preț să sfătuiască pe alții.

 În clipa în care suntem întrebați (onest, nu cu vreun gând ascuns), percepem întrebarea ca pe o formă de validare a noastră. Suntem puși în lumină, ni se pare că începem să contăm. Și nevoia noastră de apreciere și de dragoste, deschide poarta către mândrie, care ne leagă mai apoi cu niște lanțuri durabile, de unde doar cu mare greutate putem ieși, prin harul lui Dumnezeu. Să poți zice că nu știi în asemenea condiții înseamnă să poți înfrunta așteptările tale și ale celorlalți, să ignori nevoia ta de a fi prețuit de alții și admirat și, cu smerenie, să cinstești adevărul mai presus decât orice altceva. Acesta este unul dintre chipurile libertății.

 Pr. Paul Siladi

 Sursa: http://ziarullumina.ro

 
 
 
Preluat de pe: Mărturie athonită

Previous articleFericitul Părinte Dimitrie Bejan: “Am botezat peste 100.000 de ruşi pe Frontul de Est”
Next article† Sfântul Sfințit Mucenic Foca, Episcopul de Sinope(22 septembrie)